Anulare act administrativ . Sentința 815/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.815/CA
Ședința publică din 09 octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Eufrosina Chirica
Grefier: - -
Pe rol, judecarea cauzei în contencios administrativ formulată de reclamanta "- CONFORT " C, cu sediul în nr. 9, județul C, în contradictoriu cu pârâtele C, cu sediul în str. -. - nr. 18, județul C și - ACTIVITATEA DE CONTROL FISCAL, cu sediul în-, - 1, județul C, având ca obiect anulare act administrativ fiscal.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 02 octombrie 2008 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Curtea, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 09 octombrie 2008, când a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA:
Asupra acțiunii de față, constată următoarele:
Reclamanta - - CONFORT SRL în contradictoriu cu pârâtele DGFP C și - Activitatea de Control Fiscal C, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
- anularea Deciziei nr.126 din 24.10.2006;
- anularea Deciziei de impunere nr.7061 din 05.09.2006;
- anularea raportului de inspecție fiscală din 31.08.2006;
- suspendarea actelor administrative până la soluționarea contestației.
În motivarea acțiunii reclamanta a susținut că, a solicitat organelor fiscale rambursarea TVA pe perioada februarie 2004 - martie 2005.
Urmare acestei solicitări, DGFP Cae fectuat o inspecție fiscală finalizată prin raportul de inspecție fiscală din 12.05.2005 și s-a emis Decizia de impunere nr.8093 din 15.08.2005.
Prin Decizia nr.142 din 22.11.2005, DGFP a admis contestația, a dispus desființarea raportului și a actelor administrative fiscale emise în baza sa, urmând ca, în cauză, să se întocmească un nou act de control.
În urma noului control s-a întocmit raportul de inspecție din 31.08.2006 și Decizia de impunere nr.7061 din 05.09.2006. Contestația formulată de reclamantă a fost respinsă prin Decizia nr.126 din 24.10.2006.
În motivarea cererii se susține că organul de control și organul de soluționare a contestațiilor, au dat o interpretare greșită dispozițiilor legale incidente în cauză.
Astfel, pentru perioada 2005 procedura de soluționare a deconturilor cu opțiunea de rambursare este reglementată prin 338/2004 și Codul d e procedură fiscală, iar potrivit art.82, art.85 lit."a" și art.106 Cod pr.fiscală, decizia de impunere se emite doar în cazul modificării bazei de impunere. Ori, în speță, prin raportul de inspecție fiscală din suma totală solicitată la rambursare a fost acordată doar o parte, fără a se stabili obligații fiscale suplimentare.
Pe fondul pricinii se reține că, deși în perioada 2002 - 2004 reclamanta a beneficiat de aceleași condiții de fapt și de drept de rambursare TVA, ulterior, fără să intervină o modificare legislativă, organul fiscal a considerat că nu are drept la rambursarea TVA.
În dovedirea susținerilor sale, reclamanta s-a folosit de proba cu înscrisuri și expertiză.
Prin expertiza efectuată în cauză, care a analizat înscrisurile depuse de părți se concluzionează că:
1) reclamanta este beneficiar de drept a lucrărilor în cauză;
2) cheltuielile de investiții efectuate de reclamantă asupra bunurilor de utilitate publică, bunuri care fac parte din infrastructura edilitară a domeniului public și care i-au fost date în administrare, au drept scop îmbunătățirea calității serviciilor contractate de reclamantă cu Primăria C și realizează venituri impozabile în cadrul relațiilor contractuale și în cadrul obiectivului de activitate al operatorului. Aceste servicii de utilitate publică nu au caracterul de servicii fără plată pentru reclamantă, aceasta putând fi pretinsă de către această societate beneficiarului de drept Primăria
La acest obiectiv expertul concluzionează să, reclamanta avea dreptul de a deduce TVA aferentă cheltuielilor efectuate pentru investiții.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că acțiunea este nefondată, pentru următoarele considerente:
1. Cu privire la nulitatea decizieicare a încălcat dispozițiile art.83 din OG nr.92/2003, în sensul că, potrivit nr.338/2004 organul fiscal nu putea stabili obligații fiscale suplimentare, fără să comunice raportul de inspecție fiscală compartimentului de specialitate din cadrul C, în vederea emiterii deciziei de rambursare, fără a exista posibilitatea emiterii unei decizii de impunere.
