Anulare act administrativ fiscal. Decizia 24/2010. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 24/
Ședința publică din 25 ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gheorghe Aurelia G -
JUDECĂTOR 2: Obreja Manolache Iustinian
JUDECĂTOR 3: Tăbâltoc
Grefier -
S-a luat în examinare recursul introdus de reclamanta - Construcții SA I împotriva sentinței civile nr. 215/ca din 06.03.2009 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că dezbaterile au avut loc în ședința publică din 18 ianuarie 2010, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi.
Din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se da părților posibilitatea să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 25 ianuarie 2010.
În termenul de pronunțare, recurenta - Construcții SA Iad epus, prin serviciul de registratură, concluzii scrise.
Curtea de Apel,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Iași la nr. 6816/99/03.09.2007, așa cum a fost precizată (fila 47 din dosarul nr-), reclamanta - Construcții SA a formulat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului I și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului B, contestație împotriva deciziei nr. 228/28.06.2007, solicitând admiterea ei și obligarea Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului I la rambursarea taxei pe valoare adăugată în sumă de - lei.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 620/06.04.2001, - Construcții SA a vândut către - House SRL imobilul hală industrială și terenul aferent de 3000 mp situat în I, în valoare de 1 085 947 RON, din care taxă pe valoare adăugată de 173 386 RON. La data încheierii contractului s-a transmis dreptul de proprietate asupra imobilului și s-au stabilit obligațiile ambelor parți. Între cele două societăți s-a încheiat la data de 18.04.2001 un act adițional, semnat și stampilat de reprezentanții legali ai părților, prin care, fără a modifica prețul vânzării, se eșalonează plata în rate lunare pe o perioada de 5 ani (iunie 2001-iunie 2006), rata fiind de 18.099 lei/lună, din care taxă pe valoare adăugată 2889,8 lei. Actul adițional a fost înregistrat în contabilitatea ambelor societăți. Prin predarea situației financiare la sfârșitul fiecărei luni, s-a comunicat implicit și faptul că există acest act adițional. Astfel, începând cu luna iunie 2001, s-a procedat la înregistrarea lunară a ratelor, până în noiembrie 2002, iar la sfârșitul anului 2001, societatea a înregistrat din nou toată suma în vederea calculării impozitului pe profit, raportat la întreaga activitate din anul respectiv, deși suma nu fusese în fapt încasată.
S-a mai susținut că nu forma autentică este obligatorie pentru opozabilitate, ci, în unele cazuri, publicitatea imobiliară. Forma cerută pentru opozabilitate față de terți nu se confundă, așadar, cu forma cerută ca o condiție de validitate. În această situație, Direcția Generală a Finanțelor Publice I, prin inspectorii fiscali, nu poate fi considerată terț, pentru că aceasta are rolul de a verifica în ce măsură situația financiară corespunde realității. Nu se pune problema prejudicierii sale în vreun fel, pentru ca Direcția Generală a Finanțelor Publice nu poate invoca vreo vătămare, dat fiind că nu are vreun drept asupra imobilului. Totodată, aceasta nu are calitatea de a face aprecieri asupra valabilității actului, ci doar asupra opozabilității sale. Problema opozabilității acestui act adițional, care între părți a produs efecte, este importantă întrucât întreaga suma contestată de către reclamantă este calculată de către Agenția Națională de Administrare Fiscală ca efect al neluării în considerare a actului adițional.
Reclamanta a arătat că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 17/2000, prevede în art. 10 alin. 2 că pentru livrările de bunuri și/sau prestările de servicii cu plata în rate obligația de plată a taxei pe valoarea adăugată intervine la data prevăzută pentru plata ratelor.
Prin urmare, reclamanta a procedat la calcularea taxei pe valoarea adăugată aferentă ratelor lunare scadente în perioada iunie 2001-iunie 2006, și nu la calcularea integrală în iunie 2001, așa cum a considerat Agenția Națională de Administrare Fiscală.
