Anulare act administrativ . Decizia 8/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr. 8/

Ședința publică de la 8 ianuarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mariana Trofimescu

JUDECĂTOR 2: Dorina Vasile

JUDECĂTOR 3: Vasile Susanu

Grefier - -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în G,-, jud.G, împotriva sentinței nr. 1552 din 11.06.2008, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurentă consilier juridic și pentru intimații lipsă, avocat C, lipsă fiind intimata intervenientă UNIUNEA NAȚIONALĂ A NOTARIILOR PUBLICI DIN ROMÂNIA.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Nemaifiind alte cereri de formulat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul recurentei arată că a declarat recurs împotriva sentinței pronunțată de Tribunalul Galați, și în temeiul art.312 al.2 raportat la art.304 pct.9 și art.304 ind.1 pr.civ. pentru considerentele arătate pe larg în motivele de recurs,solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii instanței de fond și în rejudecare admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților și respingerea acțiunii, iar în subsidiar ca fiind nefondată. Astfel, precizează că, potrivit dispozițiilor art.40 alin.4 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor publici, aprobat prin Ordinul nr.710/1995, în situația în care în cadrul unui birou notarial își desfășoară activitatea mai mulți notari, aceștia au obligația să evidențieze separat lucrările și onorariile, reclamantele depunând la dosar în copie registrul de activitate, din care rezultă că singura mențiune efectuată fiind aplicarea unei inițiale a notarului pentru lucrarea întocmită. Ori, această înscriere a unei inițiale nu echivalează cu ținerea unei evidențe separată a lucrărilor și a onorariilor, așa cum e dispus în mod expres în normele Regulamentului.

Apărătorul intimaților, avocat C, solicită respingerea excepției privind lipsa calității procesuale active și a recursului declarat, ca nefondate.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active arată că prin acțiunea introdusă inițial, reclamantele au avut calitate de persoane fizice autorizate ca notari publici. Și nu ca persoane fizice. De asemenea așa cum a fost arătat și la instanța de fond plătitori ai obligațiilor fiscale sunt reclamantele separat și biroul notarilor publici asociați, deoarece potrivit art.14 din Legea nr.36/1995,prin asociere notarul public nu-și pierde dreptul de birou notarial individual,

Pe fond, arată că, argumentele și considerentele din motivele de recurs au fost prezentate și la instanța de fond.Ori, Tribunalul a analizat aceste considerente și a motivat de ce nu sunt fondate. Prin urmare și constatările organelor fiscale prezentate în raportul de inspecție fiscală, sintetizate în decizia nr.26/21.03.2008 de respingere a contestației confirmă că activitatea notarială s-a desfășurat de către fiecare notar public,personal și nu în numele biroului notarilor publici asociați. Față de cele expuse în temeiul sdisp.art.312 pct.1 pr. civ. solicită respingerea recursului ca nefondat.

CURTEA

Asupra recursului în contencios de față;

Prin sentința civilă nr. 1552/11.06.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, s-a admis cererea reclamantelor și cu domiciliul ales la sediul Biroului Notarial și cu sediul în mun. T, str. - nr. 3, -. 12 si cerere de intervenție in interesul reclamantelor formulata de intervenienta UNIUNEA NATIONALA A NOTARILOR PUBLICI DIN ROMANIA cu sediul în B, str. G- nr. 41, sector 1 în contradictoriu cu pârâta DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE cu sediul în G,-. și s-a dispus anularea actelor administrativ fiscale emise de pârâta și exonerarea de 269.124 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată cu numărul - la data de 29.04.2008, pe rolul Tribunalului Galați, numitele - și, în calitate de notar public, au chemat în judecata Direcția Generala a Finanțelor Publice G, pentru anularea Deciziei nr. 26/21.03.2008, a Raportului de Inspecție Fiscala și a celor 4 Decizii de cu nr. 6037/31.12.2007 emise de parat și exonerarea de la plata către bugetul de stat a sumei de 269.124 lei.

