Anulare act administrativ . Decizia 842/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR nr- - 06.05.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.842
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 04.06.2009
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 2: Diana Duma
JUDECĂTOR 3: Maria Belicariu
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței civile nr.192/02.02.2009, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Arad, în contradictoriu cu reclamanta - intimată și pârâta- intimată Instituția Prefectului Județului S - Comisia pentru aplicarea Legii nr.290/2003, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamanta - intimată, lipsă avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței, la data de 29.05.2009 note scrise din partea pârâtei - recurente.
Reprezentanta reclamantei - intimate depune la dosar împuternicire avocațială, dovada achitării onorariului de avocat, note de ședință și invocă excepția nulității recursului.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe excepția nulității recursului.
Reprezentanta reclamantei - intimate pune concluzii de admitere a excepției nulității recursului, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Arad la data de 2 iulie 2008 sub nr-, reclamanta a chemat în judecată, pe calea contenciosului administrativ pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr.290/2003 B solicitând anularea Deciziei nr. 776/16 mai 2008 și Instituția Prefectului Județului S - Comisia pentru aplicarea Legii nr.290/2003, pentru anularea Hotărârii nr.88/26 iulie 2007 și emiterea unei noi hotărâri cu respectarea întregii proceduri prevăzută de Legea specială nr.290/2003, inclusiv a raportului de evaluare în vederea stabilirii compensațiilor ce urmează a-i fi acordate, iar în subsidiar determinarea câtimilor compensațiilor la care are dreptul și obligarea la plata acestora de către pârâta
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că ambele hotărâri sunt nelegale pentru că s-a dat o interpretare greșită actelor depuse de ea în susținerea cererii pentru acordarea de despăgubiri.
Prin Hotărârea nr.88/26 iulie 2007 Comisiei pentru aplicarea Legii nr.290/2003 din cadrul Prefecturii județului S, cererea sa a fost respinsă cu motivarea că nu a făcut dovada decesului tatălui său, și că acesta s-a întors în satul natal unde a locuit cu altă femeie dar nu în casa preluată de stat ci într-o altă casă construită împreună.
Reclamanta a mai arătat că prin actele depuse la Comisie, a făcut dovada calității ei de unică moștenitoare a celor doi autori și și că se încadrează în prevederile Legii nr.290/2003, pentru că antecesori ei fiind cetățeni români în anul 1940, ca urmare a din 26 ianuarie, prin care a ocupat și, cât și în anul 1944, ca urmare a ordinelor de evacuare generală s-au refugiat pe teritoriul României, astfel cum rezultă din Ordinul de serviciu nr.38/21 martie 1944 emis de Inspectoratul Școlar.
Contestația sa împotriva acestei hotărâri, înregistrată la sub nr. 3938/2007 a fost respinsă de aceasta prin Decizia nr.776/16 mai 2008 cu o altă motivare decât cea a hotărârii, astfel: că bunurile revendicate au fost restituite proprietarului de drept, fără a se specifica persoana acestuia și că petenta nu mai poate beneficia de prevederile acestei legi deoarece compensațiile pentru bunurile în cauză au fost deja acordate de Statul, fiind lesne de observat că cele două motivații se exclud reciproc. Ele au la bază traducerea greșită, prin omisiune, a Hotărârii nr.290/13 februarie 1991 Comitetului Executiv al Consiliului de ai Poporului al Raionului din Regiunea, în care în loc de "nu vi se rezolvă în mod satisfăcător cererea" prin omisiunea cuvântului "nu" a rezultat că "cererea se rezolvă în mod satisfăcător". Traducerea a fost corectată de traducătoare care a specificat că primul rând din alin.3 al hotărârii în cauză se va citi corect: "nu vi se rezolvă în mod satisfăcător cererea".
Reclamanta a mai arătat că cererea nu putea fi formulată de tatăl ei și nici răspunsul nu-i putea fi adresat lui în anul 1991, deoarece el a decedat în luna ianuarie a anului 1971.
