Anulare act administrativ fiscal. Decizia 1825/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A-VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1825
Ședința publică de la 28.09.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Bulancea Diana Magdalena
JUDECĂTOR 2: Voicu Rodica
JUDECĂTOR 3: Hortolomei
GREFIER: -
...
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurentul - reclamant, împotriva Sentinței civile nr. 395/02.02.2009, pronunțată în dosarul nr. 39207/3/CA/2008 de Tribunalul București - Secția a IX - a Contencios Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimații - pârâți REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA - DIRECȚIA SILVICĂ C și.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că, la data de 22.05.2009, prin Serviciul Registratură, recurentul - reclamant a depus la dosar precizări, iar la data de 23.09.2009, acesta a depus, tot la Serviciul Registratură, o cerere de judecare a cauzei în lipsă.
Curtea, constată că prin cererea de recurs recurentul - reclamant a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 pct. 2.pr.civ. iar în conformitate cu dispozițiile art. 150.pr.civ. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.
CURTEA,
Asupra recursului din prezenta cauză:
Prin sentința civilă nr. 395/02.02.2009, Tribunalul București - Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamantul, în contradictoriu cu Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția Silvică C și, în favoarea Judecătoriei Calafat.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal sub nr- și precizată la 05.01.2009, reclamantul a chemat în judecată pârâta Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică C și șeful de Ocol Silvic, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să constate încetat de drept contractul nr.1831/29.05.2008, să oblige pârâta la încheierea unui nou contract de pază și prestări servicii conform noului Cod Silvic; să constate că reclamantul a fost lipsit de proprietatea pădurii sale în tot cursul anului 2008, să oblige pârâta la plata daunelor cominatorii și compensatorii pentru lipsirea de proprietate și neefectuarea lucrărilor de specialitate în pădurea proprietatea reclamantului.
Pârâta a invocat prin întâmpinare excepția necompetenței instanței, excepție ce a fost admisă în raport de următoarele considerente:
Izvorul pretențiilor reclamantului decurge din încheierea și executarea contractului de prestări silvice, contract care nu are natura unui contract administrativ, în înțelesul Legii nr.554/2004, art. 2 alin. 1 lit.
Contractul de prestări servicii silvice se încheie în scopul asigurării pazei fondului forestier aflat în proprietatea terțelor persoane, a asigurării lucrărilor de împăduriri, regenerare, îngrijire, exploatare a masei lemnoase, în conformitate cu legislația în vigoare în domeniul silvic, obligativitatea încheierii contractului de prestări servicii silvice fiind menținută prin dispozițiile noului cod silvic, Legea nr.46/2008.
Așadar, aprecierea naturii juridice a contractului de prestări servicii silvice pornește de la ipoteza că Regia Națională a Pădurilor Romsilva, prin structurile sale teritoriale, exercită prin servicii calificate funcția de conservare a fondului forestier, inclusiv prin supravegherea modalității de exploatare a masei lemnoase, în beneficiul proprietarilor de terenuri împădurite, ceea ce conferă contractului natura juridică a unui contract de drept privat și nu de drept public.
Faptul că Romsilva este autorizată să încheie contractele de prestări servicii silvice și caracterul impus al acestui tip de contracte nu are relevanță în aprecierea naturii juridice a acestor contracte, cât timp serviciile asigurate astfel privesc un bun care constituie proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice și nu bunuri proprietate publică, relevante fiind în acest sens dispozițiile art.13 din Legea nr.46/2008 care nu interzic prestarea serviciilor silvice și de către ocoale silvice private.
Nici în cuprinsul reglementării anterioare și nici în Legea nr.48/2006 nu este instituită expres competența instanțelor de contencios administrativ pentru soluționarea litigiilor născute din executarea sau încetarea contractelor de prestări servicii silvice, astfel că, în raport de aceste considerente instanța a admis excepția invocată și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Calafat, în temeiul art. 137 Cod procedură civilă, art.5 și 10 alin.1 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, în termen legal, a declarat recurs reclamantul, criticând soluția instanței de fond pentru următoarele considerente:
Conform legilor silvice, contractele de paza sunt obligatorii (codul silvic Legea 46/2008), aspecte dovedite în acțiune și în cererea precizatoare. Astfel, recurentul-reclamant, ca și proprietar de pădure nu are alternativa, alta decât a face numai cu aceștia contracte de pază și prestări servicii, acesta fiind unul administrativ având în vedere că pârâții prestează lucrări de interes public, inclusiv într-un contract cu o persoana privată. Conform art.5.2 din contractul atacat se scriu următoarele: "în afara serviciului de pază, va efectua, contra-cost, pe baza de deviz însușit cu semnătură de Beneficiar, următoarele servicii publice", dintre acestea 10 puncte fiind de interes public:
- "prevenirea și combaterea boilor și dăunătorilor, stabilite pe baza lucrărilor de semnalare, depistare și prognoza";
- luarea măsurilor pentru prevenirea și stingerea incendiilor de pădure;
- împădurirea și ajutorarea regenerărilor naturale .";
- întocmirea evidentelor analitice, a constituirii și cheltuirii Fondului de conservare și regenerare prevăzut de G nr.96/1998 cu modificările ulterioare.
