Anulare act administrativ fiscal. Decizia 1848/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1848
Ședința publică de la 01.10.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Stânișor Denisa Angelica JUDECĂTOR 2: Canacheu Claudia Marcela
JUDECĂTOR - -
GREFIER
...
Pe rol soluționarea recursului declarat de pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 1217 pronunțată de Tribunalul București - Secția a -IX-a Contencios Administrativ și Fiscal la data de 25.03.2009 în dosarul nr.48092/3/CA/2008, în contradictoriu cu reclamantul și cu pârâta INSTITUȚIA PREFECTULUI MUNICIPIULUI B - COMISIA PENTRU APLICAREA LEGII NR. 9/1998.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul - reclamant - prin avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind recurenta - pârâtă și intimata - pârâtă INSTITUȚIA PREFECTULUI MUNICIPIULUI B - COMISIA PENTRU APLICAREA LEGII NR. 9/1998.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Apărătorul intimatului - reclamant precizează că nu mai are cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, solicitând cuvântul pe cererea de recurs.
Curtea, având în vedere că în cauză nu mai sunt cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Apărătorul intimatului - reclamant solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii de fond, ca fiind legală și temeinică. Depune la dosar dovada că s-a prezentat și în anul 2005 și în anul 2006, fără a i se aduce la cunoștință faptul că dosarul a fost soluționat. A tot depus documente la dosar, însă s-a ajuns la o confuzie, în sensul că i-a fost comunicată hotărârea din 2004, fapt neadevărat, deoarece această hotărâre nu i-a parvenit. Nu a primit hotărârea din 2004. Solicită astfel respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii de fond, ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 150.pr.civ. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.1217/25.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal s-a admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr.9/1998 și Instituția Prefectului Municipiului B - Comisia pentru aplicarea Legii nr.9/1998; s-a anulat decizia nr.2059/ 30.10.2008 și a fost obligată pârâta să emită un nou act administrativ prin care să fie invalidată hotărârea nr.3023/24.06.2004 a Comisiei Municipiului B pentru aplicarea Legii nr.9/1998 și pe cale de consecință, să reanalizeze dosarul împreună cu dosarul în cadrul căruia a fost emisă Hotărârea nr.3506/13.07.2007 a Comisiei Municipiului B pentru aplicarea Legii nr.9/1998 aflată în procedura de validare.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrata la Comisia Municipiului B pentru aplicarea legii nr.9/1998 sub nr. 1301/04.03.1998, reclamantul a solicitat despăgubiri conform legii nr. 9/1998 pentru bunurile abandonate în Bulgaria de defunctul, cerere care a fost soluționata prin emiterea hotărârii nr. 73/24.03.2000 prin care comisia a propus acordarea de despăgubiri acestuia.
Ulterior, dar înainte de soluționarea primei cereri, reclamantul a formulat o altă cerere înregistrată la Comisia Municipiului B sub nr. 1076/2055/23.02.1999 care a fost respinsa prin hotărârea nr. 3023/ 24.06.2004 pentru ca documentele aflate la dosar nu sunt suficiente pentru dovedirea celor solicitate.
Aceasta hotărâre nu a fost comunicata în termenul legal reclamantului, ci a fost înaintată la care a validat-o prin decizia nr. 2059/30.10.2008.
Totodată, astfel cum rezulta din adresa nr. 36063/P/05.12.2008, pe numele reclamantului a mai fost emisa de către aceeași comisie si hotărârea nr. 3506/13.07.2007 prin care a fost respinsa cererea formulata de reclamant, înregistrată sub nr. 8941/3895/ 11.05.2005, pentru aceleași bunuri ale defunctului, cu motivarea ca reclamantul a mai solicitat și i s-a aprobat acordarea de despăgubiri prin hotărârea nr. 73/24.03.2000.
Dat fiind faptul ca odată cu comunicarea adresei nr. 36063/P/ 05.12.2008 reclamantul a aflat despre existenta celor doua hotărâri, nr. 3023/24.06.2004 si 3506/13.07.2007, precum si despre motivele care au determinat respingerea cererilor sale de acordare de compensații, a formulat prezenta acțiune în scopul de a obține o reevaluare a pretențiilor sale prin prisma documentelor atașate celor doua cereri, respectiv cea respinsă și validată prin decizia nr. 2059/2008 și cea înregistrată de comisie sub nr. 8941 /3 895/ 11.05.2005 si soluționată prin hotărârea nr. 3506/ 13.07.2007, aflata in curs de validare de către, deoarece aceasta s-a dorit a fi o completare a cererii din 1999, dar care, urmare a înregistrării sub un număr diferit si a soluționării primei cereri formează acum un dosar distinct.
