Anulare act administrativ . Decizia 751/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIE Nr. 751/CA/2008

Ședința publică de la 03 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Elisabeta Lazăr

JUDECĂTOR 2: Gabriela Costinaș

JUDECĂTOR 3: Ștefan Făt

Grefier: - -

Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanta și pârâtul Primarul municipiului Sibiu împotriva sentinței civile nr.357/CA/18.12.2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu.

Se constată că în termenul de pronunțare, recurenta a depus la dosar prin Serviciul Registratură, concluzii scrise, copia certificatului de grefă, acțiunea formulată de numiții - și, copia cărții funciare nr.40.367 Sibiu, contract de vânzare-cumpărare nr.3603/1997, plan de situație, cererea formulată de - și către Cartea Funciară, adresa nr. 10942/1999, extras cf 44241, declarația dată de -, certificat de grefă eliberat de, încheierea pronunțată în dosarul nr-, sentința civilă nr.3509, sentința civilă nr.5971, copia cererii de revizuire formulată de, Ordonanța pronunțată în dosarul nr. 2431/P/2007, adresa nr. -, sesizarea formulată de către Poliția Jud.Sibiu, sentința civilă nr.267/CA/2008, adresa emisă de ON Gaz România SA.

Din partea intervenienților, s-a depus la dosar în termenul de pronunțare, concluzii scrise.

dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea din ședința publică din data de 27 mai 2008, când instanța, a amânat pronunțarea la data de 3 iunie 2008, pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, încheierea de amânare a pronunțării făcând parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA DE APEL

Asupra recursurilor de față

Din actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 29.08.2007 reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Primăria Mun.Sibiu solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea autorizației de construire eliberată pentru imobilul din Sibiu,str - - nr.33.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat în esență că prin eliberarea acestui act administrativ i-a fost vătămat dreptul de proprietate afecta prin faptul că lucrările de construire au fost extinse și în spațiul aparținând imobilului situat la nr. administrativ 31, spațiu proprietatea sa, pentru care a promovat acțiune în revendicare, acțiune notată în CF 44214.

La data de 23 octombrie 2007 reclamanta și-a precizat acțiunea ca urmare a depunerii autorizației de construire contestate și a documentației, în sensul chemării în judecată a Primarului Mun. Sibiu solicitând a se dispune:

-anularea autorizației de construirenr.827/19.07.2007 prin care s-a autorizat nelegal construirea unui bar, cu încălcarea dreptului său de proprietate asupra unei încăperi în suprafață de 24,60.;

-anularea acordului de funcționare nr.785/2007 a barului prin care s-a schimbat destinația imobilului din- extins și sub imobilul de la nr.31 asupra unei încăperi ce face parte din imobilul proprietatea sa;

-suspendarea executării.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat în esență că autorizația de construire a fost emisă după sesizarea făcută pârâtului cu privire la efectuarea lucrărilor la acest spațiu pentru care nus -a cerut nici un acord deși cu privire la suprafața de 24,60 mp au existat numeroase litigii.

În ceea ce privește eliberarea autorizației de funcționare a barului reclamanta a arătat că nu i s-a cerut acordul deși între imobile este doar un zid comun iar prin poluarea sonică îi este vătămată dreptul de folosință al locuinței.

La data de 20 noiembrie 2007 reclamanta a depus o precizare și completare la acțiune solicitând la petitul 1 să se dispună obligarea pârâtului prin Primar să emită autorizație de reconstruire a întregului perete al încăperii de 24,60 mp zid de rezistență care delimitează în realitate cele două imobile.

Totodată s-a solicitat a se dispune asupra nelegalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului și asupra validității actelor juridice încheiate în baza acestei autorizații juridice nelegale.

S-a solicitat de asemenea obligarea emiterii autorizației de reconstruire a întregului perete al încăperii de 24,60 mp, zid de rezistență care delimitează în realitate cele 2 imobile, demolat abuziv, neautorizat și nelegal.

La petitul 2 s-a solicitat a se dispune anularea acordului de funcționare nr.7851/1.08.2007 prin care s-a schimbat destinația subsolului de la imobilul din Sibiu str.- nr.33 extins și asupra proprietății sale, în suprafață de 24,60 fără dezmembrare legală. S-a solicitat de asemenea anularea întregii documentații care a stat la baza emiterii acordului de funcționare și sistarea funcționării acestuia până la soluționarea acțiunii.

Tribunalul Sibiu -Secția Comercială și de Contencios Administrativ prin sentința civilă nr.357/CA/18.12.2007 pronunțată în dosar nr- a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamantă și în consecință:

A dispus anularea autorizației de construire nmr.827/19.07.2007 și a acordului de funcționare nr.7851/1.08.2007.