Potrivit art.84 Cod pr.fiscală, decizia de impunere se emite de organul fiscal competent. Organul fiscal emite decizia de impunere ori de câte ori aceasta modifică baza de impunere, iar, conform art.86 lit."a" sunt asimilate deciziilor de impunere și deciziile privind rambursarea de taxă pe valoarea adăugată.
În fine, potrivit art.107 al.2 din Cod pr.fiscală, dacă, ca urmare a inspecției se modifică baza de impunere, raportul întocmit va sta la baza emiterii deciziei de impunere.
Din cele ce preced rezultă că, pentruobligațiile fiscale stabilite suplimentar cu decizia inspecției financiare ca urmare a modificării bazei de impunereîntr-un raport de inspecție fiscală se emite decizie de impunere, iar decizia de rambursare este asimilată deciziei de impunere și se emite pentru TVA solicitată la rambursare.
În speță, în raportul de inspecție din 31.08.2006 organele de inspecție fiscală au constatat că reclamanta nu întrunește condițiile de deducere a taxei pe valoarea adăugată în sumă de 518.286 lei din totalul taxei deductibile de 609.155 lei înregistrată de societate, iar TVA colectată este 192.336 lei față de 187.329 lei evidențiată de societate.
Ca urmare, prin diminuarea taxei pe valoare adăugată, baza de impunere a taxei pe valoare adăugată de rambursat, calculată ca diferență între taxa deductibilă rămasă (90.869 lei) și taxa colectată (192.336 lei) a fost modificată de organul de control.
Drept urmare, în această situație, la emiterea deciziei de impunere nr.7061/05.09.2006 organul de inspecție fiscală a respectat dispozițiile art.84 și art.107 Cod pr.fiscală, în sensul că, în decizia de impunere a trecut:
1)TVA de plată stabilit suplimentar de plată în sumă de 101.467 lei;
2)TVA rămasă la rambursare în sumă de 421.826 lei, care a fost evidențiată corect în decizia de rambursare TVA întocmită conform nr.338/2004.
Așa fiind, acest motiv de nulitate este nefondat.
2. Cu privire la motivele de nulitate ca urmare a încălcării dispozițiilor art.145 pct.13 Cod fiscalcare prevăd că investițiile finanțate de la bugetul de stat sau bugetele locale se deduc potrivit acestor dispoziții și a dispozițiilor art.145 al.3 Cod fiscal și conform cărora reclamanta a dovedit că este o societate care îndeplinește condițiile pentru deducere TVA, pentru că realizează operațiuni supuse TVA, este persoană impozabilă ca plătitor TVA. TVA dedus este aferent bunurilor și serviciilor destinate realizării de operațiuni taxabile sau investițiilor proprii finanțate din bugetele locale folosite pentru realizarea de operațiuni taxabile.
Reclamanta susține că, pentru veniturile realizate din relațiile contractuale cu Consiliul Local C prin plata facturilor emise de furnizorii de lucrări și servicii aferente reabilității și întreținerii bunurilor aparținând domeniului public, are dreptul de a deduce TVA.
În dovedirea acestei susțineri, reclamanta a invocat ca mijloc de probă raportul de expertiză care a stabilit că, veniturile din relațiile contractuale cu o autoritate a administrației publice, sunt venituri în afară de aplicare a TVA.
Instanța urmează să înlăture concluziile și părerile expertului, pentru că ele nu corespund constatărilor de fapt și de drept incidente în cauză, după cum urmează:
Temeiul de drept al cererii pentru deducerea TVA invocat de reclamantă și preluat de expert, îl constituie dispozițiile art.143 al.13 din Codul fiscal.
