Anulare act administrativ . Sentința 648/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 648

Ședința publică de la 18 februarie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Petrovici Cristina

Grefier - -

Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat faptul că pârâtul a transmis prin fax la data de 17.02.2009, întâmpinare.

Curtea constată cauza în stare de judecată și, având în vedere că părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsa lor de la dezbateri, potrivit art.242 alin.2 pr.civ. o reține spre soluționare.

CURTEA,

Asupra actiunii in contencios administrativ de fata;

La data de 12.01.2009 sub nr. 270/2 s-a inregistrat cererea reclamantei prin care a chemat in judecata pe paratul PROCURORUL GENERAL AL PARCHETULUI DE PE INALTA C DE CASATIE SI JUSTITIE pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna anularea ordinului nr. 2706/11.12.2008.

In fapt, reclamanta a aratat ca prin ordinul colectiv nr. 2339/30.11.2008 emis de parat in conformitate cu dispozitiile art. 3, 4 si 36 din OUG nr. 27/2006 i s-a stabilit o indemnizatie de incadrare bruta lunara de 7023 lei.

Reclamanta a apreciat ordinul ca neintemeiat deoarece nu s-a tinut seama de dispozitiile sentintei nr. 26/23.09.2008 pronuntata de Curtea de Apel T in dosarul nr- prin care i s-a admis actiunea si a fost obligat paratul sa-i acorde sporul pentru risc si solicitare neuropsihica in procent de 50% calculat la salariul de baza brut lunar.

A mai invocat prevederile codului muncii referitoare la obligarea angajatorului sa execute hotararile judecatoresti definitive privind plata drepturilor salariale.

A aratat ca prin Decizia nr. XXI/2008 a ICCJ s-a statutat ca acest spor de 50% pentru risc si solicitare neuropsihica se cuvine magistratilor.

In drept, a invocat prevederile codului municii, OUG nr. 27/2006.

In dovedirea cererii reclamanta au depus copie de pe sentinta civila invocata in actiune, ordinele contestate, adeverinte.

La 17.02.2009 paratul a depus intampinare prin care a solicitat respingerea plangerii reclamantei ca neintemeiata aratand ca ordinul contestat nu a avut ca obiect acordarea unor drepturi stabilite prin hotarari judecatoresti ci cresteri salariale aplicabile pentru anul 2008, conform art. 1 din OG nr. 13/2008.

Analizand actele si lucrarile dosarului, curtea retine urmatoarele:

Prin cererea sa reclamanta a solicitat anularea ordinelor paratului nr. 2706/11.12.2008, si respectiv partial, in ceea ce o priveste, a ordinului colectiv nr. 2339/30.10.2008 prin care s-au stabilit indemnizatiile de incadrare brute lunare.

Potrivit art. 3 al. 1 din OUG nr. 27/2006 "Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art. 86 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență".

De asemenea la art. 4 din acelasi act normativ "judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți beneficiază, în raport cu vechimea numai în funcțiile de judecător, procuror, magistrat-asistent la ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție sau de personal asimilat judecătorilor și procurorilor, de o majorare a indemnizației stabilite potrivit art. 3 alin. (1), calculată în procente la indemnizația de încadrare brută lunară, după cum urmează:

- de la 3 la 5 ani - 10%;

- de la 5 la 10 ani - 15%;

- de la 10 la 15 ani - 20%;

- de la 15 la 20 de ani - 25%;

- peste 20 de ani - 30%.

(2) Indemnizația de încadrare majorată potrivit alin. (1) se acordă de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea numai în funcțiile prevăzute la alin. (1) și constituie indemnizația de încadrare brută lunară."

Prin urmare indemnizatia de incadrare bruta lunara nu are in vedere nici un spor in afara celui prevazut la art. 4 al 1 pentru vechimea in functia de judecator, procuror sau personal asimilat.

Astfel in aceasta indemnizatie nu intra nici sporul de vechime in munca, nici cel pentru conditii vatamatoare si nici cel recunoscut reclamantei prin sentinta civila nr. 26/2008 a Curtii de Apel T, cel de 50% pentru risc si solicitare neuropsihica.

Din cuprinsul ordinului contestat nr. 2339/2008 (fila 6) si anexa la acesta (fila 7 din dosar) reiese fara dubiu ca ordinul a avut ca obiect stabilirea indemnizatiei de incadrare brute lunare, ori am vazut ca potrivit dispozitiilor art. 3 si 4 din OUG nr. 27/2006, in aceasta indemnizatie nu intra si celelalte sporuri.

Asa fiind interpretarea sistematica a dispozitiilor OUG nr. 27/2006 demonstreaza legalitatea ordinelor contestate si nu sustinerile reclamantei.

Ca urmare, in baza art. 1, 10 si 18 din legea nr. 554/2004, prevederilor OUG nr. 27/2006, va respinge plangerea reclamantei ca neintemeiata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Respinge plangerea reclamantei cu domiciliul ales la Parchetul de pe Curtea de Apel T in T,-, jud. T in contradictoriu cu paratul PROCURORUL GENERAL AL PARCHETULUI DE PE INALTA C DE CASATIE SI JUSTITIE cu sediul in B,--14, sector 5, ca neintemeiata.

Irevocabila.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 18.02.2009.

PRESEDINTE,

- - GREFIER,

- -

RED. CP (2 ex)

Președinte:Petrovici Cristina
Judecători:Petrovici Cristina

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Sentința 648/2009. Curtea de Apel Bucuresti