Anulare act administrativ fiscal. Sentința 223/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 223/CA
Ședința publică de la 03 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nastasia Cuculis
Grefier - - -
Pe rol judecarea acțiunii în contencios administrativ (după declinare) formulată de reclamantul -, domiciliat în C,-, -.17, în contradictoriu cu pârâtul - COMISIA PENTRU CONSTATAREA CALITĂȚII DE LUPTĂTOR ÎN REZISTENȚA DE PE LÂNGĂ MINISTERUL JUSTIȚIEI B, cu sediul în B,-, sect.5, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele din Codul d e pr. civilă.
În referatul oral făcut asupra cauzei grefierul de ședință învederează că la data de 14.05.2009, reclamantul a formulat cerere de repunere pe rol a dosarului. La data de 29.05.2009, cu cererea înaintată prin fax, reclamantul solicită judecata cauzei în lipsă.
Curtea deliberând dispune repunerea pe rol a cauzei.
Constată că nu mai sunt alte cereri de formulat, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă.
CURTEA
Asupra acțiunii în contencios administrativ de față:
1.Prin plângerea înregistrată la 05.01.2009 pe rolul Tribunalului Constanta sub nr- reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător in Rezistenta de pe lângă Ministerul Justiției, a formulat plângere împotriva Deciziei nr.237/2008, apreciind-o ca fiind nelegala în ce privește modalitatea de soluționare a calității invocate de către reclamant.
In motivarea plângerii reclamantul a arătat că a formulat o cererea înaintată paratei pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă însă prin decizia nr.237/2008 solicitarea sa a fost respinsă ca tardiv promovată.
S-a mai arătat că această motivare este nelegală, în condițiile în care CNSAS, în urma solicitării formulate de către reclamant in anul 2002, prin adresa nr.2583/02/25.06.2008 a comunicat faptul ca în fondul arhivistic deținut au fost identificate dosare întocmite de fosta securitatea pe numele reclamantului. Reclamantul a arătat că doar in urma studierii acestor dosare, a fost în măsură a solicita paratei constatarea calității acestuia de luptător în rezistenta anticomunistă.
In drept acțiunea nu este motivata.
2. Legal citata parata, prin Ministerul Justiției si Libertăților, a formulat și depusîntimpinare-filele 12-14, prin care, pe cale de excepție a fost invocata necompetenta materiala a Tribunalului Constanta, cu raportare la prevederile art.3 din proc.civila.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea contestației formulate de către reclamanta, ca nefondată.
In drept au fost invocate disp.OUG nr.274/2000, Legea nr.568/2001, OG nr.64/2002, Legea nr.173/2006.
Au fost anexate - decizie nr.237/2008-filele 15-16, dosar nr.237/2008-filele 17-24.
3. Prin Sentința civilă nr. 80/03.02.2009 pronunțată de Tribunalul Constanțas -a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat cauza în favoarea Curții de APEL CONSTANȚA spre competentă soluționare.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut, din analiza acțiunii promovată de către reclamant, că a învestit instanța de judecata cu analizarea temeiniciei unei decizii aferente solicitării de dobândire a calității de luptător in rezistenta anticomunista. Soluționarea cererii formulate de către reclamant a făcuta de către Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător in Rezistenta, prin decizia nr.237/2008-filele 14-16.
S-a mai reținut de asemenea că pârâta funcționează în cadrul Ministerului Justiției si Libertăților și este condusa de un reprezentant al acestui minister, organ al administratei publice centrale, considerente pentru care actele emise de pârâta urmează a fi supuse controlului de legalitate de către Curtea de Apel, cu raportare la disp.art.3 pct.1 din proc. civila.
4. Urmarea declinării cauza a fost înregistrată la Curtea de APEL CONSTANȚA sub nr. 528//16.04.2009.
La data de 04.05.2009 reclamantul a depus la dosar în completarea plângerii precizări.
Prin aceste precizări reclamantul a arătat că a știut că în toată perioada cât a locuit în țară este urmărit de organele de securitate, datorită situației familiale și a comportamentului neconform. A fost anchetat și maltratat în dese rânduri și strămutat în altă localitate, însă la apariția OUG nr. 214/1999 nu avea posibilitatea de a depune plângere deoarece nu era în posesia unui document oficial care să confirme această situație.
În acest scop, în anul 2002 s-a adresat CNSAS pentru a i se aproba consultarea dosarelor securității. După multe cercetări și căutări, perioadă în care a fost ținut la curent cu stadiul de recuperare a dosarelor, cu adresa nr. 2583/02 din 25.06.2008 a fost convocat pe data de 28.07.2008 în vederea consultării dosarelor, obținând circa 1000 file copii autentificate.
