Obligația de a face. Sentința 80/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA NR. 80/CA/2008 -
Ședința publică din 19 mai 2008
PREȘEDINTE: Anamaria Toroș Vig- - - - Judecător
GREFIER: - -
Pe rol fiind soluționarea acțiunii de contencios administrativ în primă instanță, formulată de reclamantul domiciliat în localitatea S M,- F, județul S în contradictoriu cu pârâtaAUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR, cu sediul în B, sector 2,- B, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reclamantul și reprezentanta sa avocat în baza împuternicirii avocațiale din 16.04.2008 emisă de Baroul Bihor și martorul reclamantului, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că acțiunea este legal timbrată cu suma de 4 lei achitată prin chitanța seria - nr.- din 26.09.2007 plus timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, după care:
Instanța procedează la ascultarea martorului reclamantului, sub prestare de jurământ, declarația sa fiind consemnată în procesul verbal separat atașat la dosar.
Reprezentanta reclamantului arată că nu mai are alte probe.
Nefiind alte probe, instanța consideră cauza lămurită, închide faza probatorie și acordă cuvântul în fond.
Reprezentanta reclamantului solicită respingerea excepției invocate prin întâmpinare ca neîntemeiată întrucât potrivit art.7 alin.5 combinat cu art.5 din legea contenciosului administrativ în aceste cauze cum este și cea a reclamantului nu este obligatorie plângerea prealabilă. Pe fond solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, obligarea pârâtei să acorde reclamantului concediul legal de odihnă pe anii 2006-2007 cu plata daunelor morale în sumă de 10.000 lei și cu cheltuieli de judecată reprezentând redactare și susținere acțiune -onorariu avocațial. Arată că, incidente în cauză sunt dispozițiile art.35 din Legea 188/1999 coroborat cu OG 2/2006 prin care instituția este obligată să acorde concediul de odihnă iar dacă nu se poate în anul în curs este obligată să-l acorde în anul următor. Reclamantului nici în 2006 și nici în 2007 nu i s-a acordat concediul legal de odihnă, cu motivarea lipsei de personal în condițiile în care în anul 2006 unitatea avea angajați 5 medici veterinari iar ulterior sunt 6 sau 7. Cât timp mai există și alți medici veterinari angajați ai pârâtei, solicită a fi înlăturată apărarea acesteia că reclamantului nu i s-a putut acorda concediul de odihnă din lipsă de personal.
În ce privește daunele morale solicitate, arată că s-a demonstrat că reclamantul a suferit în viața de familie datorită acestor tracasări de la locul de muncă fiindu-i afectată și capacitatea de concentrare impunându-se admiterea cererii aceasta fiind cea mai bună reparare a suferințelor cauzate de pârât.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Satu Mare reclamantul a chemat în judecată pe pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR B solicitând să fie obligat să-i acorde concediul legal de odihnă la care este îndreptățit, aferent anilor 2006-2007 până la sfârșitul anului în curs și să fie obligat să-i plătească daune morale în sumă de 10.000 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii arată că este angajatul pârâtei în funcția de medic veterinar în cadrul.
În legătură cu acordarea concediului de odihnă există disensiuni între reclamant și pârâtă de o perioadă mai îndelungată de timp deoarece mai multe cereri de acordare a concediului legal de odihnă au fost respinse de conducerea pârâtei.
Astfel, cererile pentru efectuarea concediilor în anii 2006 și 2007 au fost respinse pentru reclamant, iar pentru celelalte persoane s-a aprobat.
Pentru acordarea concediului de odihnă aferent anului 2006 în perioada 30.07.2007- 17.08.2007 a depus cerere anexând și o adeverință din care rezultă că și soția urma să efectueze concediul de odihnă în cursul lunii august 2007, dar cererea a fost respinsă cu motivarea de "lipsă de personal".
Toți colegii au concedii aprobate pentru perioada de vară, numai reclamantului nu i s-a acordat și astfel are un număr de 6 zile neefectuat din anul 2005 și totalul concediilor aferente anilor 2006 și 2007.
Datorită acestui fapt reclamantul a ajuns într-o stare de epuizare totală, fiind supus unui surmenaj psihic și fizic, a ajuns să fie în permanență stresat și nervos, aspecte remarcate de persoanele apropiate și mai mult de familie.
Neputând pleca cu familia în concediu au apărut certuri și discuții în familie.
În drept invocă dispozițiile Legii 188/1999 și art. 139- 147 Codul muncii.
Prin întâmpinare pârâta a invocat necompetența Tribunalului Satu Mare și excepția lipsei plângerii prealabile prevăzute în art. 7 alin. 1 din Legea 554/2004.
În fond arată că cererea reclamantului 588/ 17.09.2006 pentru acordarea concediului legal de odihnă de 15 zile s-a soluționat prin punerea rezoluției de a fi reprogramat pentru o dată ulterioară pentru lipsă de personal.
