Anulare act administrativ . Decizia 846/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 846/R-
Ședința publică din 26 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Constantina Duțescu judecător
JUDECĂTOR 2: Gina Achim
JUDECĂTOR 3: Ioana Miriță
Grefier - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Rm. V, str. G-ral nr. 17, județul A, împotriva sentinței nr. 592 din 15 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ fiscal în dosarul nr-, intimată fiind reclamanta, cu sediul în,-, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 19T. 2008 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
Pentru a da intimatei-reclamante posibilitatea de a depune la dosar concluzii scrise, la solicitarea apărătoarei acesteia, instanța a amânat pronunțarea asupra recursului la data de astăzi, când a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA
Asupra recursului de față,
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 2 octombrie 2007, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice V și a solicitat desființarea deciziei nr.26/4 iunie 2007, a deciziei de impunere nr.148/28 martie 2007 și a raportului de inspecție fiscală din data de 26 martie 2007.
În motivarea acțiunii a susținut că a formulat contestație împotriva deciziei de impunere nr.148/28 martie 2007 și a raportului de inspecție fiscală din data de 26 martie 2007, emisă de pârâtă, fiindu-i respinsă prin decizia nr.26/4 iunie 2007.
Prin actele de control fiscal contestate s-a apreciat că în mod greșit reclamanta s-a încadrat în categoria microîntreprinderilor în perioada 1 ianuarie 2004-31 decembrie 2006 și a plătit astfel impozit pe venit, deoarece nu beneficiază de prevederile nr.OG24/2001, datorând impozit pe profit și nu impozit pe veniturile microîntreprinderilor.
Reclamanta a susținut că pârâta a interpretat și aplicat dispoziții legale abrogate la data de 1 ianuarie 2004, respectiv nr.OG24/2001 abrogată de către Codul fiscal care a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2004, și care cuprinde dispoziții referitoare la impozitul pe veniturile microîntreprinderilor în titlul IV.
Astfel, a susținut că potrivit art.103 din Codul fiscal, intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2007 o microîntreprindere este o persoană juridică română care îndeplinește la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent, următoarele condiții, cumulativ: are înscrisă în obiectul de activitate producție de bunuri materiale, prestarea de servicii sau comerțul, are de la 1 până la 9 societăți inclusiv, a realizat venituri care nu depășesc echivalentul în lei a 100.000 euro și capitalul social al persoanei juridice este deținut de persoane, altele decât statul, autoritățile locale și instituțiile publice.
Așa fiind, reclamanta a arătat că organul de control trebuia să aplice dispozițiile în vigoare pentru perioada controlată și nu dispoziții abrogate, în ce privește plata impozitului pe profit suplimentar, verificând dacă la data de 31 decembrie 2003, societatea îndeplinea condițiile prevăzute de art.103 evocate.
Deosebit, reclamanta a susținut că pârâta a aplicat greșit dispozițiile nr.OG24/2001 pentru că, chiar dacă societatea nu avea nici un salariat în cele 60 zile de la înființare, așa cum prevedea expres art.1 alin.2, conform art.1 alin.12, persoanele juridice plătitoare de impozit pe venit nu mai aplică acest sistem de impunere începând cu anul următor anului în care nu mai îndeplinesc una din condițiile prevăzute la alin.1.
În cazul persoanelor juridice plătitoare de impozit pe venit care nu mai au nici un salariat, condiția prevăzută la lit.b din alin.1 se consideră îndeplinită dacă angajarea se realizează până la data de 31 decembrie 2003, astfel că aprecierea asupra îndeplinirii condițiilor prevăzute la art.1 alin.1 trebuia făcută la data de 31 decembrie 2003 și nu la data de 16 august 2003.
Și în fine, a susținut că pe perioada 2004-2006, societatea a depus declarații pentru plata impozitului pe venit, manifestându-și constant intenția de a plăti acest tip de impozit.
Tribunalul Vâlcea, Secția comercială și de contencios administrativ fiscal, prin sentința nr.592/15 aprilie 2008, a admis acțiunea și a anulat decizia nr.24/4 iunie 2007, decizia de impunere nr.148/28 martie 2007 și raportul de inspecție fiscală din data de 26 martie 2007.
Ca să pronunțe această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin raportul de inspecție fiscală din data de 26 martie 2007, pârâta a stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale de plată la bugetul de stat, individualizate în capitolul VI, printre care impozit pe profit în sumă de 113.968 lei, majorări de întârziere în sumă de 56.079 lei și penalități de întârziere în sumă de 4.691 lei, în total 174.738 lei.