Prin Raportul de inspecție fiscala nr. 6037/31.12.2007 întocmit de G, Biroul Notarial - și unde funcționează ca notari asociați, s-a stabilit ca asociația nu a plătit TVA-ul aferent activității desfășurate, ajungându-se la suma de 147.859 lei și penalități de 94.265 lei către bugetul de stat pentru anii 2007 - 2007.

În urma acestui raport a fost emisa Decizia de impunere cu nr. 6037/31.12.2007 către DGFP, prin care contestatoarea a fost obligata la plata sumei de 269.124 lei. Reclamantele au formulat contestație la organul fiscal care prin Decizia nr. 26/21.03.2008 emisa de DGFP G, a respins contestația reclamantelor pe motivul ca plata TVA-ului se face pe asociație deoarece activitatea se desfașoară în cadrul acesteia.

Instanța considera ca notarii publici își desfășoară activitatea în mod individual și este plătitor de TVA în mod individual și nu în cadrul asociației.

Potrivit Legii nr. 36/1995, scopul asociației profesionale este acela de a beneficia de spațiu și birouri și pentru plata utilităților în numele asociației, dar fără legătura cu activitatea fiecărui notar, iar acesta nu pierde dreptul de a desfășura activitatea în mod individual.

Din chitanțele fiscale depuse la dosar și a centralizatorului, instanța retine ca fiecare chitanța are numele și ștampila notarului care a emis-o și pentru fiecare prestare de serviciu va plăti TVA-ul aferent conform legii și nu în numele asociației.

Dispozițiile art. 154 din Codul Fiscal fac referire la plata TVA-ului de către asociație numai în măsura în care acele activități sunt desfășurate de asociați, în numele asociației. Ori, notarii publici nu desfășoară o asemenea activitate, ci o fac în mod individual și vor tine evidenta fiscala în mod separat pentru fiecare activitate desfășurata.

Referitor la cererea de intervenție în interesul reclamantelor, fiind o apărare a acestora în dovedirea contestației și care prin cele arătate și dovedite, a dus la convingerea instanței ca respectiva contestație depusa la instanța de judecata este pe deplin întemeiata.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs DGFP G cu următoarea motivare: sentința civilă nr. 1552/11.06.2008 pronunțată de Tribunalul G în dosarul nr- este nelegală, actele administrative contestate fiind legale și temeinice, avand în vedere următoarele considerente:

1. temeiul art.162 proc.civ invocă EXCEPTIA LIPSEI CALITATH PROCESUALE ACTIVE a reclamantelor - si

2. Astfel, din actele juridice deduse judecatii, respectiv decizia de impunere nr.6037/31.12.2007 si decizia nr.26/2008 de solutionare a contestatiei, emisedeG, rezulta ca impunerea a fost efectuata pe Biroul Notari Publici Asociati - si, nu pe fiecare persoana fizica in parte.

De asemenea, din cererea de chemare in judecata rezulta faptul ca au calitate de reclamanti persoanele fizice - si

Mai mult, prin sentinta civila recurata a fost admisa actiunea formulata de reclamantele - si.

Câtă vreme între persoana care a facut obiectul impunerii, respectiv Biroul Notari Publici Asociati și persoanele care au calitatea de reclamant în prezenta cauză nu există identitate,solicitând să se dispună admiterea exceptiei și respingerea acțiunii pe cale de consecință.

Incidente în cauză sunt dispozițiile art.152 alin.3 Cod fiscal iîn conformitate cu care persoanele impozabile care depasesc în cursul unui an fiscal plafonul de scutire de TVA (200.000 lei) au obligația de a solicita înregistrarea ca plătitor de TVA în termen de 10 zile de la data constatarii depasirii.

Conform dispozitiilor pct.56 alin.4 lit.b) din nr.HG44/2004, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, in cazul personelor impozabile care au depasit plafonul de scutire, dar nu au solicitat inregistrarea ca platitori de TVA, organele fiscale vor solicita plata la buget a taxei pe care persoana impozabila ar fi trebuit sa o colecteze pe perioada scursa intre data la care avea obligatia sa solicite inregistrarea ca platitor de TVA si data la care s-a inregistrat efectiv.

