Anulare act administrativ fiscal. Sentința 1418/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1418

Ședința publică de la 1 aprilie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Petrovici Cristina

Grefier - -

Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ȘI MIJLOCII, COMERȚ ȘI MEDIU DE, CASA NAȚIONALĂ DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE, CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B ȘI CASA LOCALĂ DE PENSII SECTOR 4.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul, personal și asistat de avocat și pârâta Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, prin consilier juridic, lisind pârâții Ministerul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț și Mediu de, Casa de Pensii a Municipiului B și Casa Locală de Pensii Sector 4.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat faptul că reclamantul a depus la data de 24.02.2009, prin serviciul "registratură", precizare a cererii de chemare în judecată.

Curtea pune în discuție excepția de necompetență materială a acestei instanțe de a soluționa cauza.

Reclamantul, prin avocat solicită respingerea excepției considerând că această instanță este competentă să soluționeze cauza, pe toate capetele de cerere.

Curtea rămâne în pronunțare asupra excepției de necompetență materială.

CURTEA

Asupra actiunii civile de fata;

Prin cererea inregistrata la 12.12.2008 sub nr 8124/2 reclamantul a chemat in judecata pe paratii MINISTERUL PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ȘI MIJLOCII, COMERȚ ȘI MEDIU DE, CASA NAȚIONALĂ DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE, CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B ȘI CASA LOCALĂ DE PENSII SECTOR 4 entru p. ca prin hotararea ce se va pronunta primul parat sa fie obligat la modificarea unor adeverinte dipt emise in perioada 2005-2008, sa precizeze functia publica echivalenta, conform functiilor noi din grila de salarizare a persoanelor aflate in activitate, avand in vedere functia sa avuta la data pensionarii si sa precizeze care este anexa de salarizare aplicabila in cazul unor adeverinte.

A mai solicitat obligarea aceluiasi parat sa faca precizari privind clasa, dradul profesional si treapta de salarizare avute in vedere la eliberarea unor adeverinte si daca a luat in considerare la emiterea unor adeverinte de sporurile specivice activitatii de comert exterior.

A solicitat obligarea celorlalte parata la emiterea unor noi decizii de acordare a pensiei de serviciu, incepand cu 8.01.2004 si pana in prezent conform adeverinteleor tip corectate si sa plateasca la zi drepturile aferente diferentei intre pensia de serviciu si pensia din sistemul public de pensiei, actualizate si cu dobanzi caluclate asupra diferentelor neincasate din luna decembrie 2005 si pana la data platii efective a drepturilor restante.

In final a solicitat obligarea caselor de pensii la anularea deciziei de imputare nr. -/2008.

In fapt, reclamantul a aratat ca este pensionar din 1996 avand pensie pentru limita de varsta si stagiu complet de cotizare.

In baza dispozitiilor OUG nr. 36/2003 s-a inscris din anul 2005la pensia de serviciu.

Pensia i s-a recunoscut in instanta.

Primul parat a emis o serie de adeverinte pe care le considera eronate si cu omisiuni.

Prin urmare drepturile i-au fost calculate eronat.

Este nelegala si decizia de imputare nr. -/19.06.2008 deoarece trebuia sa primeasca drepturile incepand cu 8.01.2004 si nu cu data de 29.06.2007.

In drept, a invocat prevedrile OUG nr. 36/2003, legea nr. 554/2004, nomele de aplicare a OUG nr. 36/2003, OUG nr. 80/2007, legea nr. 135/2008, OUG nr. 192/2002, art. 1 CEDO Protocolul 1.

In dovedirea cererii sale, reclamantul a depus mai multe adeverinte, cereri, adrese, acte normative, decizie privind acordarea pensiei, sentinte judecatoresti.

La 12.02.2008 parata CNPAS a depus intampinare prin care a invocat exceptia necompentei materiale a instantei in ceea ce priveste obligarea la emiterea unor decizii de pensionare si la plata unor drepturi reprezentand diferente de pensie, precum la anularea decizie de imputare.