Pe baza raportului de inspecție fiscală s-a emis decizia de impunere nr.148/28 martie 2007 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală printre care și impozitul pe profit, majorări și penalități menționat, pentru profitul impozabil aferent perioadei 1 ianuarie 2004-31 decembrie 2006.
Suma de 174.738 lei cu componentele arătate, rezultă ca diferențe între venituri și cheltuieli la care se adaugă cheltuielile nedeductibile fiscale, deoarece societatea nu a calculat impozit pe profit, ci impozit pe venitul microîntreprinderilor, deși nu îndeplinea condițiile prevăzute de nr.OG24/2001 pentru că nu a angajat forță de muncă în timp de 60 zile de la data înregistrării la Oficiul Registrului Comerțului.
Prin decizia nr.26/4 iunie 2007, privind modul de soluționare a contestației formulate de reclamantă având ca obiect suma de mai sus, stabilită prin decizia de impunere nr.148/28 martie 2007, privind obligațiile suplimentare de plată, anexă la raportul de inspecție fiscală, încheiat la data de 26 martie 2007, s-a respins contestația, menținându-se constatările organelor de inspecție fiscală cu privire la impozitul pe profit și accesoriile aferente.
Instanța a analizat dacă prin actele de control contestate organele fiscale au apreciat corect că reclamanta s-a încadrat în categoria microîntreprinderilor pe perioada 1 ianuarie 2004-31 decembrie 2006 și a plătit în consecință, impozit pe venit și că nu beneficiază de prevederile nr.OG24/2001, datorând statului impozit pe profit și nu impozit pe veniturile microîntreprinderilor.
Din această perspectivă, instanța a observat că pentru a ajunge la concluzia expusă, reprezentanții pârâtei au interpretat și aplicat dispoziții legale care nu mai erau în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2004, de la care nr.OG24/2001 a fost abrogată prin Codul fiscal care a intrat în vigoare la această dată.
În continuare a arătat că în conformitate cu art.103 din Codul fiscal, în vigoare până la data de 1 ianuarie 2007 o microîntreprindere este o persoană juridică română care îndeplinește cumulativ la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent 4 condiții, respectiv are înscris în obiectul de activitate producția de bunuri materiale, prestarea de servicii sau comerțul, are de la 1 până la 9 societăți inclusiv, a realizat venituri ce nu depășesc echivalentul în lei a 100.000 euro și capitalul social al acesteia este deținut de persoane, altele decât statul, autoritățile locale și instituțiile publice.
În raport de dispozițiile legale prezentate, a reținut că agentul de control trebuia să aplice textele în vigoare aferente perioadei controlate și nu dispoziții abrogate în ce privește impozitul pe profitul suplimentar pentru perioada 1 ianuarie 2004-31 decembrie 2006.
Cu alte cuvinte, urma să se verifice dacă la data de 31 decembrie 2003, reclamanta îndeplinea condițiile prevăzute de art.103 din Codul fiscal și dacă ar fi făcut acest lucru urma să constate că în mod corect aceasta a plătit impozit pe venitul microîntreprinderilor și nu impozitul pe profit.
Pârâta a declarat recurs împotriva sentinței de mai sus, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, potrivit art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă, după cum urmează:
Instanța de fond a greșit apreciind că reclamanta îndeplinea la data de 31 decembrie 2004, condiția de plătitor de impozit pe venit microîntreprindere, întrucât nu a respectat dispozițiile legii în anul 2003, pierzând această calitate.
Una dintre condițiile impuse de legiuitor pentru a se încadra în categoria de plătitori prevăzută de art.1 alin.1 din nr.OG24/2001 modificată prin Legea nr.111/2003 și Legea nr.232/2003 privind impunerea microîntreprinderilor, nu era îndeplinită începând cu data de 15 august 2003, pentru că nu angajase personal în termen de 60 zile de la înregistrarea la Oficiul Registrul Comerțului, așa că potrivit alin.5, începând cu data de 1 ianuarie 2004, reclamanta a devenit plătitoare de impozit pe profit.
