Anulare act administrativ fiscal. Sentința 104/2008. Curtea de Apel Iasi

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA NR. 104/

Ședința publică din 19 mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Leocadia Roșculeț

Grefier - - -

S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de împotriva sentinței nr. 64/ din 16 mai 2007 Curții de Apel Iași, pronunțată în dosarul nr-, având ca obiect anulare act administrativ

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul, lipsă fiind pârâții Parlamentul României-Senatul României și Parlamentul României-Camera Deputaților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că la dosarul cauzei s-au depus, prin serviciul de registratură, susțineri și concluzii formulate de contestatorul, precum și întâmpinarea formulată de pârâtul Parlamentul României-Camera Deputaților, cu duplicat pentru comunicare.

Se înmânează contestatorului duplicatul întâmpinării formulate de Parlamentul României-Camera Deputaților.

Contestatorul arată că nu solicită termen pentru a lua cunoștință de conținutul acestei întâmpinări.

Nemaifiind alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.

Având cuvântul, contestatorul solicită respingerea excepției de tardivitate invocată de Parlamentul României-Camera Deputaților.

A precizat în cererea de recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție care sunt motivele pentru care consideră că sentința nr. 64/ din 16.05.2007 este incorectă, motive pe care le-a reluat și în contestația în anulare.

Conchizând, solicită, potrivit dispozițiilor de drept, să se judece procesul pe fond și să se caseze sentința nr. 64/ din 16.05.2007.

Declarând închise dezbaterile, instanța a rămas în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA D APEL,

Asupra acțiunii în contencios administrativ de față.

Prin cererea formulată și înregistrată sub nr- - a formulat contestație în anulare împotriva sentinței civile nr. 64/CA din 16 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr- având ca obiect anulare act administrativ în contradictoriu cu pârâții Parlamentul României -Senatul României și Camera Deputaților.

În fapt, arată contestatorul că sentința civilă nr. 64/CA din 16 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr- este nelegală fiind încălcate dispoziții de ordine publică privitoare la competență.

Astfel, precizează contestatorul că greșit a fost înregistrată și judecată cauza la Secția de contencios administrativ și fiscal, deoarece acțiunea sa trebuia judecată de o instanță din cadrul secției civile.

În drept își întemeiază contestația în temeiul art. 317 pct. 2 Cod procedură civilă și art. 129 al. 6 din Codul d e procedură civilă.

Mai arată contestatorul în precizările depuse la data de 21.04.2008 că i-au fost încălcate mai multe drepturi constituționale și procedurale / 12-13).

Prin întâmpinarea formulată Parlamentul României - Camera Deputaților, precizează că în cauză contestația în anulare nu este întemeiată deoarece nu sunt îndeplinite condițiile cerute de disp. art. 317 din Codul d e procedură civilă, invocând totodată și excepția privind tardivitatea promovării acestei căi extraordinare de atac.

În cauză nu au fost solicitate și administrate alte probe.

Curtea examinând contestația în anulare de față urmează a constata că aceasta nu este întemeiată avându-se în vedere următoarele considerente.

Referitor la excepția tardivității contestației în anulare, curtea reține că această excepție nu este întemeiată având în vedere disp. art. 319 al. 2, unde se prevede în mod expres că termenul pentru a formula contestația în anulare este de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.

Cum sentința civilă nr. 64/CA din 16 mai 2007 rămas irevocabilă prin decizia nr. 3645 din 28 sept. 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție -Secția contencios administrativ și fiscal, iar contestația în anulare a fost înregistrată la data de 1.04.2008 se constată că această excepție nu este întemeiată urmând a fi respinsă.

Pe fondul cauzei reclamanta a chemat în judecată Parlamentul României prin cele două camere și Camera Deputaților, pentru a dispune prin hotărâre judecătorească anularea hotărârii plenului reunit, prin care a fost suspendat din funcție Președintele României.

Prin sentința nr. 64//16 mai 2007 pronunțată în dosarul nr- de Curtea de Apel Iași, Secția Contencios Administrativ și Fiscal, instanța a admis excepția inadmisibilității acțiunii promovate de reclamantul.

Sentința nr. 64/CA/16 mai 2007 este definitivă și irevocabilă și se bucură de autoritate de lucru judecat, prin anularea recursului promovat de recurentul -reclamant ca netimbrat - decizia nr. 3645 din data de 28 septembrie 2007 pronunțată în dosarul nr- de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru admiterea contestației în anulare este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții prevăzute expres de art. 317 Cod procedură civilă, respectiv: hotărârea ce se atacă să aibă un caracter irevocabil, conform dispozițiilor art. 377 Cod procedură civilă, iar motivul pe care se sprijină aceasta nu a putut fi invocat pe căile ordinare de atac. Dacă în cadrul recursului nu s-au invocat dispozițiile de ordine publică privitoare la competență, nu se poate promova, pentru același motiv, calea extraordinară a contestației în anulare.

Această condiție de admisibilitate constituie o aplicare a principiului potrivit căruia nu se poate folosi o cale extraordinară de atac atunci când s-ar fi putut folosi calea de atac ordinară. Partea nu are drept de opțiune între căile ordinare de atac și contestația în anulare, această din urmă respingându-se ca inadmisibilă dacă motivele pentru care a fost introdusă pentru a fi valorificate pe calea apelului sau recursului.

Conform art. 317 Cod procedură civilă hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare pentru motive limitativ prevăzute de lege, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe căile ordinare de atac. Cum în speță, contestatorul nu a invocat excepția de necompetență materială prin intermediul căilor de atac exercitate, rezultă că este inadmisibilă contestația în anulare promovată în conformitate cu art. 317 pct. 2 Cod procedură civilă.

Față de cele reținute urmează a se respinge contestația în anulare promovată de reclamant împotriva sentinței civile nr. 64/CA/16 mai 2007 pronunțată de către Curtea de Apel Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția tardivității invocată de Parlamentul României - Camera Deputaților.

Respinge contestația în anulare formulată de - împotriva sentinței civile nr. 64/CA/16 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel Iași.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 19 mai 2008.

PREȘEDINTE

Grefier

Red.

Tehnored.

2 ex.

17.06.2008

Președinte:Leocadia Roșculeț
Judecători:Leocadia Roșculeț

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Sentința 104/2008. Curtea de Apel Iasi