Anulare act administrativ fiscal. Decizia 2084/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr. 2084
Ședința publică de la 26.10.2009
Curtea constituiă din:
PREȘEDINTE: Hortolomei Victor
JUDECĂTOR 2: Radu Constantin Daniel
JUDECĂTOR 3: Voicu
GREFIER - -
...
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE I, ÎN NUME ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A CONTRIBUABILILOR MIJLOCII, împotriva sentinței civile nr. 2143/17.12.2008, pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă - I SRL
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere că, atât recurenta-pârâtă, cât și intimata-reclamantă au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 pct. 2.Pr.Civ. reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului de față, deliberând în condițiile art.256 Cod procedură civilă, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 164 din 26.02.2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta - Total Distribution I SRL S împotriva pârâtelor Administrația Financiară pentru Contribuabili Mijlocii I și Direcția Generală a Finanțelor Publice I; s-a dispus anularea în parte a deciziei nr. 269 din 29.11.2007 emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice I în sensul că admite în parte contestația formulată de petentă și menține în parte raportul de inspecție nr.- din 18.09.2007 și decizia de impunere emisă de pârâta Administrația Financiară pentru Contribuabili Mijlocii I pentru suma de 15471 lei, reprezentând obligații fiscale suplimentare și accesorii, cu cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel tribunalul a reținut că din raportul de expertiză și din suplimentul întocmit reclamanta datorează bugetului de stat cu titlu de impozit pe profit suma de 2785 lei, corespunzător unei baze impozabile de 17.405 lei față de suma de 210.633 lei cât a considerat organul de control fiscal.
Suma a fost calculată de expert în baza balanțelor de verificare și a rapoartelor de achiziții și vânzări la preț de cumpărare.
Cu privire la TVA s-a reținut că recurenta datorează conform art.130 din Legea 571/2003 suma de 9773 lei TVA și 2267 lei majorări de întârziere pentru cel 2 ani verificați.
S-a avut în vedere faptul că organul de control fiscal a avut în vedere o altă bază de impozitare decât cea stabilită de expert, astfel că și TVA se reduce.
A mai reținut tribunalul că obiecțiunile organului constatator se referă la faptul că expertul nu a analizat toate aspectele semnalate în raportul de inspecție fiscală. în cauză a fost modul în care s-a stabilit ca fiind deductibilă suma provenită din chirie.
S-a reținut că dispoziția de plată 879 din 9.10.2006 nu constituie document justificativ pentru înregistrarea pe cheltuieli deductibile.
Actele justificative aflate la dosarul cauzei, respectiv contractul de închiriere, contractul de prestări servicii și dispozițiile de plată întocmite în baza acestora, constituie documente justificative, iar sumele conținute în acestea se încadrează la cheltuieli deductibile.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice I, criticând sentința pentru netemeinicie și nelegalitate pentru următoarele motive:
Sentința instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină - art.304 pct.7 pr.civ.
Hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii - art.304 pct.9 pr.civ.
Instanța de fond și-a însușit concluziile raportului de expertiză contabilă care a avut în vedere o altă bază de impozitare decât organul fiscal.
La data depunerii contestației societatea nu a depus în susținere copie certificată de emitent de pe dispoziția de plată nr.879 din 9.10.2006, iar din raportul de inspecție fiscală rezultă că reprezentanții societății au pus la dispoziția organelor de inspecție fiscală toate documentele și informațiile solicitate pentru desfășurarea inspecției fiscale.
Dacă documentul respectiv ar fi existat la data controlului, s-ar fi pus la dispoziția inspectorilor fiscali pentru a fi considerat document justificativ, în cadrul procedurii de soluționare a contestației se putea face referire la acest aspect.
În raportul de expertiză contabilă nu se argumentează de ce dispoziția de plată nr.879 din 9.10.2006 este document justificativ și că nu a fost întocmită ulterior inspecției fiscale.
Este eronată concluzia expertului contabil potrivit căreia suma de 75128 lei este corect înregistrată în evidența societății; în mod eronat s-a mărit rulajul creditor al conturilor de mărfuri și înscrierea nejustificată a sumei de 75128 lei în cheltuiala cu marfa.