După această perioadă reclamantul nu a mai înregistrat o nouă cerere pentru acordarea concediului de odihnă pe anul 2006, pentru care angajatorul nu are nici o culpă deoarece concediul se efectuează în fiecare an, nefiind permisă compensarea în bani a concediului neefectuat.
Pentru anul 2007 cererea lui s-a rezolvat prin respingerea cererii tot pentru lipsă de personal, iar cu ocazia ședinței de lucru din 13.09.2007 s-a consemnat că reclamantul nu știe când va pleca în concediu, deși i s-a oferit să plece din 10.09.2007.
Întrucât reclamantul nu a comunicat acordul pentru efectuarea concediului de odihnă, nu se poate reține culpa angajatorului întrucât nu a formulat nici o cerere de concediu după data de 10.09.2007.
În drept invocă dispozițiile art. 141 alin. 3 Codul muncii.
Prin Sentința civilă nr.9/CA/16.01.2008 a Tribunalului Satu Mares -a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel Oradea.
Judecând cauza instanța reține că pârâta a făcut planificarea individuală a concediilor pentru anul 2006, reclamantul fiind planificat în perioada 24.07.2006- 11.08.2006 și 25.09.2006-9.10.2006.
Pentru anul 2007 s-a făcut tot planificare individuală, reclamantul fiind planificat în perioada 30.07.2007- 17.08.2007.
În perioada planificată reclamantul nu a putut efectua concediul de odihnă, acesta trebuind să fie reprogramat, ceea ce nu s-a făcut. Neefectuarea concediului de odihnă în perioada planificată s-a datorat lipsei de personal.
Excepția lipsei procedurii prealabile este nefondată deoarece art. 7 alin. 1 din Legea 554/2004 reglementează această procedură numai împotriva actelor administrative emise de autoritățile publice emitente.
Cum obiectul prezentei cauze este raportul de serviciu ale funcționarului public și nu există vre-un act administrativ atacat, plângerea prealabilă nu se efectuează.
Problema juridică dedusă judecății este aceea de a stabili dacă dreptul la concediul de odihnă trebuie să fie solicitat de salariat, dacă acest drept se pierde prin nesolicitare sau refuzul de a se acorda în anul în curs sau în anul imediat ulterior, potrivit art. 141 alin. 3 Codul muncii în situația în care angajatorul nu a acordat concediul nici în anul în curs și nici în anul următor.
Art. 35 din Legea 188/1999 prevede dreptul funcționarului public la concediu anual de odihnă plătit și aceste prevederi se coroborează cu dispozițiile codului muncii conform art. 93 din Legea 188/1999.
La rândul lui codul muncii prevede în art. 39 ca fiind un drept al salariatului repausul zilnic și săptămânal, precum și concediul de odihnă anual.
Art. 39 alin.1 Codul muncii enumeră printre principalele drepturi ale salariatului dreptul la concediul de odihnă anual, iar potrivit art. 38 din același cod salariații "nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește remunerarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate".
Art. 139 alin. 1 și 2 din Codul muncii prevede că "dreptul la concediul de odihnă anual plătit este garantat tuturor salariaților. Dreptul la concediul de odihnă anual nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renunțări sau limitări".
Art. 141 din Codul muncii prevede că:
"(1) Concediul de odihnă se efectuează în fiecare an.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), efectuarea concediului în anul următor este permisă numai în cazurile expres prevăzute de lege sau în cazurile prevăzute în contractul colectiv de muncă aplicabil.
(3) Angajatorul este obligat să acorde concediu, până la sfârșitul anului următor, tuturor salariaților care într-un an calendaristic nu au efectuat integral concediul de odihnă la care aveau dreptul."
Art. 143 reglementează obligația angajatorului pentru a face programarea concediilor, care poate să fie colectivă sau individuală și prevede că, programarea individuală se face cu consultarea salariatului.
În alin.3 și 4 al acestui articol se prevede că, prin programare individuală se poate stabili data efectuării concediului sau, după caz, perioada în care salariatul are dreptul de a efectua concediul, perioadă care nu poate fi mai M de 3 luni. În cadrul perioadelor de concediu salariatul poate solicita efectuarea concediului cu cel puțin 60 de zile anterioare efectuării acestuia.
În consecință, efectuarea concediului este un drept recunoscut de lege în favoarea angajatului, la care nu poate renunța, nu poate să facă obiectul tranzacției, iar limitarea acestui drept de către angajator prin diferite motive invocate este lovită de nulitate, pentru care primul capăt de cerere se va admite.
Se reține că acest drept nu se pierde prin neefectuare, chiar dacă nu a fost efectuat în anul în curs sau în anul următor deoarece obligația de a acorda concediul cel mai târziu în anul următor este impusă de legiuitor în sarcina angajatorului, care nu poate limita acest drept invocând propria culpă de neacordare a concediului.