Prin actul adițional nr. 722/25.04.2001 și încheierea de autentificare nr. 2415/21.06.2001, - House SRL a adus ca aport la capitalul social al SA imobilul în cauză, la aceeași valoare la care l-a achiziționat, adică 1 085 947 RON, din care taxă pe valoare adăugată în suma de 173 386 RON.
În aceste condiții, în mod greșit s-a considerat de către Direcția Generala a Finanțelor Publice I că - House SRL nu are dreptul de a deduce taxa pe valoare adăugată, însă reclamanta are obligația de aop lăti către stat încă de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, fără a se lua în considerare actul adițional ori faptul că plata efectivă s-a efectuat mult mai târziu. Ulterior, legiuitorul a eliminat taxa pe valoare adăugată din această operațiune, astfel încât să nu mai fie necesară trecerea de la un intermediar la altul, până la consumatorul final.
În ceea ce privește impozitul pe profit, reclamanta a precizat că în mod corect a înregistrat întreaga sumă la sfârșitul anului 2001, luând în considerare întregul profit impozabil și nu doar vânzarea încheiată în iunie. În aceste condiții, valoarea totală neamortizată a bunului vândut este de - lei, și nu 654.724 lei, cum a susținut Agenția Națională de Administrare Fiscală. La această valoare, Agenția Națională de Administrare Fiscală nu a considerat necesar să raporteze unele sume, precum eventualele pierderi înregistrate în anul respectiv. Totodată, conform art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 402/2000, cheltuielile efectuate pentru realizarea bunurilor livrate și a bunurilor mobile vândute în baza unui contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate sunt deductibile la aceleași termene scadente prevăzute în contractele încheiate între părți, proporțional cu valoarea ratei înregistrate în valoarea totală a livrării.
În aceste condiții, deși inspecția fiscală a vizat impozitul pe profit pe perioada 01.04.2001-30.06.2003, în realitate aceasta s-a referit la vânzarea din iunie 2001, fără a raporta această tranzacție la întreg exercițiul economic-financiar al societății pe anul 2001.
În condițiile în care societatea reclamantă a încheiat cu - House SRL un act adițional la un contract de vânzare-cumpărare, nu se poate aprecia că acesta nu este valabil. În aceste condiții, calcularea atât a taxei pe valoarea adăugată, cât și a impozitului pe profit trebuia să se efectueze în raport de data exigibilității ratelor, pe perioada iunie 2001- iunie 2006, nu în raport de data încheierii vânzării.
Chiar și în ipoteza pretinsă de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, calculul impozitului pe profit este eronat, întrucât inspectorii fiscali au calculat impozitul raportat doar la valoarea vânzării, iar impozitul pe profit se calculează având în vedere întregul an fiscal. Cum nu s-au verificat pierderile societății din anul 2001 ori situația generală a acesteia, nu se poate aprecia dacă suma impusă de către Agenția Națională de Administrare Fiscală cu titlu de dobânzi și penalități este reală și datorată sau nu. Reclamanta a concluzionat că suma pretinsă de către Agenția Națională de Administrare Fiscală nu este conformă cu realitatea, mai ales în condițiile în care modul de calcul nu este suficient de detaliat pentru a permite verificări.
Prin sentința civilă nr. 402/CA/18.03.2008, Tribunalul Iași - secția de contencios administrativ și fiscal a admis contestația reclamantei în contradictoriu cu pârâta ANAF - DGFP I și a anulat decizia nr. 228/28.06.2007, obligând pe pârâtă la rambursarea către reclamantă a taxei pe valoare adăugată în sumă de - lei.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B, criticând-o pentru nelegalitate. Recursurile au fost admise de Curtea de APEL IAȘI - secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 405/CA/22.09.2008, dispunându-se casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Instanța de recurs a constatat că Tribunalul nu a soluționat cererea în contradictoriu cu ambele pârâte chemate în judecată, omițând-o pe Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului De asemenea, s-a făcut confuzie între diferitele structuri administrative de control - ANAF și direcții județene, nu s-au cercetat eventualele implicații decurgând din neatacarea în instanță a actelor administrativ-fiscale prin care obligația fiscală a fost stabilită.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Iași -secția comercială și de contencios administrativ la nr. 7329/99/01.10.2008.
