Anulare act administrativ . Sentința 976/2008. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA CIVILĂ NR.976/CA

Ședința publică din 12 decembrie 2008.

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Adriana Pintea

GREFIER - - -

Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul - - cu domiciliul procesual ales la sediul 02192 ( ACADEMIA NAVALĂ " C " ) - din C,-, jud.C, în contradictoriu cu pârâtul - MINISTERUL APĂRĂRII - cu sediul în B, sect.5,--5, având ca obiect anulare act administrativ suspendare executare act administrativ.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 04 decembrie 2008 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Curtea, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 11 decembrie 2008 și la data de 12 decembrie 2008, dată la care a pronunțat următoarea hotărâre:

CURTEA

Asupra cauzei în contencios administrativ de față.

Din actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 13.10.2008 și înregistrată sub nr- la Curtea de Apel Constanta, reclamantul Gac hemat în judecată pe pârâtul MINISTERUL APĂRĂRII pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

a) anularea Ordinului șefului Statului al Forțelor Navale nr. 119/29.08.2008, precum și a tuturor actelor ulterioare privind raporturile sale de muncă cu UM 02192 C;

b) suspendarea executării ordinului nr.A 33100/09.10.2008 al Statului al Forțelor Navale și a tuturor ordinelor ulterioare privind situația militară și de serviciu a reclamantului;

c) obligarea șefului Statului al Forțelor Navale să emită Ordinul de trecere în rezervă a reclamantului, în condițiile art.6 alin.1 lit.b din OG nr.7/1998 și ale art.85 alin.e din Legea nr.80/2005, sub sancțiunea unor penalități;

d) obligarea Ministerului Apărării să plătească reclamantului ajutoarele și plățile compensatorii prevăzute de art.7 din OG nr.7/1998 și de art.31 din Legea nr.31/1999, cu coeficientul de inflație, începând cu data de 01.09.2008 până la pronunțare;

e) obligarea Ministerului Apărării să emită decizia de pensionare a reclamantului, începând cu data de 01.09.2008, cu coeficientul de inflație la pensia ce i se va cuveni, de la această dată și până la pronunțare, sub sancțiunea unor penalități;

f) obligarea Ministerului Apărării să plătească reclamantului drepturile bănești conforme cu cele avute până la data de 31.08.2008, până la trecerea în rezervă, actualizate cu coeficientul de inflație;

g) obligarea Ministerului Apărării să plătească reclamantului daune morale în valoare de 75.000, pentru suferințele la care a fost supus;

h) obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este ofițer, încadrat la UM 02192 C, unitate aflată în subordinea Statului al Forțelor Navale, din cadrul Ministerului Apărării.

În cadrul procesului general de restructurare al armatei, unitatea din care face parte reclamantul a primit Dispoziția șefului Statului General 2/ S/ 1314 din 31.07.2008 privind intrarea în vigoare a noului stat de organizare a Academiei Navale " C " începând cu data de 01.09.2008, prin care se reduceau mai multe funcții.

În această situație, în conformitate cu prevederile art.1 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor OG nr.7/1998, aprobate prin Ordinul nr. /2001 al ministrului Apărării Naționale, toate cadrele militare din unitate trebuie să-și exprime opțiunea în scris, dacă doresc să treacă în rezervă, în condițiile OG nr.7/1998 sau dacă rămân în continuare în activitate.

Conform reglementărilor militare, procedura de trecere în rezervă sau de menținere în activitate are și asemănări, dar și deosebiri importante, care se referă la procedură, la drept substanțial și la consecințe juridice.

Astfel, asemănările se referă la faptul că, potrivit normelor mai sus citate, situația cadrelor militare, indiferent de opțiune, este analizată de o comisie aflată la nivelul Statului al Forțelor Navale, care are atribuțiuni doar de a face propuneri sau de a aviza propunerile de rămânere în activitate ori de trecere în rezervă, iar situația juridică este hotărâtă conform competențelor, de ministrul Apărării, în cazul ofițerilor și de șeful Statului al Forțelor Navale, în cazul maiștrilor militari și subofițerilor.

De asemenea, sunt prevăzute anumite termene, care trebuie respectate, atât de cadrele militare, cât și de comandanți/șefi, în așa fel încât la data prevăzută în ordin, unitatea să fie restructurată, iar situația cadrelor militare lămurită.

În ceea ce privește deosebirile, acestea constau, în principal, în faptul că, cadrele militare care operează pentru trecerea în rezervă, se consideră "disponibilizate" și se bucură de toate măsurile de protecție socială, instituite prin OG nr.7/1998, precum și prin legislația aferentă, primesc anumite sume de bani, sub forma unor ajutoare și plăți compensatorii, precum și pensie militară de serviciu, în funcție de vechime.