Nu se arată de ce la expertiza contabilă nu s-au luat în considerare situațiile privind ieșirea de mărfuri la preț de achiziție pentru anul 2006, întocmite și prezentate de reclamantă la data controlului și nu se face referire la ce dată sunt întocmite achizițiile respective.
Conform deciziei nr.V din 15.01.2007 a ICCJ - Secțiile Unite, TVA nu poate fi dedusă și nici nu se poate diminua baza de impozitare la stabilirea impozitului pe profit în situația în care documentele justificative prezentate nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii.
S-a mai arătat că în cauză sunt aplicabile prevederile art.128 alin.4 lit.a și art.130 din Legea 571/2003.
Deși a admis numai în parte acțiunea reclamantului, instanța a obligat pârâta la plata întregii sume reprezentând cheltuieli de judecată, încălcând art.276 pr.civ.
Reclamanta intimată a formulat întâmpinare la cererea de recurs și a solicitat respingerea acestuia ca nefondat și menținerea instanței de fond ca temeinică și legală.
Analizând cererea de recurs, Curtea constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.489 F din 12 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Ialomița s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta - Total Distribution I SRL S împotriva pârâtelor Administrația Financiară pentru Contribuabili Mijlocii I și Direcția Generală a Finanțelor Publice I; s-a dispus anularea în parte a deciziei nr. 269 din 29.11.2007 emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice I în sensul că admite în parte contestația formulată de petentă și menține în parte raportul de inspecție nr.- din 18.09.2007 și decizia de impunere emisă de pârâta Administrația Financiară pentru Contribuabili Mijlocii I pentru suma de 15471 lei, reprezentând obligații fiscale suplimentare și accesorii, cu cheltuieli de judecată 2500 lei către reclamantă.
Prin decizia civilă nr.2487 din 10.11.2008, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția Contencios Administrativ, s-a admis recursul Direcției Generale a Finanțelor Publice, s-a casat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Prin această decizie s-a reținut că instanța de fond nu a motivat hotărârea pronunțată ci a făcut trimitere la raportul de expertiză, fără să motiveze reținerile expertului; de asemenea, instanța de fond nu a făcut referire la apărările pârâtei și nu a motivat de ce a înlăturat aceste apărări, la rejudecare instanța de fond urmând să analizeze și motivele invocate în cererea de recurs privind fondul cauzei.
Curtea constată că prin pronunțarea sentinței civile nr.164 F din 26.02.2009, Tribunalul Ialomița nu a respectat dispozițiile instanței de casare în sensul motivării sentinței. Instanța de fond a omologat ca și în precedent raportul de expertiză contabilă fără a cenzura cele arătate de expert prin prisma dispozițiilor legale incidente pentru fiecare operațiune analizată, nu a arătat de ce a înlăturat apărările pârâtei, nu a precizat care este opinia sa în raport de prezentarea unor documente noi care nu au fost puse la dispoziția organului de control financiar, (copie certificată de emitent de pe dispoziția de plată nr.879 din 9.10.2006) situație arătată și în prima cerere de recurs formulată de I și în decizia civilă nr.2487 din 10.11.2008, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția Contencios Administrativ.
Având în vedere că instanța de fond a pronunțat o sentință fără a ține cont de îndrumările deciziei de casare care sunt obligatorii pentru instanța fondului, conform art.315 pr.civ. și nu a motivat-o conform celor arătate mai sus, rezultă că nu s-a pronunțat pe fondul cererii de chemare în judecată, situație care intră sub incidența art.312 alin.5 pr.civ.
În consecință, se va admite recursul, se va casa sentința recurată și se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE I, ÎN NUME ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A CONTRIBUABILILOR MIJLOCII, împotriva sentinței civile nr. 2143/17.12.2008, pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă - I SRL
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER
-
Red.VR
Tehnored./2 ex.
5.11.2009
Președinte:Hortolomei VictorJudecători:Hortolomei Victor, Radu Constantin Daniel, Voicu
