Anulare act administrativ fiscal. Decizia 25/2010. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 25/
Ședința publică din 25 ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gheorghe Aurelia G -
JUDECĂTOR 2: Obreja Manolache Iustinian
JUDECĂTOR 3: Tăbăltoc
Grefier -
S-au luat în examinare recursurile introduse de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale I împotriva sentinței civile nr. 294/CA din 02.04.2009 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că dezbaterile au avut loc în ședința publică din 18 ianuarie 2010, susținerile părții prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Întrucât cererea de amânare a judecății, formulată de apărătorul ales al intimatei, a fost respinsă, instanța, făcând aplicațiunea dispozițiilor art. 156 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 25 ianuarie 2010, interval în care intimata a depus concluzii scrise, prin serviciul de registratură.
După deliberare,
CURTEA D APEL,
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 294/CA din 2 aprilie 2009, Tribunalul Iașia admis acțiunea formulată de reclamanta, în contradictor cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I și Direcția regională pentru Accize și Operațiuni Vamale I, dispunând anularea deciziei nr. 43/2008, emisă de pârâta I, și a actului constatator nr. 338/2002, emis de pârâta I, exonerând pe reclamantă de plata sumei de 6.996 lei și obligând pârâtele la plata sumei de 8,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamanta a solicitat, la data de 12.09.2001, vămuirea unui autoturism marca Mitsubishi L 200, depunând certificatul EUR 1 NA nr. A -/16.04.2001 și beneficiind de regim tarifar preferențial, sens în care a achitat taxe vamale în procent de 6 % din valoarea în vamă a autoturismului respectiv.
S-a reținut de asemenea că, la data de 31.07.2002, pârâta Iaî ntocmit actul constatator nr. 338, prin care a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei de 6.996 lei, reprezentând diferența de taxe vamale, având în vedere că, prin adresa nr. 14886 din 24.07.2002, Centrul Zonal de Combatere a Crimei Organizate I i-a comunicat faptul că certificatul de origine a bunului importat, prezentat la vămuire, este fals, act administrativ împotriva căruia s-a formulat contestație, ce a fost soluționată prin decizia nr. 43/29.04.2008, în sensul respingerii ei, reținându-se că în mod legal s-a procedat la retragerea regimului tarifar preferențial acordat, întrucât certificatul tip EUR 1 nu a fost eliberat de autoritățile vamale competente ale țării exportatoare, ci a fost falsificat în România.
Tribunalul a mai reținut că, în cauza penală, în care reclamanta a fost cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, uz de fals și fals în înscrisuri și în declarații, prin rechizitoriul din 30.09.2004, dat în dosarul nr. 18/P/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, s-a dispus scoaterea reclamantei de sub urmărire penală, cu motivarea că faptelor săvârșite de aceasta le lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv vinovăția.
Prima instanță a constatat, totodată, că acordarea regimului preferențial pentru bunul menționat s-a făcut în contextul în care autoritățile vamale au fost induse în eroare, prin prezentarea unui certificat de circulație a mărfurilor EUR 1 care nu era autentic, nefiind eliberat de autoritatea vamală a țării exportatoare, că respectivul certificat a fost obținut prin presupuse proceduri de falsificare, în România, și că sumele stabilite prin actul constatator nr. 338/2002 reprezintă urmarea imediată a unor fapte penale.
Având în vedere că, pentru reclamantă, care a prezentat acest certificat autorității vamale, s-a reținut lipsa vinovăției, de către organul de urmărire penală, prima instanță a apreciat că nici răspunderea fiscală a acesteia nu poate fi antrenată, prin retragerea regimului vamal preferențial, sumele reprezentând 30 % din valoarea declarată în vamă a autoturismului urmând a fi recuperate de la persoanele direct implicate în activitatea de falsificare a certificatului, care s-au și folosit în mod efectiv de autoturismul respectiv în România, persoane care au fost trimise în judecată și care au calitatea de inculpați în dosarul nr-, în situația în care vor fi găsite vinovate de faptele respective.
Împotriva acestei sentințe au introdus recurs pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale I, care critică hotărârea primei instanțe pe motiv că a ignorat faptul că retragerea regimului vamal preferențial a fost rezultatul infirmării valabilității dovezii de origine a bunului importat și că nu are nici o relevanță sau urmări juridice faptul că alte persoane ar fi vinovate de falsificarea certificatului de circulație a mărfurilor tip EUR 1, din moment ce cererea de vămuire a fost formulată de către reclamantă.
Intimata, prin întâmpinare, a solicitat respingerea celor două recursuri, pe motiv că în mod justificat s-a reținut că recuperarea datoriei vamale nu se poate realiza decât pe seama celor vinovați, în condițiile în care scoaterea sa de sub urmărire penală a fost motivată de lipsa oricărei vinovății, în ceea ce privește infracțiunile de fals și uz de fals; în subsidiar, solicitându-se suspendarea judecății cauzei până la soluționarea definitivă a cauzei penale.
