Anulare act administrativ fiscal. Decizia 1679/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR- ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.1679
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 22.06.2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Duican Doina
JUDECĂTOR 2: Bîcu Vasile
JUDECĂTOR 3: Cosma Carmen
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI S împotriva sentinței civile nr.121 din data de 19.02.2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă - SERV SRL S și cu intimații pârâți, și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI S și intimatul pârât CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI S prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar și intimata reclamantă - SERV SRL S prin consilier juridic cu delegație la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurentul pârât, prin apărător, solicită admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței recurate în ceea ce privește admiterea în parte a capătului de cerere privind anularea parțială a certificatului de urbanism emis de Primarul Municipiului S, arătând că instanța de fond a făcut o interpretare greșită a probelor administrate în cauză, fără cheltuieli de judecată.
Intimatul reclamant, prin apărător, solicită respingerea recursului ca nefondat pentru motivele arătate în întâmpinare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.121F/19.02.2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița -Secția civilă, în dosarul nr-, a fost admisă ca fiind fondată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local al Municipiului S și respinsă cererea formulată împotriva acestuia ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită de calitatea procesuală pasivă; s-a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților și.
A fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta - " Serv" SRL S în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului S, dispunându-se anularea în parte a certificatului de urbanism nr.11044/17.04.2007 emis de pârât, în sensul excluderii din acesta a obligativității obținerii acordului autentificat al tuturor proprietarilor de apartamente din -.25,.B și al Asociației de Proprietari.
A fost respinsă cererea privind obligarea pârâtului Primarul Municipiului S, la eliberarea autorizației de construire pentru executarea lucrărilor de branșament alimentare apă pentru contorizare individuală la blocul de locuințe 25.B din localitatea S str.- -.
Totodată a fost respinsă ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantă împotriva pârâților și.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că în ceea ce privește certificatul de urbanism nr.11044/17.04.2007 ca autoritate publică emitentă a impus o condiție excesivă, care depășește cerințele reglementate de nr.1430/2005 privind normele metodologice de aplicare a Lg.50/1991, anexa 2 lit.4.
Cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtului Primarul Municipiului S, la eliberarea autorizației de construire a reținut în temeiul disp.art.7 din Lg.50/1991 că eliberarea acesteia este condiționată de depunerea documentației și avizelor prevăzute de lege, astfel că lipsa unuia dintre ele justifică refuzul autorității de a emite autorizația de construire.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata daunelor morale și materiale instanța a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile legale privind angajarea răspunderii civile delictuale conf.disp.art.998 cod pr.civ.
Împotriva acestei sentințe,în termen legal a formulat recurs pârâtul Primarul Municipiului S, criticând- ca nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului formulat, recurentul pârât a susținut în esență că instanța de fond a apreciat greșit situația de fapt și a făcut o aplicare restrânsă a prevederilor legale în materie, având în vedere doar prevederile Lg.50/1991 și a normelor de aplicare.
Consideră recurentul că includerea de către emitent în certificatul de urbanism a condiției privind acordul autentificat al tuturor proprietarilor de la -.25,.B, precum și al asociației de proprietari, este legală întrucât lucrările ce urmează a fi efectuate afectează proprietatea comună a tuturor proprietarilor din condominoul respectiv, iar decizia asupra efectuării lor se ia de către adunarea generală a proprietarilor, în condițiile legii.
A mai susținut recurentul că în mod greșit a apreciat instanța că adresa cu nr.7/12.02.2007 a asociației de proprietari este echivalentă unui "acord" în sensul legii, deși anterior solicitase depunerea procesului verbal al adunării generale prin care s-a luat hotărârea executării lucrărilor.
În drept au fost invocate disp.art.304 pct.8 și 9, art.3041, 312 pct.3 cod pr.civ.
Intimata - " Serv" SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de instanța de fond.
Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât și în temeiul disp.art.3041cod pr.civ. Curtea constată că recursul formulat în cauză este nefondat.
Astfel, susținerile recurentului formulate în temeiul disp.art.304 pct.8, cu privire la interpretarea greșită a actului dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, nu pot fi reținute, Curtea constatând că instanța de fond a apreciat corect actul supus judecății, în speță certificatul de urbanism nr.11044/17.04.2007, a cărui anulare s-a solicitat.
În ceea ce privește condiția impusă prin certificatul de urbanism privind necesitatea acordului autentificat al tuturor proprietarilor de apartamente din -.25,.B, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză, respectiv dispozițiile Lg.50/1991 ca și ale Ordinului Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului nr.1430/2005 privind Normele metodologice de aplicare a acesteia anexa 2 lit.4 și a reținut faptul că această condiție este excesivă.
Potrivit acestor norme, acordul vecinilor exprimat în formă autentică este necesar în cazul construcțiilor noi amplasate adiacent construcțiilor existente sau în imediata vecinătate, în cazul unor lucrări care impun luarea unor măsuri de intervenție pentru protejarea imobilelor existente în cazul amplasării unor construcții noi cu alte funcții decât cele ale clădirilor învecinate și dacă prin natura activităților desfășurate în aceste incinte s-ar produce poluare de orice fel precum și pentru lucrări care au ca scop schimbarea destinației de locuință a clădirilor individuale.
Cum lucrările pentru care s-a solicitat autorizarea nu intră sub incidența acestor proceduri legale, Curtea constată că instanța de fond a apreciat în mod corect caracterul excesiv al acestei condiții impuse prin certificatul de urbanism atacat.
Susținerile recurentului cu privire la incidența în cauză a unor prevederi legale cum ar fi dispozițiile Lg.114/1996, HG 400/2003 și OG 85/2001 sunt nefondate, în speță obiectul fiind anularea certificatului de urbanism emis în temeiul dispozițiilor Lg.50/1991, lege cu caracter special care reglementează condițiile de emitere a acestuia.
Astfel fiind, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică și în temeiul disp.art.312 al.1 cod pr.civ. va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de Primarul Municipiului S, împotriva sentinței civile nr.121/19.02.2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă - " Serv" SRL S și cu intimații pârâți și și Consiliul Local al Municipiului
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 22.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Red.DD GREFIER
EF/2ex.
10.07.2009
Tr.
Jud. Al.
Președinte:Duican DoinaJudecători:Duican Doina, Bîcu Vasile, Cosma Carmen