Anulare act administrativ fiscal. Decizia 1970/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1970
Ședința publică din data de 12 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristina Petrovici
JUDECĂTOR 2: Monica Niculescu
JUDECĂTOR 3: Vasile Bîcu
GREFIER: - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentul - reclamant - împotriva sentinței civile nr. 260 din data de 02.04.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița, in dosarul nr-, in contradictoriu cu ntimatul - pârât INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI.
La apelul nominal făcut in ședință publică a răspuns recurentul - reclamant și ntimatul - pârât Inspectoratul de Poliție al Județului, prin consilier juridic, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că a fost depusă la dosar întâmpinare din partea intimatei parate.
Se depune din partea recurentului reclamanta dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar și note scrise.
Nemaifiind cereri de formulat, sau excepții de invocat, Curtea constată cauza in stare de judecată, acordând cuvântul in susținerea motivelor de recurs.
Recurentul - reclamant, având cuvântul, susține recursul declarat apreciind că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică in mod greșit fiind reținut că fișa de evaluare nu reprezintă un act normativ și ca urmare nu este supus controlului instanțelor judecătorești. In acest sens arată că respectivul act este emis de către Ministerul Internelor și Reformei Administrative - IPJ I, o autoritate publică, emis in vederea executării Legii 360/2002 privind Statul Polițistului, acesta generând raporturi juridice intre recurent și parată, fiindu-i amânată avansarea cu 2 ani și fiindu-i interzis timp de 3 ani de a participa la vreun concurs pentru ocuparea unei funcții. Mai arată recurentul faptul că prin soluția instanței i s-a îngrădit accesul la justiție, drept garantat de art. 120 din HG 611/4.06.2008.
Pentru considerentele arătate solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și admiterea acțiunii.
Intimata - parată, prin consilier, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică. In acest sens arată că pentru contestarea de evaluare este prevăzută o jurisdicție specială, ceea ce nu implică o îngrădire a liberului acces la justiție.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 260/02.04.2009 a Tribunalului Ialomițaa fost admisă excepția lipsei competenței materiale a instanței și, în consecință, în temeiul art. 159 alin. 1pct. 1.pr.civ. a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul - în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL cerere prin care reclamantul a solicitat anularea în parte a fișei de evaluare a activității sale din anul 2008 prin înlăturarea sarcinilor și îndatoririlor înscrise la indicatorii de evaluare B a 2 și B a 3 care nu se regăsesc în fișa postului și anularea punctajelor acordate corespunzător acestor indicatori, cu obligarea la reevaluarea acestor indicatori în raport de prevederile din fișa postului.
În motivarea acestei sentințe, tribunalul a reținut că punctajul și calificativul general al petentului s-a făcut cu parcurgerea etapelor prevăzute de metodologia și Ordinul MAI ce se aplică în domeniu, iar o altă contestare nu mai este prevăzută de lege.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul -, solicitând instanței casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Ialomița.
În motivarea recursului său, învederează instanței că hotărârea contravine dispozițiilor Constituției, fiindu-i încălcat dreptul de acces la justiție.
Deși a invocat dispozițiile HG nr. 611/2008 care reglementează organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici și în baza căruia orice funcționar public are dreptul de a contesta rezultatul evaluării, instanța nu a ținut seama de acest act normativ, limitându-se la dispozițiile Ordinului MAI nr. 300/2004, care nu prevede nimic relativ la dreptul funcționarului public cu statut special de a contesta în instanță fișa de evaluare.
Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei în data de 9 octombrie 2009, intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL I a solicitat respingerea recursului, arătând că fișa de evaluare nu constituie un act administrativ și nu este supus controlului administrativ, întrucâtnueste emis de o autoritate publică, emitentul fiind în acest caz șeful nemijlocit al reclamantului,nueste emis în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, aprecierea activității anuale a fiecărui polițist fiind prevăzută de acte cu caracter normativ intern șinudă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Examinând recursului reclamantului, instanța îl apreciază ca întemeiat, pentru următoarele considerente:
1. Instanța de fond a reținut necompetența instanțelor judecătorești de a soluționa o acțiune privind contestarea modului de evaluare a activității profesionale a funcționarilor publici, pornind de la inexistența, în Ordinul MAI nr. 300/2004 sau în vreo altă reglementare specială, a unei mențiuni exprese privind posibilitatea de contestare a evaluării profesionale.
Instanța a omis însă reglementarea generală în materia contenciosului administrativ, cuprinsă în dispozițiile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public".
2. În acest punct al argumentării se impune analizarea naturii fișei de evaluare, dacă ea constituie sau nu act administrativ, având în vedere și apărările în acest sens ale intimatului.
Art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004 definește actul administrativ ca "ctul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".
