Anulare act administrativ . Decizia 659/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE NR. 659/CA/2009
Ședința publică de la 13 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioan Cibu
JUDECĂTOR 2: Iosif Morcan
JUDECĂTOR 3: Gabriela Costinaș
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței nr.1552/CAF/18.12.2008 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția comercială și de contencios administrativ în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: reclamantul recurent asistat de av. și pentru pârâta intimată,DGFP A.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că din partea reclamantului s-a transmis prin fax la dosar o cerere de contestare a calității de mandatar apărător al DGFP A al.
Întrebat fiind care este temeiul de drept al cererii formulate de reclamant, mandatara reclamantului arată incidența art.4 lit.e din Legea nr.7/2004 privind codul d e conduită al funcționarilor publici. Arată că prin această reprezentare este afectată imparțialitatea judecății, întrucât mandatarul apărător este și el angajat al DGFP și are funcție de conducere. Sancțiunea aplicată funcționarului public de către Comisia de disciplină nu a fost comunicată cu ANAF, care trebuia să cunoască că împotriva funcționarului public s-a început cercetarea, cu atât mai mult cu câte este vorba de un funcționar public cu funcție de conducere. În acest caz, apreciază că reprezentarea trebuia să fie făcută la nivel de ANAF. În cazul de față consideră că ne aflăm în prezența unui conflict de interese.
Întrebată fiind pârâta dacă le-a fost comunicată cererea de contestare a calității de mandatar-apărător al DGFP A al, aceasta arată că în cursul acestei dimineți a primit 1 ex. din cerere, și nu solicită termen de judecată, putând pune concluzii.
În ce privește excepția nelegalei reprezentări în instanță a pârâtului, reprezentanta DGFP A învederează instanței că mandatul său este depus fila 57 dosar fond, este dată de DGFP A și semnată de Directorul executiv. Chiar dacă este angajata DGFP A și subalterna lui -, toate actele sunt întocmite și semnate personal de directorul executiv al DGFP.
este că la termenul anterior s-a spus de către intervenient că prezenta cauză se află în stare de judecată, iar acum prin orice mijloace se încearcă tergiversarea soluționării cauzei. Apreciază că în cazul de față nu ne aflăm în prezența unui conflict de interese.
Mandatara intervenientului apreciază că actul de la fila 57 nu este un mandat în sensul art.3 lit.i și art.5 lit.e din Regulamentul de organizare și funcționare a ANAF.
Întrebată fiind care este punctul lor de vedere al pârâtei față de pct.b din cerere referitor la obligația sesizării ANAF despre sancțiunile aplicate funcționarilor care dețin funcții de conducere și introducerea ANAF în cauză, reprezentanta pârâtei intimate învederează instanței că, indiferent cine face sesizarea, se adresează Comisiei de disciplină. Nicăieri nu se menționează obligativitatea comisiei de disciplină să sesizeze ANAF. Numai în situația în care sancțiunile disciplinare se aplică directorilor sau directorilor adjuncți este sesizat ANAF.
În ce privește cererea reclamantului de introducere în cauză a ANAF, solicită respingerea acestei cereri.
Mandatara reclamantului solicită respingerea apărării făcute de pârâta intimată, arătând în cauză sunt aplicabile legile noi, iar instanța de fond nu a ținut cont de acestea. Fiind vorba de funcționar public cu funcție de conducere trebuia să fie sesizat și ANAF. Solicită introducerea în cauză a ANAF. În drept invocă disp.art.50 și 51 din HG nr.1344/2007.
Instanța suspendă judecata cauzei pentru 10 minute pentru consultare și deliberare.
Reluând cauza la ora 11,00 în urma deliberării, instanța constată că actul de la fila 57 dosar fond întrunește condițiile legale ale unui mandat de reprezentare eliberat de DGFP A - pârâtă în cauză și nu de dl. -, iar art. 4 lit.e din legea nr.7/2004 nu este aplicabil în cauza de față. Față de această împrejurarea apreciază că în cauză nu ne aflăm în prezența conflictului de interese.
Față de pct.b al cererii reclamantului, instanța constată că DGFP are personalitate juridică și în faza de recurs este imposibilă introducerea în cauză a altor părți, astfel că respinge cererea de introducere în cauză a ANAF.
