Anulare act administrativ fiscal. Decizia 230/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.230/
Ședința publică de la 27 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Trofimescu judecător
JUDECĂTOR 2: Angelica Ciobotaru
JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile
Grefier - - -
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea recursului declarat de "--- ", cu sediul în G,-, -.43, județul G, împotriva sentinței numărul 2194 din 12.10.2007, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 25 martie 2008, care au fost consemnate în încheierea din aceași zi, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare amână pronunțarea la data de 27 martie 2008.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea de chemare in judecata înregistrată la Tribunalul G - Sectia Comerciala, Maritima si Fluviala si de Contencios Administrativ sub nr- din 11 aprilie 2007, reclamanta - Ov-va Tours SRL G, prin administrator - in temeiul disp. art. 22, art. 28 alin. 2 si art. 32 din Protocolul D privind definirea notiunii de produse originare si metodele de cooperare administrativa incheiat intre Romania si Turcia, si art. 115 din Ordonanta Guvernului nr. 92/1993, republicata si Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, modificata - a chemat în judecată civila pe pârâtele DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE G si DIRECTIA REGIONALA VAMALA G ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei nr. 71 din 16 martie 2007 ca netemeinică și nelegală.
De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecata efectuate in cauza.
În motivarea cererii de chemare in judecata, reclamanta a invocat excepția prescripției potrivit prevederilor art. 28 alin. 2 din Protocolul D (Ro-Turcia) în ceea ce privește păstrarea dovezii de origine si a documentelor probatorii, "exportatorul care întocmește o declarație pe factura va păstra cel puțin trei ani copia de pe aceasta declarație pe factura" precum si toate documentele necesare care dovedesc caracterul original al produselor în cauza.
În acest sens a precizat că factura cu nr. 00187 trimisa spre verificare de către autoritatea vamala a fost emisa in data de 25 aprilie 2002.
În consecința, prevederile art.100 invocat de parata în motivarea soluției apreciază contestatoarea că nu sunt aplicabile în cazul de față deoarece, obligația păstrării declarației de origine pe factura si a documentelor probatorii este de trei ani de la emitere, adică pana in mai 2005, revine exportatorului, nu importatorului, caz in care nu poate răspunde pentru culpa exportatorului, căruia parata urma să constate că s-au cerut relații și s-au primit cu mult timp după expirarea termenului de trei ani respingerea contestației, făcând-o pe baza unui act ilegal, respectiv adresa nr. 7492 din 28 februarie 2007 care a stat la baza emiterii deciziei de regularizare.
Dar și în cazul în care autoritatea vamala ar fi contactat societatea exportatoare, acest lucru ar fi trebuit sa se petreacă pana în mai 2005 pentru ca numai așa s-ar fi putut verifica existenta documentelor în evidentele firmei, după aceasta data încetând obligativitatea păstrării lor conform prevederilor legale.
Reclamanta a solicitat instanței să ia act că s-a efectuat un control tardiv, după expirarea termenului de trei ani prevăzut în Protocolul D pe care pârâta l-a invocat la respingerea contestației.
In motivarea cererii de chemare in judecata, reclamanta a invederat instantei - in esenta - urmatoarea situatie de fapt:
În data de 11 iunie 2003 Biroul Vamal G, prin adresa 8254 solicitat controlul "a posteriori" a facturii in cauză, control inițiat prin sondaj si nu ca urmare a unor suspiciuni cu privire la autenticitatea declarației pe factura. Procedând nelegal în efectuarea controlului, respectiv transformându-l dintr-un control inițial de sondaj, în unul de suspiciune pârâta nu a analizat atent actele contestatoarei dând soluția pe interpretarea greșită făcută de organul vamal.
Autoritatea vamala, prin adresa nr. 02.1.0.06.00.49.1563-2-139 din 17 octombrie 2006 comunicat autorității vamale romane faptul ca nu au putut contacta firma exportatoare si drept urmare nu a putut confirma originea bunurilor.
In baza acestui răspuns, B, prin adresa nr. 58705 din 20 noiembrie 2006 conchis ca bunurile nu sunt de origine si ca urmare nu se poate acorda regim tarifar preferențial bunurilor în cauza fără respectarea prevederilor Protocolului
Gap reluat punctul de vedere al B, solicitând Biroului Vamal G, prin adresa nr. 24286 din 27 noiembrie 2006 sa ia masuri pentru recuperarea datoriei vamale considerând ca nu se poate acorda regimul tarifar preferențial, bunurile importate nefiind de origine.