În rejudecare, reclamanta a precizat în scris (fila 18 din dosar) că se judecă atât cu Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I, cât și cu Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B, solicitând, în raport cu prima pârâtă anularea raportului de inspecție fiscală nr. 23484/16.10.2006, a deciziei de impunere nr. 23485/16.10.2006, a dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 23486/16.10.2006, a obligației suplimentare de plată a sumei de - lei reprezentând dobânzi și penalități aferente taxă pe valoare adăugată și impozit pe profit, iar în raport cu Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B anularea deciziei nr. 228/28.06.2007.
Tribunalul Iași, prin sentința civilă nr. 215/ca/06.03.2009, a respins, ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta - Construcții SA, cu sediul în I,-, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B, cu sediul în B,--3, și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I, cu sediul în I, str. -, nr. 25.
A reținut Tribunalul că, la data de 06.04.2001, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 620 autentificat la Biroul Notarului Public Frost din I, prin care reclamanta - Construcții SA Iav ândut către - House SRL bunul imobil denumit "Hala industriala confecții metalice" și teren aferent în suprafață de 3000 mp din- A, în valoare totală de 1.085.947 lei. În baza contractului menționat anterior, la data de 07.06.2001, - Construcții SA I, a emis factura fiscală seria - - nr. -, în valoare totală de 1.085.947 lei, din care taxă pe valoare adăugată 175.386 lei.
La data de 18.04.2001, anterior emiterii facturii, între cele două societăți s-a încheiat actul adițional la contractul nr. 620, sub semnătură privată, care prevede eșalonarea plății prețului bunului imobil pe o perioadă de 5 ani, începând cu luna iunie 2001, cuantumul ratei lunare fiind de 18099 lei.
În urma controlului fiscal efectuat la 16.10.2006, finalizat cu raportul de inspecție fiscală nr. 23484/16.10.2006 al pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I, organele de inspecție fiscală au constatat că societatea a înregistrat taxă pe valoare adăugată în sumă de - lei în contul de taxă pe valoare adăugată neexigibilă, înregistrând pe taxă pe valoare adăugată colectată doar ratele lunare începând cu iunie 2001 în sumă de 2.889,8 lei, conform actului adițional. Din luna noiembrie 2002, s-a sistat înregistrarea ratelor pe contul de TVA colectată, din valoarea totală de - lei fiind înregistrată până la această dată suma de 49126 lei. În luna februarie 2006, societatea a înregistrat pe contul de taxă pe valoare adăugată colectată și a raportat prin decontul de taxă pe valoare adăugată suma de - lei.
Organul de control, constatând că societatea, în baza actului adițional la contractul de vânzare-cumpărare menționat anterior, act neînregistrat la societate și neautentificat la notar, nu a colectat taxa pe valoare adăugată aferentă facturii nr. -/07.06.2001 de vânzare a imobilului la data livrării bunului, respectiv iunie 2001, procedat la colectarea taxei aferente, stabilind în sarcina petentei o taxă pe valoare adăugată suplimentară de plată în sumă de - lei, pentru a cărei neachitare la termen s-au calculat dobânzi de - lei și penalități de întârziere aferente de 28750 lei, în baza raportului de inspecție fiscală nr. 23484/16.10.2006 emițându-se decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 23485/16.10.2006 de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I și dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 23486/16.10.2006 a aceleiași pârâte.
Reclamanta a parcurs procedura administrativă, contestând decizia de impunere și raportul de inspecție fiscală (fila 21 din dosarul nr-) la pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Ca urmare a admiterii cererii de recuzare a conducerii Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului I formulată de reclamantă, s-a dispus soluționarea acestei contestații de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B, care, prin decizia nr. 228/28.06.2007, a respins contestația reclamantei pentru suma de - lei, reprezentând: - lei, dobânzi aferente taxei pe valoare adăugată; 28750 lei, penalități de întârziere aferente TVA; 19115 lei, dobânzi aferente impozitului pe profit; 1247 lei, penalități de întârziere aferente impozitului pe profit.
