Alte cereri. Decizia 846/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 13.05.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.846
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 04.06.2009
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 2: Diana Duma
JUDECĂTOR 3: Maria Belicariu
GREFIER:- -
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorul, împotriva deciziei civile nr.2/15.01.2009, pronunțată în dosarul nr-, al Curții de APEL TIMIȘOARA, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ C-
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul personal, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței, la data de 22.05.2009 întâmpinare din partea intimatei. De asemenea, tot prin registratura instanței s-a depus la dosar, la data de 03.06.2009 concluzii scrise din partea contestatorului.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Contestatorul solicită admiterea contestației în anulare.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1238 din 16 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul C-S, în dosar nr-, s-a respins contestația formulată de reclamantul împotriva deciziei nr.365 din 01.04.2008 emisă de pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială C-
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
Prin cererea adresată de reclamant Direcției de Muncă, Solidaritate Socială și Familie C-S, înregistrată sub nr. 966/12.03.2008, acesta a solicitat să i se acorde drepturile prevăzute de Decretul - Lege nr. 118/1990 și OG nr. 214/1999, pe motiv că a avut domiciliul obligatoriu, începând cu anii 1948 - 1949 și pe tot timpul cât tatăl său, a fost arestat.
În dovedire, a depus, în copii, extras din sentința nr.1810/1949 pronunțată de Tribunalul Militar Timișoara în dosar nr.1559/1949, certificat de naștere, certificat de deces, declarațiile autentificate ale martorilor și, decizia nr.170/01.02.2007, a Comisiei pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența.
Prin Decizia nr.365/01.04.2008, Direcția de Muncă și Protecție Socială C-S a respins cererea reclamantului, cu motivarea că nu face dovada persecuției sale politice, conform dispozițiilor art.1 lit. d) din Decretul - Lege nr.118/1990, fiind doar urmașul pe linie paternă a celui persecutat politic, respectiv, născut la data de 22.06.1909 și decedat la 14.01.1993.
Potrivit dispozițiilor art.1 alin.(1) lit. d) din Decretul nr.118/1990, constituie vechime în muncă și se ia în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă -, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice, a avut stabilit domiciliu obligatoriu.
Așadar, pentru a se încadra în prevederile art.1 alin.1 lit. d) din Decretul - lege nr.118/1999 și a obține astfel drepturile prevăzute de art.3 alin.2 (indemnizația lunară) și art.6 (scutire de impozite și taxe și alte facilități) din același act normativ, persoanei în cauză trebuie să i se fi stabilit de către organele statului domiciliul obligatoriu, din motive politice.
Ținând seama de vârsta reclamantului la data arestării tatălui său, de 4-5 ani, dată la care familia sa, împreună cu celelalte familii din com., au fost mutate de la sălașele situate în afara satului, în sat, instanța a apreciat că persoanei reclamantului nu i-a fost stabilit domiciliul obligatoriu, din motive politice.
Reclamantul este doar urmașul persoanei persecutate politic - tatăl său, care a fost condamnat la închisoare corecțională și interdicție corecțională, din motive politice.
Pe cale de consecință, instanța, în baza dispozițiilor art.11 alin.4 din Decretul - Lege nr.118/1990, a respins contestația formulată de reclamantul, ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantulși a solicitat modificarea sentinței și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului, reclamantul susține următoarele:
Instanța de fond nu a apreciat în mod corect totalitatea probelor administrate în cauză și se referă atât la actele depuse de către acesta, cât și la declarațiile autentificate ale martorilor, sau declarațiile date de ei în fața instanței.
Din actele depuse la dosarul cauzei, respectiv extras din sentința nr. 1810/1949, pronunțată de Tribunalul Militar Timișoara în dosarul nr.1559/1949, acte de stare civilă, declarațiile autentificate ale martorilor și, copie a Deciziei nr.170/01.02.2007, emisă de Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, rezultă foarte clar că, în urma condamnării tatălui acestuia, la trei ani închisoare corecțională și trei ani interdicție corecțională pentru crima de uneltire contra ordinii sociale, în această perioadă reclamantul fiind prigonit politic, alături de familia sa, având domiciliul forțat, fără drept de a părăsi localitatea, fiind urmăriți permanent de către organele de securitate.
