Anulare act administrativ . Sentința 79/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA COMERCIALĂ și de contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR.- -

SENTINȚA NR. 79/CA/2008 -

Ședința publică din 19 mai 2008

PREȘEDINTE: Anna Maria Toroș Vig judecător

Grefier: - -

Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ, primă instanță, introdusă de reclamantaCOMUNA - prin PRIMAR, județul B în contradictoriu cu pârâteleCOMISIA SPECIALĂ DE A BUNURI CARE AU cultelor DIN ROMÂNIA B,Calea nr. 202, sector 1 șiROMÂN UNIT CU -, cu sediul în M,-, județul B, având ca obiect -anulare act administrativ -.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pârâtulROMÂN UNIT CU -prin avocat în baza delegației de la dosar, lipsă fiind reclamantaCOMUNAprin Primar și pârâtaCOMISIA SPECIALĂ DE A BUNURI CARE AU CULTELOR DIN ROMÂNIA

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că acțiunea este scutită de plata taxelor de timbru,decontul pentru expertiză a fost depus la dosar încă la data de 23.11.2007 aflat la fila 100 și depus încă odată la data de 16 mai 2008 fila 146 din dosar și că experții au depus cereri de reexaminare a amenzii aplicate de instanță la termenul din 5 mai 2008, după care:

Reprezentantul pârâtei Român Unit cu - M, învederează instanței că decontrul pentru lucrarea de expertiză a fost achitat integral și nu are alte probe.

Instanța, stabilește onorariul definitiv pentru expertiză la suma de 3.500 lei pentru cei trei experți și constată că s-a achitat integral.

Cererea de reexaminare a amenzii urmează a fi soluționată în cameră de consiliu și nefiind alte probe, constată cauza lămurită, închide faza probatorie și acordă cuvântul în fond.

Reprezentantul pârâtei prezente solicită respingerea acțiunii cu cheltuiueli de judecată reprezentând delegațiile avocațiale și contravaloarea expertizei în sumă de 3.500 lei.

CURTEA DE APEL

DE LIBERÂND:

Constată că prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Bihor la 8.12.2006 Comuna a chemat în judecată pe pârâții Comisia Specială de a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor din România și Român Unic cu - ă Ms olicitând anularea deciziei nr.1053/06.11.2006.

În motivarea acțiunii arată că prin decizia atacată s-a dispus retrocedarea imobilului situat în, sat, județul B, înscris în CF 129 tria, nr. top 157 în favoarea pârâtei de rând. 2.

În perioada 1966- 1967 construit în localitatea școala cu două săli de clasă prin adăugire la construcția existentă, pentru care imobilul se încadrează în prevederile art. 1 alin. 3 din OUG 94/2000 în sensul că adăugirile aduse depășesc 50 % din aria desfășurată actuală a imobilului.

Prin întâmpinare Comisia Specială de retrocedare a solicitat declinarea competenței în favoarea Curții de APEL ORADEA, iar pe fond a arătat că, deși au solicitat relații de la Primăria comunei în legătură cu situația imobilului, nu s-a invocat vre-o construcție nouă, indicând că din suprafața de 350 mp ocupată de construcție, suprafața nouă edificată este 0.

Prin sentința nr.59/CA din 06.02.2007 a Tribunalului Bihors -a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de APEL ORADEA.

În fața acestei instanțe s-a efectuat o expertiză tehnică de către inginer din care rezultă că suprafața clădirii vechi este de 189,15 mp, clădirea nouă creată este de 198,7 mp la care se mai adaugă și anexele executate în curtea școlii și anume: magazia de lemne, grupul sanitar, împrejmuiri și trotuar. Clădirea veche reprezintă 48,8 % din totalul construcției, iar clădirea nouă 51,2 % din aceeași suprafață.

La cererea pârâtei de rând. 2 s-a efectuat o contraexpertiză de către comisia formată din inginerii, și, care a stabilit construcțiile noi edificate în baza autorizațiilor de construcții, a măsurătorilor și delimitărilor corpurilor vechi de corpurile noi în prezența părților reținând că suprafața clădirii vechi este de 204,36 mp, iar suprafața clădirii noi este de 199,54 mp, experții întocmind și o schiță a celor două clădiri reținând că, construcțiile noi prin adăugire s-au făcut cu păstrarea unui perete comun și că anexele, respectiv magazia de lemne, grup sanitar și atelier - școală nu se află pe imobilul retrocedat.

