Anulare act administrativ . Sentința 605/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A-VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința civilă nr. 605
Ședința publică de la 03.02.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Grecu Gheorghe
GREFIER: - - -
...
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI și INSTITUTUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ.
La apelul nominal făcut în ședință publică NU au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că, la data de 19.01.2010, la serviciul registratură, reclamantul a depus la dosar "Concluzii ".
Curtea constată că, prin întâmpinările depuse la dosar, pârâții au solicitat și judecarea în lipsă, în conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 242 alin. (2) Pr.Civ. și astfel, reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Asupra acțiunii de față.
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.05.2009, sub nr-, reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Institutul Național de Statistică,() a cerut să fie anulată Ordonanța nr.27, emisă de primul pârât la 22.04.2009, privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice și suspendarea executării ordonanței mai sus precizate până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
În motivarea cererii timbrată în condițiile legii cu taxele judiciare de timbru, reclamantul arată că a avut calitatea de funcționar public și din data de 15.06.2006 a fost numit în funcția publică de director executiv al Direcției de Statistică T prin ordinul președintelui nr.565/14.06.2006 emis în urma concursului organizat la data de 1.06.2006.
La data de 23.04.2009 a fost înștiințat despre eliberarea din funcție și despre perioada de preaviz prin comunicarea nr.75013 din 23.04.2009 emisă de Direcția de management și politici resurse umane din cadrul.
Consideră că acest act administrativ este nul absolut și nu poate produce efecte juridice, mai exact eliberarea sa din funcția de conducere pe care o deține.
Consideră că pentru a fi eliberat din functie in mod legal, trebuia ca Presedintele sa emita un ordin de eliberare din functie astfel respectandu-se principiul paralelismului competentelor. Deci, fiind numit prin ordinul Presedintelui, se impunea ca si eliberarea din functie sa se faca Jn acelasi mod, respectandu-se competenta materiala de emitere a actelor administrative.
Chiar art. 7 al. 1 teza finala din HG nr.957/2005 arata ca Presedintele, in exercitarea atributiunilor (deci si numirea si eliberarea din functie), emite ordine si instructiuni, deci pentru fi eliberat din functie in mod legal trebuia sa existe un ordin al presedintelui de eliberare din functie, și nu o comunicare.
COMUNICAREA Directiei de management si politici resurse umane primita nu poate produce niciun fel de consecinte juridice, in sensul eliberarii din functie intrucat Directia de resurse de management si resurse umane nu are competenta materiala de numire si eliberare din functie a persoanelor din conducerea Directiilor judetene de statistica. Singurul organ competent pentru numirea si eliberarea din functie a persoanelor din conducerea Directiilor judetene se statistica este Presedintele care emite un ordin in acest sens.
Avand in vedere caracterul de ordine publica a normelor ce reglementeaza competenta materiala de emitere a actelor administrative, sanctiunea ce se impune in cauza este nulitatea absoluta a actului de eliberare din functie, respectiv Comunicarea Directiei de resurse umane.
Mai precizează că potrivit art.1 al.2 din Legea nr.188/1999 privind Statutul Functionarilor Publici "Scopul prezentei legi il constituie asigurarea in conformitate cu dispozitiile legale, al unui serviciu public stabil, profesional, transparent eficient si impartial, in interesul cetatenilor, precum si al autoritatilor si institutiilor publice din administratia publica centrala si locala".
In conformitate cu art. 3 lit. f din 188/1999, unul din principiile care stau la baza exercitarii functiei publice este cel al stabilitatii iar, potrivit art4 al.2 din aceeasi lege "exercitarea raporturilor de serviciu se realizeaza pe perioada nedeterminata" tocmai pentru a conferi eficienta si viabilitate principiului stabilitatii.
Conform legii (statutului functionarilor publici), singurele posibilitati
legale de modificare, suspendare ori incetare a raporturilor de serviciu ale functionărilor publici sunt cele prevazute de art.87-92 (modificare), art.94- 96 (suspendare) si art.97-102 (incetare) din actul normativ in cauza.
Insa, indiferent de situatie trebuie observat ca Iegiutorul a instituit prin norme clare, masuri de protectie a functionarului public impotriva oricaror abuzuri ale conducatorilor autoritatilor si institutiilor publice, cele mai relevante vizand: obligativitatea existentei acordului functionarului pentru modificarea raporturilor de serviciu, limitarea la minimum a posibilitatii angajatorului de a avea initiativa suspendarii din functia publica, enumeraret cu caracter limitativ a situatiilor in care poate inteveni incetarea raportului de serviciu.
