Anulare act administrativ fiscal. Decizia 1179/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR.1179

Ședința publică din data de 14 octombrie 2008

PREȘEDINTE: Nițu Teodor

JUDECĂTORI: Nițu Teodor, Giurgiu Afrodita Tănăsică Elena G -

- -

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de reclamantul, domiciliat în Târgoviște, str.- -,.5,.A,.5,.23, jud. D, împotriva sentinței nr. 804 din data de 19 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu pârâtul PENITENCIARUL MĂRGINENI, comuna, județ

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-reclamant personal și intimatul-pârât Penitenciarul Mărgineni reprezentat de consilier juridic, conform delegației pe care o depune la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, recursul este motivat, scutit de la plata taxei de timbru, că s-a depus prin Serviciul Registratură al Instanței Întâmpinare din partea intimatului-pârât Penitenciarul Mărgineni.

Curtea comunică recurentului-reclamant copie de pe întâmpinarea depusă la dosar de către intimatul pârât.

Recurentul-reclamant personal, având cuvântul arată că nu mai are alte cererii de formulat sau excepții de invocat și solicită acordarea cuvântului în susținerea recursului.

Intimatul-pârât Penitenciarul Mărgineni reprezentat de consilier juridic, arată că recursul trebuia timbrat, întrucât la instanța de fond a fost achitată taxa de timbru.

Instanța precizează că în acest caz s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, și astfel recursul este scutit de la plata taxei de timbru.

Intimatul-pârât Penitenciarul Mărgineni reprezentat de consilier juridic, învederează că nu are alte cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului în dezbateri.

Curtea verificând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Recurentul-reclamant personal, având cuvântul solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și pe fond modificarea sentinței, admiterea acțiunii și anularea deciziei de sancționare, întrucât sancțiunea este neîntemeiată, îl afectează în carieră și la salariu, fiind consemnată în dosar.

În susținerea motivelor de recurs arată că instanța de fond nu a luat în considerare declarațiile celor doi martori, din care reieșea că a fost în mod greșit sancționat disciplinar cu mustrare scrisă, singura sa vină fiind aceea că nu a permis să fie controlat în buzunare.

Mai susține că în cuprinsul actului prin care i se aducea la cunoștință sancțiunea se preciza că a folosit un limbaj necorespunzător, fapt ce nu coincide cu realitatea.

Intimatul-pârât Penitenciarul Mărgineni reprezentat de consilier juridic, solicită respingerea recursului ca nemotivat și neîntemeiat. În susținerea sa arată că recurentul a solicitat proba cu martori, dar la instanța de fond nu a solicitat această probă.

CURTEA:

Asupra recursului de față:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pârâtul Penitenciarul Mărgineni, solicitând anularea deciziei de sancționare nr.Y 25618/22.04.2008 emisă de pârât prin care a fost sancționat cu mustrare scrisă conform art.62 lit.a din Legea nr.293/2004.

În motivarea cererii reclamantul a susținut că nu este reală afirmația potrivit căreia nu s-ar fi supus controlului la poarta instituției, iar în ce privește măsura dispusă, aceasta a fost aplicată de o persoană necompetentă.

Pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, întrucât există dovezi pertinente și concludente privind abaterea disciplinară săvârșită de reclamant, fiind realizată din punct de vedere procedural întreaga cercetare administrativă prevăzută de lege.

Tribunalul Dâmbovițaa pronunțat sentința nr.804 din 19 iunie 2008 prin care a respins cererea reclamantului, reținând în considerente că acesta a fost audiat de comisia de disciplină, conform proceselor-verbale depuse la filele 27-29, 9-15 dosar fond, sancțiunea fiind aplicată de directorul instituției potrivit Legii nr.293/2004.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamantul, criticând-o ca netemeinică și nelegală, întrucât instanța de fond nu i-a permis să-și dovedească nevinovăția, dând eficiență exclusiv susținerilor pârâtului.

Intimata prezentă în instanță a depus la dosar Întâmpinare prin care a răspuns motivelor de recurs și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate în recurs, Curtea reține următoarele:

În ședința publică din data de 19 iunie 2008, reclamantul prezent în instanță nu a solicitat nici un fel de probe, motiv pentru care instanța de fond a considerat dezbaterile încheiate și a rămas în pronunțare.

Față de susținerile recurentului menționate în practicaua sentinței, nu se poate face afirmația că prima instanță i-a încălcat dreptul la apărare, motiv pentru care Curtea va respinge această critică ca nefondată.

Intimatul-pârât a depus la dosar toate actele întocmite în procedura administrativă prealabilă emiterii deciziei de sancționare și pe baza acestui documentații, necombătute în nici un fel de reclamant, instanța de fond pronunțat o sentință corectă.

În baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de reclamant ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantul, domiciliat în Târgoviște, str.- -,.5,.A,.5,.23, jud. D, împotriva sentinței nr. 804 din data de 19 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu pârâtul PENITENCIARUL MĂRGINENI, comuna, județ

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2008.

Președinte, JUDECĂTORI: Nițu Teodor, Giurgiu Afrodita Tănăsică Elena

- - G - - -

Grefier,

- --

Red. / tenored.

2 ex./ 22.10.2008

ds.fond nr- Tribunal D

jud. fond

Operator de date cu caracter personal

Nr. Notificare 3120

Președinte:Nițu Teodor
Judecători:Nițu Teodor, Giurgiu Afrodita Tănăsică Elena

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 1179/2008. Curtea de Apel Ploiesti