Anulare act administrativ fiscal. Sentința 1254/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1254

Ședința publică din data de 25 martie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Monica Niculescu

GREFIER: - -

Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta BANCA -ROMÂNĂ - bancă în faliment, prin Lichidator FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR BANCARE în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanta Banca - Română, prin Lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare, prin consilier juridic și pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin consilier juridic Bulgariu.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea acordă cuvântul pe formularea în termen a cererii, în raport de dispozițiile art. 11 lit. b din Legea nr. 554/2004, excepție a prescripției invocată din oficiu de instanță în raport de modificarea acțiunii; totodată, acordă părților cuvântul și în dezbaterea pe fond a pricinii.

Reclamanta, prin consilier juridic, față de aspectul pus în discuție apreciază cererea ca fiind în afara termenului de prescripție (formulată în termen de 6 luni de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă). Momentul de la care a calculat cele 6 luni este cel de la care organul fiscal a comunicat răspunsul la plângerea prealabilă - plângerea prealabilă formulată la data de 21.05.2008, răspunsul înregistrat la la data de 01.07.2008, iar acțiunea formulată la data de 18.12.2008). Pe fondul cauzei, pentru argumentele expuse în cererea de chemare în judecată, solicită admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată și modificată.

Pârâta, prin consilier juridic, față de faptul că măsura a fost comunicată la data de 14.05.2008, iar acțiunea a fost introdusă în decembrie 2008, apreciază acțiunea ca fiind prescrisă. Pe fond, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că cererea de reluare a procedurii administrative de soluționare a contestației se poate formula în momentul în care a încetat motivul pentru care s-a dispus suspendarea, or, în speță, nu a intervenit încetarea motivului pentru a se relua procedura.

CURTEA

Prin acțiunea înregistrată la data de 18 decembrie 2009, modificată în data de 10 februarie 2009, reclamanta BANCA -ROMÂNĂ,bancă în faliment,a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, să constate nelegalitatea refuzului acesteia din urmă de a dispune repunerea pe rol a contestației nr. 2544/02.12.2004, comunicată reclamantei prin adresa nr. -/14.05.2008, și, în consecință, obligarea pârâtei să reia procedura de soluționare a contestației susmenționate.

În motivarea cererii sale astfel cum a fost modificată, reclamanta a învederat instanței că invocata contestație a fost în mod nelegal suspendată prin Decizia nr. 17/31.01.2005, întrucât simpla sesizare a organelor de cercetare penală nu justifică, prin ea însăși, suspendarea contestației depuse de contribuabil, nefiind suficientă pentru a dovedi existența acelor indicii de săvârșire a unei infracțiuni, determinante în soluționarea cauzei. Mai mult, arată reclamanta, prin decizia contestată s-au calculat accesorii pentru debitul principal stabilit printr-o decizie anterioară, suspendată la rândul ei; or, arată reclamanta, stabilirea naturii penale a faptelor săvârșite în legătură cu întocmirea evidențelor contabile ale băncii în perioada 01.01.2000 - 03.07.2002 nu afectează interpretarea legislației privitoare la falimentul instituțiilor de credit care stabilește faptul că după deschiderea procedurii nu mai pot fi calculate creanțe accesorii.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei în ședința publică din data de 25 februarie 2009, pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ a invocat, în principal, excepția prescripției dreptului la acțiune, în raport de prevederile art. 11 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, aplicabile potrivit disp. art. 218 alin. 2 din OG nr. 92/2003; dacă excepția prescripției dreptului la acțiunea invocată prin întâmpinare se referea la forma inițială a acțiunii introductivă de instanță, în care se solicita anularea deciziei de suspendare a soluționării contestației, în ședința publică de astăzi, instanța invocând din oficiu aceeași excepție însă în raport de acțiunea modificată sub aspectul obiectului.