Conform art.27 din ordonanță, pot trece în rezervă, bucurându-se de prevederile ordonanței, chiar și cadrele militare din unitățile ce nu sunt supuse procesului de restructurare.

Până în prezent nu a existat niciun caz în armata română și cu atât mai mult în unitatea reclamantului prin care să se refuze cererea vreunui cadru militar dea trece în rezervă prin disponibilizare.

În conformitate cu legislația în vigoare, odată ce un cadru militar și-a exprimat dorința de a trece în rezervă, prin disponibilizare, nimeni, nici comisia, nici comandanții/șefii și nici chiar ministrul Apărării nu-l poate menține cu forța în activitate, căci astfel s-ar ajunge la "muncă forțată", ceea ce este interzis.

Conform acelorași Norme, cadrele militare ale căror funcții se desființează, dar care optează, totuși, pentru rămânerea în activitate, sunt supuși evaluării de către structurile de personal, conform unor criterii valorice, iar comandanții/șefii fac propuneri de menținere în activitate pentru cei care îndeplinesc criteriile respective sau propuneri de trecere în rezervă, prin disponibilizare, pentru cei care nu le îndeplinesc.

Cadrele militare care refuză propunerea de numire în funcția stabilită de comisia de selecție sunt puse la dispoziție pe o perioadă de maximum 3 luni, timp în care li se va oferi o nouă funcție; în cazul în care refuză iarăși, vor fi trecuți în rezervă, tot prin disponibilizare.

Întrucât unitatea reclamantului a fost supusă procesului de restructurare, acesta a cerut, în scris, să fie trecut în rezervă, prin disponibilizare.

În această situație, trebuia să se ia act de voința reclamantului, manifestată în scris și să se dea curs legal cererii sale, în sensul că șeful Statului al Forțelor Navale să emită ordinul de trecere în rezervă, începând cu data de 31.08.2008, întemeiat pe prevederile art.6 alin.1 lit.b din OG nr.7/1998 și art.85 alin.1 lit.e din Legea nr.80/1995, să i se plătească ajutoarele și plățile compensatorii prevăzute de lege și să se emită decizia de pensionare, urmând ca pe viitor să se integreze în viața civilă.

În loc să procedeze astfel, reclamantul nu a fost disponibilizat, ci, în mod ilegal și abuziv, prin Ordinul șefului Statului al Forțelor Navale nr.MM 119/29.08.2008 comunicat prin adresa A-7508/02.09.2008, începând cu data de 01.09.2008, a fost eliberat din funcția pe care o deținea și a fost pus la dispoziția Academiei Navale " C " pentru o perioadă de trei luni, în vederea încadrării.

În loc să se urmeze procedura specifică cadrelor militare care optează pentru trecere în rezervă, prin disponibilizare, s-a urmat procedura specifică celor care optează pentru rămânerea în activitate, ceea ce este ilegal și abuziv.

Prin măsura astfel luată, reclamantul consideră că a fost vătămat în dreptul și interesul său legitim de a beneficia de măsurile de protecție socială prevăzute de OG nr.7/1998, de dreptul la pensie militară de serviciu, de dreptul la libera circulație, de dreptul la alegerea liberă a muncii, precum și de alte drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Din punct de vedere moral, reclamantul este frustrat și umilit, întrucât îndeplinește atribuțiuni inferioare și incompatibile cu pregătirea sa, fiind auxiliar al unității, consideră că a fost nedreptățit și discriminat, căci, până acum, toți colegii reclamantului, aflați în situații asemănătoare, au fost disponibilizați fără probleme, iar reclamantul, datorită stării de incertitudine în care se află, este într-o continuă stare de nervozitate, este permanent stresat, salariul s-a diminuat, iar locul de muncă găsit în viața civilă, l-a pierdut.

A susținut reclamantul că, prin primul raport depus, a îndeplinit și procedura prealabilă prevăzută de art.7 din Legea nr.554/2004, sens în care a atenționat, de altfel, și unitatea ierarhic superioară.

Precizează reclamantul că seria abuzurilor continuă, căci în loc să se conformeze legii și reglementărilor militare, să se țină seama de voința sa, Statul al Forțelor Navale a ordonat ca până la data de 15.10.2008, comanda unității să înainteze propuneri de încadrare a personalului aflat la dispoziție, însoțite de rapoartele personale ale celor în cauză. În situația în care aceștia nu vor opta prin raport personal, încadrarea pe o funcție vor fi numiți în funcții potrivit nevoilor Forțelor Navale.