În recurs, Curtea a primit spre cercetare dosarul nr- al Tribunalului Iași, completându-se probatoriul cu noi înscrisuri, referitoare la operațiunea vamală menționată în Registrul vamal de import al I sub nr. 822 din 26 iulie 2001.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că, la data de 26 iulie 2001, s-a adresat I, declarând că "am introdus în țară, prin Vama, în data de 16.04.2001, un autoturism Mitsubishi " și solicitând "să-mi aprobați vămuirea", cu precizarea că "nu mi s-a eliberat declarația de tranzit, deoarece în autoturism era și proprietarul italian, care a introdus mașina".
La cererea de vămuire, importatorul a anexat actul de vânzare pretins încheiat cu cetățeanul italian, la data de 14 aprilie 2001, cartea de identitate a autovehiculului, din care rezultă că acesta fusese înmatriculat, pentru întâia dată, la 21.05.2000, în Italia, precum și certificatul tip EUR 1 NA nr. A/-, eliberat la data de 16 aprilie 2001, de către autoritățile competente din - Italia.
Cererea menționată a fost aprobată; prin chitanța nr. 796 Z din 26 iulie 2001, Vama Iaî ncasat, de la, suma de 64.026.924 lei cu titlu de taxe vamale.
După finalizarea operațiunii de vămuire, a solicitat și obținut înmatricularea autovehiculului menționat pe numele său, eliberându-i-se certificatul corespunzător, la data de 24 august 2001, astfel cum rezultă din adresa Direcției Generale de Evidență Informatizată a Persoanei, aflată la fila 60 dosar; bun pe care, ulterior, aceasta l-a vândut unei persoane fizice.
În raport de această situație de fapt, necontestată de către părțile aflate în litigiu, Curtea
consideră că, pentru raportul de drept vamal dedus judecății, născut din cererea de vămuire formulată de, nu are nici o semnificație sau urmări juridice, situație de fapt reținută în dosarul nr-, sau soluția ce se va da și nici faptul că cea în cauză nu face obiectul urmăririi sau acțiunii penale, din moment ce această din urmă acțiune privește doar activitatea infracțională a persoanelor trimise în judecată și nicidecum drepturile și obligațiile ce decurg din solicitarea de a se aproba importul unui bun având origine pretins comunitară, sau legalitatea actelor administrative emise de pârâte.
Ca atare, cercetarea raportului vamal și a actelor administrative emise pe parcursul nașterii și executării acestuia, trebuia să se realizeze doar de instanța de contencios administrativ, prin raportare strictă la dispozițiile normative ce-l guvernează, respectiv la Legea nr. 141/1997 și la HG nr. 1114/2001, în vigoare la data emiterii actelor contestate, disociindu-se în mod absolut drepturile și obligațiile ce revin părților din raportul de drept vamal de aspectele ce țin de cauza penală, chiar dacă "acordarea regimului preferențial s-a făcut în contextul în care autoritățile vamale au fost induse în eroare, prin prezentarea unui certificat de circulație a mărfurilor EUR 1 care nu are caracter autentic", astfel cum a reținut prima instanță.
Din această perspectivă, Curtea constată că raportul vamal s-a născut ca urmare a solicitării adresate de către reclamanta biroului vamal de destinație, respectiv I, autorizate, care a aprobat importul bunului și a perceput de la titularul operațiunii de import, respectiv de la persoana care s-a declarat cumpărătorul acestuia, taxele vamale corespunzătoare regimului vamal preferențial acordat, în considerarea presupusei origini comunitare a bunului.
Atâta timp cât titularul operațiunii de import s-a folosit, pentru a obține un regim vamal preferențial, pentru sine, de o dovadă de origine pe care în realitate nu a solicitat-o și nu a obținut-o, direct sau prin reprezentant autorizat, de la autoritățile vamale italiene, ea are a răspunde, în raport cu autoritatea vamală a țării importatoare, de toate consecințele decurgând din caracterul îndoielnic sau neregulamentar al acestei dovezi, singurul act care, conform Protocolului anexă la Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, și Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de altă parte, ratificat de România prin nr.OUG 1/2001, o îndreptățea să beneficieze de facilități vamale; neinteresând dacă organele de urmărire penală au găsit-o lipsită de vinovăție în infracțiunile pentru care s-a declanșat acțiunea penală, cu atât mai puțin raporturile dintre și persoanele care i-au pus la dispoziție acest document, ca unele ce exced raportului vamal și relației născute între titularul operațiunii de import și autoritatea vamală, autoritate căreia nu i se poate opune vreo pretinsă eroare, ori lipsă de vinovăție sau profit, a titularului operațiunii vamale respective, ca și orice altă chestiune legată de utilizarea bunului și de destinația ce s-a dat acestuia ulterior.