Cu privire la fondul litigiului, a solicitat respingerea acțiunii modificate ca neîntemeiată, arătând că cererea de reluare a procedurii administrative de soluționare a contestației pe cale administrativă se poate formula, potrivit legii, doar în momentul în care a încetat motivul pentru care s-a dispus suspendarea, or, în speță, nu a intervenit încetarea motivului pentru a se relua procedura.

Examinând mai întâi excepția prescripției dreptului la acțiune invocat de pârâtă în raport de acțiunea modificată, instanța o apreciază ca întemeiată, astfel:

Reclamanta solicită, prin acțiunea modificată, sancționarea refuzului nejustificat al pârâtei de a repune pe rol contestația nr. 2544/02.12.2004, și de a relua soluționarea acesteia, refuz comunicat reclamantei prin adresa nr. -/14.05.2008, la cererea reclamantei din data de 23 aprilie 2008.

Astfel, reclamanta, prin cererea nr. 2646/23.04.2008 (12), a solicitat pârâtei ANAF reluarea procedurii administrative de soluționare a contestației formulată de reclamantă împotriva deciziei nr. 17/2005.

Refuzul pârâtei a fost comunicat reclamantei prin adresa nr. -/14.05.2008, înregistrat la reclamantă sub nr. 2754/16.05.2008 ( 11).

Cum prin prezenta acțiune, astfel cum a fost ea modificată în data de 10 februarie 2009, se tinde nu la anularea unui act administrativ (cum fusese promovată inițial acțiunea), ci la sancționarea refuzului pretins nejustificat de repunere pe rol a contestației, sunt incidente în cauză prevederile art. 11 alin. 1 lit. b din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora cererile prin care se solicită recunoașterea dreptului pretins se pot introduce în termen de 6 luni de la data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii.

Astfel, nefiind vorba despre anularea unui act administrativ, nu sunt incidente prevederile art. 11 alin. 1 lit. a sau c, care consacră ca moment în care începe să curgă termenul de prescripție data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă, respectiv data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile.

O atare soluție se impune în raport de prevederile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, care impune obligativitatea formulării plângerii prealabile doar în situația contestării actelor administrative tipice, iar nu și a celor asimilate cum este și refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, în privința căruia sunt incidente prevederile exprese ale art. 7 alin. 5 teza finală, potrivit cărora "în cazurile prevăzute la art. 2 alin. (2) și la art. 4 nu este obligatorie plângerea prealabilă".

Prin urmare, împrejurarea că, în pofida textului legal, reclamanta a înțeles să formuleze și plângere prealabilă, nu prezintă absolut nici o relevanță în cauză.

În raport de textele mai sus redate, reținute de instanță ca incidente în cauză, se constată că prezenta contestare a refuzului pârâtei de repunerea pe rol a contestației a fost formulată în data de 10 februarie 2009, mult după expirarea termenului de prescripție de 6 luni, care a început să curgă la data comunicării refuzului, mai exact a primirii comunicării refuzului, recte 16 mai 2008.

Chiar dacă am lua în considerare momentul investirii inițiale a instanței, cu acțiunea introductivă (deși aceasta a fost modificată în integralitate, sancționarea refuzului de repunere pe rol a contestației fiind solicitată abia în 10 februarie 2009), recte 18 decembrie 2009, promovarea ei s-a făcut tot cu depășirea termenului de 6 luni de la primirea comunicării refuzului, în data de 16 mai 2008.

În lumina considerentele expuse mai sus, Curtea apreciază ca întemeiată excepția, urmând ca - în raport de prevederile art. 11 alin. 1lit. b din Legea nr. 554/2004 - să respingă acțiunea ca prescrisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca prescrisă acțiunea formulată și modificată de reclamanta BANCA -ROMÂNĂ- bancă în faliment, prin LichidatorFondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, cu sediul în loc. -,-, jud. I, în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, cu sediul în mun. B,-, sector 5.

Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 25 martie 2009.

JUDECĂTOR GREFIER

- - - -

Președinte:Monica Niculescu
Judecători:Monica Niculescu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Sentința 1254/2009. Curtea de Apel Bucuresti