Instanța a constatat că reclamanta datorează sumele cu titlu de obligații fiscale suplimentare, așa cum au fost ele stabilite prin raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere. Astfel, aceste obligații au fost calculate pentru neînregistrarea și nedeclararea la termen a obligației bugetare sau, după caz, fiscale, conform dispozițiilor art. 12 alin. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 17/2000 și art. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 70/1994.
Prin actul adițional la contractul de vânzare-cumpărare nr. 620/18.04.2001, act sub semnătură privată, s-a stabilit de către părțile contractante reclamanta - Construcții SA și - House SRL eșalonarea plății prețului imobilului ce a făcut obiectul vânzării pe o durată de 5 ani. Reclamanta a susținut că acest act sub semnătură privată este opozabil organelor fiscale sub aspectul valabilității, fiind un act valabil între părți, care trebuie luat în considerare de către organele de control financiar. Fiind vorba de obligații fiscale care s-au născut în sarcina reclamantei odată cu perfectarea autentică a vânzării cumpărării - TVA și impozit pe profit - instanța a considerat că se impune a se analiza valabilitatea actului adițional, având în vedere ce efecte juridice fiscale produce o plată eșalonată, din perspectiva dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 17/2000, art. 10 și următoarele.
Tribunalul a considerat că în situația în care actul de vânzare-cumpărare trebuiaad validitatemîntocmit în formă autentică, orice alt act prin care se modifică clauze ale aceluiași contract trebuie să îmbrace, pentru a fi valabil, aceeași formă, cea autentică. Actul adițional invocat de reclamantă ca temei al neînregistrării în contabilitate a veniturilor și cheltuielilor aferente vânzării în luna iunie 2001, deci pentru trimestrul II 2001, data perfectării autentice a vânzării, este un act sub semnătură privată, nevalid din pricina formei pe care a îmbrăcat- Acest act nici nu a fost înregistrat de către vreuna dintre cele două societăți, data încheierii lui nefiind una certă.
Mai mult decât atât, chiar dacă s-ar constata valabilitatea acestui act modificator al contractului autentic între părți, având drept efect obligația în sarcina organului fiscal de a-l lua în considerare, instanța reține că nici datele de scadență convenite de părți nu au fost respectate. Prima plată făcută de reclamantă a fost înregistrată tardiv în contabilitate, abia la data de 16.04.2003, deși conform actului adițional ratele erau lunare, începând cu iunie 2001 până în iunie 2006.
Totodată, cumpărătoarea bunului imobil, - House SRL, a înregistrat în întregime TVA în sumă de - lei, aferentă vânzării-cumpărării, în contul taxă pe valoare adăugată neexigibilă, în luna iunie 2001, când s-a emis factura nr. -, deci nu a achitat eșalonat contravaloarea bunului imobil și nici nu a înregistrat în contabilitate pe o perioadă de 5 ani ratele datorate reclamantei - Construcții SA.
În ceea ce privește diferența de impozit pe profit, instanța a reținut că aceasta este aferentă profitului impozabil suplimentar calculat ca diferență între veniturile și cheltuielile ce trebuiau înregistrate în mod corect de reclamantă, fără a se avea în vedere actul adițional sub semnătură privată, și veniturile și cheltuielile înregistrate până la datele de raportare ale impozitului pe profit, calculul făcut în anexa 3 la raportul de inspecție fiscală fiind corect.
Împotriva sentinței nr. 215/ca/06.09.2009 a Tribunalului Iașia declarat recurs reclamanta - Construcții SA.
În motivarea recursului său, reclamanta a invocat autoritatea de lucru judecat în ceea ce privește valabilitatea actului adițional, susținând că pe rolul Tribunalului Iașia fost înregistrată la nr- o contestație formulată de - House SRL referitoare la acest act, admisă la data de 17.02.2009.
