Anulare act administrativ fiscal. Sentința 1882/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR.1882

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 05.05.2009

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: Radu Ionel

GREFIER - -

Pe rol pronunțarea asupra cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul CORPUL CONTABILI ȘI AUTORIZAȚI DIN ROMÂNIA.

Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 28.04.2009, fiind consemnate prin încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 05.05.2009, când a hotărât următoarele:

CURTEA,

Prin cererea formulată la data de 22.09.2008 reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul CORPUL CONTABILI ȘI AUTORIZAȚI DIN ROMÂNIA, a solicitat instanței anularea hotărârii nr. 31/18.06.2007, emisă de comisia de disciplină din cadrul Corpului Contabili și Autorizați din România-Filiala B, modificată prin hotărârea nr. 27/07.03.2008 a Comisiei Superioare de Disciplină, prin care a fost sancționat cu suspendarea dreptului de exercitare a profesiei de expert contabil pe o perioadă de 6 luni.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat în esență că prin hotărârea contestată a fost sancționat pentru fapte care nu au caracterul de abateri de la obligațiile legale profesionale.

La dosar, reclamantul a depus, în copie, hotărârea contestată, hotărârea nr. 27/07.03.2008 și alte înscrisuri.

Prin sentința civilă nr. 3127/18.11.2008 Tribunalului București -Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal și-a declinat competența în favoarea acestei instanțe, având în vedere dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 și caracterul pârâtului de instituție centrală.

După declinare, reclamantul și-a completat acțiunea, în sensul că a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 25.000 lei, reprezentând daune morale.

În ședința publică din 31.03.2009 pârâtul a depus la dosar actele care au stat la baza hotărârii contestate, conform dispozițiilor instanței, iar apărătorul reclamantului, fiind interpelat, a arătat că înțelege să conteste exclusiv hotărârea nr. 31/18.06.2007, astfel cum a fost modificată prin hotărârea nr. 27/07.03.2008.

În ședința publică din 28.04.2009 reclamantul, prin apărător, a arătat că înțelege să conteste și hotărârea nr. 27/07.03.2008, însă instanța nu poate lua act de această completare a acțiunii, deoarece este formulată după termenul prevăzut de art. 132. proc. civ. De altfel, Curtea observă că prin completarea formulată în termen legal, reclamantul a înțeles să solicite numai obligarea pârâtului la plata de daune morale, fără a solicita și anularea hotărârea nr. 27/07.03.2008, deși avea posibilitatea și cunoștințele juridice necesare pentru acest demers.

În aceeași ședință publică, Curtea a pus în discuție excepția necompetenței materiale, având în vedere emitentul actului a cărui anulare se solicită.

În combaterea excepției, reclamantul a arătat că pârâtul este o autoritate centrală, singura cu capacitate de folosință, iar emitentul actului este un simplu departament din cadrul acestuia.

Analizând actele dosarului în raport cu excepția invocată, Curtea reține că reclamantul contestă hotărârea nr. 31/18.06.2007, adoptată de Comisia de disciplină de pe lângă Consiliul Filialei Ba C orpului Contabili și Autorizați din România, care, așa cum reiese din pct. 6 al Regulamentului de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină, aprobat prin HG nr. 58/2007, este un organism cu competențe locale.

Potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene se soluționează în primă instanță de tribunale.

Având în vedere cele două texte citate, Curtea constată că soluționarea prezentei cauze intră în competența Tribunalului București, care a fost inițial învestit. Așa fiind, va admite excepția invocată și pe cale de consecință își va declina competența în favoarea instanței susmenționate. Totodată, va constata ivit conflictul negativ de competență și pentru soluționarea acestuia va trimite caza la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Nu pot fi reținute argumentele aduse de reclamant în combaterea excepției, întrucât capacitatea juridică a emitentului unui act administrativ nu se confundă cu personalitatea sa juridică. Altfel spus, dacă un organism administrativ este investit de lege cu puterea de a emite acte administrative, are, în plan procesual, capacitate de folosință și de exercițiu.

Pe de altă parte, Curtea observă că argumentele reclamantului ar putea avea relevanță în stabilirea cadrului procesual, însă Legea nr. 554/2004 delimitează competențele materiale ale instanțelor specializate în raport cu emitentul actului administrativ și valoarea acestuia, nicidecum în funcție de persoanele chemate în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția de necompetență materială a Curții de Apel București.

Declină competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul, domiciliat în B, bd. T nr. 73, -. D,. 1,. 122, sector 6, în contradictoriu cu pârâtul CORPUL CONTABILI ȘI AUTORIZAȚI DIN ROMÂNIA, cu sediul în B, Intrarea nr. 1, sector 4, în favoarea Tribunalului București -Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal.

Constată ivit conflictul negativ de competență și pentru soluționarea acestuia va trimite caza la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi 05.05.2009.

Președinte, Grefier,

Președinte:Radu Ionel
Judecători:Radu Ionel

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Sentința 1882/2009. Curtea de Apel Bucuresti