Fișa de evaluare este un act unilateral cu caracter individual emis de o autoritate publică.
Intimatul susține în mod cu totul eronat că nu este emisă de o autoritate publică, ci de șeful nemijlocit al celui evaluat, omițând faptul că acesta din urmă exercită această atribuție în numele instituției, în cuprinsul atribuțiilor sale legale, și că, în mod firesc, atribuțiile unei instituții se exercită prin angajații acesteia.
Șeful nemijlocit al celui evaluat nu procedează la această evaluare în nume propriu, ci în considerarea atribuțiilor conferite în cadrul instituției.
Art. 3 lit. e in HG nr. 611/2008 definește evaluatorul ca "persoana din cadrul autorității sau instituției publice cu atribuții de conducere a compartimentului în cadrul căruia își desfășoară activitatea funcționarul public evaluat sau, după caz, care coordonează activitatea respectivului funcționar public".
Actul este emis în vederea executării în concret a legii, mai exact a obligației de evaluare profesională anuală a polițiștilor, consacrată în art. 26 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, text potrivit căruia " Activitatea și conduita polițistului sunt evaluate o dată pe an, iar concluziile se consemnează în evaluarea de serviciu, cu acordarea unuia dintre următoarele calificative: "excepțional", "foarte bun", "bun", "satisfăcător", "nesatisfăcător"".
Fișa de evaluare produce efecte juridice în privința carierei profesionale a polițiștilor și nu numai cât timp numeroase drepturi (de natură materială, la avansare, la participarea la concurs pentru ocuparea unei funcții ) depind de rezultatul acesteia.
3. Reținând natura de act administrativ a fișei de evaluare, Curtea apreciază că temeiul juridic al accesului la justiție al reclamantului pentru contestarea acesteia se regăsește în dispozițiile art. 52 alin. 1 din Constituția României, potrivit căruia "Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei", respectiv ale art. 1 alin. 1 ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, redat mai sus.
Mai mult decât atât, în HG nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici se prevede expres, în art. 120 alin. 4, că "Funcționarul public nemulțumit de modul de soluționare a contestației formulate potrivit alin. (1) se poate adresa instanței de contencios administrativ, în condițiile legii".
4. Rămâne de analizat problema limitelor controlului judiciar al evaluării profesionale a polițiștilor.
Instanța de judecată nu are, desigur, abilitarea de a se substitui instituției și sa facă propria evaluare a funcționarului public cu statut special, să dispună acordarea unui alt calificativ. În speță, nici nu s-a cerut aceasta.
Instanța trebuie însă să verifice dacă s-au respectat, cu prilejul evaluării, toate rigorile impuse de actele normative incidente, rigori nu doar procedurale ci și de fond, spre pildă greșita reținere a sancționării disciplinare a funcționarului public, ca temei pentru acordarea unui calificativ mai slab, sau, situația din prezenta cauză, aceea a reperelor de evaluare a activității celui evaluat.
Art. 3 lit. d din HG nr. 611/2008 definește evaluarea performanțelor profesionale individuale ca fiind "ansamblul proceselor și procedurilor implementate anual, prin aplicarea criteriilor de performanță la gradul de îndeplinire a obiectivelor profesionale individuale,stabilite în baza atribuțiilor prevăzute în fișa postului".
De asemenea, art. 13 prevede că "Evaluarea funcționarilor publici se realizează, în condițiile legii, în vederea stabilirii gradului de atingere de către funcționarii publici a obiectivelor profesionale, prin raportare la atribuțiile curente din fișa postului, precum și în vederea stabilirii gradului de îndeplinire a criteriilor de performanță".
Or, tocmai această lipsă de raportare la atribuțiile sale, astfel cum sunt cuprinse în fișa postului, și raportarea la alte atribuții, care, potrivit susținerilor reclamantului, nu i-ar aparține, este invocată de acesta în fundamentarea acțiunii sale.
De asemenea, acesta nu a solicitat instanței ca, urmare a anulării fișei de evaluare din perspectiva indicatorilor indicați, să facă propria evaluare, ci obligarea instituției la refacerea, potrivit legii, a evaluării acestor indicatori.
În lumina considerentelor expuse mai sus, Curtea apreciază că tribunalul s-a pronunțat fără a analiza pretențiile reclamantului, negându-i acestuia, fără nici un temei legal, accesul la justiție, astfel că - în temeiul art. 312 alin. 5.pr.civ. - va admite prezentul recurs, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul - împotriva sentinței civile nr. 260 din data de 02.04.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița, in dosarul nr-, in contradictoriu cu ntimatul - pârât INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI și, în consecință:
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 12 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
- -
Președinte:Cristina PetroviciJudecători:Cristina Petrovici, Monica Niculescu, Vasile Bîcu