Tribunalul Galația aplicat în mod eronat dispozitiile art.154 Cod fiscal care reglementeaza modalitatea de impunere a asociatiilor fara personalitate juridica.

Apreciem ca textul de lege nu lasa loc altor interpretari, rezultand cu evidenta ca in intelesul taxei pe valoarea adăugată, asociere care nu are personalitate juridică se consideră a fi o persoană impozabilă separata, pentru acele activități economice desfășurate de asociați în numele asociației.

Deconturile privind TVA au fost depuse la organul fiscal de administrare la nivelul asociatiei și nu pe fiecare notar în parte, iar achizițiile de bunuri și servicii au fost înregistrate în același jurnal de vânzări - cumpărări.

Rezultă cu evidența ca din punct de vedere fiscal persoana impozabilă este Biroul Notarilor Publici Asociați și nu cei doi notari asociați câtă vreme aceștia din urmă nu s-au conformat dispozițiilor legale aplicabile în materie.

De asemenea, în ceea ce privește modalitatea în care a fost desfasurată activitatea celor doi notari, Tribunalul Galația invocat formal dispozițiile Legii nr.36/1995 a notarilor publici și a activitatii notariale, fapt ce echivalează cu nemotivarea hotărârii.

Registrele cu activitatea celor doi notari prezentate organelor de inspectie au fost tinute pe asociatie, fiind înregistrate toate lucrarile celor doi notari, fără a exista o evidență separată pe fiecare notar.

Or, conform dispozitiilor art.40 alin.4 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor publici, aprobat prin Ordinul nr.710/1995, în situația în care în cadrul unui birou notarial își desfașoară activitatea mai mulți notari, aceștia au obligația să evidențieze separat lucrarile și onorariile.

Prin întâmpinare reclamantele au solicitat ca recursul sa fie respins ca nefondat.

Curtea analizând actele dosarului constată:

Recursul este nefondat.

Într-adevăr potrivit disp.art. 127 al.1 si 3 din Codul Fiscal, persoana impozabilă este notarul public, întrucât acesta desfășoară activitatea profesională în nume propriu și nu în numele asociației.

Ca atare, reclamantele evident ca au calitate procesuală activă, contrar celor susținute de recurenți, chiar dacă aceasta din urmă susține că decizia de impunere și cea de soluționare a contestației au fost emise pentru biroul notari publici, asociații: - si, acest birou nu are personalitate juridică și poate promova acțiuni în justiție. A admite opinia recurentei ar însemna ca reclamantele să nu poată ataca în nici un fel actele administrative emise de recurenta - pârâtă.

Pe fond, contrar afirmațiilor recurentei, venitul a fost impozitat pe fiecare notar în parte și nu pe asociație, iar baza impozabila în ceea ce privește TVA, o constituie venitul realizat de fiecare notar.

Faptul că la nivelul biroului notarial evidența contabilă este ținută într-un singur registru, nu înseamnă că nu se face, individualizarea pe fiecare notar în parte.

De asemenea, trebuie reținută și adresa nr. -/26.06.2002 a Ministerului Finanțelor Publice transmisă R în sensul ca în cazul asociațiilor civile profesionale, întrucât notarii asociați rămân titulari individuali de obligații fiscale,plafonul (prevăzut de lege), se referă la activitatea fiecărui notar în parte.

Așadar, constatând ca recursul este nefondat, Curtea având în vedere și disp.art.312 Cod procedură civilă urmează a-l respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în G,-, jud.G, împotriva sentinței nr. 1552 din 11.06.2008, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 8 ianuarie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red./03.03.2009

Tehnored./2ex./06.03.2009

Fond-

Președinte:Mariana Trofimescu
Judecători:Mariana Trofimescu, Dorina Vasile, Vasile Susanu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 8/2009. Curtea de Apel Galati