Au fost inovocate prevederile legii nr. 19/2000.

Aceeasi parata a invocat si lipsa calitatii sale procesuale pasive.

La 1.04.2009 instanta a pus in discutie exceptia necompentei materiale a instantei.

Analizand actele si lucrarile dosarului, curtea retine, cu privire la exceptia necompetentei materiale a acestei instante, ca reclamantul prin actiunea sa solicita modificarea unor adeverinte care sa stea la baza recalcularii pensiei sale, precum si recalcularea pensiei sale si emiterea unor noi decizii de pensionare.

A mai solicitat si anularea unei decizii emise de organele abilitate privind emiterea deciziilor de imputare in materia pensiilor.

Desi reclamantul a solicitat mai intai obligarea uneia dintre parate la modificarea unor adeverinte, se retine ca in fapt, ceea ce contesta reclamantul sunt decizii de pensionare si modul in care aceastea au fost emise precum si contestarea unei decizii de imputare, avand ca obiect imputarea unor sume primite cu titlu de pensie.

Adeverintele solicitate prin primele capate de cerere, cele de la punctul 1 din actiune care il au ca parat pe Ministerul pentru intreprinderi mici si mijlocii, comert si mediu de afaceri sunt numai acte care sta la baza emiterii unei decizii de pensionare.

Potrivit art. 155 din legea nr. 19/2000, tribunalele solutioneaza in prima instanta litigile, atat pe cele privind deciziile de pensionare (lit. d) cat si refuzul de solutionare a unei cereri privind drepturile de asigurari sociale (pensia fiind un astfel de drept) - lit din acelasi articol - precum si modul de stabilire al pensiilor.

Asa fiind si litigiile privind eliberarea unor acte, adeverinte, sunt tot de competenta tribunalului, ca fiind accesorii solicitarilor de modificare a pensiei si care se pot incadra si la refuzul de solutionare a unei cereri (de eliberare a unei adeverinte intr-un anumit sens cu un anumit continut) privind drepturile de asigurari sociale, si ca o cerere de probatoriu privind emiterea unui inscris in baza caruia sa se stabileasca un alt cuantum al pensiei.

Legea nr. 19/2000 are caracterul unei norme speciale in raport de legea contenciosului administrativ, in privinta contestarii unor acte administrative dar care privesc drepturi de asigurari sociale.

In acest sens sunt si prevederile art. 5 din legea nr. 554/2004.

Sunt de retinut si prevederile art. 155 lit h din legea nr. 19/2000 privind contestarea masurilor de executare silita, in ceea ce priveste contestarea deciziei de imputare nr. -/2008.

Drept urmare va admite exceptia necompetentei materiale a curtii si va declina, in baza textelor de lege mai sus invocate si a art.158 cod procedura civila, competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului B, Sectia a VIII-a conflicte de munca si asigurari sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite exceptia necompetentei materiale a Curtii de Apel

Declina competenta de solutionare a cauzei, privind pe reclamantul domiciliat in B, nr. 33, -. 2,. 3,. 53, sector 4 si domiciliul ales in B,-, sector 1 in contradictoriu cu paratii MINISTERUL PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ȘI MIJLOCII, COMERȚ ȘI MEDIU DE cu sediul in B, Calea nr. 152, sector 1, CASA NAȚIONALĂ DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE, cu sediul in B,-, sector 2 CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B ȘI CASA LOCALĂ DE PENSII SECTOR 4 cu sediul in B, Calea nr. 6, sector 3 in favoarea Tribunalului B Sectia a VIII-a Conflicte de munca si asigurari sociale.

Cu drept de recurs in 5 zile de la pronuntare.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 1.04.2009.

PRESEDINTE,

- - GREFIER,

- -

RED. CP (2 ex.)

Președinte:Petrovici Cristina
Judecători:Petrovici Cristina

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Sentința 1418/2009. Curtea de Apel Bucuresti