Anulare act administrativ . Decizia 793/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.793/ Dosar nr-
Ședința publică de la 2 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Bejinaru Mihoc președinte de secție
JUDECĂTORI: Georgeta Bejinaru Mihoc, Silviu Gabriel Barbu
- -
GREFIER -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de contestatoarea - SRL împotriva sentinței civile nr.66/AF/09.06.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 18 noiembrie 2008, când partea prezentă a pus concluzii, în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în temeiul art.146 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise și în baza art.260 alin.1 Cod procedură civilă, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 25 noiembrie 2008, respectiv pentru astăzi 2 2008.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin Sentința civilă nr.66/AF/9.06.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios s-a respins acțiunea formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Prin Decizia -. 14/21.02.2008, Direcția Generală a Finanțelor Publice Bar espins, ca neîntemeiată, contestația formulată de reclamanta - SRL, înregistrată la Direcția Generală a Finanțelor Publice B sub nr. 2541/21.01.2008 pentru suma totală de 9680 lei reprezentând TVA colectată suplimentar și respinsă la rambursare. menținându-se in acest fel decizia de impunere nr. 642/19.11.2007 și raportul de inspecție fiscală nr. 4119/16.11.2007.
In perioada - - - Activitatea de Inspecție Fiscală Bae fectuat o acțiune de inspecție fiscală parțială la - SRL in vederea soluționării decontului de TVA cu opțiune de rambursare a soldului sumei negative a TVA in sumă de 54.829 lei, rezultată din decontul lunii august înregistrat la Administrația Finanțelor Publice sub nr. 1465/25.09.2007.
În urma acestui control, s-a constatat prin raportul de inspecție fiscală ( ) și Decizia de impunere nr. 642/19.11.2007 că din suma solicitată la rambursare in valoare de 54.829 lei s-a admis la rambursare TVA in valoare de 45.018 lei și s-a respins la rambursare TVA in sumă de 9.811 lei.
Această sumă este compusă din:
- 6.152 lei reprezentând TVA colectată suplimentar asupra investiției efectuate asupra imobilului situat in, Str. - -, -. 437 iar
- 3.528 lei reprezentând TVA colectată suplimentar asupra veniturilor din chirii, pentru imobilul situat in B,--20.
Pentru imobilul din, Str. - -. 437, reclamanta a realizat in nume propriu și in regie proprie amenajări si modernizări, acestea fiind înregistrate in evidențele contabile in baza rapoartelor de producție din lunile iunie si iulie 2007, in contul 231.2 " Investiții in curs ".
Instanța a reținut că imobilul in discuție este proprietatea persoanelor fizice si care, la data de 08.01.2003 au încheiat cu societatea contestatoare, al cărei administrator este, cu privire la acest imobil, un contract de administrare pe o durata de 10 ani.
De asemenea, tot cu privire la acest imobil, contestatoarea a încheiat cu proprietarii, la data de - o promisiune bilaterală de vânzare - cumpărare.
Organele de inspecție fiscală și pârâta din prezenta cauză au apreciat in mod corect, având in vedere convențiile dintre contestatoare si proprietarii imobilului, că lucrările de amenajare și modernizare a imobilului au fost puse gratuit la dispoziția persoanelor fizice proprietari, considerând că această operațiune reprezintă atât o livrare de bunuri efectuată cu plată, cât și o prestare de servicii cu plată, conform dispozițiilor art. 128 al. 4 și art. 129 al. 4. 571/2003 privind Codul Fiscal De asemenea, s-a reținut in mod corect cu nici contractul de administrare și nici promisiunea bilaterală de vânzare - cumpărare nu sunt de natură să justifice decontarea TVA-ului aferent cheltuielilor ocazionate de investițiile făcute la imobilul din Str. - -.
Astfel, in condițiile in care in contractul de administrare nu s-au stabilit, in concret, limitele împuternicirii primite de - SRL cu privire la administrarea imobilului situat in,- si in condițiile existenței acestui contract este evident că toate lucrările efectuate la imobilul in discuție profită acestuia si, implicit, proprietarilor săi și nu reclamantei așa încât in mod corect și legal s-a considerat că pentru acest lucrări nu se poate rambursa TVA. Nu se poate reține susținerea reclamantei potrivit căreia investiția este utilizată și in scopul realizării de prestări de servicii taxabile întrucât imobilul astfel îmbunătățit este închiriat către - SRL, ca o consecință a dreptului de administrare conferit reclamantei. In contractul de administrare nu se prevede posibilitatea reclamantei de a închiria acest imobil iar închirierea imobilului nu se poate circumscrie noțiunii de administrare.
