Anulare act administrativ . Decizia 855/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 855/R/CA/2009
Ședința publică de la 23 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marieta Florea
JUDECĂTOR 2: Marius Ionel Ionescu
JUDECĂTOR 3: Ștefan
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către contestatoarea împotriva sentinței civile nr. 102/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este netimbrat, intimata Primăria Orașului depune întâmpinare și solicită judecarea cauzei în lipsă.
Instanța, în deliberare față de actele și lucrările dosarului, având în vedere și cererea părților de judecare a cauzei în lipsă formulată conform art. 242 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului în contencios de față,
Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la această instanță, la data de 23.09.2008, reclamanta - a solicitat în contradictoriu cu Primăria prin Biroul Urbanism, anularea autorizației de construcție eliberată în favoarea numitei, pentru imobilul din,-.
În fapt, reclamanta motivează că este proprietara imobilului situat în,-, înscris în CF 5413 iar Primăria a autorizat pe să construiască o clădire pe zidul proprietății, fără a avea consimțământul proprietarei.
În drept, se invocă dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Prin sentința civilă nr. 102/CAF/2009 s-a admis excepția lipsei calității procesuale a Primăriei.
S-a admis excepția lipsei procedurii prealabile invocată de Primăria.
S-a respins acțiunea formulată de reclamanta.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut și motivat că la mai multe termene de judecată, instanța a pus în vedere reclamantei să-și precizeze acțiunea, în ceea ce privește obiectul și părțile chemate în judecată, aceasta susținând în continuare că obiectul acțiunii îl reprezintă o acțiune în anulare în temeiul Legii nr. 554/2004 iar pârâta chemată în judecată este Primăria.
Pârâta, Primăria orașului, a invocat excepțiile lipsei calității procesuale și lipsa procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, republicată.
Făcând aplicarea dispozițiilor art. 137 din Codul d e Procedură Civilă și deliberând asupra excepțiilor invocate, instanța constată că acestea sunt întemeiate și urmează a fi admise iar acțiunea reclamatei respinsă, pentru motivele ce le vom prezenta mai jos.
În ceea ce privește lipsa calității procesuale a Primăriei, excepția a fost soluționată având în vedere dispozițiile speciale cuprinse în Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată. Potrivit prevederilor art. 77 din această lege, primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ - teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională, denumită primăria comunei, orașului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului. Dispozițiile menționate nu conferă acestei structuri, personalitate juridică, capacitatea juridică și posibilitatea constituirii uni patrimoniu propriu. Această structură organizatorică, nu are organe proprii de conducere, lipsindu-i capacitatea de exercițiu a drepturilor procesuale.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 63, alin. 5, lit. g din Legea nr. 215/2001 și ale art. 4 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, în orașe, autorizațiile de construire se emit de primari - autorități executive ale administrației publice locale.
Pârâta a precizat că înțelege să se judece cu Primăria și nu cu primarul, ca autoritate publică executivă.
Și excepția lipsei procedurii prealabile s-a considerat a fi întemeiată.
Reclamanta a promovat o acțiune motivată în drept pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, republicată.
Iar potrivit dispozițiilor art. 7 din această lege, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competentă, persoana care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ individual, trebuie să solicite autorității publice emitente, revocarea în tot sau în parte a acestuia.
Reclamanta nu a îndeplinit această procedură obligatorie, nu s-a adresat Primarului Orașului și nici Primăriei Orașului, pentru a solicita revocarea actului.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 42 și 109 alin. 2 din Codul d e Procedură Civilă, excepțiile invocate au fost admise, iar acțiunea reclamantei a fost respinsă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea acestuia, cu precizarea că va depune motivele de recurs îndată ce i se va comunica hotărârea atacată.
Pentru termenul din 23.06.2009 instanța a pus în vedere părților, prin citație, să se pronunțe asupra excepțiilor ridicate din oficiu de instanță privind nulitatea recursului și lipsa calității procesuale active, în recurs, a numitei.
Prin întâmpinarea depusă, intimata pârâtă Primăria Orașului a solicitat în principal admiterea excepției netimbrării recursului și în subsidiar admiterea excepției nulității recursului și a lipsei calității procesuale active a numitei.
Prealabil analizării recursului, Curtea constată că, deși recurenta reclamantă a fost citată cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 4 RON și timbru judiciar de 0,3 RON, conform citativului întocmit pentru termenul din 02.06.2009, procedura de citare fiind legal îndeplinită (fila 7), aceasta nu și-a îndeplinit această obligație legală.
Or, în conformitate cu prevederile art. 11 alin 1 coroborate cu cele ale art. 3 din Legea nr. 146/1997, precum și cu cele ale art. 3 din nr.OG 32/1995, cererea pentru exercitarea recursului se timbrează prin achitarea taxei judiciare de timbru și depunerea timbrului judiciar. Aceste taxe se depun la dosarul cauzei, în momentul înregistrării cererii sau până la primul termen de judecată, așa cum prevăd dispozițiile art. 20 alin 1 din Legea nr. 146/1997.
În acest sens sunt și dispozițiile art. 3021alin 2 Cod procedură civilă, potrivit cărora: "La cererea de recurs se va atașa și dovada achitării taxei de timbru, conform legii".
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 20 alin 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxa judiciară de timbru: "neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii".
În consecință, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 3021alin 2 Cod procedură civilă și ale art. 20 alin 3 din Legea nr. 146/1997 va anula prezentul recurs ca netimbrat.
Față de cererea de intervenție formulată de către, raportat la prevederile legale incidente și faptul că pronunțarea pe excepție are întâietate, înlăturând analizarea cauzei pe fond, instanța o va respinge.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Anulează recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței 102/CA/16.02.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu - secția comercială și de contencios administrativ în dosar nr- ca netimbrat.
(continuare decizia nr. 855/R/CA/2009 din dosar nr-)
Respinge cererea de intervenție formulată de în interesul reclamantei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.06.2009.
Președinte, - - (CO) semn. Vicepreședinte | Judecător, - - - (CO) semn. Vicepreședinte | Judecător, - |
Grefier, |
Red.
Tehnored. /2 ex/27.06.2009
Jud. Fond:
Președinte:Marieta FloreaJudecători:Marieta Florea, Marius Ionel Ionescu, Ștefan