Arată reclamantul că nu se ține seama de faptul că și-a exprimat voința și intenția, și anume de a trece în rezervă prin disponibilizare, iar ordinul de a fi încadrat pe funcții este un abuz, întrucât nu mai dorește să continue raporturile de serviciu cu Ministerul Apărării, ci să-și aleagă liber munca. De altfel, nici un cadru militar nu poate fi numit pe o funcție, fără cererea sau acordul său, exprimat prin raport scris.

Reclamantul a solicitat suspendarea executării ordinului nr. A 33100/ 09.10.2008 al Statului al Forțelor Navale și a tuturor ordinelor ulterioare privind situația sa militară și de serviciu, în conformitate cu prevederile art.14 din Legea 554/2004.

Reclamantul a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: raport nr.7490/02.09.2008, adresa înregistrată sub nr./06.10.2008 emisă de Ministerul Apărării - Statul al Forțelor Navale, adresa de punere la dispoziție înregistrată sub nr./02.09.2008 emisă de Ministerul Apărării nr.02192 C și adresa înregistrată sub nr.A 33100/09.10.2008 emisă de Ministerul Apărării -Statul al Forțelor Navale.

Pârâtul Ministerul Apărării, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată susținând că disponibilizarea personalului militar și civil, reglementată de OG 7/1998, aprobată prin Legea nr.37/2001,reprezintă excepția și nu regulaîn soluționarea situației cadrelor militare ale căror funcții se reduc în perioada restructurării armatei.

Prin OG 7/1998 guvernul a stabilit unele măsuri de protecție socială a personalului militar și civil, măsuri care se vor aplica în perioada restructurării organismului militar, iar scopul măsurilor de protecție socialăeste de a-l proteja pe C disponibilizat ca urmare a pierderii locului de muncă în procesul de restructurareși nu pe C care are asigurat un loc de muncă, renunță la acesta și solicită măsuri de protecție socială.

Potrivit art.5 din OG 7/1998 " se consideră disponibilizați în sensul art.1 din prezenta ordonanță: ofițerii, maiștrii militari și subofițerii trecuți în rezervă în temeiul art.85 alin.1 lit.e din legea nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare, iar Legea nr.80/1995 privind Statutul cadrelor militare prevede la art.85 că "Ofițerii, maiștrii militari și subofițerii în activitate pot fi trecuți în rezervă sau direct în retragere, după caz, în următoarele situații:

e) când, în urma reorganizării unor unități și a reducerii unor funcții din statele de organizare, nu sunt posibilități pentru a fi încadrați în alte funcții sau unități, precum și pentru alte motive sau nevoi ale Ministerului Apărării Naționale."

Conform dispozițiilor art.28 din OG 7/1998, Ministerul Apărării este abilitat să emită norme metodologice de aplicare a prevederilor OG 7/1998 privind unele măsuri de protecție socială a personalului militar și civil, care se vor aplica în perioada restructurării marilor unități și formațiunilor din compunerea Ministerului Apărării Naționale, aprobată prin Legea nr.37/2001.

Astfel, în ceea ce privește măsurile referitoare la situația cadrelor militare ce se vor lua pe perioada procesului de restructurare a armatei, normele metodologice stabilite prin Ordinul M 169/2001, precizează:

- la art.1, că orice modificări survenite în structura unităților militare (reduceri ale numărului funcțiilor, modificarea elementelor funcțiilor din statul de organizare, redislocarea unității în altă localitate), sunt aduse la cunoștința cadrelor militare de către comandantul structurii, care le solicită acestora rapoarte scrise privind trecerea în rezervă în condițiile OG nr.7/1998, sau menținerea în activitate;

- că potrivit art.2, cadrele militare care solicită trecerea în rezervă vor menționa în aceste rapoarte articolul din OG nr.7/1998, pentru care optează;

- la art.3 "cadrele militare ale căror funcții se reduc, indiferent de opțiune (trecere în rezervă sau menținere în activitate ) sunt evaluate pe baza criteriile prevăzute la lit.A din anexa nr.1"

- că potrivit art.5, cadrele militare ale căror funcții se reduc și care îndeplinesc criteriile vor fi analizate de comisiile de selecție, ierarhizate (pe baza punctajului obținut) și propuse pentru a fi încadrate (funcție de punctajul obținut) în limitele statelor de organizare, în aceeași unitate sau în alte unități sau puse la dispoziție.

- la art.6 "Cadrele militare care refuză propunerea de numire în funcția stabilită de comisia de selecție vor fi puse la dispoziție pe o perioadă de maximum 3 luni". Până la expirarea acestei perioade, urmează a li se oferi în scris o altă funcție vacantă.

În speță,contestatorul este cadru militar în activitate (ofițer), cu gradul de, încadrat la UM 02192 C; în cadrul procesului de restructurare, funcția ocupată de contestator nu a fost redusă, astfel că aceasta se regăsește pe noul stat de organizare ce a intrat în vigoare la data de 01.09.2008; cu toate acestea, prin raportul personal A 6953/8.08.2008, contestatorul și-a precizat opțiunea, în sensul trecerii în rezervă; potrivit art.3 din ordinul M 169/2001, contestatorul a fost evaluat de comisia de selecție nr.9 (pentru funcțiile de ofițeri) a Statului al Forțelor Navale, ierarhizat și propus pentru a fi încadrat într-o altă funcție; deoarece a refuzat propunerea de încadrare făcută, menționând sub semnătură pe data de 26.08.2008 că nu este de acord cu funcția propusă, s-a procedat potrivit art.6 din ordinul M 169/2001, în sensul punerii la dispoziție a contestatorului pe o perioadă de 3 luni, prin Ordinul Șefului Statului al Forțelor Navale nr.MM - 119/29.08.2008, urmând ca în această perioadă să i se propună o nouă funcție.

Având în vedere situația de fapt și de drept, pârâtul a solicitat instanței să constate că la emiterea Ordinului Șefului Statului al Forțelor Navale nr. MM - 119/29.08.2008 au fost respectate întocmai prevederile actelor normative în vigoare, ceea ce impune respingerea capătului de cerere privind anularea acestui ordin.

Referitor la capătul 2 de cerere privind suspendarea executării Ordinului Șefului Statului al Forțelor Navale, comunicat unităților subordonate sub nr.A 33100/09.10.2008, solicită respingerea acestuia, ordinul fiind dat cu respectarea dispozițiilor cuprinse în Normele metodologice de aplicare a prevederilor OG 7/1998 aprobate prin Ordinul M 169/18.10.2001.

Referitor la capătul 3 de cerere - privind obligarea Șefului Statului al Forțelor Navale la emiterea ordinului de trecere în rezervă a contestatorului în condițiile menționate de acesta în cuprinsul cererii, solicită respingerea acestuia, pentru următoarele motive:

- conform art.82 din Legea nr.80/1995, situația cadrelor militare în activitate, care sunt puse la dispoziție, se soluționează după cum urmează: "a)pentru cei puși la dispoziție în vederea încadrării sau trecerii în rezervăori în retragere,în termen de C mult 3 luni. În cazuri excepționale, cu aprobarea ministrului apărării naționale, acest termen poate fi prelungit cu încă C mult 3 luni. Pe timpul cât se află în această situație, cei în cauză îndeplinesc atribuțiile stabilite de comandanții unităților militare la a căror dispoziție sunt";

- la acest moment, contestatorul se află în perioada celor 3 luni de punere la dispoziție 01.09 - 31.11.2008;

- pot fi trecute în rezervă,în condițiile art.85 lit.e din Legea nr.80/1995, doar cadrele militare aflate în situația în care, în urma reorganizării unor unități și a reducerii unor funcții din statele de organizare,nu sunt posibilități pentru ca acestea să fie încadrateîn alte funcții sau unități, precum și pentru alte motive sau nevoi ale Ministerului Apărării Naționale;

- din documentele depuse la dosar, rezultă clar că reclamantul nu se află în această situație, în urma reorganizării unității și a reducerii unor funcții din statul de organizare (nu și cea pe care era încadrat contestatorul),fiind posibilități pentru ca acesta să fie încadratîn alte funcție sau unitate, sens în care i s-a și propus funcția ulterior refuzată.

Referitor la capătul 4 de cerere privind obligarea Ministerului Apărării la plata sumelor reprezentândajutoare și plăți compensatoriiacordate personalului militar și salariaților civilidisponibilizațica urmare a restructurării armatei, solicită respingerea acestuia, deoarece OG 7/1998 prevede:

- art. 18 "Drepturile ce se cuvin personalului disponibilizat în condițiile prezentei ordonanțese deschid la data trecerii în rezervă,respectiv a desfacerii contractului";

- art.21 "Drepturile cuvenite personalului militar disponibilizat în condițiile prezentei ordonanțe se plătesc de compartimentele financiare ale unităților militare în cauză, iar pentru cele desființate, de unitățile militare prin care se asigură lichidarea gestiunilor și preluarea obligațiilor financiare".

Astfel, acest capăt de cerere apare ca formulat prematur și împotriva unui pârât care nu are această obligație.

Referitor la capătul 5 de cerere - privind obligarea Ministerului Apărării la emiterea deciziei de pensionare începând cu data de 01.09.2008, solicită respingerea cererii, deoarece dreptul la pensie pentru cadrele militare se exercită în condițiile Legii nr.164/2001 - privind pensiile militare de stat ( art.1 alin.1);

Competența soluționării litigiilor privind drepturile de asigurări sociale este stabilită de Legea nr.19/2000 - privind sistemul public de pensii și revine în primă instanță completelor specializate de la tribunale și nu celor de la curțile de apel.

Referitor la capătul 6 de cerere, solicită respingerea acestuia ca neîntemeiat, deoarece, potrivit art.41 din Legea nr.138/1999, "Cadrele militare în activitate rămase neîncadrate în funcții din diferite cauze și care sunt puse la dispoziție beneficiază de solda lunară avută, cu excepția indemnizației de comandă, pe o perioadă de 3 luni."

Referitor la capătul 7 de cerere - referitor la acordarea de daune morale pentru suferințele la care a fost supus reclamantul, solicită instanței respingerea acestuia, ca nefondat.

Pârâtul a depus la dosarul cauzei, în copie, extras din Ordinul nr. - 119/29.08.2008 și documentația avută în vedere la emiterea ordinului.

Din analiza probelor administrate în cauză, Curtea reține că reclamantul are statutul de cadru militar în activitate - ofițer, cu gradul de, fiind încadrat la UM 02192 Astfel cum s-a precizat în întâmpinare și după cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, în cadrul procesului de restructurare ce a avut loc la nivelul unității militare menționate, funcția ocupată de contestator nu a fost redusă, regăsindu-se pe noul stat de organizare ce a intrat în vigoare începând cu data de 01.09.2008.

Prin raportul personal A- 6953/08.08.2008 (fila 24), reclamantul a solicitat, în baza prevederilor Ordinului ministrului apărării /2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OG nr.7/1998, trecerea în rezervă în condițiile art.6 pct.1 lit.b din OG nr.7/1998.

Prin Hotărârea nr.19/20.08.2008 adoptată de Comisia de selecție nr.9 pentru funcțiile de ofițeri a Statului al Forțelor Navale, aprobată de către Șeful, i s-a propus reclamantului spre încadrare funcția de "șef poligon de tragere, anexă la Stat și ", funcție cu care reclamantul nu a fost de acord.

Prin Ordinul Șefului Statului al Forțelor Navale nr.MM - 119/29.08.2008 s-a dispus, în temeiul art.6 din ordinul M 169/2001, punerea la dispoziția Academiei " C " a reclamantului, începând cu 1.09.2008, pe o perioadă de 3 luni, în vederea încadrării.

Conform disp. art.6 din OG nr.7/1998 privind unele măsuri de protecție socială a personalului militar și civil, care se vor aplica în perioada restructurării marilor unități, unităților și formațiunilor din compunerea Ministerului Apărării Naționale, "(1)În perioada de restructurare a armatei, ofițerii, maiștrii militari și subofițerii pot cere trecerea în rezervă, cu drept de pensie, înainte de împlinirea vârstei prevăzute de lege, astfel:

a) cu drept la pensie militară de serviciu cu vechime integrală, personalul militar care are o vechime în serviciu de minimum 30 de ani bărbații și 25 de ani femeile;

b) cu drept la pensie militară de serviciu cu vechime incompletă, personalul militar care are o vechime în serviciu de minimum 20 de ani, din care C puțin 10 ani în serviciul militar;

(2) Ministerul Apărării Naționale poate dispune trecerea în rezervă a cadrelor militare care nu solicită pensionarea anticipată, personalul respectiv beneficiind, la cerere, de drepturile prevăzute la alin. (1). "

De asemenea, potrivit art.8 alin.1 "Cadrele militare cu o vechime în serviciu mai mică de 20 de ani pot trece în rezervă, la cerere,sau pot fi trecute în rezervă de către Ministerul Apărării Naționale ca urmare a nevoilor de reducere și de restructurare a armatei,beneficiind de o plată compensatorie neimpozabilă, corespunzătoare vechimii în serviciu, -"

Din coroborarea dispozițiile menționate rezultă, fără echivoc, faptul că în perioada de restructurare a armatei legea recunoaște, în principal, dreptul personalului militar dea solicita trecerea în rezervă, cu sau fără drept de pensie, dar cu acordarea plăților compensatorii corespunzătoare, iar, în cazul în care nu se solicită trecerea în rezervă, se recunoaște dreptul Ministerului Apărării de a dispune trecerea în rezervă a cadrelor militare, în condițiile prevăzute de art.85 alin.1 lit.e din legea nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu acordarea acelorași drepturi.

Mai mult, art.27 stabilește că "În funcție de necesarul de personal al armatei și de fondurile alocate măsurilor de protecție socială a personalului disponibilizat, de prevederile prezentei ordonanțe pot beneficia și cadrele militare care optează pentru trecerea în rezervă din unități care nu sunt supuse restructurării.", ceea ce vine să întărească ideea că opțiunea de trecere în rezervă potrivit OG nr.7/1998 reprezintă un beneficiu acordat personalului militar, în scopul facilitării procesului de restructurare a armatei.

În același sens sunt și dispozițiile Ordinului ministrului apărării nr.169/2001 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a OG nr.7/1998 care stabilesc procedura de restructurare. Astfel, comandanții structurilor militare solicită rapoarte scrise din partea cadrelor militare privind trecerea în rezervă în condițiile OG nr.7/1998 sau menținerea în activitate; cadrele militare care solicită trecerea în rezervă vor menționa în rapoarte personale scrise articolul din ordonanță pentru care optează; cadrele militare ale căror funcții se reduc, indiferent de opțiune (trecere în rezervă sau menținere în activitate), sunt evaluate, pe baza criteriilor prevăzute la lit.A din anexa nr.1,de către structurile cu activitatea de personal, care vor prezenta comandanților (șefilor) situația celor care nu îndeplinesc criteriile stabilite; cadrele militare ale căror funcții se reduc și nu îndeplinesc criteriile prevăzute la lit.A din anexa nr.1 vor fi propuse pentru a fi trecute în rezervă în condițiile art.85 lit.e din Legea nr.80/1995 de către comandanții (șefii) structurilor militare respective, iar cadrele militare ale căror funcții se reduc și care îndeplinesc criteriile prevăzute la lit.A din anexa nr.1, precum și celelalte cadre din unitățile care se transformă, se redimensionează, precum și cele care se redislocă în alte localități la o distanță mai mare de 50 de Km, vor fi analizate decomisiile de selecțieși ierarhizate pe baza punctajului obținut potrivit criteriilor valorice de la lit.B din anexa nr.1 și vor fi propuse, pentru a fi încadrate, în ordinea descrescătoare a numărului de puncte obținute, în limitele statelor de organizare, în aceeași unitate sau în alte unități sau puse la dispoziție; cadrele militare care refuză propunerea de numire în funcția stabilită de comisia de selecție vor fi puse la dispoziție pe o perioadă de maximum 3 luni, perioadă în care li se va oferi, în scris, o altă funcție vacantă; în situația în care cadrele militare puse la dispoziție refuză oferta de numire în funcția vacantă propusă, vor înainta comandanților (șefilor) structurilor militare rapoarte scrise prin care vor solicita trecerea în rezervă în condițiile ordonanței și vor menționa articolul pentru care optează.

Competența comisiei de selecție în situația dată este stabilită prin - 1/9, Metodologie privind modul de soluționare a situațiilor personalului militar și civil din structuri ale Ministerului Apărării care se reorganizează și restructurează, care la art.3 prevede că "În cazul în care unele funcții se reduc, cadrele militare care optează pentru menținerea în activitate sunt evaluate conform art.3 din Normele de aplicare a Ordonanței, aplicându-se, după caz, prevederile art.4 sau 5 din același ordin sau următoarele.

Cadrele militare care optează pentru trecerea în rezervă, - sunt analizate de comisiile de selecție care verifică dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în OG nr.7/1998 și propun trecerea acestora în rezervă."

De asemenea, art.5 stabilește că "În cazul în care funcțiile nu se reduc, dar cadrele militare optează pentru trecerea în rezervă, potrivit art.1 din "Normele de aplicare a Ordonanței", coroborat cu art.21 din 3/4 comisiile de selecție verifică dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Ordonanța Guvernului nr.7/1998 și propun trecerea în rezervă"

Prin urmare, doar în cazurile în care se optează pentru menținerea în activitate comisia de selecție procedează la evaluarea în baza criteriilor de la art.A din anexa nr.1 și apoi la ierarhizarea conform art.B din aceeași anexă, solicitările de trecere în rezervă fiind analizate de către comisie doar în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor impuse de OG 7/1998. Rezultă că, îndeplinite fiind condițiile impuse de OG nr.7/1998 pentru situația arătată de reclamant în raportul personal de trecere în rezervă, respectiv pentru temeiul legal indicat de acesta, comisia de selecție nu are competența legală de a refuza trecerea în rezervă și de a propune o altă funcție.

