Anulare act administrativ fiscal. Sentința 187/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA NR.187

Ședința publică din data de 19 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Duboșaru Rodica

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulată, potrivit Legii contenciosului administrativ, de reclamantul, domiciliat în comuna, sat, nr. 678, județul P, în contradictoriu cu pârâții COMISIA SUPERIOARA DE EVALUARE A PERSOANELOR CU handicap PENTRU ADULTI,cu sediul în B, sector 3,-,COMISIA DE EVALUARE A PERSOANELOR CU HANDICAP PENTRU ADULȚI, cu sediul în P,--16, județul P, CONSILIUL JUDETEAN P-DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI,cu sediul în P,--16, județul

Acțiunea scutită de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns reclamantul, reprezentat de avocat, potrivit delegației de la fila 38 dosar, lipsind pârâții Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți P, Consiliul Județean P - Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului și Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apărătorul reclamantului arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză și solicită cuvântul în susținerea acțiunii.

Curtea ia act de susținerile apărătorului reclamantului, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea cererii.

Avocat, pentru reclamantul, solicită admiterea acțiunii, să se dispună anularea în parte a deciziei de încadrare în grad de handicap pentru adulți nr.3250/ 2009 și a certificatului de încadrare în grad de handicap pentru adulți nr.9025/2008; să fie obligate pârâtele să elibereze certificatul și decizia de încadrare în grad de handicap în mod legal, cu începere din 18 septembrie 2008, cu gradul de handicap grav cu însoțitor și, potrivit art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 998 și 1203 Cod civil, obligarea la daune morale și materiale, existând prezumția simplă a prejudiciului.

În susținerea cererii, apărătorul reclamantului arată în esență că nu ancheta socială efectuată în cauză ulterior înregistrării cauzei a schimbat situația, astfel cum

s-a motivat prin noua decizie emisă de către Comisia Superioară; reclamantul are nevoie permanent de îngrijire.

Precizează că este inadmisibilă greșeala pârâtelor, întrucât, deși au avut în față și l-au examinat pe reclamant și au avut actele medicale în dosar, nu au stabilit diagnosticul corect, iar ancheta socială ulterioară schimbat total situația.

În ceea ce privește decizia nr.7437/2009 arată că aceasta nu poate produce efecte juridice, întrucât s-a dat după o altă decizie intrată în circuitul civil și care a produs efecte juridice, fiind dedusă judecării în cauză.

Referitor la cheltuielile de judecată, arată că le va solicita pe cale separată. Depune la dosar concluzii scrise.

CURTEA

Prin acțiunea înregistrată la această instanță sub nr. 399/42/11.05.2009, reclamantul, a chemat în judecată pe pârâții Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți P, Consiliul Județean P - Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului și Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți B, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se anuleze în parte Decizia de încadrare în grad de handicap pentru adulți nr.3250/7.04.2009, certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 9025/18.09.2008, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și a actelor subsecvente.

S-a mai solicitat obligarea comisiilor să-i elibereze certificatul, decizia de încadrare în grad de handicap în mod legal pentru boala pe care o are și anume scleroză laterală amiotrofică, boală care este incurabilă și iremediabilă, respectiv grad handicap grav cu însoțitor, precum și obligarea la despăgubiri reprezentând daune morale și materiale constând în cheltuieli suplimentare pe care le face pentru îngrijire și întreținere, în lipsa serviciului soției care a renunțat pentru a-l îngriji în mod permanent, în temeiul art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004.

În final, s-a solicitat obligarea pârâților la executarea hotărârii în termen de 30 de zile, în condițiile art. 16 alin. 6 din Legea nr. 554/2004, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a fost diagnosticat în luna ianuarie 2007 cu scleroză laterală amiotrofică (), boală care, potrivit medical înseamnă afectarea cordoanelor laterale ale măduvei spinării și a bulbului rahidian cu apariția paraliziei musculare progresive.

Mai arată reclamantul că s-a adresat pârâtei Comisia de Evaluare a Persoanelor

cu handicap pentru Adulți P, care funcționează în cadrul Consiliului Județean P - Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru încadrarea în gradul de handicap corespunzător și obținerea drepturilor potrivit Legii nr.448/2006 R, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, această comisie eliberând certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 9025/18.09.2008, act juridic în care s-au făcut următoarele mențiuni:cod boală G 36.

Afecțiuni demielinizante acute diseminate; cod handicap 1, grad handicap "accentuat" cu mobilitate permanentă și nerevizuibilă.

Împotriva acestui act, reclamantul precizează că a formulat contestație la data de 14.10.2008, iar pârâta i-a comunicat în final decizia de încadrare în grad de handicap nr. 2250/7.04.2008, cu diagnosticul clinic;, adică G 36 - afecțiuni

demielinizante acute diseminate și E 78 tulburări de metabolism ale lipoproteinelor și alte lipidemii, fiind încadrat în grad de handicap accentuat, cu valabilitate 12 luni și termen de revizuire 28.09.2009.