Reclamanta recurentă a susținut că din moment ce la data pronunțării sentinței atacate o altă instanță de judecată se pronunțase asupra aceleiași probleme de drept, ultima instanță este ținută de soluția dată de cea dintâi.
În al doilea motiv de recurs s-a invocat faptul că prima instanță a apreciat greșit valabilitatea actului adițional dintre părți, neexistând nici un motiv să se aprecieze că actul respectiv nu este valabil.
În concluziile scrise recurenta a susținut că a mai fost verificată fiscal pentru perioada 01.01.2000-30.06.2003, constatându-se că nu s-au înregistrat nereguli cu privire la taxa pe valoare adăugată. A invocat recurenta reclamantă că o nouă verificare fiscală a aceleiași perioade nu mai era posibilă, conform principiului unicității controlului fiscal.
Recurenta a arătat că nu datorează penalități deoarece organul fiscal ar fi trebuit să îi impute în anul 2003 că actul adițional nr. 1 nu este valabil, fapt care i-ar fi permis corectarea documentelor în timpul controlului, eventual prin încheierea unui alt act adițional în formă autentică. A susținut și că organele fiscale nu puteau relua inspecția fiscală în anul 2006 deoarece nu au apărut date suplimentare necunoscute organului fiscal la data efectuării primului control.
Prin întâmpinare, Direcția Generală a Județului Ias olicitat respingerea recursului ca nefondat.
A susținut pârâta intimată că nu există triplă de identitate de cauză, obiect și părți pentru a se reține existența autorității de lucru judecat, iar pe fondul cauzei a arătat că a calculat corect taxa pe valoare adăugată, impozitul pe profit și accesoriile aferente.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și dispozițiile legale aplicabile în cauză, Curtea reține următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de Biroul Notarului Public Frost prin încheierea nr. 620/06.04.2001 (filele 92, 93 din primul dosar de fond), reclamanta - Construcții SA i-a vândut Societății Comerciale House SRL I un spațiu cu destinație de hală industrială și cota indiviză de dintr-un teren în suprafață de 2103,80 mp pentru prețul de - lei la care s-a adăugat taxa pe valoare adăugată aferentă.
La data de 07.06.2001, s-a întocmit factura fiscală nr. -/07.06.2001 (fila 113 din primul dosar de fond) în care s-a consemnat că prețul vânzării spațiului cu destinație de hală industrială și a terenului este - lei, din care -4570 lei reprezintă taxa pe valoarea adăugată.
Reclamanta a colectat lunar, din valoarea totală de taxă pe valoare adăugată de - RON, începând cu iunie 2001 până în noiembrie 2002, câte 2889,8 lei RON, rămânând o diferență de colectat de - RON. În februarie 2006, reclamanta a înregistrat pe contul de taxă pe valoare adăugată colectată și a raportat prin decontul de taxă pe valoare adăugată suma de - lei în loc de - lei.
În aceste condiții, prin referatul nr. 7457/11.05.2006 (fila 86) s-a solicitat reverificarea - Construcții SA pentru perioada 01.04.2001-30.06.2003, în temeiul prevederilor art. 103 alin. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003. Ca urmare, prin decizia nr. 13/11.05.2006 (fila 85 dosar recurs) s-a dispus reverificarea - Construcții SA pentru perioada 01.04.2001-30.06.2003.
În urma verificării efectuate s-a întocmit raportul de inspecție fiscală nr. 23484/16.10.2006 (filele 30-34 din primul dosar) în care s-a reținut că societatea reclamantă nu a colectat în iunie 2001 taxa pe valoare adăugată aferentă facturii nr. -/07.06.2001. De aceea a stabilit în sarcina reclamantei o taxă pe valoare adăugată suplimentară de plată în sumă de 124.260 lei, pentru a cărei neachitare la termen s-au calculat dobânzi de - lei și penalități de întârziere aferente de 28750 lei.