Aprecierea instanței de fond, prin hotărârea atacată, că reclamantul nu se poate încadra în prevederile art.1 alin.1 lit. d) din Decretul - Lege nr.118/1990, în sensul că nu i-a fost stabilit domiciliu obligatoriu din motive politice, având în vedere vârsta acestuia la acea dată, este complet greșită și fără nici un temei legal, atâta timp cât legiuitorul, prin actul normativ, nu face o asemenea diferențiere.
De asemenea instanța de fond, în mod greșit a constatat prin hotărârea atacată, că este doar urmașul persoanei persecutate politic - a tatălui său.
În realitate, din probele administrate, concluzia logică pe care trebuia să o tragă instanța de fond era aceea că, în urma condamnării tatălui său, întreaga familie a avut de suferit și a fost prigonită politic, stabilindu-i-se domiciliul obligatoriu, fără dreptul de a părăsi localitatea și fiind sub stricta supraveghere a organelor de securitate, conchide recurentul.
Prin decizia civilă nr.2 pronunțată în dosarul nr-, Curtea de APEL TIMIȘOARAa respins recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr.1238 din 16.09.2008, pronunțată de Tribunalul C-S, în dosarul nr-.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reținut următoarele:
Din examinarea hotărârii instanței de fond, prin prisma criticilor formulate în recurs și din oficiu, conform art.306 alin. 2 Cod procedură civilă, rezultă că prima instanță a reținut corect starea de fapt pe baza actelor și probelor de la dosar și în mod legal a respins contestația reclamantului ca neîntemeiată.
Prima instanță a avut în vedere la soluționarea contestației, dispozițiile art.1 alin.1 lit. d) din Decretul nr.118/1990, conform cărora se prevăd următoarele: "constituie vechime în muncă și se ia în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice, a avut stabilit domiciliu obligatoriu".
Or, din probele de la dosar, nu rezultă că sunt îndeplinite cerințele textului de lege suscitat, întrucât reclamantul nu a făcut dovada că a avut stabilit domiciliu obligatoriu în condițiile în care la data arestării tatălui său, avea vârsta de 4 sau 5 ani.
Rezultă că nu a făcut dovada persecuției sale politice, iar împrejurarea că la vârsta de 4 sau 5 ani, când a fost arestat tatăl său, a fost mutat cu familia sa și cu alte familii în comuna, la marginea satului, nu înseamnă că a avut stabilit domiciliu obligatoriu, din motive politice.
Pentru aceste considerente, instanța, în temeiul prevăzut de art.312 pct.1 din Codul d e procedură civilă a respins recursul reclamantului ca nefondat și a menținut sentința tribunalului ca temeinică și legală.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare, contestatorul solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii pe fond a acțiunii introductive.
În motivarea contestației se arată că, concluzia logică care se impunea a fi reținută de ambele instanțe era aceea că, în urma condamnării tatălui său, atât el cât și întreaga familiei au avut de suferit și toți membrii familiei au fost prigoniți politic, fiindu-le stabilit un domiciliu obligatoriu comun, fără dreptul de a părăsi localitatea și fiind permanent sub stricta supraveghere a organelor de securitate.
Mai arată că ambele instanțe nu au reținut corect starea de fapt și nu au avut în vedere jurisprudența în materie cât și probatoriul administrat în cauză și în mod nelegal i-a respins contestația ca fiind neîntemeiată.
În drept au fost invocate dispozițiile art.318 alin.1 Cod procedură civilă.
Legal citată, intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea contestației, arătând în esență, că acesta nu îndeplinește condițiile prevăzute de art.1 alin.1 lit. d) din Decretul - Lege nr.118/1990.
Analizând actele dosarului, criticile contestatorului prin prisma dispozițiilor art.318 din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Contestația în anulare a fost motivată pe dispozițiile art.318 Cod de Procedură Civilă, dispoziții conform "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare", contestatorul arătând că prin decizia civilă nr.2/15.01.2009, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr-, instanța de recurs a omis să examineze unul din motivele de recurs invocate.
