Anulare act administrativ . Decizia 888/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 888

Ședința publică din data de 30 martie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Monica Niculescu

JUDECĂTOR 2: Eugenia Ion

JUDECĂTOR 3: Vasile Bîcu

GREFIER: - -

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de revizuenta împotriva sentinței civile nr. 3264/25.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatele PRIMĂRIA COMUNEI, prin PRIMAR și LOCALĂ PENTRU STABILIREA DREPTURILOR DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 23 martie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea ședinței publice de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care Curtea, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, 30 martie 2009, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise.

CURTEA

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IX-a contencios Administrativ și Fiscal la data de 8.04.2008 revizuienta a chemat în judecată pe intimata Primăria Comunei solicitând instanței revizuirea sentinței civile nr. 219/22.01.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a contencios Administrativ și Fiscal în dosarul - prin care s-a respins cererea sa de obligare a intimatei la eliberarea certificatului fiscal privind terenul în suprafață de 5000 mp. aflat în proprietatea sa conform titlului de proprietate nr. 20646/03.07.1995 având în vedere dispozițiile art. 322 pct. 5 din proc. civ. schimbarea în tot a sentinței civile în sensul admiterii cererii și obligarea intimatei la eliberarea certificatului fiscal, cu plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii sale revizuienta a arătat că prin cererea înregistrată sub nr. - a solicitat intimatei Primăria Comunei să îi elibereze certificatul fiscal necesar întocmirii documentației cadastrale, pentru suprafața de 5000 mp, proprietatea sa, si pentru care i-a fost deschis rol fiscal, achitând impozite anuale. Totuși, arată revizuienta, prin civ. nr. 219/22.01.2008. pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX a, cererea sa a fost respinsă pe motiv că prin aplicarea Lg. 84/2004 terenul respectiv a intrat în raza altei unități administrativ teritoriale, iar certificatul de rol fiscal se emite de către unitatea administrativ teritorială în a cărei circumscripție se afla Ia momentul solicitării terenul.

Tot revizuienta mai indică că prin adresa nr. 538/4.03.2008 Primăria Comunei i-a transmis că nu își mai poate deschide rol fiscal pentru terenul proprietatea sa întrucât tarlaua 1A, parcela 11 nu se afla pe raza administrativ teritorială a acestei comune, ci pe raza comunei, care aparține de sat.

Mai susține revizuienta că intimata deține înscrisuri doveditoare asupra locului de situare a terenului aflat în proprietatea sa.

Prin sentința civilă nr. 3264/25.11.2008, Tribunalul Bucureștia respins cererea de revizuire ca neîntemeiată.

În motivare, instanța de fond a arătat că prin sentința civilă nr.219/22.01.2008. pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a, în dosarul - s-a respins cererea reclamantei - revizuiente de obligare a intimatei la eliberarea certificatului fiscal privind terenul aflat în proprietatea sa, conform titlului de proprietate nr. 20646/03.-.

Se constată că reclamanta a solicitat primei instanțe ca pârâta, Primăria Comunei să îi elibereze certificatul fiscal necesar întocmirii documentației cadastrale, pentru suprafața de 5000 mp, proprietatea sa, și pentru care i-a fost deschis rol fiscal, achitând impozite anuale. Acțiunea s-a respins pe motiv că prin aplicarea Lg. 84/2004 terenul respectiv a intrat în raza altei unități administrativ teritoriale, iar certificatul de rol fiscal se emite de către unitatea administrativ teritorială în a cărei circumscripție se afla la momentul solicitării terenul.

Prin adresa nr. 538/4.03.2008, Primăria Comunei i-a transmis că nu își mai poate deschide rol fiscal pentru terenul proprietatea sa întrucât tarlaua 1A, parcela 11 nu se află pe raza administrativ teritorială a acestei comune, ci pe raza comunei, care aparține de sat.

Această adresă nu reprezintă un înscris nou care să schimbe situația existentă la momentul pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cerere, căci din actele de la dosar nu rezultă o modificare adusă în sensul aprecierii situației că suprafața de teren de 5000 mp din T1, parcela 11 aflat în proprietatea revizuientei, într-adevăr, se situează pe raza Comunei, intimata în cauză.

Nici unul dintre înscrisurile depuse în probatoriul cauzei nu dovedesc împrejurarea că terenul reclamantei, mai sus identificat i-a fost reconstituit de către Comisia Locală de Fond Funciar de pe raza comunei, și, de asemenea că a fost pusă în posesie cu acest teren pe raza acestei comune.