În cadrul aceluiași control s-a mai reținut că - Construcții SA nu a înregistrat în contabilitate veniturile și cheltuielile aferente vânzării terenului și halei în luna iunie 2001, din momentul în care s-a realizat transferul dreptului de proprietate. Așa fiind, organul fiscal a stabilit un profit impozabil suplimentar de - lei, constând în diferența între veniturile și cheltuielile ce trebuiau înregistrate de societate și veniturile și cheltuielile ce au fost înregistrate până la datele de raportare ale impozitului pe profit, la care a calculat impozit suplimentar pe profit datorat bugetului de stat pentru semestrul II al anului 2001 în cuantum de 83107 lei. La impozitul astfel determinat organul fiscal a calculat dobânzi de 19115 lei și penalități de întârziere de 1247 lei, până la trimestrul IV al anului 2001, când reclamanta a înregistrat veniturile și cheltuielile totale în contabilitate.
În baza raportului de inspecție fiscală nr. 23484/16.10.2006 s-a emis decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, nr. 23485/16.10.2006, de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I (filele 35-37) și dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 23486/16.10.2006 (fila 38).
Contestația formulată de - Construcții SA privind actele fiscale mai sus indicate a fost respinsă de Direcția Generală a Finanțelor Publice B prin decizia nr. 228/28.06.2007.
Raportat la această stare de fapt, Curtea consideră, ca și prima instanță, că organul fiscal a avut în vedere toate aspectele edificatoare ale cazului și în baza acestora a determinat corect datoriile fiscale ale reclamantei recurente, cu respectarea prevederilor legislației fiscale.
Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 17/2000, act normativ în vigoare în anul 2001, obligația de plată a taxei pe valoarea adăugată ia naștere la data efectuării livrării de bunuri mobile, transferului proprietății bunurilor imobile și/sau prestării serviciilor. De asemenea, în art. 12 alin. 2 din același act normativ se prevede că taxa pe valoare adăugată devine exigibilă la data efectuării livrării de bunuri mobile, la data transferului dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile sau prestării serviciilor.
Cum în prezenta cauză, transferul dreptului de proprietate asupra imobilului s-a realizat la data de 06.04.2001, când s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare, instanța de recurs observă că taxa pe valoare adăugată aferentă vânzării, de - lei RON, a devenit exigibilă la 06.04.2001. Prin urmare, judicios au constatat organele fiscale și prima instanță de judecată că societatea reclamantă datorează o taxă pe valoare adăugată suplimentară de plată în sumă de - lei, pentru a cărei neachitare la termen s-au calculat dobânzi de - lei și penalități de întârziere aferente de 28750 lei.
În speță nu poate fi primită susținerea potrivit căreia ar fi incidente dispozițiile art. 10 alin. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 17/2000 care instituie regula conform căreia pentru livrările de bunuri și/sau prestările de servicii cu plata în rate obligația de plată a taxei pe valoarea adăugată intervine la data prevăzută pentru plata ratelor.
Este evident că pentru a fi aplicabil textul de lege mai sus indicat este necesar să se dovedească existența unui contract în care să se prevadă plata prețului în rate. Pe de altă parte, pentru ca informațiile furnizate de contract să fie credibile și să constituie temei al efectuării oricăror operațiuni de natură fiscală este necesar să existe o concordanță între aceste informații și realitate.
Prin urmare, simpla depunere a unui înscris sub semnătură privată, denumit "act adițional nr. 1 la contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 620/2001" în care s-a consemnat că plata prețului s-a eșalonat pe o durată de 5 ani, începând cu luna iunie 2001, până în luna iunie 2006, nu este suficientă autorității fiscale și nici instanțelor de judecată deoarece raportul de drept fiscal este unul de autoritate supus unei rigori formale ce este de esența acestui raport.
În conformitate cu prevederile art. 2 alin. 1 din Legea nr. 54/1998, terenurile situate în intravilan și extravilan pot fi înstrăinate prin acte încheiate în formă autentică.
