Anulare act administrativ fiscal. Decizia 203/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 203
Ședința publică de la 24 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE dr. - -
JUDECĂTOR 1: Ioan Apostu
JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN G împotriva sentinței nr. 1766/17.08.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru intimatul avocat, lipsă fiind reprezentantul CONSILIULUI JUDEȚEAN
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Apărătorul intimatului nu mai are alte cereri de formulat, consideră cauza în stare de judecată.
Curtea constatând acuza în stare de judecată acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul intimatului pune concluzii de respingerea recursului, criticile invocate în cererea de recurs de către Consiliul Județean G, sunt nefondate.
CURTEA
Asupra recursului în contencios de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, concluziile orale ale părților, constată:
Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Galați, reclamantul a solicitat anularea nr. 464/29.05.2007 prin care s-a constatat încetarea de drept a mandatului de consilier județean a sa, declarându-se vacant postul său.
Instanța de fond a respins excepția prematurității introducerii acțiunii invocată de Consiliul Județean G, în temeiul art. 9 al. 4 din. nr. 393/2004 modificată prin. nr. 249/2006 pentru situația prevăzută de art. 9 al. 2 lit. h/1.
În ce privește fondul cauzei, s-a reținut că pârâtul nu a făcut dovada că reclamantul și-a pierdut calitatea de membru al Partidului Conservator din România, hotărârea fiind adoptată pe baza unui articol apărut în ziarul local " liberă".
A mai reținut instanța dă disp. art. 9 al. 2 lit. h/1 din. nr. 393/2004, nu au fost declarate neconstituționale, ci prin decizia nr. 61/2007 a Curții Constituționale au fost declarate neconstituționale modalitatea și termenul în care devin aplicabile dispozițiile textului citat.
Reclamantul nu a depus declarație de apartenență politică în sensul legii.
Așa fiind acțiunea a fost admisă și anulată nr. 464/2005 prin sentința nr. 1766/17.08.2007 a Tribunalului Galați.
Împotriva sentinței a declarat recurs Consiliul Județean G, criticând-o pentru motive de nelegalitate în sensul greșitei aprecieri și interpretări a dispozițiilor legale.
Se susține că greșit instanța de fond a respins excepția neîndeplinirii procedurii prealabile anterior depunerii acțiunii la instanță.
Sub un alt motiv de recurs este criticată sentința de fond că a dat o interpretare eronată disp. art. 9 al. 2 lit. h/1 din Legea nr. 393/2004 care are următorul conținut:"calitatea de consilier local sau consilier județean încetează de drept înaintea duratei normale a mandatului în următoarele cazurilit. h/1 pierderea calității de membru al partidului politic pe a cărei listă a fost ales".
În aceste condiții Decizia nr. 61/2007 a Curții Constituționale se referă la neconstituționalitatea dispozițiilor art. II al. 1 și 3 din Legea nr. 249/2006, care reglementează obligația sub sancțiunea încetării mandatului, a aleșilor locali, de a-și declara apartenența politică rpin declarație scrisă pe propria răspundere. depusă la secretarul unității administrativ - teritoriale, în 45 de zile de la publicarea în Monitorul oficial a Legii nr. 249/2006 și art. 9 al. 2 lit.1intră în vigoare la data depunerii declarației de apartenență politică.
Recursul s-a declarat în termen legal.
Recursul este nefondat.
Curtea în examinarea primului motiv de recurs, constată că, în situația dată, respectiv încetarea de drept a mandatului de consilier a reclamantului, nu era necesară îndeplinirea plângerii prealabile în condițiile prev. de art. 7 din. nr. 554/2004.
Corect a reținut instanța de fond că pentru împrejurarea prev. de art. 9 al. 4 din Legea nr. 393/2004 astfel cum a fost modificată prin. nr. 249/2006 la art. 4 se prevede că hotărârea prin care a fost constatată încetarea de drept a mandatului de consilier poate fi atacată de consilier direct la instanța de contencios administrativ fără a fi necesară îndeplinirea cerinței plângerii precontencioase, dar altfel chestiunea a fost a fost tranșată prin Decizia nr. 1301/02.12.2008 a Curții Constituționale prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate invocată de Consiliul județean.
Aceasta pentru că dispozițiile art. 9 al. 2 lit.1sunt cuprinse într-o lege specială - Legea nr. 393/2004, care are prioritate în raport de legea nr. 554/2004 care este o lege organică.
În ce privește fondul cauzei se precizează că prin nr. 464/29.05.2007 a fost constatată încetarea de drept a mandatului de consilier județean a reclamantului declarându-se vacant locul de consilier județean rămas astfel liber.
Recurenta a susținut că dispozițiile art. 9 al. 2 lit.1din Legea nr. 393/2004, au rămas în vigoare.
Prin decizia nr. 61/18.01.2007 a Curții Constituționale au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. II al. 1 și 3 din Legea nr. 249/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutului aleșilor locali, astfel că măsura luat față de reclamant este de natură să vatăme interesul și dreptul acestuia, întrucât Consiliul județean și-a motivat hotărârea pe aceste texte iar pe de altă parte, nu s-a făcut dovada că reclamantul a pierdut calitatea de membru al Partidului Conservator.
Față de cele expuse, Curtea, văzând și disp. art. 312.proc.civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN G împotriva sentinței nr. 1766/17.08.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Februarie 2009.
PREȘEDINTE: Ioan Apostu dr. - - | JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu - - | JUDECĂTOR 3: Vasile Susanu - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact. 2 ex./24.03. 2009
Fond -,
Președinte:Ioan ApostuJudecători:Ioan Apostu, Mariana Trofimescu, Vasile Susanu