Nefiind alte cereri, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Mandatara reclamantului susține recursul așa cum a fost formulat, solicitând: în principal, admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinței civile atacate în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului.
Critică hotărârea instanței de fond pentru greșita aplicare a legii, sentința fiind lipsită de temei legal, deoarece acțiunea a fost fundamentată pe disp.art.27 și 51 din HG nr.1344/2007 și art.1 din Legea nr.571/2004.
Pe fondul cauzei, instanța s-a pronunțat doar asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului.
În subsidiar, solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se pronunța pe fondul cauzei. Arată că abaterea a fost constatată de o comisie de disciplină și totuși, decizia de sancționare s-a emis de către directorul executiv. Fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâtei solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamant și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile atacate. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată:
Prin sentința nr.1552/CAF/18.12.2008 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția comercială și contencios administrativ în dosarul nr- a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și, ca urmare, s-a respins acțiunea reclamantului împotriva pârâtei DIRECȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A, având ca obiect anularea Deciziei nr.153/5.09.2008, obligarea pârâtei la aplicarea unei sancțiuni direct proporționale cu pericolul social și prejudiciul moral cauzat și, de asemenea, obligarea pârâtei să cuprindă în noua decizie de sancționare repararea prejudiciului,moral cauzat prin încasarea sporului de mobilitate nemeritat.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a înțeles să critice Decizia nr.153/5.09.2008 apreciind că are un interes actual, legitim, legal și personal, fiind cel care a sesizat Comisia de disciplină din cadrul pârâtei, potrivit art.27 din HG nr.1344/2007, având în vedre că faptele săvârșite de Șeful biroului juridic din cadrul DGFP A aduc un prejudiciu nu numai patrimonial, ci unul moral și de imagine atât instituției publice cât și celorlalți consilieri juridici, încălcându-se prevederile art.77 lit.g din Legea nr.188/1999, astfel că apreciază superficială analiza Comisiei de disciplină care a stabilit doar o lezare pecuniară și consideră că dacă asemenea fapte erau săvârșite de oricare alt consilier juridic, comisia de disciplină propunea o sancțiune maximă.
Pârâta a depus întâmpinare prin care invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Analizând excepția invocată de pârâtă conform prevederilor art.137 Cod pr.civilă, prima instanță a reținut că prin Decizia nr.153/5.04.2008, directorul executiv al pârâtei i-a aplicat numitului - Șeful biroului juridic, sancțiunea disciplinară de "diminuarea drepturilor salariale cu 20% pe o perioadă de 3 luni", prevăzută de artr.77 alin.3 lit.b din Legea nr.188/1999, decizie pe care reclamantul a atacat-o cu acțiunea în contencios administrativ.
Conform prevederilor art.80 din Legea nr.188/1999 funcționarul public nemulțumit de sancțiunea aplicată poate adresa instanței de contencios administrativ, solicitând anularea sau modificarea după caz a dispoziției de sancționare.
Funcționarul public sancționat - - a atacat decizia în dosarul nr- al Tribunalului Alba, dosar soluționat la acest moment.
Reclamantul are calitatea de avertizor, în sensul art.3 lit.b din Legea nr.571/2004, el fiind cel care a sesizat Comisia de disciplină și, ca urmare, apreciază că în această calitate, precum și în condițiile art.76 din Legea nr.188/1999, respectiv art.1 din Legea nr.554/2004 are calitatea să se adreseze instanței de contencios administrativ.
Prima instanță a mai reținut că din conținutul noțiunii de avertizor, rezultă că rolul acestuia este de a sesiza fapte de încălcare a legii la organele abilitate, astfel că după acest demers rolul său încetează, deoarece avertizorul nu are atribuții de verificare a Comisiei de disciplină și nici de cenzurare a actelor acesteia ori a autorității care aplică sancțiunea.
În speță, prin decizia atacată a fost finalizat un raport administrativ disciplinar desfășurat între autoritatea publică - DGFP A șu funcționarul său public - astfel că, față de acest raport reclamantul are calitatea de terț, rolul său de avertizor nemodificându-i statutul.