În altă ordine de idei, nu sunt întemeiate nici afirmațiile din considerentele deciziei cu privire la acordarea de despăgubiri, pentru că nu puteau fi acordate unui decedat și nici restituirea bunurilor, pentru că astfel cum rezultă din traducerea hotărârii arătate, construcțiile au fost transferate în anul 1948 Spitalului din și au devenit proprietatea Statului.
Reclamanta a relevat faptul că părinților ei le-a fost recunoscută calitatea de persoane evacuate sau strămutate în baza Ordinului de Serviciu nr.38/21 martie 1944, care a stat la baza emiterii de către Casa Județeană de Pensii Sa D eciziei nr.98/31iulie 2002.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.1, 3 și 8 din Legea nr.290/2003 și nr.HG1120/2006 iar în probațiune înscrisurile arătate și a solicitat efectuarea unei expertize pentru determinarea cuantumului despăgubirilor.
Prin întâmpinare, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată cu motivarea că reclamanta nu a probat proprietatea tuturor bunurilor revendicate, cu acte doveditoare certificate de autorități și nu a depus în completarea acestora decât declarații de martori, deși Comisia județeană S pentru aplicarea Legii nr.290/2003 i-a solicitat anterior pronunțării Hotărârii nr.88/26 iulie 2007, prin adresele din 4 martie 2005 și 21 martie 2007 să facă dovada că a solicitat, conform art.2 alin (5) din nr.HG1120/2006 obținerea de la autoritățile abilitate a actelor necesare probării dreptului pretins și să depună la dosar copia certificatului de deces a autorului.
Reclamanta nu a depus aceste acte, depunând însă la Comisie "dovada" că autoarea nu a fost supusă repatrierii, repartiția nr.1700/6 aprilie 1945, prin care autorul a fost încadrat impiegat de mișcare, o nouă copie a răspunsului Comitetului executiv al Consiliului de ai Poporului și o declarație autentificată a reclamantei că nu posedă actul de deces al autorului.
Ulterior, reclamanta a depus Adeverința nr.302/13 august 2007 Biroului de Înregistrare a Actelor de Stare Civilă din cadrul Direcției Raionale de Justiție - din care rezultă că tatăl său a decedat la 20 ianuarie 1971 în raionul din Ucraina, fără să depună certificat de calitate de moștenitoare sau alt document oficial eliberat de Procuratura și Ucrainei după 1990, din care să rezulte că a fost deportat și reabilitat.
În consecință se poate concluziona că tatăl reclamantei rămânând în teritoriile ocupate putea să pretindă măsuri reparatorii de la Statul, printr-o acțiune de revendicare sau în baza unor legi reparatorii privind restituirea proprietății confiscate de regimul sovietic. Rezultă din adresa Comitetului Raional de ai Poporului, din 18 februarie 1991, că reclamanta a și solicitat măsuri reparatorii, și că în urma analizării cererii ei de restituire a casei de locuit și construcțiilor anexe din satul Comitetul Executiv Raional prin Hotărârea nr.210/13.11.1999 a dispus "vi se rezolvă în mod satisfăcător cererea", astfel că reclamanta nu mai poate beneficia de prevederile Legii nr.290/2003 pentru a primi compensații, deoarece ele i-au fost acordate de Statul.
Pârâta a mai făcut precizarea că traducerea corectă de către interpretă a răspunsului Comitetului Executiv al Camerei de ai Poporului, din care rezultă că traducerea corectă este "nu vi se rezolvă în mod satisfăcător cererea" a fost depusă după emiterea de ea a Deciziei nr.776/16 mai 2008, fără ca reclamanta să fi uzat de prevederile art.7 din Legea nr.290/2003 care prevăd că cererile de acordarea reparațiilor puteau fi depuse cu actele incomplete sau neînsoțite de acte doveditoare, cu mențiunea procurării lor în termen de 3 luni de la împlinirea termenului prevăzut de art.5 alin.(1), respectiv 1 august 2007.