Numai după obținerea acestor acte a aflat de calificativele conferite de organele de securitate ca neatașat regimului, cu manifestări dușmănoase și trădător de țară, cu propuneri de reținere. Tot prin obținerea acestor copii a intrat în posesia uni act oficial privind strămutarea sa.
După obținerea la 07.10.2008 a ultimelor documente care atestau situația sa reală, la 01.11.2008 a depus cererea conform OUG nr.214/1999, deci nu poate fi considerată tardivă.
În acest sens consideră că sunt aplicabile dispozițiile art. 102 din Codul d e pr. civilă cât și art. 8 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția dreptului la acțiune în funcție de data cunoașterii situației.
5. Examinând plângerea formulată de reclamant Curtea constată că este nefondată pentru următoarele considerente:
Ordonanța de urgență nr.214/29.12.1999 reglementează procedura privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România.
Potrivit art.5 al.1 din lege, astfel cum a fost modificat succesiv, "cererea poate fi introdusă de persoana condamnată sau supusă unei măsuri administrative abuzive ori, după decesul acesteia, de soțul sau rudele până la gradul al patrulea inclusiv, până cel târziu la 31 decembrie 2003."
Ulterior, legiuitorul a stabilit prin art. II din Legea nr. 173/2006 s-a prevăzut că "se acordă un termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, în care persoanele condamnate sau supuse unei măsuri administrative abuzive ori, după decesul acestora, soțul sau rudele până la gradul al patrulea inclusiv pot depune cerere pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă."
Legea nr.173/2006 a fost publicată în Monitorul Oficial Nr. 438 din 22 mai 2006, dată de la care începea să curgă termenul de 6 luni astfel cum a fost prelungit, pentru ca reclamantul să solicite constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă.
În cauză, dispozițiile legale mai sus enunțate nu au fost respectate în condițiile în care reclamantul a depus cererea abia la data de 1.11.2008, după aproape 2 ani de la data stabilită de Legea nr. 173/2006 motiv pentru care Curtea apreciază că decizia nr.237/2008 a Comisiei pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența este legală.
Curtea Constituțională, pronunțându-se în excepțiile invocate cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art.5 din OUG nr.214/1999 a statuat constant că"instituirea unui termen în cadrul căruia se poate valorifica un drept nu poate crea o stare de inegalitate, de discriminare între persoanele aflate în aceeași situație, atât timp cât acestea acționează în concordanță și cu respectarea dispozițiilor legii. Imposibilitatea exercitării dreptului are natura unei sancțiuni legale, fiind o consecință firească a nerespectării normelor juridice aplicabile. - recunoașterea calității de luptător în rezistența anticomunistă și, ca urmare a recunoașterii acestei calități, acordarea drepturilor prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999 nu pot avea locsine die,stabilirea unui termen pentru exercitarea acestui drept fiind necesară pentru instituirea și menținerea stabilității și securității raporturilor juridice civile și a ordinii de drept, specifice unui stat democratic. Lipsa de diligență a titularului dreptului nu se poate constitui într-un argument pentru a susține încălcarea principiului nediscriminării între persoanele care își exercită dreptul subiectiv în limitele termenului prescris și cele care, neglijând prevederile legale, sunt în situația de a fi pierdut posibilitatea exercitării dreptului".
În speță, nu sunt incidente dispozițiile art.102 din Codul d e procedură civilă și art.8 din Decretul nr.167/1958 invocate de reclamant în favoarea sa, astfel că o data împlinit termenul de 6 luni orice cerere formulată după această este tardivă reclamantul fiind decăzut din dreptul de a solicita constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă.
Pe cale de consecință, față de considerentele arătate mai sus Curtea apreciază că decizia nr.237/2008 a Comisiei pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența este legală motiv pentru care acțiunea sa va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiuneaformulată de reclamantul -, domiciliat în C,-, -.17, în contradictoriu cu pârâtul - COMISIA PENTRU CONSTATAREA CALITĂȚII DE LUPTĂTOR ÎN REZISTENȚA DE PE LÂNGĂ MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sect.5,ca nefondată.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi 03 Iunie 2009.
Președinte, - - |
Grefier, - - |
Red.hot.jud.
4 ex./26.06.2009
Președinte:Nastasia CuculisJudecători:Nastasia Cuculis