Anulare act administrativ . Decizia 870/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 870/
Ședința publică din 06 Octombrie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta - B - DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE M, cu sediul în com.-/C, jud.M, împotriva sentinței nr.235/8.04.2009 pronunțată de Tribunalul Mureș.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că susținerile părților și dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din 1 octombrie 2009, când s-a amânat pronunțarea pentru data de azi 6 octombrie 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA,
Prin sentința nr. 235 din 8 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș, Secția Contencios Administrativ și Fiscal, s-a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Consiliul Județean M - Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului M, în contradictoriu cu pârâta ANAF - M și s-a dispus anularea deciziilor nr. 3525 din 4 septembrie 2008 și nr. 4321 din 16 octombrie 2008, emise de pârâtă, ca nelegale cu menținerea Autorizației de utilizator final nr. /11.01.2008 emisă în favoarea Centrului de Recuperare și Reabilitate.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 11 ianuarie 2008 fost emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice M - Biroul autorizații din cadrul activității de metodologie și administrare a veniturilor statului, autorizația de utilizator final nr. 2 în favoarea Centrului de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică din, pentru achiziționarea în regim de scutire de la plata accizelor a 30 tone de motorină Euro diesel, combustibil pentru centrala termică, valabilă cu data de 12 ianuarie 2008.
În urma raportului încheiat la efectuarea controlului la agenți economici beneficiari de scutiri din 28 iulie 2008, s-a constat că unitatea reclamantă folosește motorina la o sobă cu injector model vechi în bucătăria spitalului pentru gătit și încălzit și prin decizia nr. 3521 din 4 septembrie 2008, pârâta a anulat autorizația de utilizator final 2 din 11 ianuarie 2008, care a fost contestată de reclamantă, contestația fiind respinsă prin decizia nr. 4312 din 16 octombrie 2008.
Ulterior, în favoarea reclamantei a fost emisă o altă autorizație de utilizator final pentru achiziționare de motorină în regim de scutire a accizelor.
Față de această situație de fapt reținută, instanța de fond a apreciat că acțiunea este întemeiată.
Astfel, din raportul întocmit rezultă că reclamanta nu a solicitat emiterea autorizației pentru centrala termică, apoi, verificarea trebuia să vizeze agenți economici, iar spitalul este unitate de stat, instituție finanțată de la bugetul de stat, ceea ce presupune că bugetul spitalului acordat din bugetul de stat, trebuie să suporte accize care se încasează tot de stat.
S-a mai reținut, de asemenea, că dispozițiile art. 201 alin. 1 lit. b din Legea nr. 571/2003, în baza cărora s-a emis autorizația, prevăd scutirea pentru produse energetice de la plata accizelor a celor achiziționate direct de la producător și utilizate drept combustibil pentru încălzirea spitalelor, la data de 24 octombrie 2008 fiind eliberată o altă autorizație în acest sens în favoarea reclamantei.
S-a constatat, deci că autorizația anulată a fost emisă cu mențiunea eronată că se permite achiziționarea de combustibil pentru centrala termică.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta ANAF- B - Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale B, solicitând modificarea hotărârii primei instanțe, în sensul respingerii acțiunii și menținerea deciziei nr. 3525 din 4 sept,2008 de anulare a autorizației de utilizator final nr. RO 26 2 din 11 ian. 2008, precum și a deciziei 4312 din 16 oct. 2008 de soluționare a contestației administrative.
În motivarea cererii de recurs se arată că reclamanta a fost autorizată în scutire de plata accizelor să folosească motorina pentru centrala termică destinată a încălzi întregul spital și nu pentru sobă de gătit. Între centrală termică destinată încălzirii întregului spital și o sobă de gătit profesională cu injector există numeroase diferențe. În condițiile în care motorina pentru care s-a obținut scutirea de plata accizelor a fost folosită în alt scop decât cel prevăzut în autorizație, apreciază că în mod corect organele de control au dispus anularea acestei autorizații.
Se mai susține că instanța a dat o interpretare greșită normelor cuprinse în Codul fiscal, atunci când au stabilit că spitalul este o instituție publică și nu putea face obiectul inspecției fiscale.
În realitate, și instituțiile publice au calitatea de utilizatori finali și trebuie înregistrați la organul fiscal competent, având aceleași drepturi și obligații ca și persoanele juridice private.