Astfel, potrivit art.145 al.13 Cod fiscal, taxa pe valoare adăugată aferentă bunurilor și serviciilor achiziționate destinate realizării obiectivelor proprii de investiții, stocurile de produse cu destinație specială finanțate de labugetul de stat sau de la bugetele locale se deduc potrivit prevederilor legale.
Prin finanțarea de la bugetul de stat sau bugetele locale se înțelege modul de participare a statului sau autorității publice locale la realizarea de lucrări și servicii de interes public local sau județean și se realizează prin alocații/subvenții pe obiective de investiții, care se înregistrează în evidențele contabile potrivit nr.306/2003, în contul 131 și se dispune prin hotărâre a Consiliului Local.
În cauză,prin probele administrate, în condițiile art.1169 Cod civil, reclamanta nu a dovedit că:
1)Consiliul Local Ca emis ohotărâre în baza căreia a finanțat de la bugetul local realizarea lucrărilor și serviciilor de interes local;
2)în evidențele contabile în contul 131 - nu sunt înscrise subvențiile pentru investiții de interes local;
3)majorările de capitalnu pot fi confundate cusubvențiile,alocațiile bugetarede natura celor prevăzute de art.145 al.13 Cod fiscal, pentru că:
a)majorările de capital socialîn speță,au fost utilizate pentru acoperirea pierderilor contabilecauzate de înregistrarea pe cheltuieli a achizițiilor de servicii destinate reabilitării sistemelor publice preluate în delegare de gestiune, cheltuieli care nu au fost recuperare prin tariful de delegare;
b)investițiileîn cauză aparțindomeniului public de interes general și, ca atare, nu pot fi obiective de investiții proprii ale reclamantei, destinate realizării de operațiuni taxabile;
c) chiar în cazul realizării obiectivelor proprii de investiții, taxa pe valoarea adăugată se deduce potrivit prevederilor legale, respectiv potrivit dispozițiilor art.145 al.13 Cod fiscal, cu condiția ca aceste investiții să contribuie la realizarea de venituri impozabile. Ori,reclamanta nu a dovedit că aceste obiective de investiții aparținând patrimoniului public, au contribuit la realizarea de venituri impozabile;
d)sistemele publice de iluminat și drumurile publicela care susține reclamanta că s-au efectuat investițiile în cauză, fac parte din infrastructura edilitară a domeniului public și potrivit nr.351/2001 vor fievidențiate în patrimoniul societățiiseparat ca bunuri aparținând domeniului public, neputând fi înstrăinate sau schimbată destinația acestora.
Așa fiind, rezultă fără putere de tăgadă că, investițiile efectuate la bunurile aparținând domeniului public, nu pot fi investiții proprii ale reclamantei în sensul art.145 al.13 Cod fiscal, pentru că textul de lege este imperativ și nu face referire la investiții efectuate asupra bunurilor aflate în exploatarea unei societăți și sub alte forme cum este cazul în speță - gestiune delegată - el se referă strict la obiectivele proprii de investiții ale societății.
În aceste condiții, instanța va înlătura concluzia expertului care a reținut că, pentru cheltuielile efectuate pentru investiții reclamanta are dreptul de deducere TVA.
Așa fiind, se constată că acțiunea este nefondată sub toate aspectele criticilor formulate, urmând a fi respinsă ca atare.
În ce privește cererea de suspendare, instanța urmează să ia act că la data de 13 decembrie 2007, reclamanta a renunțat la judecata ei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca nefondată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta "- CONFORT " C, cu sediul în nr. 9, județul C, în contradictoriu cu pârâtele C, cu sediul în str. -. - nr. 18, județul C și - ACTIVITATEA DE CONTROL FISCAL, cu sediul în-, - 1, județul
Ia act că reclamanta renunță la judecata cererii de suspendare.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 02 octombrie 2008.
PREȘEDINTE,
Grefier,
- -
Red.hot.jud.-/10.10.2008
Dact.Sz - 5 ex/16.10.2008
Emis 3 com/
Președinte:Eufrosina ChiricaJudecători:Eufrosina Chirica