In aceste conditii de reglementare era cat se poate de clar pentru Executiv, mai ales dupa experientele nefericite avute cu desfiintarea Departamentului de Control al Guvernului si cu desfiintarea Cancelariei Primului-Ministru, ca nu se putea recurge pentru crearea unor posturi necesare satisfacerii intereselor clienetelei politice a partidelor de guvemamant la nivel local, la reorganizarea, pur si simplu, a serviciilor ublice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale din unitatile administrativ teritoriale si nici la eliberarea sau destituirea sefilor acestora si ai adjunctilor lor. Cum licarea unor astfel de masuri ar fi complet nelegala si ar fi evidentiat fara hivoc caracterul pur politic al acestei conduite, s-a mers pe ideea modificarii Statutului functionarilor publici, modificare facuta atat in sens invers tendințelor pe plan european și declarațiilor politice ale Guvernului, cât și contrar unei prevederi a Legea 188/1999, care, ori din cauza entuziasmului cu care a fost adoptată aceasta masură abuzivă, ori din motive "strategice" a "scapat" neobservata.
În drept și-a întemeiat cererea pe disp.art.1,9 și 15 din Lg.554/2004.
În conf.cu prev.art.7 al.5 din Lg.554/2004 și având în vedere faptul că lezarea intereselor a început să se producă, procedura de încetare a raporturilor de serviciu urmând să se finalizeze la data de 24.05.2009 nu s-a îndeplinit procedura plângerii prealabile împotriva OUG 37/2009.
În susținere au fost atașate în copie înscrisurile la care a făcut referire.
Prin întâmpinare pârâții au cerut, pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Curtea analizând și verificând actele și lucrările dosarului, susținerile părților și prevederile legale aplicabile, va respinge acțiunea pentru următoarele considerente:
Ordonanța de urgență a Guvernului nr.37/2009 a fost adoptată în conformitate cu dispozițiile art.115 alin.4 din Constituție, republicată.
Astfel cum reiese și din preambulul ordonanței de urgență în discuție prin adoptarea acesteia s-a urmărit adoptarea unei politici de restrângere a cheltuielilor bugetare și de abordare mai prudentă a deficitului bugetar, inclusiv prin stabilirea unor criterii de performanță în organizarea și coordonarea unor autorități și instituții publice.
În considerarea atribuțiilor sale de a exercita conducerea generală a administrației publice, potrivit art. 102 alin.(l) din Legea fundamentală, Guvernul are dreptul constituțional, de a recurge, în situații extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, la procedura de legiferare prin ordonanța de urgență, prevăzută de art.115 alin.( 4), cu obligația de a motiva urgența în cuprinsul ordonanței.
Noțiunea de situație extraordinară, nefiind precizată în Constituție, a fost stabilită prin decizii ale Curții Constituționale, care, în jurisprudența sa constantă a statuat că " Prin cazuri excepționale (. ) se înțeleg acele situații care nu se pot încadra în cele avute în vedere expres de lege", "interesul public lezat de caracterul anormal și excesiv al cazurilor excepționale justifică intervenția Guvernului pe calea ordonanței de urgență", "de aceea, o astfel de măsură se poate fundamenta numai pe necesitatea și urgența reglementării unei situații care, datorită circumstanțelor sale excepționale, impune adoptarea de soluții imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public" (Decizia nr.65/1995, Decizia nr.15/2000, Decizia nr.43/2002, Decizia nr.101/2004, Decizia nr.67/2005).
Ținând cont de cele expuse mai sus se apreciază că, referitor la Ordonanța de urgență a Guvernului nr.37/2009, sunt îndeplinite exigențele stabilite de Curtea Constituțională, prin jurisprudența sa (Decizia nr.173/200 1, Decizia nr.-, Decizia nr.497 /2004) cu privire la interesul public și urgența reglementării pentru aprecierea constituționalității ordonanțelor de urgență.
În temeiul art.115 alin.( 4) din Constituție, republicată, Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, Ca atare, în toate cazurile în care lipsa unei reglementări imediate poate produce grave consecințe în bunul mers al societății, Guvernul va trebui să emită reglementări, la nivel de lege, numai sub forma proiectelor de lege sau a ordonanțelor în baza unor legi de abilitare. În speță, situația extraordinară care a stat la baza adoptării OUG nr.3 7/2009 a fost motivată în chiar cuprinsul ordonanței, fiind îndeplinite dispozițiile art.l l S alin.4 din Constituție, republicată.