Nici existența promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare nu poate conduce la concluzia contrară celei stabilite de organele de control întrucât această convenție nu îi conferă reclamantei un drept de proprietate asupra imobilului. In plus, față de data la care a fost încheiată această promisiune de vânzare - cumpărare, 04.11.2006, și față de faptul că nici până in prezent această promisiune nu s-a materializat in sensul transferului dreptului de proprietate in favoarea reclamantei, este evident că această promisiune nu poate produce efecte fiscale favorabile reclamantei.
Si suma de 3528 lei reprezentând TVA suplimentar aferent operațiunilor legate de imobilul situat in B, Str. -, -. 18-20 fost colectat in mod corect si in concordanță cu dispozițiile Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.
Astfel, in data de 23.12.2003, reclamanta a încheiat contractul de închiriere nr. 460 cu - SRL prin care cea dintâi a pus la dispoziția celei din urma o suprafață de 460 mp pentru 2600 euro.
La data de -, s-a încheiat un act adițional la acest contract de închiriere prin care reclamanta a cesionat contractul de închiriere nr. 460 in favoarea - COM SRL, urmând ca această cesionare să-și producă efecte începând cu luna mai 2004.
La data de 01.03.2004 a fost încheiat contractul de închiriere nr. 3 prin care a mai fost închiriată - SRL de către reclamantă si suprafața de 42 mp pentru o perioadă de 5 ani începând cu data de 01.03.2004 in schimbul unei chirii lunare de 300 euro cu TVA inclus. Si acest contract a fost cesionat in favoarea - COM SRL.
La data de 01.03.2007 s-a încheiat cu - SRL contractul de închiriere nr. 1a pentru imobilul in suprafață de 460 mp, situat in B, Str. -, -. 18-20,începând cu data de 01.03.2007 pentru o chirie de 100 euro + TVA, pentru o perioadă de 2 ani începând cu data încheierii contractului.
Rezilierea contractului de închiriere nr. 460/23.12.2003 și a actului adițional la acest contract s-a efectuat la data de 30.04.2007.
Deși rezilierea a dus la încetarea contractelor de închiriere începând cu data de 30.04.2007, reclamanta nu a înregistrat in evidențele contabile ale societății veniturile realizate din chirie pentru lunile martie si aprilie 2007, respectiv 2600 euro.
Reclamanta a susținut că prin cesionarea contractelor de închiriere încheiate cu - SRL in favoarea - COM RL, ar fi transmis celei din urmă societăți dreptul de a beneficia de roadele închirierii.
Rezultă din contractele de cesiune că aceste cesiuni s-au făcut cu titlu gratuit - in sensul că reclamanta, deși avea posibilitatea să câștige lunar 3000 euro, a renunțat la aceste venituri in favoarea - - si fără ca reclamanta să aibă vreo datorie față de - COM SRL.
In aceste condiții, pârâta a apreciat in mod corect că in cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 11 al. 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal potrivit cărora " la stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe in înțelesul prezentului cod, autoritățile fiscale pot să nu ia in considerare o tranzacție care nu are scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacții pentru a reflecta conținutul economic al tranzacției".
Prevalându-se de aceste dispoziții legale organele de control au apreciat in mod legal că sunt aplicabile dispozițiile art. 129 al. 3 coroborat cu art. 129 al. 4 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cedarea gratuită a contractului de închiriere de bunuri fiind asimilată cu o prestare de servicii efectuate cu plată.
Pe cale de consecință și față de dispozițiile art. 155 al. 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal reclamanta avea obligația să emită factură pentru chirie către - SRL in baza contractelor de închiriere nr. 460/2003 și 3/2004 și, de asemenea, avea obligația să înregistreze veniturile din chirii și de a colecta TVA cf. art. 137 al. 1 lit. a coroborat cu art. 140 al. 1 din. 571/2003 privind Codul Fiscal.
- SRL si-a desfășurat activitatea in spațiul reclamantei in baza contractelor de închiriere menționate in lunile martie si aprilie iar reclamanta a facturat chiria doar pentru suma de 100 euro și a colectat TVA aferent acestei sume, organul fiscal in mod legal a colectat TVA in valoare de 3528 lei aferent veniturilor din chirii pe lunile martie si aprilie 2007, raportat la cuantumul chiriilor stabilite prin cele doua contracte, respectiv nr. 460/2003 și 3/2004, de 2600 euro ( diferență 2500 euro ) și de 300 euro.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta - SRL criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că prima instanță a interpretat greșit noțiunea de administrare a bunului; în baza acestui drept de administrare poate avea posesia și folosința bunului, doar dreptul de dispoziție este limitat, administratorul neputând înstrăina dreptul de proprietate. În mod greșit s-a apreciat că închirierea acestui imobil nu se poate circumscrie noțiunii de administrare și greșit s-a respins capătul de cerere privind rambursarea TVA pentru imobilul din. Referitor la imobilul din B, strada - arată că în mod greșit s-au aplicat prevederile legale deoarece cedarea gratuită a contractelor de închiriere nu poate fi asimilată cu o prestare de servicii efectuate cu plata.