Eliberarea certificatului fiscal este condiționată de existența fizică a imobilului pe raza teritorială a unității administrative unde acesta se afla situat, potrivit Legii 7/1996. prin urmare, lipsa imobilului de pe raza comunei conduce la imposibilitatea eliberării unui astfel de certificat.

Tribunalul a apreciat că reclamanta nu figurează în planurile parcelare ca fiind cu terenul în evidența Comunei, nici anterior aplicării 84/2004 și face o confuzie între înscrierea terenului în Registrul agricol și Registrul Fiscal, operațiunile care se efectuează în cele două registre fiind diferite, întrucât, dacă în primul registru nu se solicită solicitantului documente de evidență, în registrele fiscale, proprietatea și locul situării imobilului urmează a se dovedi în prealabil.

Potrivit dispoz. art. 322 pct 5 din, Revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă la instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cerere dacă, după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau modificat hotărârea unei instanțe prin care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere".

În cauză, nefiind reținut nici un înscris nou, doveditor, reținut de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților care să tindă la schimbarea împrejurărilor pe care s-a întemeiat hotărârea primei instanțe, s-a respins cererea de revizuire, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs revizuienta arătând că a formulat cerere de revizuire a sentinței civile nr. 219 din 22.01.2008, pronunțată în dosarul nr. - prin care Tribunalul Bucureștia respins ca neîntemeiată cererea prin care solicita obligarea Primăriei Comunei de a elibera certificatul fiscal pentru terenul identificat prin Titlul de proprietate nr. 20646/03.07.1995. În considerentele acestei hotărâri, instanța a apreciat că nu există refuzul nejustificat al pârâtei de a elibera certificatul fiscal, având în vedere că aceasta susținea în apărare faptul că terenul proprietatea reclamantei nu se afla pe teritoriul comunei, ci în comuna.

Menționează că pârâta Primăria Comunei nu a depus nici un act din care să rezulte cele susținute, în sensul că terenul identificat prin titlul de proprietate al reclamantei ar fi fost trecut urmare Legii 84/2004 pe raza administrativă a Comunei. De asemenea, s-a susținut și că reclamanta nu ar fi înregistrată în evidențele fiscale, fără a se depune dovezi în acest sens.

Ulterior pronunțării acestei hotărâri, reclamanta a solicitat relații la Primăria comunei, care a răspuns în sensul că terenul identificat prin titlul de proprietate nr. 20646/1995 se afla pe teritoriul comunei (sat ), și că niciodată acest sat nu a aparținut de comuna. Mai mult, se precizează faptul că teritoriul comunei nu s-a învecinat cu suprafața de teren a "", astfel încât nu s-ar justifica repartizarea celor 5000 mp pe acest teritoriu.

Față de răspunsul motivat al Primăriei comunei, a formulat prezenta cerere de revizuire, întemeiată pa disp. art. 322 pct.5, având în vedere că soluționarea justă a cauzei depinde în mod evident de înscrisuri și planuri topografice care nu se află în posesia revizuentei ci au fost reținute de către pârâta-intimată Primăria comunei.

La solicitarea instanței, intimata Primăria Comunei a depus doar planuri cadastrale ce reflectă situații ulterioare anului 2004, dată la care au avut loc schimbări administrativ - teritoriale, mențiunile înscrise pe aceste planuri fiind făcute de către funcționari ai intimatei. De altfel, Legea 84/2004, invocată de intimată ca temei al modificărilor administrative, nu a afectat teritoriul satului, ci a avut în vedere desprinderea satului din comuna și transformarea acestuia în Comuna, fapt ce nu a afectat parcelarea satului.

Întâmpinările și "notele de apărare" depuse de intimata au susținut aceeași idee - terenul proprietatea sa, respectiv parcela 11 din tarlaua 1A nu se află pe teritoriul comunei, și nu s-a aflat nici anterior aplicării Legii 84/2004 iar o renumerotare a parcelelor nu s-a făcut ci s-a menținut vechea parcelare.

Din înscrisurile depuse de intimata, rezultă că revizuenta a fost înscrisă în evidențele fiscale, numele său figurând în extrasele de rol fiscal din anii 2005-2007- deși, conform susținerilor intimatei, parcela 11 din tarlaua 1A nu se mai află pe raza teritorială a comunei.

Tribunalul, analizând înscrisurile depuse, respinge cererea de revizuire apreciind că nu există nici un înscris nou care să fi fost reținut de intimată, deși în mod evident, extrasele de rol fiscal depuse la termenul din 18.11.2008 de către intimata sunt acte noi ce nu s-au aflat în posesia revizuentei și a căror existență a fost negată de către intimată.