În considerentele sentinței s-a mai reținut că invocarea dispozițiilor art.76 alin.1 din Legea nr.188/1999 de către reclamant pentru a-și justifica demersul judiciar nu poate fi primită întrucât acesta nu este în măsură să justifice un interes legitim ce i-a fost încălcat lui prin actul atacat. De asemenea, invocarea interesului public nu poate fi reținută pentru că pe de-o parte reclamantul nu are atribuții de reprezentare a instituției pretins vătămate, iar pe de altă parte articolul 8 alin.1 indice 1 din Legea nr.554/2004 stabilește că persoanele fizice și persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.
Așa fiind, a conchis prima instanță, întrucât reclamantul nu poate face dovada interesului privat încălcat și ținând cont de dispozițiile art.80 din Legea nr.188/1999, acesta are calitatea de terț și în consecință, nu are legitimare procesuală de a solicita instanței anularea deciziei de sancționare a funcționarului -.
Împotriva acestei sentinței a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale, iar pe fondul cauzei, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de recurs reclamantul arată că sentința atacată este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât contestația formulată este fundamentată în drept pe dispozițiile art.27 și 51 din HG nr.1344/1007 privind organizarea și funcționarea Comisiilor de disciplină și art.1 din Legea nr.571/2004, temei juridic neexaminat de prima instanță deși ele au natura juridică a legii speciale aplicabile cauzei, iar în al doilea rând, același act normativ prin art.51 statuează că funcționarul public nemulțumit de sancțiunea aplicată o poate contesta la instanța de contencios administrativ competentă, textul nedistingând care anume funcționar, cel care este sesizat sau cel care a formulat sesizarea, astfel că, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să o facă, singura cerință impusă este ca funcționarul public să fie nemulțumit de sancțiunea aplicată, așa cum prevede și articolul 80 din Legea nr.188/1999.
Ca urmare, având în vedere prevederile legale invocate, reclamantul susține că are interes legitim în promovarea contestației, fiind persoană vătămată prin fapta funcționarului public, deoarece în calitate de consilier juridic care reprezintă instituția pârâtă în fața instanțelor de judecată și căruia i se pretinde o anumită conduită deontologică, printre care de prezentare la fiecare termen și de a deconta cheltuielile cu deplasarea, reale, justificate prin documente, conduita încălcată, așa cum rezultă din Raportul Comisiei, de către persoana sesizată care are și funcție de conducere.
Sancțiunea blândă și neproporțională cu consecințele și pericolul social generat reprezintă o discriminare bazată pe criteriul funcției de conducere, deoarece reclamantul sau oricare funcționar, pentru aceeași abatere ar fi fost demis din funcție mai ales că în cadrul instituției sunt sancțiuni disciplinare mult mai dure aplicate pentru săvârșirea unor abateri nesemnificative în raport cu cea sancționată prin decizia contestată.
În afară de acestea, reclamantul mai arată că față de prevederile art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.188/1999 și art.3 lit.a și b din Legea nr.571/2004, este o persoană fizică publică nu privată, care a avertizat-sesizat încălcarea unui interes legitim public nuu privat, cum motivează eronat instanța de fond și neluând în considerare aceste prevederi legale speciale neobservând că este vorba de încălcarea unui interes legitim public, încălcare sesizată de o persoană fizică numit funcționar public nicidecum terț cum îl califică instanța de fond, astfel că nu se poate aplica temeiul legal invocat de prima instanță respectiv art.8 alin.1 indice 1 din Legea nr.554/2004.
De asemenea, mai arată reclamantul în motivele de recurs, prima instanță nu a luat în considerare nici prevederile invocate în susținerea calității procesuale din dreptul comun, respectiv art.1 alin.1 și 2 din Legea nr.554/2004 care dispune că interesul legitim poate fi privat sau public, iar încălcarea acestuia poate fi și printr-un act administrativ individual adresat altui subiect de drept, astfel că și în baza acestui temei are calitate procesuală activă.
În drept invocă prevederile art.299 și următ.Cod pr.civilă.
În temeiul prevederilor art.15 lit.a din Legea nr,146/1997, recursul de față s-a constatat că este scutit de taxa de timbru.