Aceasta s-a comportat în continuare ca un plătitor de impozit pe venit microîntreprinderi declarând și constituind impozitul aferent acestei surse. Astfel, în perioada 1 ianuarie 2004-31 decembrie 2006 a constituit impozit pe venit microîntreprinderi în sumă de 23.227 lei, a declarat un impozit de 22.978 lei și a achitat suma de 19.407 lei din care 561 lei a stins accesorii aferente acestei surse.
Pentru impozitul pe profit datorat pe anii 2004-2005-2006, nedeclarat și achitat la bugetul de stat, au fost calculate de organele fiscale majorări de întârziere în sumă totală de 56.079 lei până la data de 20 martie 2007 și penalități de întârziere în sumă totală de 4.691, lei până la data de 31 decembrie 2005.
Referitor la calitatea de plătitor de impozit pe venit microîntreprinderi, reclamanta nu îndeplinea condițiile prevăzute de art.1 din nr.OG24/2001, așa cum greșit a reținut prima instanță, față de dispozițiile din pct.II din Ordinul nr.945/2003 pentru aprobarea instrucțiunilor privind metodologia de calcul a impozitului pe venitul microîntreprinderilor, care precizează:
În sensul art.1 alin.1 din nr.OG24/2001, opțiunea se exercită pentru plata impozitului pe venituri obținute din orice sursă, iar ieșirea din acest sistem de impunere se efectuează începând cu anul următor celui în care nu se mai îndeplinește una din condițiile prevăzute la acest articol.
Pot opta pentru plata unui impozit aplicat asupra veniturilor obținute din orice sursă, persoanele juridice nou înființate după data de 31 mai 2003 inclusiv, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute de nr.OG24/2001 la data înregistrării în registrul comerțului, cu referire la angajarea de personal în 60 zile de la data eliberării certificatului de înregistrare, chiar dacă acest termen se regăsește în anul fiscal următor.
Or, reclamanta înființată la data de 16 iunie 2003, cu opțiunea de a fi plătitor de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, pentru a-și păstra această calitate urma să angajeze cel puțin o persoană până la data de 16 august 2003, însă potrivit balanței de verificare din data de 30 2003, nu a înregistrat cheltuieli cu salariile și contribuții aferente salariilor, ceea ce demonstrează că nu avea nici un angajat.
Față de dispozițiile art.103 din Codul fiscal, aceasta nu putea beneficia nici în condițiile legii de opțiunea de plătitor de impozit pe venit microîntreprinderi, întrucât mai beneficiase de această opțiune.
Și în fine, a susținut că impozitul pe profit a fost calculat corect, conform dispozițiilor art.17, art.19 alin.1 și art.21 din Codul fiscal.
Recursul este nefondat.
Prin raportul de inspecție fiscală din data de 26 martie 2007 și decizia de impunere nr.148/28 martie 2007, organele de control din cadrul pârâtei, au apreciat că în perioada 1 ianuarie 2004-31 decembrie 2006, reclamanta nu s-a încadrat în categoria microîntreprinderilor.
În consecință, pe perioada de mai sus, nu a beneficiat de dispozițiile nr.OG24/2001 și greșit a plătit impozit pe venituri pentru microîntreprinderi și nu impozit pe profit cum era corect.
În raport de situația de fapt expusă, instanța de fond a reținut corect că aprecierea pârâtei s-a făcut prin aplicarea unor dispoziții legale care nu mai erau în vigoare de la data de 1 ianuarie 2004, când a intrat în vigoare Codul fiscal care a abrogat nr.OG24/2001.
Potrivit art.103 din Codul fiscal, microîntreprinderea este definită ca persoana juridică română care îndeplinește la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent, cumulativ următoarele condiții:
a) are înscrisă în obiectul de activitate producția de bunuri materiale, prestarea de servicii și/sau comerțul;
b) are de la 1 până la 9 salariați inclusiv;
c) a realizat venituri care nu au depășit echivalentul în lei a 100.000 euro;
d) capitalul social al persoanei juridice este deținut de persoane, altele decât statul, autorități locale și instituțiile publice.
Așa fiind, este neîndoios că pentru perioada controlată, 1 ianuarie 2004-31 decembrie 2006, prin raportare la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior, 2003, reclamanta îndeplinea cumulativ condițiile legale evocate.
Ca atare, corect aceasta a plătit impozit pe venitul microîntreprinderilor și nu impozit pe profit, cum numai prin înțelegerea greșită a legii a considerat pârâta.
