Anulare act administrativ . Sentința 58/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA CIVILĂ NR. 58/2009

Ședința publică din 10 februarie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Danusia Pușcașu

GREFIER: - -

S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - acțiunea în contencios administrativ, promovată de reclamanta STAȚIUNEA DE CERCETARE-DEZVOLTARE PENTRU C în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANCIARĂ A MUNICIPIULUI C N, având ca obiect anulare act administrativ - titlu executoriu.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

Acțiunea este legal timbrată prin achitarea taxei judiciare de timbru în valoare de 4,0 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei,

dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 27 ianuarie 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA

Prin cererea înregistrată în dosarul cu numărul de mai sus, reclamanta STAȚIUNEA DE CERCETARE-DEZVOLTARE PENTRU Cas olicitat anularea titlurilor executorii nr. ---/20.07.2005, emise de Administrația Finanțelor Publice C-N cu nerespectarea dispozițiilor legale incidențe în speță (Legea nr. 290/2002 privind organizarea și funcționarea unităților de cercetare-dezvoltare în domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare și Academiei de Științe Agricole și Silvice G -, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 147/2004 și OUG nr.29/2005, aprobată prin Legea nr. 232/13.07.2005 modificată prin Legea nr. 336/20.07.2006).

În motivarea cererii reclamanta arată că, în fiecare din titlurile executorii menționate se indică faptul că "împotriva prezentului înscris se poate introduce contestație la instanța judecătorească competentă, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la luare la cunoștință, în conformitate cu prev. art. 168-169 din OG nr.92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, republicată".

Reclamanta urmat calea de atac indicată și introdus contestație împotriva acestor titluri executorii la Judecătoria Cluj -N, contestație înregistrată în dosar nr-.

Textul în care se stabilește competența de soluționare contestației împotriva titlurilor executorii în temeiul cărora a fost pornită executarea silită, în cazul în care aceste titluri nu sunt hotărâri date de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional, este interpretabil.

În conformitate cu prev. art. 43 alin.2 lit. i din OG nr.92/2003 R, actul administrativ trebuie să cuprindă și "posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere contestației și organul fiscal ca care se depune contestația", element pe care titlurile executorii comunicate reclamantei la 12.08.2008 nu îl cuprind.

Reclamanta solicită anularea titlurilor executorii nr. ---/20.07.2005, comunicate acesteia la data de 12.08.2008 împreună cu somația nr.15088/20.07.2005, pentru următoarele motive: Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru C este instituție publică, finanțată integral din venituri proprii, reorganizată în baza Legii nr. 290/2002 și desfășoară activitate de cercetare-dezvoltare în domeniul horticol.

Potrivit art.7 din Legea nr. 290/2002, "unitățile de cercetare-dezvoltare prevăzute în anexa nr.10 se reorganizează ca institute, centre și stațiuni de cercetare-dezvoltare organizate ca instituții publice cu personalitate juridică, în subordinea Academiei de Științe Agricole și Silvice G -.

Conform art.222din Legea nr. 290/2002, introdus prin Legea nr. 147/2004 privind aprobarea OUG nr.78/2003, "unitățile de cercetare-dezvoltare, reorganizate ca institute naționale sau ca instituții publice în baza prezentei ordonanțe d urgență, cuprinse în anexele nr. 1a), 1b), 2, 4, 5 și 6 beneficiază de scutire de plata obligațiilor bugetare, precum și a majorărilor de întârziere, penalităților și dobânzilor aferente la data intrării în vigoare, precum și majorărilor de întârziere, a penalităților și dobânzilor aferente la data intrării în vigoare legii de aprobare prezentei ordonanțe de urgență. Sumele respective sunt cele stabilite în certificatele de obligații eliberate de organele fiscale competente pe baza controlului de fond. Aceste prevederi se aplică și obligațiilor bugetare reșalonate la plată, pentru fiecare unitate în parte, potrivit legii".

Astfel cum rezultă din textul Legii nr. 147/2007, unitățile de cercetare-dezvoltare reorganizate ca instituții publice în baza OUG 78/2003, cuprinse în anexele nr. 1a), 1b), 2, 4, 5 și 6 beneficiază de scutire de la plata obligațiilor bugetare, majorărilor de întârziere, a penalităților și dobânzilor aferente neachitate la data intrării în vigoare Legii nr. 147/2004 (17.05.2004).

Intimata prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii, invocând ardivitatea acțiunii, deoarece a fost inregistrata la Curtea de Apel Cluj la data de 29.10.2008, in timp ce titlurile executorii a caror anulare o solicita I-au fost comunicate la data de 12.08.2008, termenul de 15 zile de la comunicarea actelor atacate prevazut de art.6 alin. 3 din Legea nr.554/2004 fiind depasit cu peste doua luni de zile; inadmisibilitatea acțiunii, întrucât înscrisurile intitulate "titluri executorii" (comunicate reclamantei o data cu somatia) constituie copii certificate ale deciziilor de impunere si declaratiilor fiscale depuse de catre Statiunea de Cercetare Dezvoltare pentru cultura C la sediul pârâtei.

Prin urmare, impotriva inscrisurilor recurentei intitulate "titluri executorii" nu poate fi exercitata calea administrativa de atac a contestatiei prevazuta de art.205 si urm. din nr.OG92/2003 republicata si modificata sau a actiunii in contencios administrativ atata timp cat titlurile de creanta (deciziile de impunere, declaratiile fiscale - art. 85 alin.1 coroborat cu art. 110 alin.3 din nr.OG92/2003 republicata si modificata) nu au fost desfiintate.