Prin întâmpinarea depusă la dosar și concluziile orale expuse de reprezentantul său, pârâta intimată a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând recursul reclamantului în raport cu motivele invocate și actele dosarului, instanța constată că este nefondat, urmând să fie respins pentru considerentele ce se vor arăta.
Potrivit dispozițiilor art.3 lit.a și b din Legea nr.571/2004 privind protecția personalului din autoritățile publice, instituțiile publice și din alte unități care semnalează încălcări ale legii, avertizare în interes public înseamnă sesizarea făcută cu bună credință cu privire la orice faptă care presupune o încălcare a legii, a deontologiei profesionale sau a principiilor bunei administrări, eficienței, eficacității, economicității și transparenței, iar avertizor înseamnă persoana care face o sesizare potrivit lit.a și care este încadrată în una din autoritățile publice, instituțiile publice sau celelalte unități prevăzute la articolul 2.
În articolul 1 din Legea nr.571/2004 se prevede că această lege reglementează unele măsuri privind protecția persoanelor care au reclamant sau care au sesizat încălcări ale legii în cadrul autorităților publice, instituțiilor publice și al altor unități săvârșite de către persoane cu funcții de conducere sau de execuție din autoritățile, instituțiile publice și din celelalte unități bugetare prevăzute la articolul 2.
Din cuprinsul Legii nr.571/2004 nu rezultă că avertizorul este un funcționar public, această calitate de avertizor o are orice persoană care este încadrată în una din autoritățile publice, instituțiile publice sau celelalte unități prevăzute la art.2, care face o sesizare cu privire la o faptă de încălcare a legii deontologiei profesionale sau a principiilor bunei administrări.
În articolul 27 din Hotărârea Guvernului nr.1344/2007 privind normele de organizare și funcționare a Comisiilor de disciplină, care au competența de a analiza faptele funcționarilor publici sesizate cu abateri disciplinare, Comisia de disciplină poate fi sesizată de orice persoană care se consideră vătămată prin fapta unui funcționar public.
În speță, reclamantul nu a făcut sesizarea în calitate de parte vătămată prin fapta funcționarului, deci conform prevederilor art.27 din HG nr.1344/2007, ci în calitate de avertizor conform prevederilor Legii nr.571/2004, care nu are nici o reglementare procesuală cu privire la posibilitatea avertizorului de atacare a măsurilor dispuse în urma sesizării, făcând doar precizarea că această lege se completează cu prevederile Legii nr.188/1999 și Codul muncii.
Conform prevederilor art.50 alin.5 din HG nr.1344/2007, actul administrativ de sancționare se comunică compartimentului cu atribuții în domeniul resurselor umane, Comisiei de disciplină care a elaborat și transmis raportul, funcționarului public a cărui faptă a fost sesizată ca abatere disciplinară și persoanei care a formulat sesizarea.
În articolul 51 din HG nr.1344/2007 se prevede că funcționarul public nemulțumit de sancțiunea disciplinară aplicată o poate contesta, în condițiile legii, la instanța de contencios administrativ competentă și de asemenea și art.80 din Legea nr.188/ 1999 prevede că funcționarul public nemulțumit de sancțiunea aplicată se poate adresa instanței de contencios administrativ.
Prin urmare, față de prevederile art.50 alin.5 și art.51 din HG nr.1344/2007 și art.80 din Legea nr.188/1999, reclamantul în acțiunea disciplinară deschisă la sesizarea sa, are calitate de persoană care a formulat sesizarea și nu de funcționar public, astfel că doar funcționarul public sancționat în urma acestei sesizări, în speță, nemulțumit, are deschisă calea contestației împotriva sancțiunii aplicate.
Așa fiind, în mod corect prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale active și pe această excepție a respins acțiunea reclamantului.
În concluzie, nefiind îndeplinite motivele prevăzute de art.304 și 304/1 Cod pr.civilă, instanța în baza art.312 al.1 din același cod va respinge recursul reclamantului ca nefondat.
Pârâta intimată nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr.1552/CAF/18.12.2008 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția comercială și de contencios administrativ în dosar nr-.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 Mai 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact./2 ex./24.06.2009
Jud.fond
Președinte:Ioan CibuJudecători:Ioan Cibu, Iosif Morcan, Gabriela Costinaș
