Anulare act administrativ fiscal. Decizia 115/2010. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.115/CA
Ședința publică de la 18 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgiana Pulbere
JUDECĂTOR 2: Claudiu Răpeanu
JUDECĂTOR 3: Adriana Pintea
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul promovat în contencios administrativ de reclamanta, din C,-, -A,.A,.3, județ C, împotriva sentinței civile nr.446 din 24 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PRESTAȚII SOCIALE, cu sediul în C,-, județ C, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta reclamantă și consilier juridic, pentru intimata pârâtă Agenția Județeană pentru Prestații Sociale C, în baza delegației nr.5237/17.02.2010.
Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit art.87 și urm. Cod pr.civilă.
Recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Recurenta reclamantă precizează că nu are alte cereri de formulat în cauză.
Consilier juridic, pentru intimata pârâtă Agenția Județeană pentru Prestații Sociale C, precizează că nu are alte cereri de formulat în cauză.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Recurenta reclamantă solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și a se recunoaște că într-adevăr a fost deportată.
Consilier juridic, pentru intimata pârâtă Agenția Județeană pentru Prestații Sociale C, solicită respingerea recursului ca nefondat și a se menține sentința instanței de fond, statului român nerevenindu-i nicio obligație față de cetățenii români asupra cărora au fost exercitate măsuri politice sau dispoziții abuzive de autoritățile altor state, în afara teritoriului său, în speță, de regimul dictatorial din
CURTEA:
Asupra recursului în contencios administrativ de față, constată următoarele:
Prin contestația înregistrata pe rolul Tribunalului Constanța - Secția Civilă sub nr. 10745/118 din 05.11.2007, reînregistrată pe rolul Secției Comerciale, de Contencios Administrativ și Fiscal sub nr. 7896/118 din 19.09.2008 ca urmare a pronunțării regulatorului de competență nr. 2505/17iunie 2008 al ÎCCJ, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială C, anularea deciziei nr. 944 din 10.09.2007 emisă de pârâtă, recunoașterea dreptului reclamantei constând în stabilirea calității de beneficiar al Decretului-lege nr. 118/1990 și plata drepturilor legale pentru perioada 06.03.1945-13.11.1956.
Reclamanta a motivat în fapt cererea, arătând că s-a adresat pârâtei cu cerere pentru recunoașterea calității de persoană beneficiară, persecutată politic, aflată în situația prevăzută de art. 1 alin. 2 lit. b din DL nr. 118/1990. Pârâta a emis o decizie prin care se refuza acordarea drepturilor, recomandându-i să se adreseze Casei Județene de Pensii C.
Comisia pentru aplicarea Legii 189/2000 i-a acordat drepturi pentru perioada 11.06.1941-06.03.1945, stabilindu-i calitatea de beneficiar al acestei legi. Cu toate acestea, pârâta a reținut că în documentația depusă, nu se regăsește nici un act care să facă dovada că persecuțiile la care a fost supusă s-au datorat regimului politic instaurat la data de 06.03.1945, deși este cunoscut faptul că între conducerea statului român și cel sovietic exista o înțelegere privitoare la represiunea ce trebuia făcută împotriva unor posibili opozanți ai regimului instaurat în România după 23 august 1944, una din măsurile de represiune fiind deportarea în În fapt, reclamanta, în vara anului 1941, fost ridicată împreună cu mama ei, din locuință, de către soldații sovietici și deportată într-un lagăr de muncă în. Eliberarea din acest lagăr a fost condiționată de obligația de a nu reveni la fostul domiciliu și de a nu își revendica bunurile. La întoarcerea în a avut domiciliul forțat și a fost sub supraveghere, până la reabilitare. A apreciat astfel că se încadrează în prevederile Decretului-Lege nr. 118/1990 republicat.
Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată în drept pe dispozițiile disp. art. 1 din legea nr. 554/2004.
Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată, întrucât reclamanta nu a făcut dovada cu înscrisuri că se încadrează în prevederile art.1 din Decretul-lege nr. 118/1990. Toate documentele prezentate de către reclamantă au fost eliberate de autorități ale M și se referă la o situație creată pe teritoriul acesteia, deportarea reclamantei fiind o măsură luată de organele extrajudiciare ale Art.1 alin.2 lit.b din Decretul-lege nr. 118/1990 are ca subiecți persoane înrolate în armată, luate în captivitate în timpul războiului și reținute de dușman pentru a nu participa la ostilități, ori, la momentul deportării reclamanta era minoră, iar măsura deportării nu se circumscrie stării de război, ci a fost determinată de represiunile politice, care s-au manifestat în perioada 1920-1950 în Republica De asemenea, a mai precizat că, potrivit Deciziei Curții Constituționale a României nr. 303/2003 nu există nici un temei pentru care Statul Român ar trebui să acorde tratament egal (drepturi, facilități, despăgubiri) persoanelor care au suferit din cauza unor măsuri represive exercitate în afara teritoriului său de autoritățile altor state, pe teritoriul acestora, Statul Român fiind responsabil în fața cetățenilor numai în privința propriilor sale fapte, tratament ce nu contravine principiului egalității în drepturi sau principiului nediscriminării, întrucât statului român nu îi revine nici o obligație față de cetățenii români asupra cărora au fost exercitate măsuri politice sau dispoziții abuzive de autoritățile altor state, în afara teritoriului său, în speță, de regimul dictatorial din
S-a administrat de către reclamantă proba cu înscrisurile: adeverință nr. 8/23.05.2007 eliberată de Ministerul Afacerilor Interne al M; certificat de căsătorie și de naștere, declarații notariale nr. 1407/20.02.2007, 1406/20.02.2007, 1112/28.02.2007 și 5969/02.12.2005; extras arhivistic nr.951/ 29.12.2005: Hotărârea nr. 26368/12.04.2005 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 din cadrul Casei Județene de Pensii C; carte de identitate, alte înscrisuri.
S-a depus de către pârâtă întreaga documentație ce a stat la baza emiterii Deciziei nr. 944 din 10.09.2007.
Prin sentința civilă nr.446 din 24.04.2009, Tribunalul Constanțaa respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanta contestă neacordarea drepturilor prevăzute de Decretul - Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.
Reține instanța de fond că, după cum rezultă din chiar titlul actului normative, acesta vine să repare prejudiciile cauzate cetățenilor români prin instaurarea evident în România a dictaturii comuniste.
Potrivit adeverinței nr. 8/23.05.2007 eliberată de Ministerul Afacerilor Interne al M și Certificatului de reabilitare nr.12/14.02.2005 reclamanta, născută în anul 1938, locuitoare din sat, raion, a fost deportată în regiunea a în perioada 13 iunie 1941-13 noiembrie 1956.
Din datele prezentate a rezultat că, la momentul deportării, regiunea din care reclamanta nu mai făcea parte din teritoriului statului român, ci din Republica, creată la 2 august 1940, când guvernul sovietic a proclamat Republica, având capitala la Chișinău, prin contopirea a două treimi din cu aproximativ J din fosta Republica Autonomă. A rezultat din aceleași înscrisuri că măsura deportării a fost luată în baza deciziei unor organe extrajudiciare. Este vorba despre marea deportare de populație din 12-14 iunie 1941, realizată în baza Planului operativ referitor la conducerea operațiunilor legate de ridicarea elementului antisovietic, pus în aplicare de către aparat operativ din si, agenții Ale Poliției Secrete. Rezultă astfel că persecuția politică a reclamantei, exprimată prin deportare, nici nu a avut loc pe teritoriul statului român și nici nu a fost cauzată de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945; de asemenea, reclamanta nu a fost deportat înainte de 23 august 1944 iar împrejurarea că deportarea a fost prelungită și după data de 23 august 1944, nu este de natură a schimba cauza acesteia, întrucât deportarea nu s-a realizat ca urmare a constituiri părții ca prizonier.