Noțiunea de operator economic în această materie este definită în sensul că orice persoană juridică publică sau privată, care este autorizată să achiziționeze produse accizabile în regim de scutire de la plata accizelor în scopul prevăzut de art. 200 alin. 1 lit. f din Codul fiscal, aprobat prin Legea nr. 571/2003.
Prin întâmpinarea depusă la dosar se solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluției primei instanțe, ca fiind temeinică și legală, arătând că în mod temeinic și legal prima instanță a stabilit că motorina achiziționată în regim de scutire de la plata accizelor a fost folosită de instituția publică în concordanță cu scopul pentru care a fost dată autorizația.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și în limitele prevăzute de art. 3041Cod procedură civilă curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
La data de 11 ianuarie 2008 s-a emis autorizația de utilizator final nr. RO 26 2 Centrului de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică din și în baza acestei autorizații instituția publică era îndreptățită să achiziționeze în regim de scutire de plată a accizelor motorină euro diesel cod MC -, cantitatea aprobată fiind de 30 de tone. Prin aceeași autorizație s-a stabilit că motorina urmează să fie folosită drept combustibil pentru centrala termică. În drept eliberarea acestei autorizații este motivată pe dispozițiile art. 201 alin. 1 lit. k din Codul fiscal. Potrivit acestor dispoziții legale" orice produs energetic achiziționat direct de la operatori economici producători, importatori sau distribuitori, utilizat drept combustibil pentru încălzirea spitalelor, sanatoriilor, azilelor de bătrâni, orfelinatelor și altor instituții de asistență socială, instituțiilor de învățământ și lăcașurilor de cult ". Se poate constata, așadar, că nu se condiționează scutirea de plată a accizelor de folosirea combustibilului pentru centrală termică scopul achiziționării combustibilului în condițiile prevăzute de art. 201 alin. 1 lit. k era acela de a fi folosit pentru încălzit spitale fără a se preciza sursa de încălzire - sobă sau centrală.
Art. 23 pct. 7 alin. 4 din Normele de aplicare a Codului fiscal prevede că la eliberarea autorizației în situația prevăzută la art. 201 alin. 1 lit. k din Legea nr. 571/2003, se are în vedere media anuală a cantităților de combustibil utilizate în ultimii trei ani, iar pentru operatorii economici care nu au o activitate de minimum trei ani, cantitățile vor fi estimate pe baza datelor determinate în funcție de perioada de utilizare a combustibilului pentru încălzire și de parametrii tehnici ai instalaților.
Art. 23 pct. 7 alin. 16 din aceleași norme stabilesc că autorizația de utilizator final se anulează dacă a fost emisă pe baza unor date inexacte sau incomplete și dacă solicitantul cunoștea sau trebuia să cunoască caracterul inexact și incomplet și dacă autorizația nu a fost emisă pe baza unor elemente exacte și complete.
Verificând dacă în speță erau îndeplinite condițiile pentru anularea autorizației, instanța de control constată, așa cum corect a reținut și prima instanță, că instituția publică a folosit combustibilul achiziționat în baza autorizației în concordanță cu scopul pentru care a fost achiziționat, respectiv pentru încălzirea aop arte din clădirea centrului de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică, împrejurare ce rezultă chiar din conținutul procesului verbal de constatare, întocmit de organele de control - vezi fila 18 dosar fond, în care se precizează că instituția publică supusă controlului deținea o sobă destinată încălzirii și gătitului. Autorizația a fost emisă la cererea instituției publice prin cererea formulată fiind precizată cantitatea de combustibil necesară încălzirii. În legătură cu cantitatea solicitată și aprobată nu au fost identificate date inexacte care să conducă la anularea autorizației în condițiile prevăzute de art. 23 pct. 7 alin. 16 din norme.
De altfel, la data de 24 oct. 2008 s-a emis în favoarea reclamantei o altă autorizație de utilizator final, care permitea achiziționarea în regim de scutire de la plata accizelor a cantității de motorină necesară încălzirii spitalului, cu această ocazie constatându-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 201 alin. 1 lit. k din Codul fiscal.
În atare situație, Curtea de Apel Târgu -M în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, raportat la art. 316 din același cod, va respinge recursul ca nefondat și va menține soluția primei instanțe ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de Autoritatea Națională a Vămilor prin B, cu sediul în B,-, județul B, împotriva sentinței nr.235 din 8 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 6 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER,
red.
tehnored. BI/4ex
jud.fond:
-30.10.2009-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat








