Excepție nelegalitate act administrativ. Sentința 978/2008. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA CIVILĂ NR.978/CA.

Ședința publică din 12 decembrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Adriana Pintea

GREFIER - - -

Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul - - domiciliat în C,-, -C,.3,.15, jud.C, în contradictoriu cu pârâții - SC SA - cu sediul în C,--81,.5, jud.C și GUVERNUL ROMÂNIEI - - cu sediul în B, sect.1, nr.1, având ca obiect excepție nelegalitate act administrativ.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 04 decembrie 2008 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu dispozițiile art.260 alin.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 11 decembrie 2008 și la data de 12 decembrie 2008, dată la care a pronunțat următoarea hotărâre:

CURTEA

Asupra excepției de nelegalitate de față, în fond după casare:

Examinând actele și lucrările dosarului, se constată:

Reclamantul a chemat în judecată la data de 29.01.2008 pe pârâta " ", solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună constatarea nulității absolută a deciziei sale de concediere nr.1285/10.10.2007 emisă de aceasta, obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești reprezentând ajutorul de înmormântare prevăzut în contractul colectiv de muncă valabil la data emiterii deciziei de concediere și la plata cheltuielilor de spitalizare și tratament dovedite cu certificatul de concediu medical, daune morale și cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din 5 martie 2008 reclamantul a arătat că invocă excepția de neconstituționalitate a art.16 din nr.HG355/2007 raportat la art.16 pct.1 din Constituție, dar motivând în scris excepția reclamantul a arătat că înțelege să invoce excepția de nelegalitate a acestei hotărâri de guvern.

Prin încheierea din 15.03.2008 Tribunalul Constanța - Secția civilă, Asigurări Sociale și Litigii de Muncă, în temeiul art.4 alin.1 din Legea nr.554/2004 a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepției de nelegalitate și a trimis dosarul la Curtea de Apel Constanța pentru soluționarea acestei excepții, în aplicarea art.4 alin.1 din Legea nr.554/2004 și a dispozițiilor art.32alin.1 Cod procedură civilă.

Astfel investită, Curtea de Apel Constanțaa admis excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate și a respins excepția de nelegalitate a nr.HG355/2007 invocată de reclamantul ca inadmisibilă.

Prin decizia nr.2917/17.09.2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamantul împotriva acestei sentințe, pe care a casat-o și trimis cauza la aceeași instanță spre rejudecare, reținându-se că, greșit instanța de fond a constatat că excepția de nelegalitate a unui act administrativ nu poate fi cercetată, în virtutea principiului de drept potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte, iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, apreciindu-se că și în actuala reglementare, actele administrative au caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în procedura excepției de nelegalitate, prevăzută de art.4 din legea contenciosului administrativ.

Astfel investită instanța constată că excepția de nelegalitate a nr.HG355/11.04.2007 e nefondată.

Reclamantul arată în esență, că, nr.HG355/11.04.2007 care a stat la baza aprecierii " UTILAJ " din "FIȘA DE APTITUDINI" nr.2480 din 09.07.2007 (fila 33 dosar fond Tribunalul Constanța - Litigii de muncă), apreciere care a avut ca efect direct, concret și umilitor refuzul angajatorului " " de a-i mai permite accesul la locul de muncă, refuzul având criteriu exclusiv vârsta peste 55 ani este nelegală, întrucât îi încalcă dreptul la muncă, fiind în contradicție și cu art.1 - Interzicerea Generală a discriminării - din Protocolul nr.12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDO - Strasbourg) dar și art.5 și 38 din Codul Muncii.

Efectele menținerii formei de discriminare pe criteriul "vârstă" existente în nr.HG355/2007 poate produce mari pagube materiale și morale unui număr mare de salariați dar și Statului Român, lucrul la înălțime fiind practicat în foarte multe sectoare de activitate.

În privința sa, efectele sunt păgubitoare, întrucât a fost nevoit să iasă la pensie mai devreme cu 5 ani față de vârsta standard (luna mai 2012) și chiar dacă i s-a oferit un alt loc de muncă, acesta urma să fie retribuit cu un venit salarial mai mic decât dreptul la pensie, practic fiind obligat de aceea să accepte o importantă pierdere salarială rezultată din diferența de salariu pe care o primea ca mecanic utilaj și venitul net obținut din pensie, pierderea fiind de câteva mii RON lunar, precum și punctajul de pensie, ca și serioase efecte de ordin psihologic, datorită tratamentului discriminatoriu.

Prin înscrisul depus la dosar la 04 decembrie 2008 reclamantul precizează expres că excepția de nelegalitate privește ultimul paragraf existent la "Capitolul V - condiții de muncă particulare - Fișa nr.123 - munca înălțime " paragraf consemnat în nr.HG355/11.04.2007 privitor la supravegherea sănătății lucrătorilor, paragraf cu următorul conținut:

"vârsta sub 18 ani și peste 55 ani", "contraindicații" și prin această reglementare i se încalcă un drept garantat prin Constituția României și anume, dreptul la muncă, fără privilegii și discriminări, iar în drept, excepția de nelegalitate se întemeiază pe art.4 din Legea nr.554/2004, cu raportările legale la art. 1, art.11 pct.4 din lege, art.1 3, 5 și 38 din Codul Muncii, precum și reglementările consfințite în Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale prin art.6 - dreptul la un proces echitabil, art.13 - dreptul la un recurs efectiv, art.1 din Protocolul nr.12 la Convenție - Interzicerea Generală a discriminării, având în vedere că și acestea fac parte din legislația internă.

Prin întâmpinare pârâtul Guvernul României arată pe fond că solicită respingerea excepției de nelegalitate având în vedere că nr.HG355/2007 s-a realizat în temeiul art.108 din Constituție și în temeiul art.46 alin.2 lit.b din Legea nr.319/2006 a securității și sănătății în muncă, hotărârea se guvern instituind norme adaptate cerințelor reglementărilor comunitare (Directiva cadru europeană nr.89/391//12 iunie 1989), cu referire la securitatea și sănătatea la locul de muncă.

Pârâtul a depus la dosar și documentația avută în vedere la adoptarea actului nr.HG355/2007 - Nota de fundamente, Avizul Consiliului Legislativ și Avizul Consiliului Economic și social.

Potrivit nr.HG 355 din 11.04.2007 privind supravegherea sănătății lucrătorilor, Cap.V "Condițiile de muncă particulare" - Fișa 123 "Munca la înălțime", sunt prevăzute mai multe contraindicații pentru a se permite munca la înălțime din care una o reprezintă "vârsta sub 18 ani și peste 55 ani".

Aceste dispoziții nu sunt nelegale și prin acesta nu se încalcă nici dreptul la muncă și nici principiul nediscriminării.

Aceasta, deoarece în referire la dreptul la muncă, acesta poate fi exercitat în oricare alt loc pentru care de asemenea, nu există contraindicații, contraindicația neavând caracter absolut, ci, dimpotrivă, fiind instituită în vederea protecției persoanelor în vârstă de sub 18 ani și peste 55 ani.

În ce privește discriminarea, nici această susținere nu este întemeiată, întrucât art.14 CEDO și Protocolul 12 CEDO art.1 reglementează interzicerea discriminării și arată că exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de convenție trebuie asigurată fără nici o deosebire,(fiind vorba de garantarea dreptului de egalitate, prin interzicerea tratamentelor inegale în situații asemănătoare), dar tot aici se prevede că, în referire la principiul nediscriminării, acesta nu împiedică statele părții să ia măsuri pentru promovarea unei legalități depline și efective, cu condiția unei justificări obiective și rezonabile a acestor măsuri.

Prin urmare și având în vedere și că în elaborarea actului normativ a cărei nelegalitate se invocă au fost respectate dispozițiile art.108 din Constituția României și art.46 alin.2 lit."b" din legea securității și sănătății în muncă, în aplicarea căruia a și fost emisă hotărârea de guvern respectivă și au fost respectate și normele din Comunitatea Europeană, conformându-se acestora(Direcția Europeană nr.89/391/ din 12 iunie 1989 cu referire la securitatea și sănătatea la locul de muncă), corespunzând și Directivei nr.98/24/CEE și fiind elaborat în urma consultării cu specialiști în medicina muncii din Comitetul tehnic al Proiectului Phase Europe /-/D/SV/RO, se constată că toate susținerile reclamantului privind nelegalitatea hotărârii de guvern atacată sunt neîntemeiate și în consecință excepția de nelegalitate va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția de nelegalitate a nr.355/11.04.2007, invocată de reclamantul - - domiciliat în C,-, -C,.3,.15, jud.C, în contradictoriu cu pârâții - SC SA - cu sediul în C,--81,.5, jud.C și GUVERNUL ROMÂNIEI - - cu sediul în B, sect.1, nr.1, ca nefondată.

Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2008.

PREȘEDINTE,

- - GREFIER,

Red.jud.hot./28.12.2008

Dact.gref.

5 ex/ 06 Ianuarie 2009

Președinte:Adriana Pintea
Judecători:Adriana Pintea

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Excepție nelegalitate act administrativ. Sentința 978/2008. Curtea de Apel Constanta