S-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la emiterea autorizației de construire a întregului pentru 24,60 mp zid de rezistență ce delimitează cele două imobile.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:

La data de 12.07.2007 și respectiv la data de 25.06.2007 urmare a cererii formulate de - ( completată cu mențiunea SC SRL prin administrator mandatar a lui -) s-a emis de către Primatul municipiului Sibiu autorizația de construire nr.827 din 19.07.2007 prin care s-a autorizat executarea lucrărilor de construire pentru "amenajare bar 60 locuri în privnița existență și montare firmă la fațadă", la imobilul situat în Sibiu, str. - nr.33 înscris în CF Sibiu nr.44241, nr.top. 37/2/1/I și 38/1/I, conform proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor de construcție nr.213/2005 elaborat de.

Certificatul de urbanism emis în conformitate cu prevederile art.31 din Legea nr.350/2001 cuprinde la capitolul privind regimul juridic al imobilului mențiunea privind încheierea CF nr.1090/2006 vizând acțiunea formulată de reclamantă împotriva proprietarilor de sub B1 și 2.

Certificatul de urbanism, în calitate de act administrativ de informare cu caracter obligatoriu, are indicat în lista cuprinzând avizele și acordurile necesare în cazul autorizării lucrărilor de construcție și prezentarea încheierii de radiere a procesului notat în CF și a declarației de proprie răspundere că toți coproprietarii și-au dat acordul asupra schimbării de funcționare-bar.

Conform prevederilor art.29 din Legea nr.350/2001 certificatul de urbanism, în calitatea sa de act administrativ de informare cu caracter obligatoriu, impunea pentru emitentul autorizației ca la data depunerii cererii de eliberare a autorizației de construire să îi fie prezentate și avizele și acordurile solicitate prin acest certificat.

Conform extrasului CF, depus de pârâtă la data prezentării documentației care a sdtat la baza eliberării autorizației de construire atacate, proprietari tabulari asupra imobilului înscris în CF Sibiu nr.44241 cu nr.top. 37/2/1/I și 38/1/1-apartament situat în Sibiu, str.- nr.33 compus la subsol din pivniță cu 4 boxe în suprafață de 29,85 mp+24,60 mp+7,10 mp+16,48 mp =78,03 mp sunt - și sub B1 și B2.

Sub B8 este notată acțiunea civilă formulată de reclamantă împotriva proprietarilor de sub B1 și 2.

Conform extrasului de CF eliberat la data de 20.09.2007 reclamanta este proprietara tabulară asupra pivniței în suprafață de 24,6 mp obținută în baza sentinței civile nr.6066/2003, pivniță ce face parte din CF Sibiu nr.40367 desprinsă din CF colectiv 1421 Sibiu.

S-a apreciat că la data eliberării autorizației nr.827/19.07.2007 nu erau îndeplinite condițiile legale privind eliberarea autorizației de construire în ceea ce privește prezentarea încheierii de radiere a procesului civil notat sub B8 de către reclamantă și prin extrasul CF depus la dosar de către aceasta, s-a constatat că autorizația a fost emisă cu încălcarea prevederilor art.7 alin.1 lit.a,b și d din Lergea nr.50/1991 republicată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtul Primarul municipiului Sibiu și reclamanta, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Primarul municipiului Sibiu a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei și menținerea ca legală a autorizației de construire nr.827/2007 și a acordului de funcționare nr.785/2007.

În expunerea motivelor de recurs se arată că pârâții sunt proprietari tabulari ai imobilului înscris în CF 44241 Sibiu, respectiv a unei pivnițe compuse din 4 boxe în suprafață totală de 78,03 mp pentru care s-a autorizat amenajarea lor de 60 locuri.

Reclamanta nu a depus nici un document din care să rezulte că ar deține în proprietate imobilul situat administrativ la nr.33 în str. - din Sibiu, proprietatea acestuia regăsindu-se la numărul administrativ 31.

Cu privire la acordul de funcționare nr.7851/2007 se arată că este legal avându-se în vedere că există acorduri date în forma autentică pentru executarea modificărilor construcției necesare asupra pivniței, precum și asupra schimbării destinației acestui spațiu din pivniță în spațiu comercial-cafenea.

În drept s-a invocat disp.art.299, art.304 pct.9, art.312 Cod procedură civilă.

Recursul a fost timbrat cu suma de 2 lei.

Prin întâmpinarea depusă reclamanta a solicitat respingerea recursului.

Reclamanta a solicitat admiterea recursului modificarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii ei așa cum a fost formulată și precizată respectiv emiterea autorizației de reconstruire a zidului de rezistență care a fost nelegal demolat.

În drept invocă disp. art. 20 din Legea nr.554/2004 și art.312 Cod procedură civilă.

Recursul a fost timbrat cu timbru fiscal de 2 lei și 0,30 lei timbru judiciar.

La termenul de judecată din 6.05.208 au intervenit în proces în numele pârâtului - și.

