Anulare act administrativ fiscal. Decizia 2161/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR -
ROMANIA
CURTEA DE APEL
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2161
SEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 2 2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Radu Ionel
JUDECĂTOR 2: Ghica Alina Nicoleta
JUDECĂTOR 3: Bicu
GREFIER:
*************
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta - reclamantă - ȘI INDUSTRIAL G - NORD SA împotriva sentinței civile nr. 49 din data de 25.02.2009 pronunțată de Tribunalul Giurgiu in dosarul nr -, in contradictoriu cu intimata - pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE.
La apelul nominal făcut in ședință publică a răspuns recurentul - reclamant - ȘI INDUSTRIAL G - NORD SA, reprezentat prin avocat, cu delegație la dosar, lipsind intimata - pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Nemaifiind cereri de formulat, sau excepții de invocat, Curtea constată cauza in stare de judecată, acordând cuvântul in susținerea motivelor de recurs.
Recurenta - reclamantă, prin avocat, solicită Curții admiterea recursului, modificarea in parte a sentinței atacate in sensul admiterii acțiunii și anulării ca nelegală a deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr 221 din 14.12.2006 si a obligațiilor fiscale constând in impozitul pe venit ( 52.100 lei diferență impozit și 45.194 lei majorări de întârziere ), TVA ( 51.786 lei diferență și 31335 majorări de intarziere ) precum și obligația de stornare din patrimoniul reclamantei a bunurilor cedare de către - SA.
In ceea ce privește impozitul pe profit, invederează că instanța de fond și organul de control au fost in eroare la momentul calculării sumelor, o parte din sumă fiind prescrisă. De asemenea arată că instanta nu a tinut cont de obiecțiunile formulate la raportul de expertiză și nici de solicitarea de efectuare a unei expertize contrare.
Cu privire la TVA apreciază că prin soluția aplicată s-a făcut o greșită aplicare a legii, iar menținerea obligațiilor fiscale stabilite împreună cu accesoriile aferente constituie o greșită aplicare a legii.
Cu privire la măsura de stornare, arată că instanța de fond nu s-a pronunțat pe capătul de cerere prin care s-a contestat Dispoziția nr 3129/2006 cu privire la acest aspect.
Solicită acordarea cheltuielilor de judecată potrivit chitanței depuse.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 49 din data de 25.02.2009 Tribunalul Giurgiua admis în parte acțiunea formulată de reclamanta - ȘI INDUSTRIAL G - NORD SA în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE.
În consecință, instanța a dispus anularea parțială a raportului de inspecție fiscală încheiat la data de 20.11.2006, a deciziei nr. 10/28.02.2007 și a deciziei de impunere nr. 221/14.12.2006, în ce privește obligarea reclamantei la plata impozitului pe salarii în sumă de 1792 RON, sumă pe care a constatat-o achitată.
Totodată, instanța a menținut celelalte dispoziții ale actelor menționate, inclusiv pe cele privind majorările și penalitățile aferente impozitului pe veniturile din salarii.
Instanța a reținut că prin decizia de impunere nr. 221/14.12.2006, întocmită în baza raportului de inspecție fiscală, s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații suplimentare de plată pentru perioada 01.06.2003-30.09.2006, reprezentând diferență impozit pe profit, diferență impozit pe veniturile din salarii și diferență TVA, cu majorările și penalitățile aferente.
În ce privește diferența de TVA, instanța a reținut că reclamanta a încălcat prevederile art. 138 lit. d din Codul fiscal, întrucât a stornat facturi emise de furnizorii - și - anterior datei la care acestea au intrat în faliment.
A mai reținut instanța că în luna august 2004 reclamanta a înregistrat o sumă care nu este cheltuială deductibilă, iar în anii 2004 și 2005 dedus TVA pe baza unor bonuri fiscale pentru material consumabile, altele decât carburanții, contrar art. 62 alin. 1 din HG nr. 598/2002.
Tribunalul și-a întemeiat raționamentul pe concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, reținând în același timp că reclamanta a solicitat efectuarea unei contraexpertize, însă la ultimul termen de judecată a renunțat la administrarea probei.
Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinței, arătând că majorările și penalitățile aferente anului 2003 sunt prescrise, conform Codului d e procedură fiscală.
În ce privește deductibilitatea cheltuielilor, recurenta arată că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 20, 21 și 24 din Codul fiscal și nu a observat că, începând cu data de 01.01.2004, prevederile HG nr. 598/2002 au devenit caduce, până la înlocuirea lor cu HG nr. 44/2004.
Referitor la TVA, recurenta arată că organul de control avea obligația de a modifica baza de impozitare pentru anul 2005, prin reducerea sumei reținute în anul 2005 cu suma reținută incorect în anul 2004.
În final, recurenta arată că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere prin care s-a contestat obligația de stornare din patrimoniu a bunurilor cedate către
În recurs nu s-au administrat probe noi, iar intimata, legal citată, nu a formulat întâmpinare în combaterea recursului.
Analizând actele dosarului în raport cu susținerile recurentei, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele de mai jos.
În ce privește prescripția dreptului de a percepe penalități și majorări, Curtea reține că raportul de inspecție fiscală a fost întocmit la data de 20.11.2006 și a vizat perioada iunie 2003-septembrie 2006, neregulile fiind constatate în perioada 2003-2004, înlăuntrul termenului de prescripție de 5 ani prevăzut de lege, situație în care susținerile recurente sunt lipsite de fundament.
În ce privește celelalte susțineri ale recurentei, Curtea reține că toate concluziile instanței au fost întemeiate pe o probă științifică, respectiv raportul de expertiză efectuat la solicitarea recurentei, însoțit de răspunsul la obiecțiuni. În plus, se reține că recurenta-reclamantă a renunțat la solicitarea privind efectuarea unei noi expertize. În atare situație, nu mai poate pune în discuție concluziile raportului de expertiză, însușite de prima instanță, întrucât acestea nu pot fi combătute tot printr-o probă științifică, pe care, așa cum s-a arătat, recurenta nu a înțeles să o mai solicite.
Pe de altă parte, Curtea reține că argumentele prezentate în motivarea recursului nu pot constitui temei pentru casarea sentinței, deoarece nu sunt elemente noi, ci doar argumente diferite în raport cu cele exprimate de expertul numit în cauză, argumente ce nu pot fi combătute decât în modalitatea expusă în paragraful anterior.
Referitor la cererea completatoare, în care se critică măsura de obligare la stornarea din patrimoniu a unor bunuri, Curtea observă că instanța de fond, menținând raportul de inspecție fiscală cu excepția elementelor cenzurate, a soluționat și această cerere. În plus, se cuvine menționat și faptul că recurenta-reclamantă nu a înțeles să conteste această măsură pe calea contestației administrativ-fiscale formulate, depusă în copie la filele 57-63 din dosarul de fond.
Având în vedere considerentele expuse, Curtea constată că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care va respinge ca nefondat recursul, în baza art. 312. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă - ȘI INDUSTRIAL G - NORD SA împotriva sentinței civile nr. 49 din data de 25.02.2009 pronunțată de Tribunalul Giurgiu in dosarul nr -, in contradictoriu cu intimata - pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 02.11.2009.
Președinte, Judecător, Judecător
Grefier,
Președinte:Radu IonelJudecători:Radu Ionel, Ghica Alina Nicoleta, Bicu