Toate acestea sunt de interes public deoarece este imposibil a departaja aceste prestații către recurent, de cele ce le efectuează în interes public în pădurile statului ale căror limite sunt comune cu proprietatea acestuia. Lipsa acestor prestații în proprietatea recurentului-reclamant face inutile orice intervenții în pădurea statului. De asemenea, neefectuarea acestor obligații duce la reducerea cantităților de oxigen prin împuținarea arborilor sau neregenerarea pădurii, iar prin aceasta, recurentul-reclamant, prin proprietatea sa, este un furnizor de mediu.
De altfel, prin legile silvice, aceste servicii sunt obligatorii iar recurentul, în calitate de proprietar, nu are voie să nu le accepte, intrând sub incidența penalului aducând, prin neacceptarea efectuării lor, prejudicii grave atât proprietății private, cât și celei de stat.
Obligativitatea prevederilor ce apar și în contract este reliefată în codul silvic și alte documente de asemenea factură. În cazul în care nu prezintă un contract de prestări servicii, autoritatea superioară atât recurentului-reclamant, ca și proprietar, cât și a pârâtei Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția Silvică C, în calitate de administrator al pădurilor statului, purcede la amenzi și la obligarea la încheierea unui contract, recurentul fiind obligat să îl încheie doar cu pârâta, dar cu ocolul în a cărei rază de proximitate se află proprietatea sa, iar aceasta nu poate refuza încheierea acestuia.
Acest contract, chiar încheiat de pârâtă cu o persoană fizică, are caracterul unui act administrativ, având în vedere tocmai faptul că prestările prevăzute în acesta sunt lucrări de interes public, contractul referindu-se la protecția unui întreg ecosistem. Astfel, considerarea acestui contract ca fiind prestări servicii pentru o suprafață limitată de pădure este incorectă și aceasta având în vedere imposibilitatea decupării, strict a suprafeței recurentului-reclamant de pădure de restul ansamblului.
Referitor la competenta teritorială arată că, presupunând că acest contract nu ar fii asimilabil unuia administrativ, ci ar fi considerat a fi un contract comercial, atunci declinarea acestui dosar către Judecătoria Calafat este total incorectă, întrucât, prin cererea precizatoare a renunțat la capetele de cerere ce conțineau și compensațiile pentru daunele aduse. Reprezentantul Direcției Silvice a susținut că totuși a rămas un cap de cerere cu pretenții și probabil acesta a fost și motivul declinării către Judecătorie.
Oricum ar fi considerat instanța de fond, acest lucru este incorect deoarece dacă s-ar fi considerat păstrarea acelui cap de cerere și anume compensații referitoare la materialul lemnos neexploatat în anul 2008 ( 22003), valoarea de piață a acestei mase lemnoase depășește cu mult valoarea de un miliard de lei. Pe de altă parte, conform aceluiași art.2 Cod procedură civilă, pentru "procesele și cererile în această materie (b - comercială) al căror obiect este neevaluabil în bani" este competent Tribunalul.
De altfel, obiectul acestei acțiuni este acela de a se constata nulitatea prin neprelungire a contractului de prestări servicii dintre recurent și P -S C, deci un obiect neevaluabil în bani. Cererile ulterioare din acțiune se referă strict la această constatare, cum ar fi lipsirea de proprietate, etc.
Intimații-pârâți intimații - pârâți Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția Silvică C și nu au formulat întâmpinare.
Prin precizarea realizată ulterior, recurentul a reluat parte din criticile formulate prin motivele de recurs și mai arătat totodată, faptul că argumentul că art. 13 din Legea 46/2008 nu interzice prestarea lucrărilor silvice și de către ocoalele silvice, este greșită, arătând totodată, că dreptul său de proprietate este îngrădit de numeroase limitări, el aflându-se și într-o zonă protejată, într-o arie de importanță comunitară, contractul fiind așadar, unul administrativ. Întrucât a renunțat la toate capetele de cerere referitoare la bani, nu este competentă Judecătoria Calafat, cu atât mai mult cu cât pârâta are sediul la C, deci Tribunalul Dolj ar fi putut fi competent. De altfel, cum contractul a fost semnat cu Romsilva, singura entitate cu personalitate juridică, s-ar putea aprecia că devine competent Tribunalul București, raportat la art. 8.pr.civ. Această problemă de competență s-a clarificat prin recursul în interesul legii nr. 32/2008 al instanței supreme. Raportat la valoarea obiectului de peste 100.000 lei, apreciază că doar Tribunalul poate fi competent, impunându-se cel din
A depus înscrisuri la dosar, reprezentând lista ariilor protejate din județul D, schită, adresa 558/2006, un proiect, decizia în interesul legii evocată.
