Anulare act administrativ . Decizia 90/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
- Secția de contencios Administrativ și Fiscal
DECIZIA CIVILĂ NR.90/R/Dosar nr.6693/62/R/-./2008
Ședința publică din data de:-3 Februarie 2009
PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă- - -- JUDECĂTOR 2: Marcela Comșa
-- -- JUDECĂTOR 3: Georgeta
-- --- președinte secție
- - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții, G -, G, C,și, precum și a recursului declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, împotriva Sentinței civile nr.768/CA din data de 19 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr.-, având ca obiect "anulare act administrativ".
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc asupra recursului declarat recursului declarat de reclamanții, G -, G, C, și, precum și a recursului declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice,în ședința publică din data de 27 ianuarie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 3 februarie 2009.
Față de actele, lucrările și probele administrate în cauză, coroborate cu motivele de recurs, instanța, în urma deliberării, a pronunțat hotărârea de mai jos:
CURTEA:
Prin Sentința civilă nr.768/CA/19.11.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă prin întâmpinare.
S-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile solicitate de reclamanți, corespunzătoare perioadei 01.01.2004 - 08.10.2005, invocată de pârâtă prin întâmpinare.
S-a respins cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice
S-a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanții, G, G, C, și, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B, și în consecință:
A obligat pârâta să plătească reclamanților sumele de bani reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare începând cu data de 9.10.2005 și până la data pronunțării hotărârii, sume actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
A obligat pârâta să plătească reclamantei sumele de bani reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare începând cu data de 4.03.2008 și până la data pronunțării hotărârii, sume actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
A obligat pârâta să plătească reclamantei sumele de bani reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare începând cu data de 9.10.2005 până în luna februarie 2006, respectiv până la data încetării raporturilor de muncă, sume actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
A obligat pârâta să plătească reclamantei sumele de bani reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare începând cu data 9.10.2005 până în luna februarie 2008, respectiv până la data încetării raporturilor de muncă, sume actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
A obligat pârâta să plătească reclamantei sumele de bani reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare începând cu data de 9.10.2005 până în luna iunie 2006, respectiv până la data încetării reporturilor de muncă, sume actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
A obligat pârâta să plătească reclamantei C sumele de bani reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare începând cu luna martie 2007 și până la data pronunțării sentinței, sume actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
A obligat pârâta să plătească dobânda legală la sumele reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare calculată de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
A obligat pârâta să întreprindă demersurile legale în vederea asigurării fondurilor de natură salarială care să aibă ca destinație plata sumelor de bani de mai sus.
A respins pretențiile reclamanților pentru perioada 1.01.2004 - 8.10.2005, ca urmare a admiterii prescripției dreptului material la acțiune.
A respins cererea de anulare a adresei nr.36883/6.10.2008 emisă de pârâtă, pretențiile vizând acordarea suplimentului postului și a celui corespunzător treptei de salarizare și pentru viitor, până la încetarea raporturilor de serviciu, restul pretențiilor formulate de reclamanții, C, pretențiile referitoare la aplicarea procentului de 25% atât pentru suplimentul postului cât și pentru cel corespunzător treptei de salarizare, ca și precizarea de acțiune vizând solicitarea obligării pârâtei la plata unor sume individualizate pentru fiecare reclamant.
A dispus disjungerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții și, care nu au calitatea de funcționari publici, și trimiterea acesteia secției civile în vederea repartizării aleatorii pe un complet de litigii de muncă.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Deliberând cu prioritate asupra excepțiilor invocate de pârâtă, excepții dirimante și absolute, în conformitate cu dispozițiile art.137, alin.1 Cod procedură civilă, instanța de fond a reținut următoarele:
Excepția inadmisibilității acțiunii este nefondată, întrucât dispozițiile art.31 din nr.OG6/2007 nu sunt aplicabile în speța de față, atâta vreme cât dispozițiile legale prevăzute de acest text de lege privesc contestații in legătură cu stabilirea sporurilor. Or sporurile solicitate prin prezenta acțiune nu numai că nu au fost stabilite de pârâtă, ci nu au fost acordate deloc.