În altă ordine de idei, chiar dacă ar mai fi fost incidente dispozițiile nr.OG24/2001, art.1 alin.2 care o obliga pe reclamantă să angajeze cel puțin o persoană în cele 60 zile de la înființare (până la 16 august 2003, în cauză) au fost aplicate greșit.
În acest sens, art.1 alin.12din acest act normativ dispunea că persoanele juridice plătitoare de impozit pe venit nu mai aplică acest sistem de impunere începând cu anul următor anului în care nu mai îndeplinesc una din condițiile prevăzute la alin.(1). În cazul persoanei fizice plătitoare de impozit pe venit care nu are nici un salariat, condiția prevăzută la alin.1, lit.b, se consideră îndeplinită dacă angajarea se realiza până la data de 31 decembrie 2003.
Prin urmare, îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.1 alin.1 din nr.OG24/2001 se cerea la data de 31 decembrie 2003 și nu la data de 16 august 2003, cum se susține în recurs.
Deci pentru a i se aplica impozitul pe venitul microîntreprinderilor, pârâta trebuia să angajeze personal până la data de 31 decembrie 2003.
Față de considerentele prezentate rezultă că prin hotărârea pronunțată tribunalul a aplicat corect legea și a dat o apreciere justă probelor administrate, urmând a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
CU MAJORITATE
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței nr. 592 din 15 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ fiscal în dosarul nr-, intimată fiind reclamanta
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
,
Grefier,
Red./9.10.2008
GM/2 ex.
Jud.apel:
OPINIE SEPARATĂ
Opiniez pentru respingerea acțiunii formulată de către reclamantă, deoarece organul fiscal, nu a aplicat dispoziții legale care nu se mai aflau în vigoare la data de 01.01.2004, greșind cel mult temeiul de drept invocat, fapt care nu produce consecințe juridice.
Este adevărat, că dispozițiile nr.OG24/2001, au fost abrogate de Codul fiscal, însă prevederile legale, care privesc faptele imputate societății, s-au menținut și în noile reglementări.
Astfel, dispozițiile art.103 și 104(3) din Codul fiscal (în vigoare la acel moment), impun pentru persoanele juridice nou înființate, în ceea ce privește opțiunea plății impozitului pe venitul microîntreprinderilor și obligația, ca, începând cu primul an fiscal, să aibă de la 1 până la 9 salariați, inclusiv, în termenul de 60 de zile de la data înregistrării.
Or, așa cum a reținut și instanța de fond, această condiție nu a fost îndeplinită de către societatea din cauză.
Art.106(2) din Codul fiscal și dispozițiile pct.9 din Normele metodologice, definesc noțiunea de an fiscal pentru persoanele juridice înființate în cursul anului fiscal, ca fiind anul calendaristic, în care acestea au existat, iar perioada impozabilă, ca fiind, cea care curge de la data înregistrării în registrul comerțului.
Prin urmare, dispozițiile Codului fiscal, aplicabile de la data de 01.01.2004, condiționează persoanele juridice, cu privire la plata impozitului, de anul precedent, aspect care este logic, deoarece impozitul se plătește, pentru perioada care a trecut.
În cazul intimatei, aceasta, avea obligația ca în anul în care s-a înființat, să îndeplinească condițiile impuse de legiuitor pentru impozitul pe venituri, pe care și l-a adoptat, în caz contrar, fiind sancționată cu imposibilitatea de a mai opta pentru un impozit pe veniturile microîntreprinderilor, "chiar dacă ulterior îndeplinește condițiile menționate la alin.1", în conformitate cu art.1 alin.5 din nr.OG24/2001.
Intimata, deși nu a respectat condițiile impozitului pe venituri ales, s-a comportat în continuare ca plătitor al aceluiași tip de impozit, cu toate că legea îi interzice.
Dispozițiile Codului fiscal, au condiționat admisibilitatea alegerii impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, de comportamentul anterior al persoanei juridice, adică ca acestea să fi avut un număr de salariați, în termenul de 60 de zile de la data înregistrării sale la, iar art.104(4), interzice să mai aplice acest sistem de impunere în anul următor, în condițiile în care, nu a îndeplinit condițiile impuse la art.103, inclusiv și pe cea amintită.
Este evidentă culpa intimatei și de aceea, se impunea ca acțiunea sa, să fie respinsă.
Judecător,
- -
Red.
/17.10.2008
Președinte:Constantina DuțescuJudecători:Constantina Duțescu, Gina Achim, Ioana Miriță