Calea de atac impotriva "titlurilor executorii" emise de catre reclamantă este, așa cum se mentioneaza in cuprinsul lor, contestatia la executare prevazuta de art.172 si urm. din nr.OG92/2003 republicata si modificata in cadrul careia reclamanta putea invoca faptul ca sumele din "titlurile executorii" nu ar corespunde cu sumele din titlurile de creanta (deciziile de impunere, declaratiile fiscale la care fac trimitere "titlurile executorii").

Acțiunea formulată de Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru C este prematur introdusă, deoarece fost depusă la Curtea de Apel Cluj, înainte de expirarea termenului prevăzut de lege (45 de zile de la inregistrare, in conf. cu art.70 din nr.OG92/2003 republicata si modificata) pentru solutionarea contestatiei administrative despre care sustine ca a depus-o la recurentă.

Actiunea formulata de Statiunea de Cercetare Dezvoltare pentru C este neintemeiata si nelegala, pentru urmatoarele considerente:

1) Art. 22 indice 2 din Legea nr.290/2002 a fost abrogat prin art.l pct.13 din nr.OUG26/2005 (Of. nr.296/08.04.2005), astfel incat in temeiul acestui text de lege reclamantei nu I se pot acorda scutiri de la plata creantelor fiscale.

In fapt, Statiunea de Cercetare Dezvoltate pentru cultura C nu a indeplinit conditiile prevazute de art.22 indice 2 din Legea nr.290/2002 (introdus prin Legea nr.147/2004 publicata in Of. nr.435/14.05.2004) pentru a beneficia de scutirile de la plata creantelor fiscale deoarece nu s-a re organizat in institutie publica prin hotarare a Guvernului, ceea ce rezulta fara putinta de tagada din pct.7 al Deciziei Comisiei Fiscale Centrale nr.5/22.07.2004 aprobata prin Ordinul Ministerului Finantelor Publice nr.1365/2004 publicat in Of. nr.879/27.09.2004.

Examinând cererea instanța constată următoarele:

Înscrisurile contestate de reclamantă sunt titluri executorii nr. ---/20.07.2005, emise de Administrația Finanțelor Publice C-N, comunicate acesteia în data de 12.08.2008 cu somația nr. 15088/20.07.2005, înscrisuri emise conform cu deciziile de impunere și declarațiile făcute de reclamantă.

În cuprinsul titlurilor se arată că pot fi atacate cu contestație la executare la instanța competentă.

Deci fiind vorba despre titluri executorii, ele pot fi atacate cu contestație la executare, aspect ce rezultă și din prevederile art. 172(1) din OG nr. 92/2003 republicată, care arată că, " persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor legale de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii", iar alin. 3 al aceluiași articol arată că, "contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege".

În drept, reclamanta și- precizat acțiunea și pe prevederile Legii nr. 554/2004, contenciosului administrativ.

Din modul de redactare a OG 92/2003 rezultă că reglementează distinct în capitolul XI contestația la executarea silită și distinct în titlul IX soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale. Din interpretarea acestor prevederi rezultă că nu poate fi exercitată calea administrativă de atac contestației prevăzută de art. 205 din OG nr. 92/2003, sau a acțiunii în contencios administrativ, atâta timp cât titlurile de creanță (deciziile de impunere, declarațiile fiscale) nu au fost desființate.

Ceea ce poate fi atacat la instanța judecătorească de contencios administrativ sunt deciziile emise în soluționarea contestațiilor împotriva titlurilor de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale.

Oricum, prin cererea de chemare în judecată reclamanta nu atacă o decizie emisă în soluționarea contestației împotriva titlului de creanță, astfel că, acțiunea în contencios administrativ este inadmisibilă.

Împotriva titlului executoriu se pot formula contestații la executare, aspect ce rezultă și din decizia nr. XIV din 5.02.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recursul în interesul legii, unde se arată că " dacă în cazul contestației împotriva titlului de creanță fiscală sau altui act administrativ jurisdicțional s- prevăzut expres prin art. 188 alin. 2 Cod proc.civ.(versiunea 1.01.2007), (art. 218 alin. 2 ultima versiune) că "Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate la instanța judecătorească de control administrativ competentă", referirea de la art.169 alin. 4.pr.fiscală (art.172 (4) ultima versiune), că în cazul executării silite, "Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă", nu poate fi interpretată decât în sensul că, o atare competență revine numai instanței de drept comun, care în raport cu reglementarea de a art. 1 pct. 1 Cod proc.civ. este judecătoria.

Pentru considerentele sus arătate, instanța în baza art. 205 din OG nr. 92/2003 va admite excepția inadmisibilității cererii formulate de reclamanta STAȚIUNEA DE CERCETARE-DEZVOLTARE PENTRU C având ca obiect anularea titlurilor executorii emise de Administrația Finanțelor Publice C și în consecință, va respinge cererea reclamantei.

Urmare a admiterii excepției inadmisibilității, este neavenită soluționarea celorlalte excepții invocate de intimată, respectiv tardivității și a prematurității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția inadmisibilității cererii formulate de reclamanta STAȚIUNEA DE CERCETARE-DEZVOLTARE PENTRU C, cu sediul în C-N, str. - nr. 5, având ca obiect anularea titlurilor executorii emise de pârâta Administrația Finanțelor Publice C N și în consecință, respinge cererea reclamantei.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 10.02.2009.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - -

Red. dact. GC

5 ex/3.03.2009

Președinte:Danusia Pușcașu
Judecători:Danusia Pușcașu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Sentința 58/2009. Curtea de Apel Cluj