Curtea de APEL BUCUREȘTI s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezenta cauză, date fiind prevederile art.3 Cod procedură civilă și Legea nr.554/2004, modificată și completată.
Verificând sentința civilă recurată prin prisma motivelor de recurs formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform art.3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază recursul ca nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, cum corect a reținut și instanța de fond, obiectul principal al prezentului litigiu este dat de obligarea la încheierea unui contract de prestări servicii silvice concomitent cu constatarea încetării de drept a vechiului contract nr. 1831/2007.
Reclamantul recurent a încheiat acest contract și ca atare, este îndrituit la încheierea unui astfel de contract, în temeiul obligației salepropter in rem, derivate din calitatea de deținător al unui corp de pădure. Această obligație este una de natură pur civilă, asemănătoare celei reglementate, de cultivare a terenurilor agricole, de către cei ce le dețin și își are fundamentul în natura bunului deținut, în speță cu titlu de proprietar, aceea de pădure, considerente de ordin economic, de mediu și ecologic impunând anumite atribuții ale deținătorilor unor astfel de bunuri. Aceste obligații circumstanțiază dreptul de proprietate al deținătorului, fără a îi afecta conținutul său, fiind determinate de natura specială a bunului obiect al dreptului de proprietate. Un astfel de regim juridic se regăsește de exemplu, și în cazul celor ce dețin arme de foc.
Considerentele sociale, necontestate, care circumstanțiază regimul juridic al unor astfel de bunuri, nu atrage însă declararea lor ca fiind de interes public, deoarece bunurile care fac parte din această categorie, sunt expres prevăzute de lege sau acte normative detaliatoare, încadrarea lor astfel fiind realizată în baza unei proceduri speciale. Deși recurentul a precizat că pădurea sa s-ar afla într-o zonă protejată astfel, de importanță comunitară, care ar determina caracterul bunului de interes public și eventual, atragerea caracterului administrativ al contractului, totuși recurentul nu a realizat dovada concretă în acest sens, potrivit obligației prevăzute de art. 1169 Cod Civil, art. 129 al. 1.pr.civ, lista depusă în recurs atestând doar existența unei astfel de arii în zonă, dar nu și identitatea dintre această zonă și pădurea sa.
În consecință, Curtea își însușește pe deplin, considerentele temeinice ale primei instanțe de judecată, pe care le apreciază corecte și judicioase, existența mai multor obligații prevăzute de acte normative speciale, în considerarea naturii speciale a bunului, printre care și încheierea unui contract conform prevederilor legale incidente, cu clauze specifice, neatrăgând caracterul administrativ al contractului care trebuie încheiat sau a cărui încetare se solicită a se constata.
Sub aspectul competenței atrase de către decizia nr. 32/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea constată că potrivit propriilor susțineri ale recurentului, inclusiv din cadrul precizării la motivele de recurs, acesta a renunțat la toate capetele de cerere evaluabile în bani (fila 40 dosar recurs), astfel încât stabilirea competenței în funcție de valoarea litigiului, nu este incidentă în cauză, rămânând o cerere neevaluabilă în bani (constatarea încetării și obligație de a face - de a încheia un nou contract), astfel încât valoarea actuală a corpului de pădure este nerelevantă cauzei.
Chiar dacă am aprecia contrar susținerii recurentului, că cererea precizatoare de la fond nu a înlăturat toate capetele de cerere referitoare la pretențiile bănești, Curtea constată că aceste capete de cerere rămase sunt accesorii celor două neevaluabile evocate, astfel încât competența rămâne stabilită astfel, potrivit art. 17.pr.civ.
Fiind vorba despre un contract de natură civilă între părți, care atrage competența materială de soluționare a cauzei, de către judecătorie, devin incidente prevederile art. 10 al. 1.pr.civ, conform cărora, "în afară de instanța domiciliului pârâtului, mai sunt competente, în cererile privitoare la anularea unui contract, instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, chiar și în parte, a obligațiunii". Or, executarea obligațiunii se realizează în raza teritorială a Judecătoriei Calafat, normele menționate vizând o competență alternativă în raport de prevederile art. 5 Cod procedură civilă. În ce privește tribunalul (atât B cât și D), el nu este competent, așa cum am arătat.
Pe cale de consecință, întrucât sentința instanței de fond este legală și temeinică, se va respinge recursul ca nefondat, conform art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul - reclamant, împotriva Sentinței civile nr. 395/02.02.2009, pronunțată în dosarul nr. 39207/3/CA/2008 de Tribunalul București - Secția a IX- a Contencios Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimații - pârâți REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA - DIRECȚIA SILVICĂ și.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Tehnodact. /
2 ex./12.02.2010
- Secția a IX-a -
Președinte:Bulancea Diana MagdalenaJudecători:Bulancea Diana Magdalena, Voicu Rodica, Hortolomei
