Anulare act administrativ fiscal. Decizia 2013/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR- ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.2013

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 19.10.2009

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: Păun Luiza Maria

JUDECĂTOR 2: Cosma Carmen Valeria

JUDECĂTOR - -

GREFIER

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de reclamanta Administrația Finanțelor Publice sector 6 împotriva sentinței civile nr.1215/25.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX -a Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că intimatul reclamant a depus la dosar la data de 6.10.2009 întâmpinare.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare, având în vedere că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1215/25.03.2009 pronunțată de Tribunalul București -Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Economiei și Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului și a fost respinsă acțiunea față de aceștia pentru lipsă calitate procesuală pasivă; a fost respinsă ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii și a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice sector 6 B; s-a anulat chitanța seria - nr.-/20.06.2007 emisă de sector 6 și a fost obligată pârâta la restituirea sumei de 5728 lei încasată cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule actualizată cu indicele de

inflație de la data plății până la data restituirii efective a sumei menționate.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că disp.art.2141-2143cod fiscal privind taxa de primă înmatriculare, reprezintă norme de discriminare fiscală între produsele importate și cele autohtone conf.disp.art.90 paragraful 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene și având în vedere caracterul prioritar al dreptului comunitar în raport de legislația internă a reținut aplicabilitatea acestora cât și a jurisprudenței Curții de Justiție Europene.

Pe cale de consecință, instanța a reținut că refuzul pârâtei FP sector 6 de a restitui taxa este nejustificat, constatând că sunt îndeplinite cerințele art.1 din Lg.554/2004.

Împotriva acestei sentințe în termen legal a formulat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice sector 6 B, criticând-o ca nelegală și netemeinică.

În motivarea recursului formulat, recurenta pârâtă a susținut în esență că în mod greșit instanța de fond a apreciat ca fiind admisibilă acțiunea formulată, refuzul său de a restitui taxa încasată fiind justificat, având în vedere disp.art. 2141-2143cod fiscal.

Pe fondul cauzei, recurenta a susținut că soluția instanței de fond nu a avut în vedere dispozițiile OG 50/2008 prin care s-a urmărit și mai buna corelare a dispozițiilor interne cu cele comunitare, iar obligarea acesteia la restituirea sumei încasate ca și a dobânzii aferente este neîntemeiată.

Consideră recurenta că instanța de fond a refuzat nejustificat aplicarea legislației interne, depășindu-și competențele cu care a fost investită.

În drept au fost invocate disp.art.3041cod pr.civ. art. 2141-2143cod fiscal, art.117 pr.fiscală, OUG 50/2008.

Intimatul reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de către instanța de fond.

Analizând sentința atacată, în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză, cât și în temeiul disp.rt.3041cod pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat.

Astfel, în ceea ce privește susținerile recurentei cu privire la greșita soluționare de către instanța de fond a excepției de inadmisibilitate invocată de aceasta, Curtea constată că în mod corect instanța de fond a respins această excepție, având în vedere obiectul cauzei, respectiv refuzul de restituire a unei taxe încasate în baza unor dispoziții considerate nelegale cât și disp.art.1 corob. cu art.2 lit.c din Lg.554/2004.

Nici criticile formulate de recurentă cu privire la faptul că instanța de fond nu a avut în vedere la soluționarea pe fond a cauzei, prevederile

OG 50/2008, și a refuzat nejustificat aplicarea dispozițiilor din legislația internă, nu pot fi reținute, fiind nefondate.

În fapt, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond, în conf.cu disp.rt.148 alin.2 și 4 din Constituție, dispozițiile dreptului comunitar sunt prioritare în raport cu legislația internă, iar prin hotărârea pronunțată instanța a reținut că disp.art. 2141-2143cod fiscal sunt contrare disp.art.90 al paragraful 1 din Tratatului Comunității Europene.

În ceea ce privește aplicarea disp.art.11 din OUG 50/2008, Curtea constată că acestea nu erau incidente în cauză, întrucât taxa specială în discuție a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior date de intrare în vigoare a OUG 50/2008, printr-o reglementare contrară dreptului comunitar și în consecință aceasta nu poate produce nici un efect în această ipoteză devenind aplicabil principiul potrivit căruia statul membru care a impus sau aprobat o astfel de taxă, are obligația de a restitui taxa percepută.

Pe de altă parte, restituire doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legal abrogată la 1.07.2008 și taxa de poluare ce urma a se percepe în temeiul disp.OUG 50/2008, pune problema aplicării acestui nou act normativ și pentru trecut, ceea ce contravine principiului neretroactivității legii, consacrat de disp.art.15 al.1 din Constituție.

Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, neexistând motive de casare sau modificare a acesteia și în temeiul disp.art.312 al.1 cod pr.civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta Administrația Finanțelor Publice sector 6 împotriva sentinței civile nr.1215/25.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX -a Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 19.10.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

Red.DD GREFIER

EF/2ex.

27.10.2009

Tr.B-9

Jud. SG

Președinte:Păun Luiza Maria
Judecători:Păun Luiza Maria, Cosma Carmen Valeria

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 2013/2009. Curtea de Apel Bucuresti