Anulare act administrativ fiscal. Decizia 1837/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A-VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 1837

Ședința publică de la 28.09.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Bulancea Diana Magdalena

JUDECĂTOR 2: Voicu Rodica

JUDECĂTOR 3: Hortolomei

GREFIER: -

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta - reclamantă, împotriva Sentinței civile nr. 1819/13.05.2009, pronunțată în dosarul nr. 14731/3/CA/2009 de Tribunalul București - Secția a IX - a Contencios Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimata - pârâtă AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta - reclamantă, prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. 48 din data de 25.09.2009 pe care o depune în ședință, lipsind intimata - pârâtă AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a facut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar dispuse prin rezoluție, după care:

Recurenta - reclamantă, prin avocat, face dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar dispuse prin rezoluție.

Instanța pune în discuție excepția nulității cererii de recurs, pentru nemotivarea în termenul legal.

Recurenta - reclamantă, prin avocat, solicită respingerea excepției nulității cererii de recurs pentru nemotivarea în termenul legal, susținând că, fiind o hotărâre ce se ataca în 5 zile de la pronunțare, Sentința civilă nr. 1819/13.05.2009 Tribunalului București - Secția a IX - a Contencios Administrativ și Fiscal nu i-a fost niciodată comunicată și astfel, neștiind cu precizie data când aceasta va fi redactată nu a putut proceda la depunerea mai timpurie a motivelor de recurs.

În plus, recurenta - reclamantă, invocă excepția de necompetență materială a Curții de APEL BUCUREȘTI, considerând ca instanță competentă pentru soluționarea prezentei cauze Tribunalul București. Astfel, în temeiul art. 304 și următoarele, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii Tribunalului București - Secția a IX - a Contencios Administrativ și Fiscal și trimiterea spre rejudecare la aceeași instanță. Se solicită și obligarea intimatei - pârâtă AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea va considera încheiate dezbaterile și va reține cauza spre soluționare.

CURTEA,

Asupra recursului de față.

Prin sentința civilă nr.1819/13.05.2009 pronunțată de Tribunalul București -Secția a IX- Contencios Administrativ și Fiscal s-a admis excepția de necompetență materială, s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților către Curtea de APEL BUCUREȘTI -Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal.

Pentru a se pronunța astfel tribunalul a reținut incidența disp.art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004 și faptul că prezenta acțiune are ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei stabilite ca despăgubire conf.Lg.290/2003.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta fără a fi depuse motivele de recurs.

Pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea cererii ca nefondată.

La termenul din 28.09.2009, Curtea a pus în discuție excepția nulității cererii de recurs pentru nemotivarea în termenul legal conf.art.306 pr.civ.

Recurenta prin apărător a înțeles să invoc ca motiv de ordine publică excepția de necompetență materială a Curții de APEL BUCUREȘTI, motiv pe care instanța și l-a însușit în conf.cu art.3041pr.civ.

Prin urmare se va respinge excepția nulității cererii de recurs pentru nemotivarea în termenul legal.

În ceea ce privește excepția de necompetență materială a Curții de APEL BUCUREȘTI -Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal în soluționarea cererii de față, Curtea apreciază că în cauză sunt aplicabile disp.art.8 din Lg.290/2003, chiar dacă în cauză nu se contestă o decizie emisă de autoritatea pârâtă.

În practica judiciară s-a decis constant că și celelalte cereri care converg la valorificarea drepturilor prevăzute cu o competență specială, de o lege specială, în speța noastră lipsa unui răspuns din partea pârâtei în ceea ce privește efectuarea plății despăgubirilor stabilite prin hotărârea nr.25/2007 primesc același regim juridic de soluționare și anume cel prevăzut de Lg.290/2003, respectiv sunt de competența Tribunalului București.

În consecință în conf.cu art.312 al.5 pr.civ. se va admite recursul, se va casa sentința recurată și trimite cauza spre soluționare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge excepția nulității cererii de recurs.

Admite recursul formulat de recurenta - reclamantă, împotriva sentinței civile nr. 1819/13.05.2009, pronunțată în dosarul nr. 14731/3/CA/2009 de Tribunalul București - Secția A IX - a Contencios Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimata - pârâtă autoritatea națională pentru restituirea proprietăților.

Casa sentința civilă recurată și trimite cauza spre competentă soluționare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 28.09.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

Red.VR GREFIER

EF/2ex.

8.10.2009

Tr.B-09

Jud. PL

Președinte:Bulancea Diana Magdalena
Judecători:Bulancea Diana Magdalena, Voicu Rodica, Hortolomei

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 1837/2009. Curtea de Apel Bucuresti