Biroul Vamal Gai ntocmit Decizia pentru regularizarea situației, ținând cont de adresele celor doua foruri superioare respectiv de adresa autorității turce care nu a putut contacta firma exportatoare si de adresa care a apreciat ca executorie o informare a vămii turcești.
Așadar parata a luat in considerare o informație data de Vama și de G, fără a analiza legalitatea facturii externe pe care la efectuarea importului au verificat-o atât Vama, cât si Vama si care poarta mențiunea reală "marfa de origine "
Dacă marfa nu era de origine cele două vămi ar fi sesizat atunci, în momentul efectuării importului și ar fi stabilit taxele legale.
Din cele expuse mai sus rezulta cu claritate că, reclamanta a lucrat in legalitate si ca cea care n-a respectat normele de drept interne și internaționale este pârâta care a luat de bune explicațiile organului vamal date după patru ani de la efectuarea importului și nu a luat în considerare textele din actele normative.
De remarcat este si faptul ca parata a soluționat contestația fără niciun fel de verificări n-a verificat nici legalitatea nici temeinicia actelor ce-au stat la baza emiterii Deciziei de regularizare.
Daca ar fi verificat aceste aspecte ar fi observat ca Biroul Vamal Gas olicitat verificarea declarației de origine pe factura in data de 11 iunie 2003 cu adresa nr. 8254 iar răspunsul autorității vamale turce a fost emis in data de 17 octombrie 2006 cu adresa 02.01.0.06.00.49.1563-2-139, adică după mai bine de trei ani de la solicitare si mai mult de patru ani de la emiterea declarației de origine pe factura. Răspunsul autorității turce a fost dat pur formal, fără nici un fel de verificare concretă, numai pentru a-și îndeplini obligațiile asumate prin tratat.
Parata n-a observat faptul ca verificarea s-a finalizat mult după expirarea termenelor obligatorii prevăzute de Protocolul D în ceea ce privește păstrarea dovezii de origine si a documentelor probatorii, răspunsul autorității turce fiind total irelevant si neputând conduce la retragerea preferințelor tarifare inițial acordate.
B avea obligația de a observa ca autoritatea nu a efectuat verificările solicitate într-un termen rezonabil si ca răspunsul dat de aceasta nu indica cu claritate daca documentele sunt autentice. Daca ar fi analizat numai termenul în care s-a efectuat verificarea (de peste trei ani) nu ar mai fi emis adresa prin care comunica G faptul ca bunurile nu beneficiază de tratament tarifar preferențial.
De altfel, în conformitate cu prevederile Protocolului D (România -Turcia), daca ar fi existat suspiciuni întemeiate iar in termenul de zece luni de la data cererii de control nu s-a primit nici un răspuns sau răspunsul nu a conținut date suficiente pentru determinarea autenticității documentului în cauza ori a originii reale a produsului, autoritatea vamala trebuia sa retragă preferințele inițial acordate. De asemenea, reclamanta a apreciat că în cazul de fata nu se poate vorbi de acest lucru de vreme ce controlul a fost inițiat prin sondaj si nu ca urmare a unor suspiciuni, reieșind cu claritate caracterul arbitrar al retragerii tratamentului tarifar preferențial de către
Pârâta a preluat răspunsul forului superior fără nici o analiza, considerând adresa nr. 7492 din 28 februarie 2007 emisă de drept lege.
Pârâta a motivat in drept decizia pe prevederile art. 100 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, apreciind ca acordarea regimului tarifar s-a făcut pe baza unor informații neexacte sau incomplete.
Aceasta apreciere preluată din decizia de regularizare fără nicio analiză este în totală contradicție cu textele de lege invocate.
În fapt, retragerea regimului tarifar preferențial s-a făcut pe baza unor informații inexacte si incomplete, în adresa autorității turce menționându-se că societatea exportatoare nu a fost găsita si că nu poate confirma originea bunurilor. Autoritatea, in răspunsul sau, nu indică clar faptul ca bunurile nu sunt de origine însă, autoritatea vamală, conchide că, ca bunurile nu sunt de origine și, drept urmare, retrage preferințele acordate corect la momentul importului.
Pentru a-si motiva decizia pârâta DGFP Gam ai solicitat Ministerului Finanțelor Publice - Autoritatea Națională a Vămilor să-și exprime punctul de vedere cu privire la speța în cauza.
A apreciat reclamanta că punctul de vedere al nu are nici o legătura cu speța, acesta constând în parcurgerea unor texte de lege din care unele nici nu privesc situația de fapt iar altele vin in susținerea acțiunii formulate de contestatoare.