În temeiul art.137, alin.1 Cod procedură civilă, instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii.
Examinând excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța de fond a constatat că reclamanții au solicitat acordarea unor drepturi salariale începând cu data de 01.01.2004.
Potrivit art.1 din Decretul nr.167/10.04.1958, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. Conform art.3 din același act normativ, termenul prescripției este de 3 ani.
Instanța de fond a constatat că a intervenit prescripția cu privire la drepturile bănești aferente perioadei 01.01.2004 - 08.10.2005, întrucât acțiunea a fost promovată la data de 9.10.2008.
Ca urmare, excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile bănești aferente perioadei 01.01.2004 - 08.10.2005 este întemeiată și a fost admisă, cu consecința respingerii pretențiilor reclamanților aferente perioadei respective.
Din adeverința nr.5324/20.10.2008 rezultă că reclamanta a avut calitatea de funcționar public în perioada 22 noiembrie 1993 - iunie 2004. Ca urmare, această reclamantă nu putea pretinde drepturi salariale decât până la data încetării raporturilor de muncă. Tribunalul a constatat că pretențiile tuturor reclamanților sunt prescrise pentru perioada 01.01.2004 - 08.10.2005, iar reclamanta putea pretinde suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare numai pentru perioada lucrată, rezultă că cererea formulată de aceasta se referă la pretenții prescrise conform celor de mai sus. Instanța de fond a respins cererea promovata de reclamanta, ca urmare a admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune.
Din adeverința nr.5552/10.11.2008, reclamanții si sunt angajați pe perioadă determinată și nu au calitatea de funcționari publici.
de excepția necompetenței funcționale a secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Brașov acest incident procedural, instanța de fond a reținut că secția de contencios administrativ și fiscal are competența de a judeca doar litigiile care privesc drepturile salariale ale funcționarilor publici. Întrucât reclamanții arătați mai sus nu au aceasta calitate, instanța de fond a constatat că secția competentă să soluționeze cererea formulată de aceștia este secția civilă în complet specializat de litigii de muncă.
În consecință, în temeiul art.165 Cod procedură civilă, instanța de fond a dispus disjungerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții și și trimiterea acesteia secției civile pentru soluționarea legală a acestei cauze de un complet de litigii de muncă.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reține că restul reclamanților sunt funcționari publici in cadrul P B, aspect necontestat de pârâtă, și care rezultă din adeverința nr. 5323/20.10.2008 depusa la dosar.
Din cuprinsul acestei adeverințe rezultă ca numai reclamanții, G, G, si au avut calitatea de funcționari publici pe toată perioada cuprinsă între data de 09.10.2005 și până la data pronunțării sentinței.
Reclamanta a dobândit calitatea de funcționar public la data de 4.03.2006, astfel că poate solicita sporurile salariale indicate în acțiune doar de la data indicata mai sus.
Reclamanta a dobândit calitatea de funcționar public la data de 1.04.1999, această calitate încetând în luna februarie 2006. În consecință, poate pretinde drepturi salariale doar pentru perioada lucrată, respectiv începând cu data de 9.10.2005 până în luna februarie 2006.
În aceeași situație este și reclamanta, cu mențiunea că aceasta a lucrat în perioada 21.02.1991 până în februarie 2008 și astfel este îndreptățită să beneficieze de toate drepturile salariale corespunzătoare pentru perioada de timp cuprinsă între 9.10.2005 până în februarie 2008.
Reclamanta a avut calitatea de funcționar public pentru perioada 1.05.2002 - iunie 2006, iar pretențiile sale pot privi doar drepturile bănești pentru 9.10.2005 - iunie 2006.
Reclamanta a dobândit calitatea de funcționar public din luna martie 2007, astfel încât nu poate pretinde drepturi salariale corespunzătoare funcției ocupate decât de la aceasta dată.