De asemenea, apreciează că instanța nu a avut în vedere nici poziția intimatei exprimată prin înscrisul emis de intimată cu nr. 6193/07.11.2008, privind existența rolului fiscal pentru terenul proprietatea sa, precum și localizarea parcelei 11 din tarlaua 1A pe teritoriul Comunei, în perioada 1973-2004.

Pe lângă relațiile obținute de la Primăria comunei - act ce a stat la baza promovării prezentei cereri de revizuire, pe parcursul judecății au fost depuse - la insistențele revizuientei, și cu exercitarea rolului activ al instanței, alte acte noi (extrasele de rol fiscal) care dovedesc implicit realitatea susținută de către revizuentă. Cu toate acestea, instanța de fond, în considerentele sale face referire doar la apărările inițiale ale intimatei, fără a avea în vedere actele noi și nici poziția intimatei exprimată prin înscrisul nr. 6193/7.11.2008.

În mod greșit reține instanța faptul că nu s-a dovedit împrejurarea că revizuienta a fost pusă în posesie asupra terenului de 0,5 ha pe raza Comunei, în condițiile în care în Procesul verbal de punere în posesie întocmit la data de 07.06.1995 se menționează că "S-a procedat la măsurarea și punerea în posesie a d-nei a suprafeței de teren de 0,50 ha situat în intravilanul existent- al comunei, teren situat în zona parcela cadastrală nr. 1A locul nr.11".

Prin probatoriul administrat în dovedirea cererii de revizuire, am dovedit cu înscrisuri existența indubitabilă a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 5000 mp, situat în comuna (sat ) - teren care la momentul eliberării Titlului de proprietate nr. 20646/1995, se identifică în tarlaua 1A, parcela 11, și avea ca vecini, la Nord - proprietari Comuna, la - drum comunal, la Sud și Vest -

Am arătat că am dobândit acest teren prin reconstituirea dreptului de proprietate, în calitate de moștenitor al defunctului. Deoarece terenul proprietatea autorului nostru se regăsea în suprafață agricolă la "", iar parte din terenurile acestei societăți se aflau și pe teritoriul învecinat, al Comunei, punerea mea în posesie a fost efectuată, în luna iunie 1995, pe terenul identificat în Procesul verbal de punere în posesie și în schița anexată acestuia.

Existența fizică a terenului este dovedită prin înscrisuri oficiale emise în anul 1995 când s-a procedat la identificarea acestuia în prezența reprezentanților OCOT si (fost IAS ).

În cuprinsul procesului verbal de punere în posesie este menționată "anexa 19 completare" act în care, la poziția 1 figurează și terenul proprietatea mea. Intimata a depus la dosar doar Anexa 19 din care rezultă că mai multor persoane li s-a atribuit în proprietate teren arabil din suprafața ce a aparținut IAS ( SA), terenuri aflate pe raza comunei. Așadar, contrar susținerilor intimatei, a deținut terenuri aflate pe teritoriu comunei sat, acestea fiind atribuite în baza Legii 18/1991.

Apreciem că, intimata, cu rea credință nu a depus la dosar actele solicitate prin adrese de către instanță, urmărind a crea confuzii în ceea ce privește identitatea terenului și legalitatea titlului de proprietate, în scopul justificării refuzului său de a elibera certificatul fiscal.

Planul comunei, depus de intimată, nu poate contrazice răspunsul oficial al Primăriei acestei comune, mai cu seamă dacă avem în vedere faptul că mențiunile privind tarlaua 1, parcela 11" sunt adăugate de persoane neautorizate, în totală neconcordanță cu celelalte notații și numerotări.

Localizarea parcelei 11, făcută pe planul comunei, nu respectă nici vecinătățile existente conform actelor mele de proprietate, fiind evidentă intenția intimatei de a crea confuzii, "îndepărtând" terenul în cauza din planurile sale, deși acesta se afla evident la 500 m Nord de autostrada B - P, pe actualul drum județean DJ 602 care leagă comuna de comuna, fiind inclus în tarlaua 50.

Dacă vom corobora afirmațiile intimatei, în sensul că tarlaua 1 s-a aflat pe raza comunei dar în prezent este în componența altei comune (?), iar după anul 2004 nu s-a procedat la renumerotarea tarlalelor, apare ca nefirească modalitatea de numerotare a tarlalelor (începând cu 50 - aceasta fiind prima de pe raza comunei) și nu se explica unde ar fi tarlalele cuprinse între 1 și 49! În lipsa actelor reținute de intimată, singura explicație logică este că s-a procedat la renumerotarea tarlalelor, începând cu nr. 50 (în locul tarlalei 1), astfel încât, terenul proprietatea mea se afla în tarlaua care în prezent are numărul 50.