Pe de altă parte legea nu reglementează acordul angajatului pentru acordarea concediului, este prevăzut doar consultarea acestuia în vederea planificării.
Acordarea concediului nu este condiționată de cererea angajatului și nici nu se pierde în lipsa acestei cereri.
Se reține că pârâta a făcut o programare individuală stabilind concret zilele de concediu ale reclamantului atât pentru anul 2006, cât și pentru anul 2007, efectuarea acestui concediu în perioada planificată nu este condiționată de depunerea unei cereri.
Cererea este prevăzută numai în situația în care se face o programare colectivă sau se prevede doar perioada în care angajatul ar putea efectua concediul de odihnă, perioadă care se stabilește fără de a depăși un interval de 3 luni.
În ceea ce privește despăgubirile solicitate se reține că art. 146 alin. 2 prevede dreptul angajatorului de a rechema pe angajat din concediul de odihnă în caz de forță majoră sau pentru interese urgente, care impun prezența salariatului la locul de muncă, dar în acest caz angajatorul are obligația de a suporta eventualele prejudicii suferite.
În consecință atunci când angajatul nu poate efectua concediul în perioada planificată i se cuvine despăgubiri pentru prejudiciul suferit, angajatorul nefiind absolvit de răspundere materială prin invocarea forței majore.
Nu poate invoca nici faptul că reclamantul, după ce nu a putut efectua concediul în perioada planificată, nu a mai solicitat efectuarea concediului, deoarece acordarea concediului nu este condiționată de depunerea unei cereri, obligația de replanificare și comunicarea acesteia revine angajatorului.
Se constată că după ce reclamantul nu a putut efectua concediul pe anul 2006 și 2007 în perioada programată nu a mai fost replanificat, iar concediile celor doi ani nu s-au acordat deloc. Din actele dosarului rezultă că nici în anul 2005 nu s-a acordat concediul integral, aceste zile nefăcând obiectul primului capăt de cerere, dar sub aspectul acumulării surmenajului, al epuizării psihice și fizice, precum și al umilinței suferite prezintă relevanță asupra afecțiunii suferite în anii 2006 și 2007.
Se reține că dreptul la concediul de odihnă nu a fost doar amânat, chiar peste termenul prevăzut de codul muncii, dar i s-a refuzat în mod efectiv și pentru totdeauna, așa cum rezultă și din poziția pârâtei din întâmpinare, care invocă faptul că dreptul la concediul de odihnă restant ar fi fost pierdut pentru totdeauna prin nesolicitarea de către angajat a acestui drept. Este o sfidare a drepturilor legale reglementate amplu și clar în favoarea angajatului.
Prin concediile periodice plătite se asigură dreptul fiecărui angajat de a se bucura de condiții de muncă juste și prielnice, care "asigură recunoașterea demnității inerente tuturor membrilor familiei umane și a drepturilor lor egale și inalienabile", așa cum el este prevăzut în PACTUL INTERNAȚIONAL din 16 decembrie 1966 la care România este parte și publicat în Monitorul Oficial 146/1974.
La stabilirea prejudiciului se mai reține că reclamantul are o familie sudată și o viață de familie demnă, care obișnuia să petreacă timpul liber în prezența familiei, iar neacordarea concediului în mod consecutiv timp de 2 ani a adus la certuri și neplăceri în familie accentuând vătămarea cauzată prin neacordarea drepturilor legale, așa cum s-a dovedit prin actele de stare civilă depuse la dosar și proba testimonială administrată.
Tot din probele administrate în cauză, rezultă că în luna octombrie 2006 când a fost programat în concediu, familia reclamantului a avut probleme de sănătate cu soacra, neputând să acorde ajutor familiei, nefiind lăsat în concediu.
Instanța evaluează prejudiciul moral suferit în anul 2006 la suma de 4.000 lei, iar pentru anul 2007, reținând că pe o vătămare morală s-a suprapus o altă vătămare prejudiciul urmează să fie evaluat pentru suma de 6.000 lei, care se vor acorda cu titlu de daune morale.
În baza art.274 Cod procedură civilă pârâta va plăti reclamantului 1.250 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorarii de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea reclamantului, domiciliat în S M,-/F împotriva pârâteiAUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR, cu sediul în B, sector 2,- B și în consecință:
Obligă pe pârâtă să acorde reclamantului concediul legal de odihnă aferent anilor 1006 și 2007 până la sfârșitul anului în curs și să-i plătească 10.000 lei daune morale, precum și 1.250 lei cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 19 mai 2008.
PREȘEDINTE, GREFIER, - - - - -
Red.sent.-
Dact.4 ex.în 22.05.2008
2 com.
.- S M,-
pârâta -AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR, B, sector 2,- B
Președinte:Anamaria Toroș VigJudecători:Anamaria Toroș Vig