Mai arată reclamantul că respectiva comisie nu a fost legal constituită, potrivit art. 13 (7) din OUG nr. 14/2003 și nu a avut în vedere boala sa ca atare, o boală extrem de rară, foarte gravă și ireversibilă, comisia superioară a tratat neprofesional și inuman situația sa, ambele comisii nerespectând criteriile medico-psihosociale de încadrare în grad de handicap, aprobate prin Ordinul nr. 762/1992 din 31.08.2007 a.

Astfel, boala sa nu a fost încadrată corect potrivit normelor care sunt trecute la pct. C, în prezent nu mai poate folosi ambele mâini și boala începe să-i cuprindă și picioarele. În atare situație, soția sa fost nevoită să renunțe la serviciu pentru a-l îngriji și însoți permanent, iar Legea nr. 448/2006 instituie drepturi speciale pentru persoanele aflate în situația sa, arată reclamantul.

În dovedirea acțiunii, acesta a depus la dosar înscrisuri.

Instanța, la cererea reclamantului a dispus efectuarea unei expertize medico-legale care să stabilească în urma expertizării acestuia și a actelor pe care le deține, care este gradul de handicap în care se încadrează, administrând totodată și proba cu interogatoriu.

În final, în cauză s-a administrat proba cu interogatoriu și acte, pe motiv că reclamantul a renunțat la proba cu expertiză medico-legală.

Curtea analizând actele și lucrările dosarului, motivele acțiunii și dispozițiile legale în vigoare, urmează să respingă acțiunea pentru considerentele ce se vor arăta mai jos:

În data de 18.09.2008 sub nr. 9025, Consiliul Județean P - Comisia de Evaluare a Persoanelor cu handicap pentru Adulți a eliberat reclamantului, certificatul de încadrare în grad de handicap accentuat pentru cod boală.

În urma contestației făcute, reclamantului i s-a eliberat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale -Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap- Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți B, Decizia de încadrare în grad de handicap nr.3250/7.04.2009, cu diagnostic clinic G 36, E 78 și grad de handicap accentuat, fiind revizuibil în septembrie 2009.

Ulterior, și anume la data de 12.06.2009 prin Decizia nr. 7437 aceiași comisie, soluționând contestația reclamantului a procedat din nou la diagnosticarea reală a numitului, fiind diagnosticat cu grad de handicap grav și cu posibilitatea de a beneficia de asistent permanent, decizia fiind nerevizuibilă.

Prin acțiunea formulată, reclamantul a solicitat încadrarea sa în grad de handicap grav pentru a putea beneficia de mai multe drepturi, respectiv de asistent permanent, iar această cerință a sa a fost soluționată de pârâtă în luna iunie 2009.

Această din urmă decizie a fost emisă în urma anchetei sociale a Primăriei comunei M, care a precizat că bolnavul are nevoie de supraveghere, îngrijire și sprijin permanent.

Cererea reclamantului de anulare în parte a deciziei de încadrare în grad de handicap pentru adulți nr. 3250/7.04.2009 și încadrarea în grad de handicap grav cu însoțitor din data de 18.09.2008 și de obligare la daune morale și materiale a pârâților nu poate să fie însă admisă pentru următoarele considerente:

Încadrarea inițială a reclamantului de către pârâte în gradul de handicap accentuat, s-a făcut în baza unor criterii medico-psihosociale și legale, aprobate prin Ordinul comun nr. 762/31.08.2007 al și 1992/19.11.2007 a, pe bază de acte medicale, diagnostic și examinări de către personal autorizat și calificat, fiind încadrat și de Casa de Pensii în gradul II de invaliditate.

În condițiile în care, în cauză nu s-a mai efectuat expertiza de specialitate, reîncadrarea retroactivă a reclamantului în gradul de handicap solicitat nu poate fi admisă, deoarece după cum s-a arătat mai sus, examinarea sa clinică și medicală este competența organelor de specialitate. Pe de altă parte, pârâtele au avut în vedere ca decizia inițială să fie revizuibilă, procedându-se în final la reîncadrarea sa, după examinarea dosarului reclamantului.

Așa fiind, față de situația de fapt sus menționată și văzând și dispozițiile art. 18 din Legea nr.554/2004, privind contenciosul administrativ, Curtea va respinge acțiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

OTĂRĂȘTE:

Respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în comuna, sat, nr. 678, județul P, în contradictoriu cu pârâțiiCOMISIA SUPERIOARA DE EVALUARE A PERSOANELOR CU HANDICAP PENTRU ADULTI, cu sediul în B, sector 3,-, COMISIA DE EVALUARE A PERSOANELOR CU HANDICAP PENTRU ADULȚI,cu sediul în P,--16, județul P,CONSILIUL JUDETEAN P-DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI, cu sediul în P,--16, județul

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 octombrie 2009.

Președinte,

- -

Grefier,

- -

Red.

Tehnored.DL

6 ex./11.11.2009

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Președinte:Duboșaru Rodica
Judecători:Duboșaru Rodica

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Sentința 187/2009. Curtea de Apel Ploiesti