Reclamanții au formulat anterior promovării prezentei acțiuni, o cerere adresată pârâtei și intitulata,plângere prealabilă", prin care au solicitat aprobarea acordării plății sumelor reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Pârâta a răspuns acestei solicitări prin emiterea adresei nr.36883/6.10.2008, a cărei anulare se cere prin primul petit al acțiunii. Prin adresa respectivă, se aduce la cunoștința reclamanților că aplicarea în practică a prevederilor art.31 lit.c si d din Legea nr.188/1999 nu poate fi realizată, motivat de considerentul că fondul de salarii alocat instituției nu permite plata acestor drepturi.
Reclamanții nu au indicat motivele de fapt și de drept pentru care au solicitat anularea acestui act. Analizând legalitatea acestui act, instanța de fond a constatat că acesta nu a fost emis cu nerespectarea vreunei dispoziții legale, iar emiterea sa nu a produs niciun prejudiciu reclamanților si, de asemenea, nu produce efecte juridice asupra acestora.
Având în vedere aceste considerente, instanța de fond a respins capătul de cerere vizând anularea adresei nr.36883/6.10.2008.
Legea nr.188/1999, inițial prin art.29 al. 1 lit. c și și apoi prin art.31, a instituit dreptul funcționarilor publici la un salariu compus, in afară de salariul de bază și sporul de vechime, și din suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Dispozițiile art.29 și apoi ale art.31 alin. 1 lit. c,d din Legea nr.188/1999 au fost suspendate succesiv prin nr.OUG92/2004 - art. 44 pentru anul 2005 și nr.OUG2/2006 pentru anul 2006.
Deși prin efectul actelor normative arătate mai sus, exercițiuldreptului de a încasa cele două sporuri, prevăzut de prevederile art.29 al. 1 lit. c și d (devenit 31) din Legea nr.188/1999 republicată, a fost suspendat până la sfârșitul anului 2006, totuși această împrejurare nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării prerogativelor sale în intervalul de timp pentru care s-a suspendat exercițiul dreptului.
Tribunalul a constatat că dreptul continuă să existe până la momentul adoptării unei dispoziții legale exprese contrare, deoarece, în materia dreptului muncii, este pe deplin aplicabil principiul derivând din "teoria drepturilor câștigate", astfel încât nu poate fi acceptată ipoteza unei abrogări implicite a unei prevederi legale care a instituit un drept. Cum raportul de serviciu al funcționarului public este similar unui raport de muncă în ceea ce privește drepturile legale, acest principiu este pe deplin aplicabil și în situația funcționarilor publici.
Ca atare, orice restrângere adusă acestui drept, categorie în care intră și suspendarea, poate avea loc numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 53 din Constituție (fostul art. 49 ). Or, nici una dintre legile prin care s-a suspendat exercitarea dreptului nu întrunește cerințele impuse de textul legii fundamentale, nefiind adoptate pentru apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor sau pentru desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav. Prevederile legale prin care s-a suspendat acordarea primei celor două sporuri în perioada 2005 și 2006 au avut caracter temporar, iar în prezent nu mai sunt în vigoare, astfel încât nu mai pot forma obiectul controlului de neconstituționalitate, conform Legii nr. 47/1992, republicată.
În aplicarea principiului prevăzut de art. 3 Cod civil, tribunalul a apreciat că dispozițiile privind suspendarea nu au produs nici un efect sub aspectul existenței dreptului la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei, și deci, nu au avut drept consecință suprimarea acestuia în materialitatea sa pentru perioada în care au fost în ființă. Această suspendare nu poate echivala cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său.
Deși nu se poate nega dreptul legiuitorului de a suspenda aplicarea anumitor dispoziții legale, acest drept trebuie exercitat cu respectarea cerințelor impuse de art. 56 și 64 din Legea nr. 24/2000.
În raport cu principiul activității legii civile, ce decurge din art. 15 din Constituție și din art. 1 din Codul civil, dispozițiile art. 29 al. 1 și ulterior 31 al. 1 din Legea nr. 188/1999 fiind în vigoare în toată această perioadă, rezultă că dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei acordate funcționarilor publici prin acest text a existat în perioada anilor 2005-2006, fiind în ființă în întreaga perioadă menționată și, fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin. (2) din Constituția anterioară, art. 41 alin. (2) din Constituția revizuită în 2003, nu s-a constatat că ar fi neconstituționale.
Suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anii 2005 - 2006. Suspendarea acestui drept recunoscut și garantat nu poate înlătura existența lui anterioară, pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția revizuită (art. 49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă lanudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada celor 2 ani, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridicefictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Ca urmare, ordonatorilor principali de credite și, după caz, ordonatorilor de credite de inferior le revine obligația să plătească funcționarilor publici, pentru anii 2005-2006, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei cuvenite acestora în conformitate cu art. 31 al. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, acțiunea fiind admisă in parte, conform dispozitivului sentinței atacate.
Reclamanții au solicitat și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumelor datorate de aceștia, cerere care este fondată, urmând a fi obligata pârâta in acest sens, având in vedere dispozițiile art. 1084 Cod Civil, dobânda legală fiind de natură să acopere beneficiul nerealizat de reclamanți ca urmare a neacordării celor două suplimente.
Tribunalul a constatat ca fiind nefondat petitul reclamanților referitor la acordarea celor două suplimente și pentru viitor având in vedere că această creanță nu îndeplinește, cumulativ, cele trei condiții, respectiv de a fi certă, lichidă și exigibilă, nefiind născută și putând fi influențată ulterior de modificări legislative sau ale raporturilor de serviciu dintre părți.
Reclamanții au solicitat si acordarea procentului de 25% pentru cele doua suplimente salariale, fără să indice temeiul de drept al acestei solicitări. Întrucât Legea nr.188/1999 în art.31 alin.1 lit. c și nu prevede acest procent, iar niciun alt act normativ nu conține prevederi cu privire la cuantumul respectiv, instanța de fond a respins această solicitare. Ca urmare, tribunalul nu a admis nici precizarea acțiunii formulate, având în vedere că nu se pot cuantifica în mod exact pretențiile reclamanților, decât după stabilirea procentului cuvenit pentru acest drept salarial.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs în termen legal, atât reclamanții, G -, G, C, și, cât și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice
Recurenții, G -, G, C, și au solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul obligării pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice B la plata suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare și în continuare, până la încetarea raporturilor de serviciu, la plata suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare din data de 01.01.2004 până la data pronunțării hotărârii judecătorești, sume actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale prevăzute de OG nr.9/2000, de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
În motivare recurenții au arătat că excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente anului 2004 este nefondată.
Aceștia au precizat că potrivit art.29 alin.1, devenit art.31 alin.1 din Legea nr. 188/1999 au dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare începând cu data de 1.01.2004.
Această prevedere legală a fost suspendată până la data de 31 decembrie 2006 prin art.44 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2004. Norma legală de suspendare contravine prevederilor art. 41 și 53 din Constituția României, susțin recurenții, precum și prevederilor art. 16 alin. 1 și art. 15 alin. 2 din Constituție.
Potrivit art.64 alin. 3 din Legea nr.24/2000 privind tehnica de elaborare a actelor normative "dispoziția efectivă de suspendare reținută de drept în vigoare", astfel că suspendarea unui act normativ are ca efect doar amânarea până la un termen cert și determinat a aplicării, iar nu suprimarea definită a efectelor actului normativ afectat de suspendare.
Cu privire la neacordarea pretențiilor solicitate și pentru viitor recurenții au susținut că instanța de fond a dat o interpretare eronată textelor legale, în condițiile în care dispozițiile legale care conferă aceste drepturi există, nefiind abrogate.
Această componentă a salariului a fost introdusă prin art.3 din Titlul II- Reglementări privind funcția publică și funcționarii publici din Legea nr. 161/2003, care a modificat prevederile anterioare din Legea nr.188/1999 și care prin art. 25 din aceeași lege a prevăzut data aplicării ca fiind 1.01.2004. Nu există nici un fel de condiționare cu privire la acordarea acestor drepturi, întrucât legiuitorul le-a prevăzut în mod expres în lege, din acel moment, nefiind lăsate la aprecierea ordonatorilor de credite și trebuind a fi aplicate direct în baza legii. De asemenea prin aceeași Lege nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției cu modificările ulterioare au fost introduse în sarcina funcționarilor publici o multitudine de incompatibilități și interdicții, motivația economică fiind evidența prin introducerea acestor două sporuri. O normă legală, odată reglementată, trebuie să producă efecte, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor, să aibă doar un caracter formal și limitat în timp.