Ori, în cauză, la propunerea comisiei de selecție, s-a oferit reclamantului funcția de "șef poligon de tragere, anexă la Stat și ", funcție cu care reclamantul nu a fost de acord, iar prin Ordinul Șefului Statului al Forțelor Navale nr.MM - 119/29.08.2008 s-a dispus punerea acestuia la dispoziția Academiei " C " pe o perioadă de 3 luni, în vederea încadrării, având în vedere refuzul de a opta pentru funcția propusă.

Prin ordinul atacat se încalcă, în mod evident, dreptul reclamantului prevăzut de lege de a opta pentru trecerea în rezervă, în condițiile în care, deși funcția avută nu a fost redusă în cadrul procesului de restructurare a unității și se regăsește în noul stat de organizare, reclamantul nu a fost menținut pe aceeași funcție, ci i s-a oferit o altă funcție pe care de altfel a refuzat- Considerând astfel că reclamantul nu mai îndeplinește cerințele pentru ocuparea funcției avute, pârâtul era ținut de opțiunea de trecere în rezervă formulată de acesta, astfel că măsurile adoptate privind propunerea unei alte funcții și punerea la dispoziție a reclamantului în vederea încadrării sunt nelegale.

Față de cele arătate, Curtea consideră că aserțiunea pârâtului privind incidența disp. art.85 lit.e din Legea nr.80/1995 nu justifică legalitatea ordinului contestat. Trimiterea cuprinsă în art.5 din OG nr.7/1998 la dispozițiile art.85 lit.e nu face decât să sublinieze faptul că disponibilizarea cadrelor militare trebuie să se desfășoare în limitele legii, fără eventuale abuzuri, și anume doar în acele situații în care, în urma reorganizării unor unități și a reducerii unor funcții din statele de organizare, nu sunt posibilități pentru a fi încadrate în alte funcții sau unități, precum și pentru alte motive sau nevoi ale Ministerului Apărării.

Fiind edictate în favoarea cadrelor militare pentru situațiile de trecere în rezervă sau, direct, în retragere, situații care nu pot interveni decât în condițiile stabilite de lege, aceste dispoziții nu contravin și nu înlătură dreptul reclamantului de a opta, potrivit disp. art.6 și 8 din OG nr.7/1998, pentru trecerea în rezervă.

Pentru considerentele expuse, Curtea apreciază că Ordinul nr.118/2008 al șefului încalcă un drept legitim al reclamantului, respectiv acela de a putea opta, în cazul în care unitatea militară este supusă restructurării, la trecerea în rezervă potrivit OG nr.7/1998.

Într-o atare situație, în baza disp. art.18 din Legea nr.554/2004, urmează a dispune anularea în parte a ordinului, cu privire la reclamant, și obligarea pârâtului la emiterea ordinului de trecere în rezervă a reclamantului, în condițiile OG nr.7/1998, cu consecința acordării drepturilor prevăzute de lege.

Având în vedere că prin ordinul contestat pârâtul nu s-a pronunțat cu privire la dreptul reclamantului la pensie și la plățile și ajutoarele compensatorii, iar potrivit disp. art.18 din OG nr.7/1998"Drepturile ce se cuvin personalului disponibilizat în condițiile prezentei ordonanțe se deschid la data trecerii în rezervă, -",instanța consideră că nu este în măsură a stabili aceste drepturi în mod direct, urmând ca la emiterea ordinului de trecere în rezervă, în funcție de situația concretă a reclamantului, pârâtul să dispună și cu privire la drepturile ce i se cuvin acestuia în baza ordonanței.

Susținerea pârâtului potrivit cu care drepturile cuvenite personalului militar disponibilizat în condițiile OG nr.7/1998 se plătesc de compartimentele financiare ale unităților militare, conform art.21, astfel că Ministerul Apărării nu are o astfel de obligație este total nefondată.

Conform disp. art.20 din ordonanță "Sumele de bani aferente plăților compensatorii pentru personalul militar se suportă din fondurile destinate în acest scop Ministerului Apărării Naționale, iar pentru salariații civili, din Fondul pentru plata ajutorului de șomaj."