În raportul de drept vamal, culpa titularului operațiunii de import constă în simplul fapt al prezentării unui document de origine ce nu corespunde realității, reclamanta nesusținând și nedovedind că ea este persoana care a cumpărat în mod nemijlocit autoturismul de la cetățeanul italian, că l-a introdus, în persoană, în România, prin Vama, astfel precum a menționat, însoțită de vânzător, astfel cum arată în mod explicit în cerere și că certificatul de circulație a mărfurilor tip EUR 1 fost eliberat, în mod real, de autoritățile competente din - Italia și reflectă realitatea operațiunii de vânzare-cumpărare.
Cum, din data de 26 iulie 2001 și până în prezent, reclamanta nu a adus nici o dovadă care să ateste realitatea și valabilitatea operațiunii d import, în care declară că s-a implicat, respectiv că a cumpărat din Italia autoturismul pe care l-a înmatriculat apoi, chiar dacă pentru o scurtă perioadă de timp, pe numele său, și mai ales că certificatul tip EUR - din 16 aprilie 2001 fost emis cu adevărat de autoritățile competente din - Italia, a este în cultă față de autoritatea vamală română pe care trebuie să o despăgubească pentru eroarea în care aceasta a fost adusă, și prin contribuția sa directă, ca titular al operațiunii, neputându-se menține beneficiile regimului vamal preferențial, din moment ce acesta a fost în mod neîndoielnic acordat în urma unor manopere frauduloase, independent de calificarea ce se va da faptelor respective în cauza penală.
Fiind infirmată îm mod implicit autenticitatea și valabilitatea documentului ce atesta originea bunului, fără a mai fi nevoie de o hotărâre penală, în acest sens, ci doar de simplul fapt că autoritatea statului exportator nu și-a însușit și confirmat actul, deși nimic nu a împiedicat-o pe reclamantă să răstoarne proba prezentată de pârâtele-recurente, Curtea consideră că în mod greșit prima instanță a ignorat semnificația și urmările ce decurg din faptul infirmării dovezii de origine, pentru autoritățile vamale ale statului importator, care, potrivit art. 107 din nr.HG 1114/2001, au fost obligate, prin efectul legii, să retragă regimul vamal preferențial acordat, în considerarea unui document lipsit de valabilitate, și să ia măsuri de recuperare a datoriei vamale, prin întocmirea actului constatator atacat.
Dacă reclamanta nu a realizat consecințele faptelor sale, decurgând cin împrejurarea că s-a prezentat la biroul vamal de destinație în calitate de importator al unui bun, pe care nu l-a achiziționat de la persoana menționată în actul de vânzare-cumpărare, și din faptul că s-a folosit de un înscris pe care nu l-a obținut în mod direct, de la autoritatea competentă a statului exportator, ea nu mai poate opune lipsa de diligență sau de pregătire, autorităților vamale și nici faptul că alte persoane ar fi vinovate de săvârșirea unor acte antisociale, calificate ca fiind infracțiuni, din moment ce, prin art. 385 lit. k din nr.HG 1114/2001, se reține că simplul fapt al depunerii declarației vamale sau a documentelor însoțitoare conținând date eronate privind originea bunurilor este suficient pentru a atrage răspunderea contravențională a importatorului și a justifica luarea măsurii retragerii regimului vamal preferențial, acordat în baza unui asemenea document lipsit de valabilitate.
Drept urmare, constatând că acțiunea penală, aflată pe rolul Tribunalului Iași, nu poate avea nici o înrâurire în ceea ce privește chestiunea legalității actelor administrative emise de pârâte și că simplul fapt al infirmării valabilității dovezii de origine atrage, de drept, răspunderea titularului operațiunii de import, independent de condițiile și motivele pentru care acesta a înțeles să depună cererea din data de 26 iulie 2001, la Vama I, justificând astfel, prin efectul legii, măsura retragerii regimului preferențial, răspundere de care cea în cauză nu se poate elibera prin invocarea culpei altor persoane, în raport cu autoritatea vamală, Curtea, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va admite recursurile pârâtelor, în sensul că va modifica, în tot, hotărârea atacată și, în fond, va respinge acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată, având în vedere că datoria vamală contestată este rezultatul direct și nemijlocit al prezentării, de către ea, a unui document de origine neconform realității, neinteresând în raportul său cu autoritatea vamală dacă a intrat în posesia efectivă a bunului, dacă l-a folosit sau nu, sau dacă a fost indusă în eroare de alte persoane.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul introdus de pârâtele I și I împotriva sentinței civile nr. 294/CA din 02.04.2009 a Tribunalului Iași, sentință pe care o modifică în tot.
În fond, respinge acțiunea introdusă de reclamanta în contradictor cu pârâtele I și
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 ianuarie 2010.
Președinte Judecător Judecător
G - --- - - -
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
17.02.2010
Tribunalul Iași - jud.
Președinte:Gheorghe AureliaJudecători:Gheorghe Aurelia, Obreja Manolache Iustinian, Tăbăltoc