În acest sens, domnul a arătat că este complet greșită aprecierea instanței de recurs că reclamantul (respectiv contestatorul din prezenta cauză) nu poate beneficia de prevederile art.1 alin.1 litera d) din Decretul - Lege nr.118/1990 pentru că nu i s-a stabilit domiciliul obligatoriu. Domnul a învederat că, în urma condamnării tatălui său, întreaga familie - inclusiv reclamantul - a avut de suferit.
Curtea subliniază că admiterea contestației în anulare depinde de întrunirea motivelor prevăzute de lege în acest sens, și că fiind în discuție o cale de atac extraordinară, prin care se aduce atingere efectelor unei hotărâri judecătorești irevocabile, interpretarea motivelor care atrag admiterea contestației în anulare și rejudecarea cauzei trebuie făcută în mod restrictiv.
În acest sens, inclusiv noțiunea "greșeală materială" - menționată în textul art.318 alin.1 Cod de Procedură Civilă - trebuie interpretată în sens restrictiv, pentru a evita extinderea nejustificată a cazurilor de desființare a unor hotărâri irevocabile.
În absența unei definiții legale a noțiunii de "greșeală materială", instanța apreciază că aceasta vizează exclusiv acele erori determinate - cu prilejul examinării cauzei - de nesesizarea, neobservarea de către instanța de recurs a unor înscrisuri atașate la dosarul cauzei la momentul pronunțării hotărârii.
Necesitatea interpretării restrictive a noțiunii de "greșeală materială", - utilizată în textul art.318 alin.1 Cod de Procedură Civilă - exclude din sfera acesteia eventualele greșeli în interpretarea normelor juridice, astfel încât o interpretare eronată sau contestabilă a dispozițiilor legale de către instanța de recurs nu poate constitui greșeală materială în sensul utilizat de art.318 alin.1 Cod de Procedură Civilă.
În privința pretinsei greșeli materiale invocate de contestator, Curtea observă că aceasta ar consta - în opinia contestatorului - în aprecierea greșită a instanței de recurs că reclamantul (respectiv contestatorul din prezenta cauză) nu poate beneficia de prevederile art.1 alin.1 litera d) din Decretul - Lege nr. 118/1990, pentru că nu i s-a stabilit domiciliul obligatoriu.
Or, această apreciere a fost consecința evaluării stării de fapt și dispozițiilor legale de către instanța de recurs, iar nu consecința omisiunii analizării unui înscris depus la dosar de părți sau a ignorării unor argumente ale reclamantului.
De aceea, nu se poate reține că instanța de recurs a săvârșit o greșeală materială în prezenta cauză.
Curtea subliniază, totodată, că rejudecarea unei cauze în privința căreia s-a pronunțat o hotărâre judecătorească irevocabilă aduce atingere unui alt principiu reglementat de Convenția europeană a drepturilor omului, respectiv principiului securității juridice, astfel cum a fost consacrat prin hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului.
Prin hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 28 octombrie 1999, dată în cauza Brumărescu împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.414 din 31 august 2000, s-a arătat, la paragraful 61, că "dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe, garantat de art.6 alin.1 din convenție, trebuie interpretat în lumina preambulului convenției, care enunța preeminența dreptului ca element de patrimoniu comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că o soluție definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată".
În hotărârea respectivă, Curtea europeană a drepturilor omului a reținut, în paragraful nr.62, că"admițând recursul în anulare introdus în virtutea autorității mai sus menționate, Curtea Supremă de Justiție a înlăturat efectele unei proceduri judiciare care dusese, în termenii Curții Supreme de Justiție, la o hotărâre judecătorească "irevocabilă", dobândind deci autoritatea lucrului judecat și fiind, în plus, executată.
Aplicând în acest mod dispozițiile art.330(din Codul d e Procedură Civilă) mai sus citat, Curtea Supremă de Justiție a încălcat principiul securității raporturilor juridice. În speță și în virtutea acestui fapt, dreptul reclamantului la un proces echitabil în sensul art. 6 alin. 1 din convenție a fost ignorat".