Instanța de fond a reținut că în mod corect s-a concluzionat prin Decizia nr. 944 din 10.09.2007 că reclamantei nu îi sunt aplicabile prevederile art. 1alin.1 din Decretul-lege nr.118/1990, întrucât înscrisurile depuse nu au făcut dovada îndeplinirii de către reclamantă a vreuneia din condițiile prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990, pentru ca dispozițiile acestuia să îi fie aplicabile, soluție concordantă și cu Decizia Curții Constituționale a României nr. 303/2003 potrivit cărei hotărârea legiuitorului (și implicit a organelor chemate să pună în aplicare legea - ) de a se acorda măsuri reparatorii numai persoanelor condamnate ori celor care au suferit măsuri represive aplicate de dictatura instaurată în România nu contravine principiului egalității în drepturi sau principiului nediscriminării, întrucât statului român nu îi revine nici o obligație față de cetățenii români asupra cărora au fost exercitate măsuri politice sau dispoziții abuzive de autoritățile altor state, în afara teritoriului său, în speță, de regimul dictatorial din.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând-o prin prisma dispozițiilor art.304 pct.7 Cod pr.civilă.
În motivarea recursului se arată în esență că greșit prima instanță i-a respins contestația, cu o motivare străină de natura pricinii, deoarece a făcut pe deplin dovada că situația sa se încadrează în textul dispozițiilor art.1 alin.2 lit.b din DL 118/1990, fiind persoană deportată urmare faptului că era română, acest element trebuind a fi dislocat, în fapt, dovedind cu actele depuse la dosar ca fiind născut în 1938 în satul, raion, a fost deportată în regiunea URSS în perioada 13.06.1941 - 13.11.1956.
Recursul este fondat.
În cauză, este de necontestat că reclamanta, cetățean român, născută în anul 1938 în satul, raion, a fost deportată la data de 13.06.1941 în regiunea -, această stare continuând și în perioada 06.03.1945 - 13.11.1956, din actele depuse la dosar în susținerea acțiunii, rezultând aceasta.
Potrivit art. (1) alin.2 lit.b din DL 118/1990:"Constituie vechime în muncă și se ia în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în muncă, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice:
a) a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătorești rămase definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracțiuni politice;
b) a fost privată de libertate în locuri de deținere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune;
c) a fost internată în spitale de psihiatrie;
d) a avut stabilit domiciliu obligatoriu;
e) a fost strămutată într-o altă localitate.
(2) De aceleași drepturi beneficiază și persoana care:
a) a fost deportată în străinătate după 23 august 1944;
b) a fost constituită în prizonier de către partea sovietică după data de 23 august 1944 ori, fiind constituită ca atare, înainte de această dată, a fost reținută în captivitate după încheierea armistițiului."
Astfel, se constată că reclamanta, cetățean român, a fost reținută în captivitate de către "partea sovietică și după încheierea armistițiului, situația în care este beneficiară a drepturilor prevăzute de DL 118/1990 art.1 al.2 lit.
Aceasta, deoarece din coroborarea dispozițiilor legilor cu caracter reparatoriu, se desprinde voința neîndoielnică a legiuitorului de a acorda măsuri reparatorii oricărui cetățean român care înainte și după 23.08.1944 a avut de suferit persecuții din motive etnice, pentru a nu se crea vreo situație de inegalitate sau discriminare în drepturi, indiferent dacă refugiul, expulzarea, strămutarea, deportarea, prizonierat au avut loc din teritoriile ocupate de un stat străin în teritoriile românești ori în cele aflate sub jurisdicția statului român în cele care s-au aflat vremelnic în administrația altor state, în scopul asigurării deplinei realizări a principiului protecției tuturor cetățenilor.