Tot prin întâmpinare, pârâta Instituția Prefectului județului S - Comisia pentru aplicarea Legii nr.290/2003 a solicitat respingerea acțiuni față de ea, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, conform art.8 alin.5 din Legea nr.290/2003, potrivit cărora numai hotărârile sunt supuse controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ.
Pârâta a solicitat respingerea și pe fond a acțiunii cu motivarea că reclamanta nu a făcut dovada până la data emiterii Hotărârii nr.88/26 iulie 2007, decesului tatălui și că din declarația ei pe proprie răspundere a rezultat că în perioada 1944 - 1945 tatăl ei a fost supus unei comisii rusești și deportat în, după care s-a întors în satul natal unde a locuit cu o altă femeie făcându-și și un adăpost. Reclamanta a solicitat de la Statul restituirea bunurilor imobile care au aparținut tatălui și deși cererea i-a fost respinsă de Comitetul Executiv Raional, prin Hotărârea nr.210/1999, reclamanta nu a contestat această hotărâre în instanță.
Prin sentința civilă nr.192/02.02.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada admis acțiunea în contencios administrativ exercitată de reclamanta împotriva pârâtelor Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Instituția Prefectului județului S - Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003.
A anulat Decizia nr.776/16 mai 2008 emisă de pârâta și Hotărârea nr.88/26.07.2007 emisă de Comisia județeană S pentru Aplicarea Legii nr.290/2003.
A obligat pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să-i plătească reclamantei despăgubiri în sumă de 295.146,94 lei și 5.800 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Instituția Prefectului județului S - Comisia pentru Aplicarea Legii nr.290/2003, cu motivarea că reclamanta a atacat în instanța de contencios administrativ și hotărârea nr.88/26.07.2007.
Reclamanta este moștenitoare legală, în calitate de fiică a foștilor proprietari și, care au deținut imobilele, constând din casă și anexă și terenuri în intravilan și extravilan, în localitatea din Regiunea, Ucraina, care în luna martie 1944, au fost evacuați și s-au stabilit în România, astfel cum rezultă din Ordinul de Serviciu nr.38/21.03.1944, ca urmare a ocupării acestui teritoriu de fostul
În calitatea ei de moștenitoare, reclamanta a solicitat Comisiei pentru Aplicarea Legi nr.290/2003 din cadrul prefecturii S, acordarea de despăgubiri pentru construcțiile și terenurile trecute în proprietatea Statului.
Comisia i-a respins cererea prin Hotărârea nr.88/26 iulie 2007, cu motivarea că nu a făcut dovada decesului tatălui ei, astfel că reclamanta a contestat această hotărâre la, care i-a respins contestația prin decizia nr.776/16 mai 2008, cu motivarea că bunurile au fost restituite proprietarului de drept conform Hotărârii nr.210/13 februarie 1991 Comitetului Executiv Raional al Consiliului de ai Poporului și că reclamanta nu mai poate beneficia de despăgubiri.
Instanța a constatat că motivarea pârâtei este greșită și s-a datorat traducerii eronate a adresei Comitetului Executiv Raional al Consiliului de ai Poporului, în care făcându-se referire la Hotărârea nr.210/13 februarie 1991, prin omiterea cuvântului "nu" a rezultat că reclamantei i s-ar fi rezolvat favorabil cererea de restituire a casei și anexelor din localitatea.
Din traducerea corectă a acestei adrese (14). rezultă că prin hotărârea respectivă reclamantei i-a fost respinsă cererea, cu motivarea că bunurile revendicate au trecut în proprietatea Statului, în anul 1948, ca bunuri fără stăpân și se găsesc în administrarea Spitalului din.
Din adeverințele nr.302/13 august 2007 și nr.466/14.08.2007 (25-26), emise de autoritățile ucrainene rezultă că tatăl reclamantei, a decedat la 20 ianuarie 1971 și că acesta împreună cu mama reclamantei, decedată și ea, au construit casa și anexele gospodărești în anul 1938, iar din copiile contractului provizoriu de vânzare-cumpărare (33) și declarațiile de la filele 34 - 39 și 137 - 138, rezultă că aceștia au deținut și suprafața totală de 28.133 mp terenuri în intravilanul și extravilanul localității.