Curtea europeană a drepturilor omului a reiterat această jurisprudență și în hotărârea pronunțată în cauza Todorescu împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 770 din 24 august 2005, în paragrafele 37-38, Curtea arătând că " în cauza Brumărescu împotriva României, anterior citată (paragrafele 61 - 62), a decis că a existat o încălcare a art. 6 alin. 1 din Convenție, cu motivarea că anularea unei hotărâri judecătorești definitive este contrară principiului securității raporturilor juridice. Ea a mai arătat că refuzul de a recunoaște instanțelor competența de a soluționa litigii privind, ca în cazul de față, o acțiune în revendicare imobiliară, a încălcat art.6 alin.1 din Convenție."
De asemenea, în hotărârea pronunțată în cauza Androne împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 875 din 29 septembrie 2005, Curtea europeană a drepturilor omului a reiterat (în paragraful 50) jurisprudența sa anterioară, citând cauza Sovtransavto, în care "a hotărât că un sistem juridic marcat de procedura de protest - adică posibilitatea anulării repetate a unei hotărâri definitive - ceea ce s-a întâmplat în cazul în speță, este, ca atare, incompatibil cu principiul securității raporturilor juridice, care constituie unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului în sensul art. 6 alin. 1."
În paragraful nr.52 din hotărârea pronunțată în cauza Androne împotriva României, Curtea europeană a drepturilor omului a reținut că "redeschiderea unei proceduri încheiate cu o hotărâre definitivă, în urma unei cereri de revizuire formulate tardiv, și anularea Hotărârii definitive din 22 noiembrie 2001, favorabilă reclamanților, au ignorat principiul securității raporturilor juridice și, în consecință, dreptul reclamanților la un proces echitabil, în sensul art. 6 alin. 1."
Totodată, în hotărârea pronunțată în cauza Iacob împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 389 din 5 mai 2006, Curtea europeană a drepturilor omului a reiterat (în paragrafele 25-26) aceleași considerații.
În definirea principiului securității juridice de către instanța europeană, Curtea reamintește și o altă hotărâre pronunțată de Curtea europeană a drepturilor omului împotriva Statului Român, respectiv hotărârea pronunțată în cauza Societatea Comercială " Industrial " -, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 682 din 9 august 2006. în această hotărâre, Curtea europeană a drepturilor omului a precizat (în paragraful 32) că "dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe, garantat de art. 6 alin. 1 din Convenție, trebuie interpretat în lumina preambulului Convenției, care enunță preeminența dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care înseamnă, printre altele, că soluția dată într-un mod definitiv oricărui litigiu de către instanțe nu trebuie repusă în discuție (Cauza Brumărescu, precitată, paragraful 61). În virtutea acestui principiu, nici una dintre părți nu este îndreptățită să solicite supervizarea unei hotărâri definitive și executorii cu singurul scop de a obține rejudecarea procesului și o nouă hotărâre în privința sa.Instanțele de control nu trebuie să utilizeze puterea lor de supervizare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept și erorile judiciare, și nu pentru a proceda la o nouă judecată. nu trebuie să devină un apel deghizat, și simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra subiectului nu constituie un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză.Nu se poate deroga de la acest principiu decât atunci când motive substanțiale și imperioase impun aceasta (Cauza Riabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, paragraful 52, CEDO 2003-IX)."
Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.318 Cod de Procedură Civilă pentru admiterea contestației în anulare și, ținând seama de imperativul respectării principiului securității juridice, astfel cum a fost stabilit prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - jurisprudență obligatorie pentru autoritățile române - Curtea urmează a respinge prezenta contestație în anulare ca fiind nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de reclamantul împotriva deciziei civile nr.2/15.01.2009, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 4.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
RED:/16.06.09
TEHNORED:/16.06.09
2.ex./SM/
Primă instanță:Tribunalul C-
Judecător -
Instanța de recurs:Curtea de APEL TIMIȘOARA
Judecători - Liber / /
Președinte:Răzvan PătruJudecători:Răzvan Pătru, Diana Duma, Maria Belicariu