Cu toate acestea pârâta ia adresa drept act normativ si emite Decizia nr. 71 din 16 martie 2007 prin care a respins contestația reclamantei ca nefondata.
Pârâta DGFP G, în Decizia nr. 71 din 16 martie 2007 nu a analizat aspectele invocate de reclamanta, nu a motivat de ce verificarea s-a făcut după ce obligația legala a exportatorului, stabilita de Protocolul D, de a păstra cel puțin trei ani copia de pe aceasta a încetat și nu a observat că declarația pe factura precum si toate documentele necesare care dovedesc caracterul original al produselor în cauza au încetat.
Articolul 32 din Protocolul D referitor la definirea noțiunii de produse originare prevede ca verificarea ulterioara a dovezilor de origine se efectuează prin sondaj sau ori de cate ori autoritățile vamale ale tarii importatoare au suspiciuni întemeiate in legătura cu autenticitatea acestor documente, caracterul originar al produselor in cauza sau cu îndeplinirea celorlalte condiții stipulate în protocol. În cazul în care existau suspiciuni întemeiate autoritatea vamala trebuia sa transmită autorității vamale turce orice documente sau informații obținute care sugerează ca informațiile furnizate ca dovezi ale originii sunt incorecte.
Verificarea este efectuata de autoritățile vamale ale țării exportatoare și in acest scop, acestea au dreptul sa ceara orice dovada si sa realizeze orice verificare a conturilor exportatorului.
De asemenea, art. 21 paragraful 3 din același Protocol prevede ca exportatorul trebuie sa prezinte, în orice moment, la solicitarea autorităților vamale ale țării exportatoare, toate documentele necesare care dovedesc caracterul originar al produselor în cauza.
Dispoziții legale susmenționate impun ca o verificare ulterioara să fie realizata în mod efectiv, iar rezultatul trebuie sa aibă la baza dovezi concrete, ori in cazul în speța nu a fost efectuata o verificare in concreto a dovezilor de origine, întrucât, conform răspunsului nr. 02.1.0.06.00.49.1563-2-139 din 17 octombrie 2006 primit de la autoritatea vamala si înregistrat la sub nr. 58705 din 31 octombrie 2006, firmele nu au putut fi contactate, deci documentele nu au putut fi verificate.
În consecință, pârâta și-a bazat soluția doar pe afirmațiile B din adresa nr. 58705 din 20 noiembrie 2006 înregistrata la G sub nr. 24153 din 24 noiembrie 2006 ca bunurile nu sunt de origine si deci regimul tarifar preferențial nu poate fi acordat, cu toate ca in adresa administrației vamale turce nu exista o astfel de mențiune. Apreciază contestatoarea că pârâta a mers pe aprecierea autorității vamale române care a prezentat în adresă doar supoziții sau prezumții, fără a se efectua o verificare așa cum prevede legea.
Fața de cele invocate, reclamanta a apreciat că pârâta nu a efectuat nici o verificare a dovezilor de origine în concret a importului si nu a stabilit cu exactitate daca mărfurile sunt sau nu de origine, așa cum prevăd dispozițiile legale arătate mai sus pentru retragerea preferințelor tarifare inițial acordate si întocmirea Deciziei de regularizare a situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 509 din 22 decembrie 2006.
Punctul de vedere al Baf ost preluat de către pârâta Directia Generala a Finantelor Publice G fără nici un fel de analiza, cu toate ca, fiind un organ de soluționare a contestației, ii revenea obligația legala de a lamuri aspectele puse in discuție si de a constata nelegalitatea măsurii luate de organul vamal.
Debitul stabilit în sarcina contestatoarei a fost calculat in mod eronat fără a se tine seama de prevederile legale in domeniu.
Pârâta, în decizia emisa, referindu-se la dobânzile si penalitățile de întârziere aferente drepturilor vamale de import invoca art. 115 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul d e procedura fiscala: "pentru neachitarea la termenul de scadenta de către debitor a obligațiilor de plata, se datorează după acest termen dobânzi si penalități de întârziere". Pârâta nu a observat ca dobânzile si penalitățile de întârziere aferente drepturilor vamale de import au fost calculate de organul vamal de la data efectuării importului si nu de la data când acestea trebuiau sa devină scadente adică de la data întocmirii deciziei de regularizare.