Actul care modifică actul încheiat în formă autentică trebuie să aibă și el formă autentică pentru a nu se încălca principiul simetriei formei actului juridic. În prezenta speță, actul prin care s-a urmărit modificarea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în formă autentică nu are forma specială a contractului inițial, nefiind autentificat de un birou notarial. În această situație, înscrisul respectiv nu poate produce efecte față de autoritățile fiscale.
Curtea consideră că și în ipoteza în care nu s-ar lua în seamă forma actului adițional, acesta nu poate fi opus autorității fiscale deoarece nu a fost înregistrat în evidențele vânzătorului ori în cele ale cumpărătorului, neavând astfel dată certă.
Pe de altă parte, din probele administrate în cauză reiese că - House SRL, cumpărătoarea imobilului, a înregistrat în întregime în contabilitate taxa pe valoare adăugată în sumă de - lei, în luna iunie 2001, când s-a emis factura fiscală nr. -/07.06.2001, nu a achitat eșalonat contravaloarea imobilului potrivit așa-numitului act adițional și nu a înregistrat în contabilitate ratele datorate reclamantei - Construcții SA.
Având în vedere toate aceste aspecte, instanța de recurs consideră că autoritățile fiscale au făcut constatări complete, bazate pe probe suficiente și relevante, stabilind corect că reclamanta recurentă, pentru neachitarea la termen a taxei pe valoare adăugată de - lei, datorează dobânzi de - lei și penalități de întârziere aferente de 28750 lei.
Raportat la dispozițiile art. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 70/1994, dar și la considerentele ce preced, Curtea constată că - Construcții SA nu a înregistrat în contabilitate veniturile și cheltuielile aferente vânzării terenului și halei în luna iunie 2001, în momentul în care s-a realizat transferul dreptului de proprietate.
În aceste condiții, organul fiscal a calculat corect un profit impozabil suplimentar, constând în diferența între veniturile și cheltuielile ce trebuiau înregistrate de societate și veniturile și cheltuielile ce au fost înregistrate până la datele de raportare ale impozitului pe profit. Corespunzător profitului suplimentar astfel stabilit, autoritatea fiscală avea îndatorirea de a calcula impozit suplimentar pe profit datorat bugetului de stat pentru semestrul II al anului 2001, precum și dobânzi și penalități de întârziere, până când reclamanta a înregistrat veniturile și cheltuielile totale în contabilitate.
Instanța de recurs observă că nu are relevanță din punct de vedere fiscal faptul că profitul impozabil a fost stabilit în raport cu o singură operațiune și nu pentru întreaga activitate din perioada verificată deoarece rezultatele sunt aceleași în circumstanțele prezentei cauze, indiferent că verificarea și calcularea profitului și impozitului corespunzător se fac ținându-se seama de toate activitățile ori numai de cea care a determinat stabilirea profitului impozabil suplimentar.
În speță nu poate fi primită apărarea potrivit căreia autoritatea fiscală nu avea dreptul de a mai verifica, sub aspect fiscal, - Construcții SA pentru perioada 01.04.2001-30.06.2003.
Este adevărat că din procesul-verbal nr. 8351/26.09.2003, depus la dosar în recurs (filele 87-96) reiese că - Construcții SA a mai fost verificată fiscal pentru perioada 01.01.2000-30.06.2003, însă tot atât de adevărat este că în conformitate cu dispozițiile art. 103 alin. 3 teza finală din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, conducătorul inspecției fiscale competent poate decide reverificarea unei anumite perioade dacă, de la data încheierii inspecției fiscale și până la data împlinirii termenului de prescripție, apar date suplimentare necunoscute inspectorilor fiscali la data efectuării verificărilor sau erori de calcul care influențează rezultatele acestora. În speță, autoritățile fiscale au identificat informații suplimentare ce nu puteau fi cunoscute în cadrul primului control fiscal deoarece s-au născut în februarie 2006 când societatea reclamantă a înregistrat în contul 4427 "TVA colectată" suma de -4570 lei. Având ca temei aceste date, autoritate fiscală a procedat în concordanță cu dispozițiile legale mai sus indicate, propunând, prin referatul nr. 7457/11.05.2006 (fila 86), și dispunând, prin decizia nr. 13/11.05.2006, reverificarea - Construcții SA - Construcții SA pentru perioada 01.04.2001-30.06.2003.
