Anulare act administrativ fiscal. Sentința 145/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA Nr. 145/F/CA/2008
Ședința publică de la 22 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioan Cibu
Grefier: - -
Pe rol se află pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta COMISIA PENTRU CONSTATAREA CALITĂȚII DE LUPTĂTOR DE, prin care solicită constatarea calității de luptător în rezistența.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea din ședința publică de la data de 10 09 2008 când instanța, pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 17 09 2008, când, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 22 09 2008, încheierile de amânare a pronunțării făcând parte integrantă din prezenta sentință.
CURTEA DE APEL
Asupra acțiunii de față
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Tribunalului Alba la data de 31.03.2008 sub dosar nr- reclamantul - a chemat în judecată pe pârâta Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența reprezentată prin Ministerul Justiției, solicitând: constatarea calității de luptător în rezistența a sa și obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000.000.000 lei daune morale.
În motivarea cererii, reclamantul susține că nu a putut depune la timp documentele necesare soluționării cererii din vina instituțiilor statului, care sunt abilitate să efectueze reconstituiri și judecăți.
Cererea nu a fost motivată în drept.
Cererea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru conform art. 15 lit.f din Legea nr.146/1997.
Pârâta Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în rezistența reprezentată prin Ministerul d e Justiție a depus întâmpinare prin care a invocat excepția de necompetență materială a Tribunalului Alba de a soluționa având ca obiect acte ale autorităților și instituțiilor centrale sunt de competența curților de apel, potrivit art.3 pct.1 din Codul d e procedură civilă.
Asupra excepției de necompetență materială ridicată de către pârâtă prin întâmpinare, instanța de fond a reținut că, potrivit dispozițiilor art.6 alin.2 din OUG nr.214/1999, împotriva deciziei Comisiei pentru Constatarea Calității de Luptător în, precum și în cazul refuzului nejustificat de a soluționa cererea, persoana interesată poate introduce plângerea la instanța de contencios administrativ competentă potrivit legii.
În vederea verificării îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege și a constatării calității de luptător în, conform art. 4 din OUG nr.214/1999, a fost înființată Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența, cu sediul la B, la Ministerul Justiției.
Având în vedere că decizia a cărei anulare reclamanta o solicită a fost emisă de această comisie, constituită pe lângă o instituție a administrației publice centrale,precum și dispozițiile art.3 pct.1 din Codul d e procedură civilă, potrivit cărora procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale sunt de competența, în primă instanță, a curților de apel, instanța a constatat întemeiată excepția de necompetență materială și, în temeiul art. 158 Cod procedură civilă, a declinat competența soluționării prezentei cereri în favoarea Curții de APEL ALBA IULIA
Curtea analizând cererea formulată reține în fapt și în drept următoarele:
În fapt, prin plângerea formulată, reclamantul -, contestă decizia de respingere a cererii de acordare a calității de luptător în rezistența depusă la Ministerul Justiției-Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența, susținând că a fost persecutat politic fiind arestat, condamnat și internat, motive pentru care apreciază că cererea depusă la Comisie se încadrează în prevederile Ordonanței de Urgență nr. 214/1999.
Față de situația arătată, analizând motivele pentru care Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența a respins cererea, se constată că aceasta, nu a putut fi analizată pe fondul cauzei, deoarece a fost depusă ulterior termenului prevăzut de Legea nr.173/2006 care a modificat și completat Ordonanța de Urgență nr.214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența și al cărui text, a intrat în vigoare începând cu data de 25 mai 2006.
Potrivit prevederilor art.2 din aceiași lege, "se acordă un termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, în care persoanele condamnate sau supuse unei măsuri administrative abuzive, ori după decesul acestora, soțul sau rudele până la gradul al patrulea inclusiv pot depune cerere pentru constatarea calității de luptăto în rezistența ", în acest sens, ultima zi de depunere a cererilor a fost data de 27 noiembrie 2006.
Din înscrisurile existente la dosarul cauzei, s-a constatat că reclamantul a depus cererea ulterior acestui termen, respectiv la data de 4 2007 data registraturii generale a Ministerului Justiției, motiv pentru care i s-a respins ca fiind tardiv introdusă.
Precizarea în lege a termenului până la care persoanele au posibilitatea să depună cereri, este o prevedere imperativă, de care Comisia a trebuit să țină seama la soluționarea cererii.
În raport de această situație se constată că soluția Comisiei pentru constatarea calității de luptător în rezistența este legală și pe cale de consecință va respinge plângerea formulată ca neîntemeiată.
Pentru aceste motive,
În numele legii
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamantul -, domiciliat în comuna sat,- jud. A împotriva pârâtului Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența, cu sediul în B sector 5-.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 22 09 2008.
Președinte, Grefier,
- - - -
Red.IC
Dact./ex.4/29 10 2008
Președinte:Ioan CibuJudecători:Ioan Cibu