În dovedirea cererii de chemare in judecata, reclamanta s-a folosit de proba cu inscrisuri, depunand la dosarul cauzei actele despre care a facut vorbire in cuprinsul actiunii si a solicitat interogatoriul paratelor.
Reclamanta a mai depus concluzii scrise, pentru a fi avute in vedere la pronuntarea hotararii.
Legal citata si reprezentata in instanta, parata Directia Generala a Finantelor Publice Gaf ormulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea actiunii reclamantei ca nefondata, motivând că art. 107 din Hotararea Guvernului nr. 1114/2001 dispune în sensul recuperării datoriei vamale în condițiile în care acordarea regimului preferențial a fost neîntemeiat.
Acordarea regimului preferențial nu ar putea fi întemeiată în condițiile în care exportatorul nu exista, iar facturile în baza cărora a fost achiziționată marfa nu au fost depuse la nici un birou vamal din Turcia.
Parata nu a solicitat probe in apararea sa.
De asemenea, a formulat întâmpinare și parata Directia Regionala Vamala G, in numele si pentru Autoritatea Nationala a Vamilor, prin care a solicitat respingerea actiunii reclamantei ca nefondata.
În apararea sa, parata a depus la dosarul cauzei o serie de inscrisuri.
Instanța a apreciat, contrar sustinerilor reclamantei, că incidente în cauza sunt dispozițiile art.100 Cod vamal, conform carora autoritatea vamala are dreptul ca, într-o perioada de cinci ani de la acordarea liberului de vama, să efectueze controlul vamal ulterior al operațiunilor desfășurate.
De asemenea, conform dispozițiilor art. 28 alin. 2 din Protocolul D, exportatorul care întocmește o declarație pe factura are obligația de a păstra cel puțin trei ani copia de pe aceasta declarație.
Astfel, operațiunile de import au fost realizate de societatea reclamantă în cursul anilor 2001 si 2002 iar autoritatea vamala română a solicitat efectuarea controlului ulterior prin adresele nr. 8254 din 11 iunie 2003 si nr. 8369 din 13 iunie 2003.
Solicitarea pentru controlul vamal ulterior a facturilor emise de exportator în anii 2001 si 2002 fost efectuata în termen legal, ceea ce face ca exceptia invocata de reclamanta sa fie nefondata.
Pe fond instanța a apreciat că acțiunea reclamantei este nefondată.
In fapt, în anii 2001 si 2002, reclamanta - --- SRL Gai mportat diverse bunuri de origine, societatea solicitând acordarea regimului vamal preferențial în baza declarației pe factură a exportatorului.
Organele vamale au procedat, conform dispozițiilor art. 32 din Protocolul D, la verificarea dovezilor de origine prin transmiterea facturilor prezentate pentru aceste operațiuni autorităților vamale din țara de export, cu adresele nr. 8254 din 11 iunie 2003 si nr. 8369 din 13 iunie 2003.
Administrația vamala a comunicat cu adresa nr. 02.1.0.06.00.49.1563-2-139, în temeiul art. 32 alin. 5 din Protocol, faptul că societățile exportatoare Textil Turizm,. si nu au putut fi găsite, facturile nu au fost prezentate la birourile vamale din Turcia, astfel încât originea bunurilor acoperite de aceste facturi nu a fost confirmată. Acest raspuns a fost comunicat Biroului Vamal G cu adresa Directiei Regionale Vamale G nr. 24286 din 27 noiembrie 2006, inregistrata la acesta cu nr. 18080 din 27 noiembrie 2006.
Urmare invalidarii caracterului de bunuri originare a marfurilor importate de reclamanta, fost retras regimul tarifar preferential si au fost intocmite Decizia de regularizare a situatiei privind obligatiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 509 din 22 decembrie 2006, prin care s-au stabilit in sarcina reclamantei obligatii fiscale suplimentare in suma de 2.463 lei.
Contestatia formulata de reclamanta a fost respinsa de parata Directia Generala a Finantelor Publice G prin Decizia nr. 71 din 16 martie 2007.
In cauza de fata, reclamanta a omis un aspect esențial în dezlegarea pricinii si anume, faptul ca in cauza au fost efectuate procedurile prevăzute de dispozițiile Protocolului D, în sensul ca a fost solicitata verificarea declarației pe factură, a fost efectuat un control ulterior al cărui rezultat a fost comunicat administrației vamale romane.
Astfel, regimul vamal preferențial se acordă numai sub rezerva confirmării autenticității declarației ceea ce implica în mod obligatoriu accesul autorității competente la documentele contabile ale exportatorului.