Având în vedere această situație de fapt, precum si împrejurarea că hotărârea nr. 3023/2004 a comisiei nu a fost comunicata reclamantului în termenul prevăzut de art. 7 alin. 2 din legea nr. 9/1998 pentru a putea fi contestata separat, tribunalul constata, pe de o parte ca acesta este in termen sa conteste hotărârea menționată, validata prin decizia nr. 2059/30.10.2008 întrucât termenul legal de 15 zile începe să curgă de la comunicare, respectiv de la data emiterii adresei nr. 36063/P/ 05.12.2008, în lipsa unei dovezi contrare, iar fata de împrejurarea ca în evidenta se afla in curs de validare o completare a cererii validate prin decizia contestata in cauza, formulata de reclamant, căreia i-au fost atașate și acte în susținere și care a fost înregistrată sub nr.8941/3895/ 11.05.2005 și soluționată prin hotărârea nr. 3506/13.07.2007, constata ca se impune reanalizarea pretențiilor reclamantului de către, după conexarea celor doua dosare și prin prisma tuturor documentelor atașate acestor cereri. Aceasta soluție se impune în condițiile în care prin hotărârea nr.3023/2004, solicitarea reclamantului de acordare de compensații pentru bunurile abandonate în Bulgaria de defunctul a fost respinsă tocmai pentru lipsa unor documente doveditoare pe care reclamantul susține ca le-a pus la dispoziția Comisiei.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta invocând excepția prescripției dreptului la acțiune împotriva hotărârii nr.3023/24.06.2004 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr.9/1998 a Județului C, în raport de disp. art.7 alin.2 din Legea nr.9/1998.
A susținut că obligația comunicării hotărârii revenea Prefecturii Municipiului B și nu recurentei.
Prin decizia nr.2059/30.10.2008 a vicepreședintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților a fost validată Hotărârea nr.3023/24.06.2004 deoarece solicitantul nu a depus acte doveditoare conform art.4 alin.1 din Legea nr.9/1998, deși i s-a comunicat ce acte sunt necesare, nimeni neputând invoca necunoașterea legii în apărarea sa.
Recurenta a mai precizat că reclamantul a mai beneficiat de o compensare a bunurilor prin Hotărârea nr.73/24.03. 2004 Comisiei Municipiului B și a mai depus încă o cerere.
A apreciat că anularea Deciziei nr.2059/30.10.2008 nu atrage și anularea Hotărârii nr.3023/24.06.2004, iar Serviciul pentru aplicarea Legii nr.9/1998 din cadrul Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nu are atribuții și posibilități legale de evaluare a proprietăților.
Analizând actele aflate la dosar prin prisma motivelor de recurs invocate și a disp.art.3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Excepția prescripției dreptului la acțiune împotriva Hotărârii nr.3023/24.06.2004 a Comisiei Municipiului B pentru aplicarea Legii nr.9/1998 a fost invocată și în fața instanței de fond care în mod corect a reținut caracterul său neîntemeiat față de împrejurarea că respectiva hotărâre nu a fost comunicată reclamantului decât prin adresa nr.36063/P/05.12.2008.
În consecință, termenul de 15 zile prev. de art.7 alin.2 din Legea nr.9/1998 începe să curgă de la data acestei comunicări, neavând relevanță sub acest aspect cărei autorități publice îi revenea obligația comunicării hotărârii, recurentei sau Prefecturii Municipiului
Cu privire la susținerea că reclamantul nu a depus acte doveditoare deși i-au fost solicitate, acesta fiind motivul respingerii cererii de despăgubiri, Curtea reține că reclamantul a atașat uneia din cererile formulate, documente doveditoare potrivit art.5 din Legea nr.9/1998, în mod corect apreciind instanța de fond că este necesară conexarea celor două dosare și reanalizarea pretențiilor reclamantului prin prisma tuturor înscrisurilor care au fost prezentate de acesta.
Referitor la aprecierea că anularea Deciziei nr.2059/30.10.2008 nu atrage și anularea Hotărârii nr.3023/24.06.2004, se constată că anularea acestei decizii are drept consecință invalidarea respectivei hotărâri, prin adoptarea unui act administrativ în acest sens, ceea ce implică reanalizarea dosarului soluționat prin hotărârea nr.3023/2004 împreună cu dosarul în care a fost emisă hotărârea nr.3506/13.07.2007 a Comisiei Municipiului B pentru aplicarea Legii nr.9/1998.
Față de aceste considerente, în temeiul disp. art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 1217 pronunțată de Tribunalul București - Secția a -IX-a Contencios Administrativ și Fiscal la data de 25.03.2009 în dosarul nr.48092/3/CA/2008, în contradictoriu cu reclamantul și cu pârâta INSTITUȚIA PREFECTULUI MUNICIPIULUI B - COMISIA PENTRU APLICAREA LEGII NR. 9/1998.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 01.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
- -
GREFIER
Red.
Gh./2 ex.
07.10. 2009
Președinte:Stânișor Denisa AngelicaJudecători:Stânișor Denisa Angelica, Canacheu Claudia Marcela