Referitor la existența rolului fiscal, instanța apreciază că revizuenta a făcut confuzie între Registrul agricol și Registrul Fiscal deși copiile depuse la dosar de către intimata reprezintă extrase din Registrele fiscale, așa cum se poate observa cu ușurință din lecturarea rubricilor. De altfel, am învederat faptul că susținerile intimatei au fost contradictorii, în sensul că inițial s-a afirmat că nu există rol fiscal, apoi că înregistrarea în evidențele fiscale s-a făcut doar pe baza declarației dată în anul 1995, pentru ca, în final să fie depuse înscrisuri doveditoare care atestă înscrierea revizuentei în evidențele fiscale.

Potrivit art. 322 pct. 5 din proc. civ., Revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă la instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cerere dacă, după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau modificat hotărârea unei instanțe prin care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere".

Din probele administrate, Curtea reține că prin sentința civilă nr.219/22.01.2008. pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a, în dosarul - s-a respins cererea reclamantei - revizuiente de obligare a intimatei la eliberarea certificatului fiscal privind terenul aflat în proprietatea sa, conform titlului de proprietate nr. 20646/03.-.

Se constată că reclamanta a solicitat primei instanțe ca pârâta, Primăria Comunei să îi elibereze certificatul fiscal necesar întocmirii documentației cadastrale, pentru suprafața de 5000 mp, proprietatea sa, și pentru care i-a fost deschis rol fiscal, achitând impozite anuale. Acțiunea s-a respins pe motiv că prin aplicarea Legii nr. 84/2004 terenul respectiv a intrat în raza altei unități administrativ teritoriale, iar certificatul de rol fiscal se emite de către unitatea administrativ teritorială în a cărei circumscripție se afla la momentul solicitării terenul.

Prin adresa nr. 538/4.03.2008, Primăria Comunei i-a transmis că nu își mai poate deschide rol fiscal pentru terenul proprietatea sa întrucât tarlaua 1A, parcela 11 nu se află pe raza administrativ teritorială a acestei comune, ci pe raza comunei, care aparține de sat.

Această adresă nu reprezintă un înscris nou care să schimbe situația existentă la momentul pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cerere, căci din actele de la dosar nu rezultă o modificare adusă în sensul aprecierii situației că suprafața de teren de 5000 mp din T1, parcela 11 aflat în proprietatea revizuientei, într-adevăr, se situează pe raza Comunei, intimata în cauză.

Nici unul dintre înscrisurile depuse în probatoriul cauzei nu dovedesc împrejurarea că terenul reclamantei, mai sus identificat i-a fost reconstituit de către Comisia Locală de Fond Funciar de pe raza comunei, și, de asemenea că a fost pusă în posesie cu acest teren pe raza acestei comune.

Eliberarea certificatului fiscal este condiționată de existența fizică a imobilului pe raza teritorială a unității administrative unde acesta se afla situat, potrivit Legii 7/1996. prin urmare, lipsa imobilului de pe raza comunei conduce la imposibilitatea eliberării unui astfel de certificat.

Reclamanta nu figurează în planurile parcelare ca fiind cu terenul în evidența Comunei, nici anterior aplicării 84/2004 și face o confuzie între înscrierea terenului în Registrul agricol și Registrul Fiscal, operațiunile care se efectuează în cele două registre fiind diferite, întrucât, dacă în primul registru nu se solicită solicitantului documente de evidență, în registrele fiscale, proprietatea și locul situării imobilului urmează a se dovedi în prealabil.

Din aceste motive, în baza art. 322 pct. 5 proc. civ. Curtea va respinge recursul ca nefundat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta revizuentă împotriva sentinței civile nr.3264/25.11.2008, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații PRIMǍRIA COMUNEI, PRIN PRIMAR și COMISIA LOCALǍ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23.03.2009.

PREȘEDINTE JUDECǍTOR JUDECǍTOR

- - - - - -

Tribunalul București GREFIER

Secția a IX-a Contencios - -

Administrativ și Fiscal

Jud. fond

Red. jud. /2 ex./14.04.2009

Președinte:Monica Niculescu
Judecători:Monica Niculescu, Eugenia Ion, Vasile Bîcu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 888/2009. Curtea de Apel Bucuresti