Cei trei experți au stabilit că vechea construcție reprezintă 50,60 % din întreaga suprafață construită, iar adăugirile reprezintă 49,40 %.

Instanța reține ca probațiune în cauză contraexpertiza efectuată, care este mult mai amplă și se bazează pe măsurători și o schiță întocmită în acest sens, a avut în vedere și cadastrală și delimitarea topografică a imobilului restituit.

Potrivit art. 1 alin. 3 din OG 94/2000 adăugirile aduse construcțiilor se preiau cu plată, numai dacă acestea nu depășesc 50 % din aria desfășurată actuală.

Numai dacă aceste adăugiri depășesc 50 % din aria desfășurată se consideră imobil nou în raport cu cel preluat și numai în acest caz nu se va dispune retrocedarea.

Văzând că adăugirile nu depășesc 50 % din suprafața construită, decizia de restituire a imobilului situat în satul, comuna, înscris în CF 129, nr. top 157 este legală și temeinică, pentru care în baza art. 1 din Legea 554/2004 se va respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea introdusă de reclamantaCOMUNA -reprezentantă prin PRIMAR, județul B în contradictoriu cu pârâteleCOMISIA SPECIALĂ DE A BUNURI CARE AU CULTELOR DIN ROMÂNIA B,Calea nr. 202, sector 1 și ROMÂN UNIT CU -, cu sediul în M,-, județul

Obligă pe reclamantă să plătească pârâtei ROMÂN UNIT CU - suma de 4.000 lei cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 19 mai 2008.

PREȘEDINTE GREFIER

red.sent.

dact.5 ex. în 22.05.2008

3 com.

.-COMUNA -reprezentantă prin PRIMAR, județul B

pârâta COMISIA SPECIALĂ DE A BUNURI CARE AU CULTELOR DIN ROMÂNIA B, Calea nr. 202, sector 1

pârâtul- ROMÂN UNIT CU - M, M,-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA COMERCIALĂ și de CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR.- -

ÎNCHEIERE

Camera de consiliu din 19 mai 2008

Președinte: - - judecător

Grefier:

S -au luat în examinare cererile înregistrate la dosarul cu nr. de mai sus de către experții, și, având ca obiect reexaminarea amenzii aplicate de instanță prin încheierea din 5 mai 2008 și încheierea din 15 mai 2008 de îndreptare a erorii materiale.

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.

Procedura este legal îndeplinită prin necitarea părților.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

CURTEA DE APEL

Constată că prin cererile înregistrate la această instanță în termen la 16.05.2008 experții tehnici, și au solicitat revenirea la amenda aplicată invocând faptul că colaborarea dintre experți a fost dificilă datorită programului lor de muncă.

Verificând actele dosarului se constată că prin Încheierea din 5 mai 2008, rectificată prin Încheierea din 15 mai 2008 s-a aplicat experților o amendă de 400 lei pentru nedepunerea la două termene acordate a răspunsului la obiecțiunile formulate la expertiză.

După terminarea dezbaterilor, dar în aceeași zi, răspunsurile au fost depuse la registratura instanței, motiv pentru care în baza art. 108/5 Cod procedură civilă se va dispune revenirea asupra amenzii aplicate și pentru care

DISPUNE:

Admite cererea de reexaminare formulată de experții domiciliat în O, str.- nr.78, domiciliat în O,-, - 72,.3 și domiciliată în O,-, -.75,.18 și în consecință:

Revine asupra amenzii de 400 lei aplicată prin încheierea din 5.05.2008 și încheierea din 15.05.2008 privind îndreptarea erorii materiale.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 19 mai 2008.

PREȘEDINTE GREFIER

red.înch.

Dact. 2 ex. 22.05.2008

Președinte:Anna Maria Toroș Vig
Judecători:Anna Maria Toroș Vig

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Sentința 79/2008. Curtea de Apel Oradea