În acest fel, este greșită motivarea conform căreia, acțiunea reclamantei e nefondată, deoarece DL.118/1990 " să repare prejudiciile cauzate cetățenilor români prin instaurarea evident în România a dictaturii comuniste" și că "la momentul deportării reclamanta nu mai făcea parte din teritoriul statului român, ci de, persecuția politică a acesteia exprimată prin deportare, nici nu a avut loc pe teritoriul statului român și nici nu a fost cauzată de dictatura instaurată cu începere de la 06.03.1945" etc., actul normativ menționat impunând ca dispozițiile sale să fie interpretate în sensul că legiuitorul, având în vedere situațiile grele create în perioadele amintite de unele state vecine României, care au avut consecințele enumerate în dispozițiile legale, a înțeles să acorde anumite drepturi persoanelor respective, fără a se face distincție dacă refugiul, expulzarea, strămutarea, prizonieratul a avut loc pe teritoriul statului român sau în afara acestuia.
În consecință, interpretarea corectă și completă a dispozițiilor DL 118/ 1990 este aceea că, cetățenii români persecutați din motive etnice, beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de textele de lege, dacă la data prizonieratului avea domiciliul pe teritoriul statului român sau pe teritoriile românești, aflate sub ocupația altor state, indiferent dacă localitatea unde au fost strămutați ori deportați se afla sub jurisdicție românească sau sub dominația altui stat.
În același sens, este și interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile unite, prin Decizia nr.XlI(41) din 07.05.2005 pronunțată într-un recurs în interesul legii și prin care s-a stabilit că, "în aplicarea dispozițiilor art.1 lit.c din OG 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate regimurile instaurate în România cu începere de la 06.09.1940 până la 06.03.1945 din motive etnice, aprobată cu modificări și completări prin 189/ 2000, stabilește: "Cetățenii români, indiferent de naționalitate, care au fost persecutați din motive etnice de regimurile instaurate în perioada 6 septembrie 1940-06 martie 1945, indiferent dacă la data strămutării aveau domiciliul pe teritoriul statului român sau pe teritoriile românești aflate sub ocupația altor state și indiferent dacă localitatea în care au fost strămutați ori s-au refugiat se afla sub jurisdicție românească ori sub ocupația altor state și indiferent dacă localitatea în care au fost strămutați ori s-au refugiat se afla sub jurisdicție românească ori sub administrația unui alt stat, beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de textul de lege mai sus menționat".
Pentru aceste considerente și în aplicarea art. 304 pct.7,8 și 9 Cod pr.civilă coroborată cu art.312 al.1 Cod pr.civilă, recursul va fi admis și modificată în tot sentința recurată în sensul că se va admite acțiunea reclamantei, anula Decizia nr.944/10.09.2007 emisă de C și recunoaște reclamantei calitatea de beneficiar al DL 118/1990 rep. și obliga intimata Direcția de Muncă și Socială la drepturile cuvenite pentru perioada 06.03.1945-13.11.1956 prevăzute de art.1 al.2 lit."b".
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul promovat în contencios administrativ de reclamanta, din C,-, -A,.A,.3, județ C, împotriva sentinței civile nr. 446 din 24 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PRESTAȚII SOCIALE, cu sediul în C,-, județ C, având ca obiect anulare act administrativ.
Modifică în tot sentința recurată, în sensul admiterii acțiunii, anulează Decizia nr.944/10.09.2007 emisă de C și recunoaște recurentei calitatea de beneficiar a Decretului-Lege nr.118/1990 rep. obligând intimata la drepturile cuvenite pentru perioada 06.03.1945-13.11.1956.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
24 Februarie 2010
Jud.fond-
Jud.red--/17.03.2010
Dact.gref.CV/17.03.2010
Președinte:Georgiana PulbereJudecători:Georgiana Pulbere, Claudiu Răpeanu, Adriana Pintea