Mai mult, așa cum rezulta din adresa autorității vamale turce facturile în baza cărora reclamanta - --- SRL Gaa chiziționat bunurile pentru care solicita regim vamal preferențial nu au fost prezentate la birourile vamale din Turcia.
Prin acceptarea facturii reclamanta și-a asumat toate consecințele, ceea ce implica nu numai beneficii dar si responsabilitatea deplina pentru autenticitatea dovezii.
În opinia reclamantei adresa administrației vamale turce nu produce efecte juridice cu toate ca aceasta a sesizat nereguli în legătura atât cu societatea exportatoare cât si cu facturile emise de presupusul partener extern.
Reclamanta a sustinut în mod eronat faptul că prin actele administrative ce fac obiectul judecații a fost respinsa contestația societății numai pe baza unui punct de vedere exprimat de, omitand faptul ca art. 107 din Hotararea Guvernului nr. 1114/2001 dispune în sensul recuperării datoriei vamale în condițiile în care acordarea regimului preferențial a fost neîntemeiata.
Contrar sustinerilor reclamantei, cererea privind acordarea regimului vamal preferential este neintemeiata in condițiile în care exportatorul nu exista iar facturile în baza cărora a fost achiziționată marfa nu au fost depuse la nici un birou vamal din Turcia.
În ceea ce privește dobânzile si penalitățile de întârziere, reclamanta omite faptul ca acestea curg din momentul la care ia naștere datoria vamală, potrivit disp. art. 223 din Legea nr. 86/2006, modificata si art. 115 Cod procedura fiscala.
Față de considerentele expuse, in temeiul disp. art. 16 alin. 1 lit. b, art. 21 alin. 1 lit. b si art. 32 alin. 5 si alin. 6 din Protocolul D privind definirea noțiunii de produse originare si metodele de cooperare administrativa încheiat intre România si Turcia, Tribunalul a reținut ca acțiunea formulata de reclamanta este nefondată și a respins-o ca atare.
Împotri v sentinței nr.2194/2007 a Tribunalului Galați în termen legal a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare recurenta a arătat că prima instanță a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispoz.legale în materie și o greșită apreciere a materialului probator administrat în cauză.
Astfel, vama română nu ar fi trebuit să ia decizia de retragere a preferințelor pe baza adresei de răspuns a vămii turce care nu conține un răspuns clar cu privire la originea bunurilor așa cum prevede art.32(5) din Protocolul
Instanța de fond a ignorat faptul că regimul vamal preferențial a fost acordat la momentul importului prin acceptarea declarației vamale de import, când au fost verificate toate documentele, cinstatându-se legalitatea acestora.
Instanța a reținut că facturile nu au fost prezentate la birourile vamale din Turcia, cu toate că Protocolul D instituie procedura controlului ulterior al dovezii de origine la sediul exportatorului.
Instanța de fond nu a precizat care sunt neregulile cu privire la societatea exportatoare sau cu privire la facturile externe, iar faptul că aceasta nu a putut fi găsită se poate datora unor situații diverse ( schimbarea sediului, modificarea denumirii etc.).
Instanța de fond nu și-a exercitat rolul activ în sensul că nu a analizat probatoriuk reclamantei, respectiv facturile externe cu declarațiile de origine date cu respectarea legii, adresele autorității vamale turce, adresa B nr.7492/28.02.2007, lista cu operațiunile efectuate d ecătre reclamantă cu firmele turcești.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele, conform art.3041Cod proc.civilă, Curtea constată că recursul este fondat.
Operațiunile de import au fost realizate de societatea reclamantă "--- " L G, în cursul anilor 2001 și 2002, iar autoritatea vamală Direcția regională Vamală Gas olicitat efectuarea controlului ulterior.
În anii 2001-2002 - reclamanta-recurentă a importat diverse bunuri de original, societatea solicitând acordarea regimului vamal preferențial în baza declarației pe factură a exportatorului.
Prin adresele depuse la dosar administrația vamală - în temeiul art. 32 alin.5 din Protocolul Dac omunicat Biroului Vamal G că societățile exportatoare a Textil Turizm, și. nu au putut fi găsite, facturile nu au fost prezentate la birourile vamale din Turcia, astfel încât originea bunurilor acoperite de aceste facturi nu a fost confirmată, urmare a invalidării caracterului de bunuri originare a mărfurilor importate de reclamantă a fost retras regimul tarifar preferențial și au fost întocmite decizia de regularizare nr. 70/2007, 49/2007, 50/2007, 30/2007, 67/2007, 47/2007, 52/2007, 51/2007, 39/2007, 33/2007, 66/2007, 41/2007, 42/2007, și 53/2007.