Prin urmare, sumele de bani aferente plăților compensatorii pentru personalul militar se suportă din fondurile Ministerului Apărării și doar plata efectivă se face prin intermediul compartimentelor financiare ale unităților militare, astfel că obligat în raportul juridic dedus judecății nu poate fi decât pârâtul, singurul care are personalitate juridică și care stă în judecată pentru toate structurile militare din subordine.

Cu privire la obligarea pârâtului la plata drepturilor bănești conforme cu cele avute până la data de 31.08.2006, până la trecerea în rezervă, se reține că potrivit disp. art.41 din Legea nr.138/1999 "Cadrele militare în activitate rămase neîncadrate în funcții din diferite cauze și care sunt puse la dispoziție beneficiază de solda lunară avută, cu excepția indemnizației de comandă, pe o perioadă de 3 luni."

Întrucât reclamantul a deținut funcția de șef de stat în de studenți, beneficiind indemnizație de comandă, iar prin emiterea ordinului de punere la dispoziție drepturile bănești ale acestuia au fost diminuate prin înlăturarea indemnizației de comandă, potrivit dispozițiilor enunțate, Curtea apreciază că reclamantul a fost prejudiciat prin emiterea actului administrativ nelegal, iar în considerarea principiului reparării integrale a prejudiciului, urmează a obliga pârâtul la plata sumelor de bani reprezentând diferența de drepturi bănești aferente funcției avute anterior punerii la dispoziție și cele acordate pe perioada punerii la dispoziție, sume actualizate în raport de rata inflației.

În ceea ce privește celelalte capete de cerere, Curtea constată că acestea sunt nefondate.

Astfel, anularea tuturor actelor ulterioare privind raporturile de muncă ale reclamantului cu UM 02192 C nu poate fi analizată în lipsa identificării acestor acte și a indicării motivelor de nelegalitate, precum și a interesului legitim sau dreptului vătămat prin emiterea lor.

De asemenea, aplicarea sancțiunii penalităților nu poate fi dispusă mai înainte de a se dovedi refuzul pârâtului de a se conforma obligației impuse de instanță privind emiterea ordinului de trecere în rezervă.

Referitor la suspendarea executării Ordinului nr.A 33100/9.10.2008 și a tuturor actelor ulterioare, reclamantul nu a arătat temeiul legal în baza căruia a formulat o astfel de cerere. Dat fiind faptul că art.15 din Legea nr.554/2004, care prevede posibilitatea suspendării executării unui act administrativ până la soluționarea irevocabilă a fondului, face trimitere la actul administrativ supus procedurii de contestare în fața instanței de contencios administrativ, iar reclamantul nu a solicitat suspendarea ordinului ce face obiectul acțiunii, ci suspendarea unui ordin ulterior, nesupus cenzurii instanței, Curtea consideră cererea nefondată.

În fine, având în vedere că măsura de menținere a reclamantului în activitate nu poate fi considerată frustrantă și umilitoare, astfel cum se susține, intenția pârâtului nefiind aceea de a-l pune pe reclamant într-o stare de inferioritate față de ceilalți colegi, Curtea apreciază nefondat capătul de cerere referitor la plata daunelor morale în cuantum de 75.000 lei. Reclamantul nu justifică prejudiciul moral invocat întrucât nu s-ar putea reține încălcarea drepturilor fundamentale la libertate, la libera circulație, la muncă atâta timp cât reclamantului nu i s-a negat niciodată dreptul de a solicita încetarea raporturilor de serviciu prin demisie.

În baza art.274 Cod procedură civilă pârâtul va fi obligat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte în contencios administrativ formulată de reclamantul - - cu domiciliul procesual ales la sediul 02192 ( ACADEMIA NAVALĂ " C " ) - din C,-, jud.C, în contradictoriu cu pârâtul - MINISTERUL APĂRĂRII - cu sediul în B, sect.5,--5.

Anulează în parte Ordinul 119/29.08.2008 al Șefului Statului al Forțelor Navale cu privire la reclamant.

Obligă pârâtul la emiterea ordinului de trecere în rezervă în condițiile OG7/1998 cu consecința acordării drepturilor prevăzute de lege.

Obligă pârâtul să plătească reclamantului sumele de bani actualizate în raport cu rata inflației, reprezentând diferența dintre drepturile bănești aferente funcției avute anterior punerii la dispoziție și cele avute pe perioada punerii la dispoziție.

Respinge celelalte capete de cerere ca nefondate.

Obligă pârâtul la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2008.

PREȘEDINTE,

- - GREFIER,

Red.jud.hot.

12.01.2009

Emis 2 comunicări

Președinte:Adriana Pintea
Judecători:Adriana Pintea

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Sentința 976/2008. Curtea de Apel Constanta