Potrivit art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale " orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului ".
Dreptul recurenților reclamanți la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt un drept de creanță și prin urmare, este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția menționată
Nu este relevant faptul că prin eventuale acte normative ulterioare aceste prevederi ar putea fi influențate. Acordarea acestor drepturi în temeiul legii nu este supusă nici unei condiții, ceea ce ar putea apărea în viitor nu interesează acest moment. Instanțele de judecată se pronunță doar pe ceea ce există la acest moment, nu pe ceea ce ar putea fi în viitor.
Până la momentul apariției eventualelor modificări, actele normative trebuie să-și producă efectele așa cum apar în conținutul lor. Acordarea acestora pe viitor nu poate fi infirmată de către instanța de judecată, întrucât în prezent dreptul există, neafectat de nici o condiție.
De asemenea, acordarea nu poate fi condiționată nici de existența raporturilor de serviciu în viitor. Este evident ca la orice încetare a raportului de serviciu încetează de drept și acordarea drepturilor salariale ce includ și aceste sporuri.
Recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice Bas olicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii.
În motivare recurenta a arătat că dispozițiile art.29 alin.1 lit.c și d, apoi art.31 din Legea nr. 188/1999 au fost suspendate succesiv prin art. 44 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2004 și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 2/2006.
Potrivit prevederilor art. 31 din Legea nr. 188/1999 pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu de bază, spor de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, iar la alin. 3 se prevede că salarizarea funcționarilor publici se face conform prevederilor legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publicii ce se află în stadiu de proiect.
Având în vedere cele două texte de lege enumerate mai sus este evident că instanța de fond trebuia să ia în considerare faptul că această lege privind sistemul unic de salarizare urmează să reglementeze și această situație privind acordarea suplimentului postului și suplimentul treptei de salarizare, la procentele de 25 % pentru ambele suplimente.
Nu este culpa pârâtei recurente Direcția Generală a Finanțelor Publice B de neonorare a acestor drepturi cu atât mai mult cu cât instituția avea obligația legală de a respecta prevederile legale în vigoare precum și prevederile cuprinse în Legea nr. 500/2002, privind finețele publice, cu modificările și completările ulterioare, ce prevăd faptul că, cheltuielile bugetare cu destinație precisă, limitată și sunt determinate de autorizările cuprinse în legii specifice.
Criticabil este faptul că instanța în aprecierea sa, în lipsa unei legi cu caracter unic în salarizarea funcționarilor publici, nu putea acorda drepturi pentru suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare pentru funcționarii publici reclamanți în cauză.
Instanța de fond în mod eronat a acordat reclamanților pe lângă obligația de plată principală și aceste obligații de plată accesorii care nu se justifică din punct de vedere al prevederilor legale în vigoare, întrucât în cauză nu se poate stabili în sarcina Direcția Generală a Finanțelor Publice B, o culpă în neacordarea acestor drepturi bănești către reclamanți.
Întrucât accesoriu urmează soarta principalului, este evident că reclamanții nebeneficiind de plata drepturilor bănești cu titlu de suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, acordate în mod eronat de instanța de fond, nu pot benefica nici de plata acestora actualizate cu indicele de inflație la data pronunțării și a dobânzii legale calculată până la data plății efective.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, instanța de control judiciar constată că recursul promovat de recurenții reclamanți este întemeiat, iar recursul declarat de recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice B este nefondat.
În mod corect instanța de fond a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare, deoarece prevederile legale care reglementează aceste sporuri ( art.29 alin.1 lit.c și d, ulterior art.31 alin.1 din Legea nr.188/1999) au fost doar suspendate succesiv, iar nu abrogate.
Or, odată cu încetarea motivelor de suspendare a acordării acestor sporuri, titularii acestor drepturi salariale, recurenții reclamanți în cauză, sunt îndreptățiți să solicită și să obțină executarea prestației acestora de la debitorul obligației, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, instituție publică cu care reclamanții au raporturi de serviciu.