În drept își întemeiază cererea pe prevederile art.304 pct.9 și 304 ind.1 Cod procedură civilă.
La dosar a depus întâmpinare pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B solicitând respingerea recursului. Se reia descrierea situației de fapt și argumentația măsurii luate prin raportul de inspecție fiscală și decizia pronunțată în contestație.
Analizând actele și lucrările dosarelor, sentința atacată raportat la motivele de recurs invocate Curtea constată că recursul este fondat.
Pentru a calcula TVA în valoare de 6.152 lei colectată suplimentar asupra investiției efectuată la imobilul situat în localitatea, strada - nr.437, județul B s-a considerat că lucrările de amenajare și modernizare a imobilului au fost puse gratuit la dispoziția persoanelor fizice proprietare ale imobilului în cauză, operațiune încadrată în prevederile art.128 alin.4 și art.29 alin.4 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.
S-a reținut doar că - SRL nu este proprietara imobilului ignorându-se faptul că sediul social al societății comerciale este la această adresă și de asemenea că s-a încheiat un contract de administrare între proprietarii imobilului și societatea comercială pe 10 ani.
Conform art.145 din Legea nr.571/2003 "orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor taxabile".
Nu s-a verificat dacă prin utilizarea spațiului reamenajat societatea comercială a realizat operațiuni taxabile. De exemplu plata unei chirii pentru sediul social ar fi fost deductibilă. Recurenta nu a plătit chirie ci a realizat anumite investiții. Se impune stabilirea măsurii în care aceste amenajări au fost necesare și utile desfășurării activității comerciantului în spațiul respectiv. Față de durata contractului de administrare - 10 ani se constată că există lucrări care se pot amortiza în acest interval de timp.
La dosar s-a depus și un contract de închiriere între - SRL și - România SRL și un contract de asociere în participațiune între reclamanta - recurentă și - SRL care se referă la imobilul din, strada - nr.437.
În obiectul de activitate al - SRL sunt cuprinse și activități privind închirierea și subînchirierea bunurilor proprii.
Organul fiscal și nici instanța de judecată nu au stabilit dacă prin desfășurarea acestei activități reclamanta a realizat venituri care au fost supuse taxării.
Referitor la TVA colectată suplimentar aferentă veniturilor din închirierea spațiului proprietate a - SRL situat în B,- - 20, Curtea reține că nici în această situație interpretarea dată de organul fiscal și însușită de prima instanță nu este conformă prevederilor legale.
S-au invocat prevederile art.11 alin.1 din Legea nr.571/2003 în sensul că "autoritățile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacții pentru a reflectat conținutul economic al tranzacției" pentru stabilirea sumei unor taxe. În speță nu s-a solicitat deducerea TVA pentru chiria aferentă spațiului pentru a se constata că s-a cesionat acest drept altei persoane juridice. Organul fiscal a intervenit în activitatea economică a societății comerciale considerând că aceasta nu-și administrează (gestionează) corespunzător bunurile și nu obține profit, a stabilit chiria pe care "trebuia" s-o perceapă reclamanta și a recalculat TVA datorată la această sumă.
Reclamanta a emis factură și a colectat TVA doar pentru 100 EURO, aceasta a fost înscrisă în contabilitate. Nu s-a dovedit că prin încheierea contractelor de cesiune între - Com SRL și reclamantă s-a urmărit fraudarea statului, sustragerea reclamantei de la plata taxelor și impozitelor. Dimpotrivă se precizează că - Com SRL a înregistrat venituri și a plătit impozitele aferente (inclusiv pentru chiriile percepute pentru spațiul în discuție).
Cesiunea este o convenție prin care un creditor transmite o creanță a sa unei alte persoane. Nu reflectă așa cum susține pârâta imposibilitatea debitorului de a plăti creditorului său o anumită datorie. Cesiunea de vacanță produce efectele actelor juridice care se înfăptuiesc prin intermediul ei: vânzare, schimb, împrumut, donație, etc.
Pentru toate considerentele arătate, Curtea apreciază că prin preluarea în integralitate a susținerilor organului fiscal fără administrarea probelor necesare lămuririi situației de fapt dedusă judecății, tribunalul a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului. În consecință, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă urmează să admită recursul declarat de recurenta reclamantă - SRL, urmează să caseze sentința civilă recurată și în baza art.312 alin.5 Cod procedură civilă va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta reclamantă - SRL împotriva sentinței civile nr.66/AF/9.06.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 2.12.2008.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Silviu Gabriel Barbu
- - - - - - -
Grefier,
Red. MC 02.12.2008/dact.VP 15.12.2008
Judecător fond
Președinte:Georgeta Bejinaru MihocJudecători:Georgeta Bejinaru Mihoc, Silviu Gabriel Barbu
