Anulare act administrativ . Decizia 953/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII- A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.953

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 06 04 2009

CURTEA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: Grecu Gheorghe

JUDECĂTOR 2: Voicu Rodica

JUDECĂTOR 3: Hortolomei Victor

GREFIER: - -

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-reclamantă, împotriva sentinței civile nr.1190/09 04 2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX a Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți PRIMĂRIA SECTORULUI 2 PRIN PRIMAR, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B-PRIN PRIMAR, și.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-reclamantă prin avocat -I cu delegație la fila 3, intimații pârâți Primăria Municipiului B-prin Primar, prin consilier juridic cu delegație la fila 23 dosar, prin avocat G cu delegație la fila 42 dosar, lipsă fiind intimatul pârât Primarul Sectorului 2.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea constată că la data de 31 03 2009 s-au depus prin Serviciul registratură din partea intimatei concluzii scrise.

Curtea acordă cuvântul pe excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului

Reprezentantul intimatei Primăria Municipiului B învederează instanței că prin încheierea de ședință din data de 05 12 2007 instanța a constatat că aceasta nu are calitate procesuală pasivă. Solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului B întrucât aceasta nu este emitenta autorizației de construire a cărei anulare se solicită în prezenta cauză.

Recurenta-reclamantă, prin apărător, solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului B, aceasta are calitate procesuală cauză, în calitate de proprietar al terenului.

Intimata pârâtă, prin apărător, consideră că excepția a fost corect admisă de către instanța de fond; Primăria Municipiului B nu este emitentul autorizației de construire sau a certificatului de urbanism; nu este autoritate administrativă care să emită aceste acte, proprietarul terenului poate fi Primăria Sectorului 2 și în nici un caz Primăria Municipiului

Curtea, după deliberare, în conformitate cu dispozițiile art.137 alin.(2) pr.civ. unește excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului B cu fondul cauzei și acordă cuvântul pe cererea de recurs.

Recurenta reclamantă, prin apărător, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a deciziei civile recurate și pe fond, admiterea acțiunii introductive de instanță și ulterior precizată. Cu cheltuieli de judecată, în acest sens depune două chitanțe în sumă de 100 RON reprezentând onorariu de avocat.

Intimata pârâtă Primăria Municipiului B, prin consilier juridic, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond.

Intimata pârâtă, prin apărător, solicită respingerea recursului ca nefondat, pentru considerentele expuse pe larg în concluziile scrise depuse la dosar. Cu cheltuieli de judecată.

Curtea rămâne în pronunțare pe excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului B și pe cererea de recurs.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:.

Prin sentința civilă nr.1190/09.04.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr.24710/- a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții Primarul sectorului 2 B și, având ca obiect anularea autorizației de construire nr.1174/479/13.10.2006 și a certificatului de urbanism nr.1634/53I/09.06.2006 și restabilirea situației anterioare executării lucrărilor de împrejmuire, ca fiind neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că actele administrative atacate au fost emise cu respectarea dispozițiilor legale în materie, iar nesolicitarea ca și neobținerea acordului reclamanților nu reprezintă un motiv care să determine anularea acestora.

Împotriva acestei sentințe,în termen legal a formulat recurs reclamanta, criticând-o ca nelegală și netemeinică.

În motivarea recursului formulat, întemeiat pe disp.art.304 pct.7,8 și Lg.9/1998 cod pr.civ. recurenta reclamantă a susținut în esență că instanța de fond apreciat în mod eronat dispozițiile Lg.112/1995 considerând că nu era necesar acordul coproprietarilor; în ceea ce privește soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a statului, recurenta consideră că în mod greșit a fost admisă această excepție.

O altă critică cu privire la sentința atacată este aceea că instanța de fond a făcut o gravă confuzie între instituțiile statului, respectiv Primăria Municipiului B și Ministerul Culturii și cultelor, reținând în mod eronat că prin avizul cu nr.709/2/25.07.2006 s-a complinit cerința din certificatul de urbanism nr.1634/53I/2006.

Consideră recurenta reclamantă că anularea autorizația de construire se impunea întrucât nu au fost respectate condițiile (cerințele) stipulate expres în certificatul de urbanism, nici proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de construire, nu s-au obținut avizele și acordurile stabilite prin certificatul de urbanism.

În drept au fost invocate dispozițiile Lg.50/199, Normele metodologice de aplicare, Lg.112/1995, disp.art.304 pct.7,8 și 9 cod pr.civ.

Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât și în temeiul disp.art.3041cod pr.civ. Curtea constată că recursul formulat în cauză este nefondat și urmează a fi respi8ns pentru următoarele considerente:

Astfel, în ceea ce privește susținerile recurentei cu privire la greșita interpretare a dispozițiilor Lg.112/1995 și a normelor de aplicare urmează a le respinge fiind neîntemeiate.

Curtea constată că instanța de fond a apreciat corect și a reținut în raport de probatoriul administrat în cauză, faptul că obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat în condițiile Lg.112/1995 l-a constituit numai locuința, respectiv "apartamentul" și nu împrejmuirea terenului aferent, cumpărătorul în cauză fostul chiriaș având doar un drept de folosință asupra acestuia ca și asupra împrejurimii.

Astfel fiind, Curtea constată că în mod corect instanța de fond a reținut faptul că la obținerea autorizației de refacere a gardului respectiv nu era necesar acordul coproprietarilor întrucât nici recurenta reclamantă și nici intimata nu au calitatea de proprietari.

Nici criticile cu privire la modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a statului nu pot fi reținute întrucât astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză și cum în mod corect a reținut și instanța de fond Primăria Municipiului B - prin Primarul General nu are calitate procesuală pasivă, nefiind emitentul actului administrativ atacat, respectiv autorizația de construire atacată.

În ceea ce privește celelalte susțineri cu privire la nerespectarea condițiilor legale la emiterea actului administrativ atacat, Curtea constată că sunt nefondate, din probatoriul administrat în cauză rezultând că au fost respectate toate cerințele legale impuse atât de dispozițiile Lg.50/1991, respectiv prevederile ordinului Ministrului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului nr.1430/26.08.2005 privind aprovarea Normelor metodologice de aplicare a legii, Anexa 2 lista B, lit.b, cu privire la avizele și acordurile obligatorii.

Astfel, Curtea constată că prin sentința pronunțată instanța de fond a făcut o corectă aplicare dispozițiilor legale mai sus menționate, reținând că în cauză, având în vedere natura construcției pentru care s-a solicitat autorizația (respectiv gard) nu era necesar acordul vecinilor, iar avizul cu nr.709/2/25.07.2006 emis de către Municipiul ca și avizul emis de către Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural a Municipiului B, respectă cerințele impuse prin certificatul de urbanism în baza căruia a fost emisă autorizația de construire.

Având în vedere toate aceste considerente, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică și în consecință în temeiul disp. art.312 al.1, va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepției lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului B și respinge recursul în consecință față de această intimată.

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-reclamantă, împotriva sentinței civile nr.1190/09 04 2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX a Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți PRIMĂRIA SECTORULUI 2 PRIN PRIMAR, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B-PRIN PRIMAR, și.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 6.04.2009

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

Red.GG GREFIER

EF/2ex.

17.09.2009

Tr.B-9

Jud. MD

Președinte:Grecu Gheorghe
Judecători:Grecu Gheorghe, Voicu Rodica, Hortolomei Victor

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 953/2009. Curtea de Apel Bucuresti