În mod eronat însă instanța de fond a respins pretențiile reclamanților aferente anului 2004 ca prescrise, iar pentru viitor considerând creanța ca nefiind certă, lichidă și exigibilă.
Potrivit art.44 din OUG nr.92/2004 "la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă aplicarea dispozițiilor art.29, art.32 alin.2 și ale art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999".
Acest act normativ a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 1091/23 noiembrie 2004, dispoziția de suspendare fiind aplicabilă și anului 2004.
Pe cale de consecință și dreptul la acțiune a fost suspendat pentru anul 2004, astfel că exercitarea acesteia se putea face numai după încetarea motivelor de suspendare.
Astfel, pretențiile recurenților reclamanți pentru anul 2004 nu sunt prescrise, urmând a fi acordate.
De asemenea, pretențiile recurenților reclamanți pentru viitor sunt întemeiate atâta timp cât dispozițiile legale care reglementează suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt în vigoare, nefiind abrogate.
O interpretare contrară, ca cea dată de instanța de fond, încalcă principiul drepturilor salariale câștigate. Astfel, cât timp condițiile de fapt (statutul recurenților, raporturile de serviciu ale acestora cu intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice B) și de drept sunt neschimbate, recurenții sunt îndreptățiți la acordarea acestor sporuri și pentru viitor, până la eventuală schimbare a situației de fapt și/sau de drept existentă la data promovării acțiunii.
Critica formulată de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice B cu privire la acordarea acestor sporuri, actualizate cu indicele de inflație, precum și a dobânzii legale este nefondată.
Prejudiciul cauzat reclamanților prin neacordarea acestor sporuri trebuie reparat integral, adică atât prejudiciul efectiv - damnum emergens -, cât și beneficiul nerealizat - lucrum cessans, astfel cum prevede art. 1084 Cod civil.
Astfel, actualizarea sumelor cu indicele de inflație reprezintă acoperirea prejudiciului efectiv, iar acordarea dobânzii legale echivalează cu beneficiul nerealizat, în acest sens fiind și dispozițiile art. 1088 Cod civil.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă, va respinge recursul declarat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, împotriva sentinței civile nr. 655/CA/01 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-.
Va admite recursul declarat de recurenții, G -, G, C, și, împotriva aceleiași sentințe.
Va modifica în parte sentința atacată în sensul că:
Va respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente anului 2004, invocată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice
Va obliga pârâta să plătească reclamanților, G -, G, C, și, drepturile bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare pentru perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2004, actualizate cu indicele de inflație, precum și dobânda legală până la data plății efective.
Va obliga pârâta să plătească reclamantei drepturile bănești, reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare pentru perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2004, actualizate cu indicele de inflație precum și dobânda legală până la data plății efective, având în vedere că la data de 30 iunie 2004, aceasta a încetat raporturile de serviciu cu pârâta.
Va obligă pârâta să plătească fiecărui reclamant drepturile bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare pentru viitor, până la schimbarea situației juridice de fapt și, sau de drept.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Pentru aceste motive,
În Numele Legii,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentaDirecția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul B, B dul -, nr. 7, împotriva Sentinței civile nr.768/CA din 19 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-.
Admite recursul declarat de recurenții, G -, G, C,împotriva aceleiași sentințe.
Modifică în parte sentința atacată în sensul că:
Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 01.01.2004 - 08.10.2005, invocată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice
Obligă pârâta să plătească reclamanților, G -, G, drepturile bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare pentru perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2004, actualizate cu indicele de inflație, precum și dobânda legală până la data plății efective.
Obligă pârâta să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare pentru perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2004, actualizate cu indicele de inflație, precum și dobânda legală până la data plății efective.
Obligă pârâta să plătească fiecărui reclamant drepturile bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare pentru viitor, până la schimbarea situației juridice de fapt și, sau de drept.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 februarie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Grefier,
Red.:-/26.02.2009
Dact.:-/3 ex./26.02.2009
Jud.fond:-
Președinte:Clara Elena CiapăJudecători:Clara Elena Ciapă, Marcela Comșa, Georgeta