De asemenea, nu poate fi primită teza potrivit căreia reclamanta nu datorează accesorii fiindcă organul fiscal nu i-a imputat în anul 2003 că actul adițional nr. 1 nu este valabil, fapt care i-ar fi permis corectarea documentelor în timpul controlului, eventual prin încheierea unui alt act adițional în formă autentică.
Dobânzile și penalitățile de întârziere din materie fiscală se datorează pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată. Prin urmare, aceste obligații accesorii se din culpa debitorului care omite să achite la termen obligațiile fiscale principale, nu din culpa autorității fiscale care nu observă încălcări de către debitor ale legislației la un prim control fiscal. Așa fiind, în speță nu are nici o relevanță că s-a mai efectuat o inspecție fiscală în cadrul căreia nu s-a reținut că reclamanta ar avea obligații fiscale neplătite. Important este faptul că neplata obligației fiscale principale la scadență de către debitor dă naștere obligației de plată a dobânzilor și penalităților de întârziere prevăzute de legea fiscală.
Neîntemeiat este și motivul de recurs privind autoritatea de lucru judecat.
Potrivit art. 1201 din Codul civil, este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și împotriva lor în aceeași calitate, iar, potrivit art. 166 din Codul d e procedură civilă, excepția puterii de lucru judecat poate fi invocată de părți sau de instanță din oficiu în orice fază a judecății, chiar și înaintea instanței de recurs.
Din textele de lege indicate mai sus reiese că pentru a exista autoritate de lucru judecat trebuie să existe triplă identitate: de persoane, de obiect și de cauză.
În cauza ce constituie obiectul dosarului nr-, calitate de reclamantă a avut-o - House SRL, în timp ce în cauza de față, reclamantă este o altă societate comercială.
În dosarul nr-, - House SRL a solicitat anularea deciziei de impunere nr. 29054/12.12.2006 și a raportului de inspecție fiscală nr. 29053/12.12.2006, emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice I, precum și a deciziei nr. 229/28.06.2007, emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice B, în timp ce obiectul prezentului litigiu constă în anularea raportului de inspecție fiscală nr. 23484/16.10.2006, a deciziei de impunere nr. 23485/16.10.2006, a dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 23486/16.10.2006, a obligației suplimentare de plată a sumei de - lei reprezentând dobânzi și penalități aferente taxă pe valoare adăugată și impozit pe profit, emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I, precum și în anularea deciziei nr. 228/28.06.2007 a Direcției Generale a Finanțelor Publice
Curtea, constatând că nu există identitate de părți și obiect între cele două cereri de chemare în judecată, consideră că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se reține că a intervenit autoritatea de lucru judecat.
Având în vedere, deci, că autoritatea fiscală a stabilit corect situația fiscală a societății reclamante, inspecția fiscală fiind făcută în limitele atribuțiilor și competențelor ce îi revin, soluția adoptată fiind întemeiată pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor relevante și pertinente în cauză, instanța de recurs consideră că actele atacate sunt legale și temeinice.
Față de cele ce preced, Curtea, în baza dispozițiilor art. 312 din Codul d e procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
Decide:
Respinge recursul introdus de reclamanta - Construcții SA împotriva sentinței civile nr. 215/ca/06.09.2009 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 ianuarie 2010.
Președinte judecător judecător
G - --- - - -
Grefier
/tehnoredactat:, 2 ex
Judecător de primă instanță:
Primă instanță: Tribunalul Iași
Președinte:Gheorghe AureliaJudecători:Gheorghe Aurelia, Obreja Manolache Iustinian, Tăbâltoc
