Anulare act administrativ fiscal. Decizia 2472/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.2472

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 30.11.2009

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: Păun Luiza Maria

JUDECĂTOR 2: Cosma Carmen Valeria

JUDECĂTOR - -

GREFIER

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de reclamanta DIRECȚIA VENITURI BUGET LOCAL SECTOR 2 împotriva sentinței civile nr.738/23.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX -a de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SRL.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta reclamantă DIRECȚIA VENITURI BUGET LOCAL SECTOR 2 prin consilier juridic cu delegație la dosar și intimata pârâtă SC SRL prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Recurenta reclamantă, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

Intimata pârâtă, prin apărător, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

CURTEA,

Curtea constată următoarele asupra recursului de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 reclamanta Direcția Venituri Buget Local Sector 2 chemat în judecată pârâta, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să oblige pârâta la plata sumei de 20.478 lei, reprezentând penalități de 10% pe zi din prețul contractului de furnizare de produse nr.-/14.08.2007, actualizată cu indicele de inflație.

În motivarea acțiunii sale, reclamanta arată că a încheiat cu pârâta contractul de furnizare de produse nr.-/14.08.2007, în temeiul căruia pârâta s-a obligat să furnizeze reclamantei 40 calculatoare, 10 bucăți, 1 bucată, un scanner și 150 pachete soft antivirus.

Potrivit dispozițiilor art. 7 din contract, executarea contractului începe după constituirea garanției e bună execuție, la data de 13.08.2007.

Pârâta a constituit garanția de bună execuție cu întârziere, la data de 16.08.2007, astfel că avea obligația de a livra reclamantei bunurile menționate până la data de 16.09.2007.

Potrivit art. 11.1 din contract, în cazul în care furnizorul nu reușește să-și îndeplinească obligațiile contractuale asumate, achizitorul are dreptul de a deduce din prețul contractului, cu titlu de penalități, o cotă procentuală de 10 % din prețul contractului.

Având în vedere că pârâta nu și-a executat obligația de livrare în termenul prevăzut în contract, iar concilierea prealabilă nu a stins litigiul, reclamanta solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Reclamanta s-a prevalat de dispozițiile art. 942 și urm. civil, art. 1073 și urm. civil, art. 720/1 proc.civ.

Reclamanta a depus la dosar copia contractului de furnizare anterior menționat, scrisoarea de garanție de bună execuție, corespondența purtată cu pârâta, procesul verbal de constatare a îndeplinirii concilierii prealabile.

Pârâta a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamantei.

Arată pârâta că termenul de executare a obligației sale a fost 17.09.2007, corespunzător termenului de 30 zile de la comunicarea constituirii garanției de bună execuție.

La data de 14.09.2007 a livrat reclamantei ultimele produse licitate, astfel cum rezultă din procesul verbal de predare primire și avizul de însoțire a mărfii. Înregistrarea facturii fiscale de către reclamantă la o dată ulterioară nu este imputabilă pârâtei și nu are relevanță în privința analizării modului de executare a obligației de predare.

Termenul de 16.09.2007 a căzut într-o zi nelucrătoare(duminica), astfel că și în cazul în care se constată că termenul de executare este 16.09.2007, executarea nu poate fi pretinsă până la data din 17.09.2007, prima zi lucrătoare celei în care s-a împlinit termenul de executare.

Pârâta a depus la dosarul cauzei avizul de însoțire a mărfii nr.-/14.09.2007, procesul verbal de predare primire având data de 14.08.2007, corespondență purtată cu reclamanta.

Prin sentința civilă nr.11797 din 15.12.2008 Judecătoria Sectorului 3 declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București Secția de contencios administrativ și fiscal, având în vedere natura juridică a contractului părților-contract de achiziție publică.

Pe rolul Tribunalului București cauza a fost înregistrată sub nr-.

În raport de actele depuse și de susținerile părților Tribunalul București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta Direcția Venituri Buget Local Sector 2.

Pentru a pronunța această sentință s-a apreciat că pârâta nu este în culpă, contractul fiind executat la data de 14.09.2007, ultima zi de executare a contractului fiind 16.07.2007.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen, motivat, reclamanta Direcția Venituri Buget Local Sector 2 pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivele de recurs se încadrează în disp. art.304 pc.t9 Cod procedură civilă, invocându-se și disp. art.3041Cod procedură civilă.

Se arată că instanța de fond a apreciat în mod legal și netemeinic, în raport de probele administrate, că pârâta-intimată și-a îndeplinit obligațiile rezultate din contractul de achiziție publică nr.- din 14.08.2007. Aceasta deoarece pe de o parte intimata nu a constituit garanția de bună execuție în termen, depășindu-l cu 3 zile, iar din actele dosarului rezultă că produsele au fost livrate la data de 17.09.2007, fapt recunoscut de pârâtă cu ocazia concilierii dintre părți.

Pentru aceste motive pentru neexecutarea în termen a obligației de livrare a produselor și pentru neconstituirea în termen a garanției de bună execuție, recurenta arată că intimata datorează legal suma solicitată cu titlu de despăgubiri.

La dosar intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În raport de motivele de recurs, Curtea apreciază recursul ca nefundat, în cauză sentința atacată fiind dată cu aplicarea corectă a legii.

În mod legal și corect au fost apreciate probele depuse de părți, iar soluția instanței de fond a fost în sensul respingerii cererii de despăgubiri formulată de reclamanta-recurentă.

Din acte rezultă că termenul de îndeplinire a obligațiilor contractuale era de 17.09.2007, deoarece dovada constituirii garanției de bună execuție s-a făcut la data de 17.08.2007 din motive obiective care nu țin de intimata pârâtă, constituirea efectivă fiind la data de 17.08.2007. Conform art.12.2 din contract data de la care încep să curgă cele 30 de zile contractuale este data de la care se face dovada constituirii garanției de bună execuție.

Instanța de fond a apreciat corect că data executării în termen a contractului a fost 14.09.2007, iar intimata a comunicat recurentei la data de 13.09.2007 posibilitatea existenței unui motiv de întârziere în livrarea efectivă a produselor.

În mod legal instanța de fond a apreciat că livrarea efectivă a produselor a avut loc la data de 17.09.2007 pe motiv că ambele părți au semnat procesul verbal de predare primire și avizul de însoțire a mărfii.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art.312 (1) și (2) Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefundat, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta DIRECȚIA VENITURI BUGET LOCAL SECTOR 2, împotriva sentinței civile nr.738/ 23.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30.11.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - - -

-

GREFIER

Red.

Gh./2 ex.

21.12.2009

Președinte:Păun Luiza Maria
Judecători:Păun Luiza Maria, Cosma Carmen Valeria

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 2472/2009. Curtea de Apel Bucuresti