Hotărârea instanței de fond este criticabilă, numai în sensul greșitei interpretări a dispozițiilor legale referitoare la obligarea reclamantului la plata dobânzilor și penalităților de întârziere, calculate la valoarea datoriei vamale.
Considerăm că aplicabile speței sunt disp.art.107 din nr.HG1114/2001, precum și art.114, 115 și art.120 din nr.OG92/2003 care prevăd că neachitarea la termenul de scadență a obligațiilor de plată, atrage după acest termen dobânzi și penalități de întârziere.
Datoria vamală trebuie mai întâi constatată printr-un act care devine titlul executoriu în condițiile dreptului comun.
Aceasta înseamnă că prin punerea în executare a titlului, dacă debitorul nu achită datoria vamală la termenul scadent pot fi percepute dobânzi și penalități de întârziere, iar orice altă susținere nu poate fi primită în raport cu dispozițiile generale procedurale ce guvernează executarea dar, și de dispozițiile referitoare la obligațiile vamale.
Sancțiunea aplicabilă beneficiarului importului asupra bunului considerat inițial ca fiind de origine comunitară este aceea de a achita diferențele datoriei vamale, aceiași regulă nu mai funcționează în ce privește dobânzile și penalitățile de întârziere, întrucât la aceasta se opune lipsa intenției de a se sustrage de la plata datoriilor vamale, când aceasta se constată, cum este speța de față, pentru un import supus regimului suspensiv de perfecționare activă.
Față de cele de mai sus în baza art.312 Cod proc.civilă, urmează a admite recursul reclamantei "--- "
Se va modifica sentința nr.2194/2007 a Tribunalului Galați, în sensul că se va admite în parte acțiunea reclamantei și se vor menține obligațiile vamale suplimentare stabilite prin deciziile menționate a Gr eprezentând taxe vamale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE recursul declarat de "--- ", cu sediul în G,-, -.43, județul G, împotriva sentinței numărul 2194 din 12.10.2007, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința civilă nr.2194/12.10.2007 a Tribunalului Galați, în sensul că,
Admite în parte, acțiunile conexe. Anulează în parte deciziile și - G și în consecință menține obligațiile principale de plată reprezentând taxe vamale, după cum urmează:
- în decizia nr.70 din 16.03.2007 a G și decizia nr.508/22.12.2006 a - G - pentru suma de 1.714 lei;
- în decizia nr.49/14.13.2007 a G și decizia nr.519/24.12.2006 a pentru suma de 2.506 lei;
- în decizia nr.50/14.03.2007 a G și decizia nr.537/30.12.2006 a pentru suma de 1.618 lei;
- decizia nr.30/12.03.2007 a G și decizia nr.521/24.12.2006 a pentru suma de 256 lei;
- decizia nr.67/16.03.2007 a G și decizia nr.516/24.12.2006 a pentru suma de 1.303 lei;
- decizia nr.47/14.03.2007 a G și decizia nr.518/24.12.2006 a pentru suma de 862 lei;
- decizia nr.52/14.03.2007 a G și decizia nr.539/30.12.2006 a pentru suma de 2.211 lei;
- decizia nr.51/14.03.2007 a G și decizia nr.538/30.12.2006 a pentru suma de 941 lei;
- decizia nr.39/13.03.2007 a G și decizia nr.525/24.12.2006 a pentru suma de 884 lei;
- decizia nr.33/12.03.2007 a G și decizia nr.524/24.12.2006 a pentru suma de 4.122 lei;
- decizia nr.66/16.03.2007 a G și decizia nr.543/30.12.2006 a pentru suma de 3.940 lei;
- decizia nr.41/13.03.2007 a G și decizia nr.533/29.12.2006 a pentru suma de 796 lei;
- decizia nr.42/13.03.2007 a G și decizia nr.535/29.12.2006 a pentru suma de 3.725 lei;
- decizia nr.53/14.03.2007 a G și decizia nr.540/30.12.2006 a pentru suma de 3.555 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 27 martie 2008.
PREȘEDINTE, Pt. JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Vasile
cf.art.261
PREȘEDINTE,
Grefier,
- -
Red.DV/15.04.2008
Tehno ZE/16.04.2008
ex.2
Fond:
Președinte:Mariana TrofimescuJudecători:Mariana Trofimescu, Angelica Ciobotaru, Dorina Vasile