În motivarea cererii de intervenție se arată că intervenienții sunt singurii proprietari asupra spațiului situat în Sibiu, str. - nr.33.1 înregistrat în CF nr.44241 cu nr.top.37/2/1/I și top 38/1/

Verificând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu Curtea constată că recursul pârâtului Primarul municipiului Sibiu cât și cererea de intervenție în interesul pârâtului sunt fondate pentru considerentele ce vor fi expuse:

Prin decizia civilă nr.457/R/28 martie 2003 pronunțată în dos. Nr.14/R/2003 a Curții de Apel Brașov secția civilă a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții - și împotriva pârâților și SA Sibiu și în consecință:

-s-a constatat nul absolut actul adițional nr.1/14.10.1999 de modificare a contractului de vânzare cumpărare nr.3430/1997 încheiat între SA Sibiu și privind boxa de pivniță de 24,60 mp;

-s-a anulat încheierea de întabulare nr.1421 din CF 40367 Sibiu nr.top. 40/6 și s-a radiat dreptul de proprietate de sub privind boxa de 24,60 mp;

-pârâta a fost obligată să predea reclamanților pivnița în suprafață de 24,60. să rezidească golul din zidul comun, refacerea ușii și a tocului ușii.

Cum prin decizia susmenționată, irevocabilă s-a radiat definitiv dreptul de proprietate al reclamantei din CF asupra boxei de pivniță, aceasta nu mai poate prevala în prezent dreptul de proprietate asupra pivniței, iar actele prin care mai încearcă să dovedească proprietatea nu-și mai produce efectele juridice dorite.

Prin urmare, asupra imobilului înscris în CF 44241 Sibiu cu nr.top 37/2/1/I și top 38/1/I situat în Sibiu, str.- nr.33,compus din 4 camere, podeț, balcon, bucătărie la etaj, la parter: spălătorie comună, la subsol pivniță din 4 boxe în suprafață totală de 78,03. sunt coproprietari intervenienții - și în cotă de 1/1 părți. Între cele 4 boxe este și cea de 24,60. cumpărată și întabulată de intervenienți conform contractului de vânzare-cumpărare nr.3603/8.10.1997.

În consecință autorizația de construcție nr.827/2007 prin care s-a autorizat amenajarea barului cafenea din subsolul imobilului înscris în CG 44241 Sibiu a fost legal eliberată în conformitate cu disp. art.7 alin.1 lit.a,b și d din Legea 50/1991 republicată, proprietarilor tabulari - și.

Cât privește acordul de funcționare nr.7851/2007 instanța constată că sunt eliberate cu respectarea legii din cuprinsul documentației depusă la dosar există acorduri date în formă autentică pentru executarea modificărilor construcției necesare asupra pivniței, precum și asupra schimbării destinației acestui spațiu din pivnița în spațiu comercial-cafenea.

Față de aceste considerente în temeiul art.304 pct.9 raportat la art.312 Cod procedură civilă se va admite recursul pârâtului Primarul municipiului Sibiu și cererea de intervenție și în consecință se va modifica sentința atacată în sensul respingerii acțiunii în contencios administrativ formulată și precizată de reclamantă privind anularea autorizației de construire nr.827/19.07.2007 și a acordului de funcționare nr.7851/1.08.2007.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Cât privește recursul reclamantei pentru considerentele expuse mai sus și a faptului că nu a prezentat nici un act de proprietate pentru imobilul înscris la nr. administrativ 33, se va respinge ca nefondat în temeiul art.312 Cod procedură civilă.

În baza art. 274 Cod procedură civilă, reclamanta va fi obligată să plătească intervenienților suma de 141 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Pentru aceste motive,
În numele legii

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Sibiu și cererea de intervenție în interesul pârâtului formulată de intervenienții - și, împotriva sentinței civile nr.357/CA/18.12.2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosar nr- și în consecință:

Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge acțiunea în contencios administrativ formulată și precizată de reclamanta împotriva Primarului municipiului Sibiu privind anularea autorizației de construire nr.827/19.07.2007 și a acordului de funcționare nr.7851/1.08.2007.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva aceleiași sentințe.

Obligă reclamanta să plătească intervenienților suma de 141 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 3 Iunie 2008.

Președinte,

- --co

semnează președ.

Curții de Apel

Judecător,

- --co

semnează președ.

Curții de Apel

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

Dact./ex.2/14 08 2008

Jud.fond.

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

COPIA DECIZIEI NR. 751/CA/2008

În numele legii

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Sibiu și cererea de intervenție în interesul pârâtului formulată de intervenienții - și, împotriva sentinței civile nr.357/CA/18.12.2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosar nr- și în consecință:

Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge acțiunea în contencios administrativ formulată și precizată de reclamanta împotriva Primarului municipiului Sibiu privind anularea autorizației de construire nr.827/19.07.2007 și a acordului de funcționare nr.7851/1.08.2007.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva aceleiași sentințe.

Obligă reclamanta să plătească intervenienților suma de 141 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 3 Iunie 2008.

Președinte,

indescifrabil

Judecător,

indescifrabil

Judecător,

indescifrabil

pt.conformitate

Președinte:Elisabeta Lazăr
Judecători:Elisabeta Lazăr, Gabriela Costinaș, Ștefan Făt

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 751/2008. Curtea de Apel Alba Iulia