Anulare act administrativ . Sentința 67/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr. 67

Ședința publică de la 07 aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Aurelia Gheorghe

JUDECĂTOR 2: Dan Mircea Tăbâltoc

Grefier: - -

S-a luat în examinare acțiunea introdusă de reclamanta - - în calitate de mamă a numitei în contradictor cu pârâta Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu handicap pentru Adulți din cadrul Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, având ca obiect anulare act administrativ

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care instanța, constatând pricina în stare de judecată, a rămas în pronunțare.

După deliberare;

CURTEA DE APEL:

Asupra acțiunii de contencios administrativ de față;

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. 104/45 din 7 februarie 2008, reclamanta -, în calitatea sa de mamă a numitei, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți, din cadrul Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, anularea deciziei de încadrare în grad de handicap nr. 9464 din 17 octombrie 2007, apreciind că încadrarea nu este corespunzătoare adevăratei stări de sănătate a persoanei în cauză, solicitându-se emiterea unei noi decizii de încadrare, în gradul de handicap grav, sub sancțiunea plății de daune cominatorii în sumă de 150 lei pe zi întârziere.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii, susținând că încadrarea în grad de handicap s-a făcut în concordanță cu evaluările medicale și reglementările legale în vigoare.

Din examinarea actelor și lucrările dosarului, Curtea reține că s-a născut la data de 21 noiembrie 1961, în orașul G H, județul S, ca fiica lui și - și că, la data de 19 octombrie 1992, Cabinetul de expertiză medicală și recuperare capacității de muncă din cadrul Direcției de Muncă I emis certificatul nr. 65, prin care s-a concluzionat că cea în cauză are capacitatea de muncă pierdută, în cea mai mare parte, fiind încadrabilă în gradul 2 de invaliditate.

În anul 2007, cea în cauză a fost supusă unei noi evaluări medicale, din biletul de externare emis de Spitalul Clinic de Psihiatrice "-" I, la data de 27 august 2007, rezultând că pacienta suferă de " gradul II (imbecilitate) pe fond de encefalopatie cronică infantilă".

În baza actului medical menționat, Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulți, din cadrul Consiliului Județean I, emis certificatul nr. 6500 din 5 septembrie 2007, prin care a reținut că cea în cauză are capacitate de muncă de 35 %, fapt pentru care ea a fost încadrată în gradul de handicap "accentuat", act ce a fost contestat la comisia constituită la nivelul Ministerului Muncii.

Prin decizia nr. 9464 din 17 octombrie 2007, Comisia superioară de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulți, a menținut încadrarea în gradul de handicap "", cu valabilitate permanentă, în considerarea diagnosticului "Deficiență funcțională accentuată".

Apreciind că soluția dată contestației este în contradicție cu starea reală de sănătate a persoanei în cauză, mama numitei a promovat prezenta acțiune, în procedura consacrată de Legea nr. 554/2004. În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, depunându-se la dosar actele medicale emise cu privire la starea de sănătate a reclamantei și actele administrative emise pe baza acestora.

Raportat la această situație de fapt, Curtea constată că acțiunea reclamantei se dovedește a fi nefondată, sens în care se rețin următoarele:

Este necontestat faptul că - a fost diagnosticată încă din anul 1992, ca suferind de encefalopatie cronică infantilă și că, în considerarea acestei afecțiuni, ea a fost încadrată n gradul 2 de handicap.

Este de asemenea necontestat faptul că cea în cauză nu și-a pierdut în totalitate capacitatea de muncă, și că ea are intelect la nivel de oligofrenie grad II, lipsindu-i capacitatea de autoconducție.

Ceea ce se solicită prin acțiune este încadrarea celei în cauză în gradul grav de handicap, cerere ce nu-și are însă suport în nici unul din actele medicale depuse la dosar, care îi acordă persoanei respective un coeficient Q 1 la nivel de 30.

Ori, conform criteriilor pe baza cărora se stabilește gradul de handicap pentru adulți, aprobate prin Ordinul nr. 726/2002 al ministrului sănătății, doar persoanele care au un coeficient de inteligență situat sub 20 și 25 pot fi încadrate în gradul grav de handicap.

Cum coeficientul de inteligență (Q 1) al reclamantei este superior, chiar dacă în limite foarte apropiate celui stabilit pentru încadrarea în grad de handicap, pârâta nu avea suportul legislativ necesar pentru aoî ncadra pe reclamantă în gradul grav de handicap, încadrarea actuală respectând constatările medicale de specialitate.

Atâta timp cât autoritatea medicală nu revine asupra constatărilor făcute în anul 2007 și cât nu s-a demonstrat de către o altă autoritate medicală, având o calificare superioară celei care a întocmit evaluarea din data de 27 august 2007, că nivelul de inteligență al reclamantei este cel corespunzător persoanelor cu retardare mentală profundă (oligofrenie grad III - idioțenie) cu coeficient de inteligență situat sub 20 sau 25, nu există temei pentru a se dispune anularea actului administrativ contestat.

Ca atare, constatând că decizia contestată a fost emisă în baza și cu respectarea reglementărilor legale aplicabile în materie și că, atâta timp cât nu se va constata pierderea totală a capacității de muncă, nu există suportul legal pentru încadrarea reclamantei în gradul de handicap grav, chiar dacă și în prezent ea este asistată de părinți, Curtea, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, va respinge acțiunea, instanța neputându-se substitui autorității medicale în actul evaluarea stării de sănătate a persoanei în cauză, ci doar de a verifica legalitatea actului administrativ sub aspectul îndepliniri condițiilor de valabilitate cerute de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂR ĂȘ T E:

Respinge acțiunea introdusă de -, domiciliată în I,-, -.2, apartament 11, în numele și pentru fiica sa -, în contradictor cu pârâta Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți, având sediul în B,-, sector. 3.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 7 aprilie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

Red.

Tehnored.

02 ex.

16.04.2008

Președinte:Aurelia Gheorghe
Judecători:Aurelia Gheorghe, Dan Mircea Tăbâltoc

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Sentința 67/2008. Curtea de Apel Iasi