Din copiile acestor acte instanța a reținut că, contrar considerentelor hotărârilor pârâtelor, antecesorilor reclamantei nu le-au fost restituite aceste bunuri și nici reclamantei de către Statul, precum și faptul că aceasta nu a beneficiat de compensații sau despăgubiri pentru aceste bunuri.
În cauză instanța a încuviințat și efectuarea unei expertize tehnice judiciare de către experta, pe care instanța și-a însușit-o, din care rezultă că valoarea totală a despăgubirilor pentru casa și terenurile în cauză este de 295.146,94 lei.
Instanța a apreciat că reclamanta îndeplinește condițiile prevăzute de art.1 din Legea nr.290/2003, cu modificările și completările ulterioare și că este îndreptățită să beneficieze de aceste despăgubiri, astfel că cererea ei a fost admisă în sensul că instanța a anulat cele două hotărâri și a obligat pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să-i plătească despăgubirile stabilite prin expertiză.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, instanța a obligat pârâta să-i plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 5.800 lei, constând în onorarii de avocat și expert.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, fără însă a-l motiva în termenul legal potrivit art.303 alin.1 Cod procedură civilă.
Analizând actele dosarului, cu privire la excepția nulității recursului invocată de reclamanta intimată la prezentul termen de judecată,Curtea de Apel constată următoarele:
Având în vedere dispozițiile art.137 alin.1 Cod de Procedură Civilă - conform cărora " instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii" - Curtea va examina cu prioritate excepția nulității recursului, invocată de reclamanta intimată la prezentul termen de judecată.
În examinarea excepției nulității recursului pentru nemotivarea acestuia în termen, Curtea reține, în fapt, că recurentei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților i s-a comunicat sentința civilă recurată la data de 23.03.2009, astfel cum rezultă din procesul verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare a sentinței civile respective (atașat la fila 160 din dosarul Tribunalului Arad ).
La data de 07.04.2009, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a depus cererea de recurs (atașată la fila 4 dosar).
La data de 29.05.2009, recurenta a depus la dosar motivele recursului promovat împotriva sentinței civile nr.192/2.02.2009 a Tribunalului Arad (înscrisul atașat la fila 9 dosar).
Potrivit art. 3021alin.1 lit. c) Cod de Procedură Civilă, "cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, următoarele mențiuni:
c) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat;".
De asemenea, conform art.303 alin.1 Cod de Procedură Civilă, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs."
În privința termenului de recurs, art.301 teza I Cod de Procedură Civilă prevede că "termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel."
Curtea constată că, în speță, recurenta a depus motivarea recursului la data de 29.05.2009, respectiv la 68 de zile de la data comunicării sentinței civile recurate (comunicare efectuată la data de 23.03.2009).
Având în vedere că recurenta nu a motivat recursul înăuntrul termenului de recurs, astfel cum impune art.303 alin.1 Cod de Procedură Civilă, Curtea va admite excepția invocată de reclamanta intimată și va constata nulitatea recursului formulat de recurenta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței civile nr.192/2.02.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Având în vedere dispozițiile art.274 alin.1 Cod de Procedură Civilă, conform cărora " partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată", ținând seama că s-a recursul a fost anulat, Curtea va obliga recurentă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la plata cheltuielilor judiciare efectuate de reclamanta intimată în recurs, respectiv la plata sumei de 1000 lei (RON), reprezentând contravaloarea onorariului de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite excepția nulității recursului.
Constată nulitatea recursului formulat de recurenta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței civile nr.192/2.02.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Obligă recurenta la plata sumei de 1000 lei către reclamantă, cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 4.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
RED:/16.06.09
TEHNORED:/16.06.09
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecător -
Președinte:Răzvan PătruJudecători:Răzvan Pătru, Diana Duma, Maria Belicariu