Astfel, în temeiul dispozițiilor constituționale sus-menționate, Guvernul a adoptat Ordonanță de urgențănr.37/2009,având ca obiect de reglementare, stabilirea unor măsuri de îmbunătățire a activității administratiei publice, în conținutul Notei de fundamentare și al preambulului ordonanței fiind prezentate elementele obiective privind situația extraordinară ce ar justifica adoptarea de reglementări imediate, în scopul eficientizării activității instituțiilor publice și a îmbunătățirii actului managerial în contextul necesității reducerii cheltuielilor bugetare.
Utilizarea procedurii de legiferare prin ordonanța de urgență, pentru modificarea regimului juridic al funcțiilor ce conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale din unitățile administrativ teritoriale prevăzute în anexa la ordonanța de urgență nu poate fi considerată, în sine, o încălcare a prevederilor art.115 alin.( 6) din Constituție, republicată.
Astfel, critica susținută de reclamant, potrivit căreia, prin dispozițiile OUGnr.37/209,ar fi afectate drepturi fundamentale, contrar interdicțiilor impuse prin prevederilor constituționale ale art. alin. (6), respectiv dreptul la muncă și la protecția socială a muncii, precum și dreptul la nivel de trai decent, consacrate prin prevederile art. 41 și, respectiv, ale art47 alin.( 1) din Constituție, republicată, pare lipsita de fundament, de vreme ce nu se aduce atingere substanței acestor drepturi fundamentale.
Modificarea, în timpul derulării raporturilor de serviciu, a reglementărilor privind numirea și exercitarea funcțiilor ce conferă calitatea de conducători ai serviciilor publice deconcentrate impun încetarea acestor raporturi, în cazul în care se consideră necesară o intervenție legislativă pentru reformarea concepției reglementarilor anterioare, în vederea eficientizării acestor funcții, la nivel managerial, astfel cum s-a stabilit și prin intervenția legislativă realizată prin art. II - IV din OUGnr.37/2009.
Dreptul funcționarilor publici la carieră și, respectiv, la stabilitate în funcție nu reprezintă drepturi fundamentale garantate prin Constituție, republicată. Dreptul la carieră presupune garantarea, prin lege, a vocației funcționarului public la avansare, promovare și stabilitate, însă nu este un drept absolut.
Întrucât prin dispozițiile legate criticate nu a fost afectată substanța unor drepturi fundamentale, reiese că nu ar fi fondată nici critica privind încălcarea prevederilor constituționale ale art.20, prin raportare la dispozițiile art.6 pct.1 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ce garantează dreptul la muncă și nici privind încălcarea prevederilor constituționale ale art44, referitor la garantarea dreptului de proprietate privată, raportate la dispozițiile art.I pct.I din Primul Protocol adițional la Convenția sus-menționată.
Dreptul la salariu este un drept care rezidă din toate raporturile de muncă ce guvernează activitățile cetățenilor, indiferent dacă aceștia desfășoară activități în baza unui raport de serviciu sau în baza unui contract de muncă, astfel încât un act normativ de modificare a modului de ocupare sau păstrare a unei funcții nu cenzurează acest drept.
Referitor la susținerea că dispozițiile ordonanței de urgență criticate contravin altor texte legale în vigoare cuprinse în Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, menționate de reclamant, precizam că, așa cum a statuat instanța de control constituțional, prin numeroase decizii (spre 37 exemplu, prin Decizia nr.307/2007), examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale pretins violate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției. Procedându-se altfel s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia că, deși fiecare dintre dispozițiile legale este constitutională, numai coexistența lor ar pune în discuție constituționalitatea uneia dintre ele. Rezultă, așadar, în acest context, că nu ne aflăm în prezența unei chestiuni privind constituționalitatea, întrucât coordonarea legislației în vigoare este de competența autorității legiuitoare.
Ca atare, Curtea va respinge ca neîntemeiată acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în A, județ T, str.B.712,.16,în contradictoriu cu pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI, cu sediul în B, nr.1, sector 1, și INSTITUTUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ, cu sediul în-, sector 5,
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 3.02.2010.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.GG
EF/4ex.
17.03.2010
Președinte:Grecu GheorgheJudecători:Grecu Gheorghe
