Anulare act administrativ . Decizia 791/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
R O MA NIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.791/ DOSAR NR-
Ședința publică din data de 2 decembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Bejinaru Mihoc președinte de secție
- - - - - JUDECĂTOR 2: Silviu Gabriel Barbu
- - - - judecător
GREFIER -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta - - B împotriva sentinței civile nr. 3526/C/26.10.2007 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-, având ca obiect - anulare act administrativ, cauză repusă pe rol ca urmare a soluționării excepției de neconstituționalitate a prevederilor art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, art.12 teza finală și art.20 alin.2 din OUG nr.109/2005 modificată și aprobată prin Legea nr.102/2006, prin raportare la art.21 alin.1,2,3 la art. 24 alin.1 și la art.52 alin.1 din Constituție, invocată de recurenta - -, prin decizia nr.931/23.09.2008 de către Curtea Constituțională.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 18 noiembrie 2008 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în temeiul art.146 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise și în baza art.260 alin.1 Cod procedură civilă, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 25 noiembrie 2008, respectiv pentru astăzi 2 decembrie 2008.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr.3526/C/26.10.2007 a Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ a fost admisă exceptia inadmisibilitatii actiunii si in consecintă s-a respins actiunea formulată si precizată de reclamanta - - B in contradictoriu cu paratele Autoritatea Rutieră Romană-Agenția B si Autoritatea Română Rutieră B; reclamanta a fost obligată să plătească pârâtei B suma de 598,43 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că potrivit dispozitiilor art.7 alin.1 din legea nr.554/2004, "inainte de a se adresa instantei de conencios administrativ competenta persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie sa solicite autoritatii publice emitente sau autorității ierarhic, superioare, daca aceasta exista, in termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea in tot sau in parte, a acestuia".
Din analizarea acestor prevederi legale rezulta ca in materia contenciosului administrativ plangerea preaalbila este obligatorie pentru promovarea actiunii in instanta, aceasta constituind regula, alin.5 din art.7 din Legea nr.554/2007 prevazand expres cazurile exceptate de la plangerea prealabila obligatorie, respectiv actiunile introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agentia Nationala a Functionarilor Publici, cererile celor vatamati prin ordonante sau dispozitii, cererile ce au ca obiect refuzul nejustificat de a rezolva o cerere.
Reclamanta a recunoscut ca nu a urmat procedura prealabila intrucat in ciuprinsul deciziei contestate, la alineatul 5 s-a mentionat ca se poate adresa instantei de cotencios administrative, conform Legii nr.554/2004, iar potrivit dispozitiilor art.64 din OUG nr.109/2005 este posibila atacarea directa in instanta a deciziei.
Instanta a inlaturat apararile reclamantei pe considerent ca dispozitiile art.64 din OUG nr.109/2005 nu reprezinta o derogare de la procedura prealabila prevazuta de art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004 ci indrumarea operatorilor de transport nemultumiti de măsura retragerii sau suspendării unuia din documentele, prevăzute de ordonanța de a se adresa cu plangere instantei de contencios administrativ, conform Legii contenciosului administrativ nr.554/2004".
Pe cale de consecinta, instanta a admis exceptia inadmisibilitatii actiunii pentru lipsa procedurii prealabile si a respins actiunea formulată de reclamanta - -.
Vazand dispozițiile art.274 alin.1 Cod procedura civila, instanța de fond a retinut culpa procesuala a reclamantei, obligând-o la plata cheltuielilor de judecata catre parata, reprezentand cheltuieli de transport si cazare in dosarul nr.288/F/2006 al Curtii de Apel B si dosarul nr.1063/2006 al Tribunalului in cuantum de 208,4 lei si in dosarul de fata in cuantum de 390,03 lei, documentele justificative de la fila 24 din dosar.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs reclamanta.Com. - B, iar în dezvoltarea motivelor de recurs se arată că în mod greșit a fost respinsă acțiunea ca inadmisibilă, deoarece în speță ne aflăm în prezența unei derogări de la prevederile art.7 din Legea nr.554/2004, instituit prin art.64 din OUG nr.109/2005, care prevede că împotriva măsurii de retragere sau suspendare se poate adresa cu plângere instanțelor de contencios administrativ, conform Legii nr.554/2004. Se mai arată că în mod greșit nu au fost acordate cheltuielile de judecată solicitate.
La dosar a depus întâmpinare intimata Autoritatea Rutieră Română - ARR prin care solicită respingerea recursului, invocând excepția lipsei de obiect a cauzei, deoarece deciziile contestate de reclamant au făcut obiectul unui alt proces care a fost soluționat în mod irevocabil.
Recursul este nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului de fond, raportat la sentința atacată și la motivele de recurs invocate de reclamantă, precum și din prisma dispozițiilor art.304 Cod procedură civilă, se constată că prima instanță a reținut corect situația de fapt și de drept dedusă judecății, pronunțând o sentință legală și temeinică.
Conform art.7 din Legea nr.554/2004, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual, trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia.
Îndeplinirea procedurii prealabile, numită în doctrina de specialitate "recurs administrativ" sau "recurs grațios", reprezintă o condiție specială de exercițiu a dreptului la acțiune în contencios administrativ. Deci, înainte de a se adresa instanței de judecată, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său, ori într-un interes legitim printr-un act administrativ trebuie să solicite autorității emitente, revocarea în tot sau în parte a actului administrativ în termen de 30 de zile de la comunicarea acestuia. Ca atare, îndeplinirea procedurii prealabile este obligatorie, fiind prevăzută în mod expres de lege care dispune în acest sens la modul imperativ.
Susținerea recurentei din motivele de recurs cu privire la faptul că în speță ne aflăm în prezența unei derogări de la prevederile art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004 instituită prin art.64 din OUG nr.109/2005, sunt nefondate și nu pot fi reținute de curte deoarece, chiar acest articol face trimiterea la Legea contenciosului administrativ: "Împotriva măsurii de retragere sau suspendare a unuia dintre documentele prevăzute în prezenta ordonanță de urgență sau de respingere a cererii de eliberare a unuia dintre documentele respective operatorul de transport rutier sau întreprinderea, după caz, se poate adresa cu plângere instanțelor de contencios administrativ, conform Legii contenciosului administrativ nr.554/2004."
Deci, nu se poate vorbi despre existența unei derogări de la prevederile art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, ci, dimpotrivă, dispozițiile art.64 din OUG nr.109/2005 face trimitere la această lege, ceea ce înseamnă că trebuie să fie aplicate procedurile instituite de Legea nr.554/2004.
În aceste condiții se constată că în mod corect prima instanță a reținut că în speță că în speță reclamantul nu a urmat procedura prealabilă prevăzută de art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004 și a respins acțiunea ca inadmisibilă.
Respingând acțiunea, instanța nu putea să acorde reclamantei cheltuielile de judecată, deoarece, conform art.274 Cod procedură civilă, acestea se suportă de partea care cade în pretenții. Excepția lipsei de obiect invocată de intimată este de prisos a mai fi analizată deoarece prioritate are analiza cauzei, sub aspectul respectării condițiilor prevăzute de art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004.
Față de aceste considerente, Curtea va respinge recursul reclamantei, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, pentru casarea sau modificarea sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta.Com. -, împotriva sentinței civile nr.3526/C/26.10.2007 a Tribunalului Brașov - secția comercială și de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 2.12.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - - -
Grefier,
Red, 8.12.2008/dact.VP 23.12.2008/2 ex
Judecător fond
Președinte:Georgeta Bejinaru MihocJudecători:Georgeta Bejinaru Mihoc, Silviu Gabriel Barbu