Anulare act administrativ fiscal. Decizia 273/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.273
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 01.02.2010
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Păun Luiza Maria
JUDECĂTOR 2: Cosma Carmen Valeria
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI T împotriva sentinței civile nr.1469/18.08.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Litigii de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă - SRL.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata reclamantă - SRL prin avocat G cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că intimata reclamantă a depus la dosar, la data de 25.01.2010, întâmpinare și că recurenta pârâtă a depus la data de 26.01.2010 practică judiciară.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimata reclamantă, prin apărător, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică.
CURTEA,
Curtea constată următoarele recursului de față:
Prin contestația înregistrată sub nr. 1822/87 din 17.04.2009, contestatoarea - SRL a solicitat instanței în contradictoriu cu intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice - T anularea deciziei nr. 8 din 27.03.2009, deciziei nr. 15 din 13.02.2009 și raportului de inspecție fiscală nr. 2.484 din 13.02.2009.
În motivarea contestației s-a arătat de către contestatoare că, prin decizia de impunere nr. 15 din 13.02.2009 și raportul de inspecție fiscală nr. 2484 din 13.02.2009, organele de inspecție fiscală din cadrul pentru contribuabili mijlocii T au reținut că, - SRL datorează suma de 50.305 lei, reprezentând obligații fiscale suplimentare pentru plata în natură a arendei pe perioada.01.01.2006 - 31.12.2008, plus 14.793 lei reprezentând majorări de întârziere pe perioada 26.01.2007 - 13.02.2009.
contestație împotriva actelor administrate anterior menționate, aceasta a fost respinsă prin decizia nr. 8 din 27.03.2009 emisă de DGFP
Referitor la decizia nr. 8 din 27.03.2009 contestatoarea a susținut că, este nelegală deoarece distribuirea în natură a unor produse cu titlu de arendă nu constituie act de comerț în sensul art. 5 din Codul Comercial, în cauză fiind vorba de o cheltuială a societății, iar nu de un venit; că, nu sunt aplicabile textele legale invocate de către intimată, contractul de arendare nefiind contract de prestări servicii, întrucât bunurile puse la dispoziție de către arendator ( teren agricol) sânt folosite în scopul obținerii de venituri agricole pentru, iar nu pentru proprietarul de teren ca în cazul prestării de servicii, iar pentru veniturile obținute din arendă, arendatorul devine contribuabil plătind taxele și impozitele prevăzute de lege.
Au fost invocate de către contestatoare și prevederile art. 141 pct. 2 lit. e din Legea nr. 571/2003 modificată prin HG nr. 1861 din 29.12.2006 potrivit cărora sunt scutite de TVA operațiunile constând în arendarea, concesionarea, închirierea și leasingul de bunuri mobile, precum și, practica judiciară în materie.
În dovedirea contestației au fost depuse la dosar, în xerocopie, următoarele înscrisuri: contestația adresată intimatei înregistrată sub nr. 3962 din.09.03.2009, decizia nr. 8 din 27.03.2009, și raportului de inspecție fiscală încheiat la 13.02.2009, dispoziția nr. 12 din 13.02.2009 privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală, deciziei de impunere nr. 15 din 13.02.2009, situația privind calculul impozitului pe profit pe anul 2006, 2007 și 2008, situația privind în perioada.01.01.2006 - 31.12.2008 și practică judiciară.
La data de 2.06.2009, intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice Tad epus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulată de reclamanta - SRL -
În motivarea cererii intimata a arătat în esență că, acordarea produselor agricole membrilor asociați în schimbul subscrierii dreptului de folosință reprezintă o livrare de bunuri, fapt, pentru care este obligatorie întocmirea facturilor; că, arendarea și plata în natură a arendei sunt două operațiuni distincte, prima scutită de TVA, iar cea de-a doua fiind o operațiune, care se cuprinde în sfera de aplicare a TVA.
În raport de actele depuse și de susținerile părților, Tribunalul Teleorman, prin sentința civilă nr.1469/18.08.2009, a dispus următoarele:
A admis contestația formulată de contestatoarea - SRL A în contradictoriu cu intimata DGFP T; a anulat ca nelegale actele emise de intimată, respectiv: decizia nr. 8 din 27.03.2009, decizia nr. 15 din 13.02.2009 și raportul de inspecție fiscală nr. 2.484 din 13.02.2009, cu consecința exonerării contestatoarei de plata sumei de 65.098 lei, din care 50.305 lei reprezintă taxa pe valoare adăugată aferentă plății în natură a arendei, iar 14.793 lei - accesorii aferente taxei pe valoare adăugată și a obligat intimata să plătească contestatoarei suma de 1500 lei reprezentând cheltuieli de judecată - onorariu de avocat.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Teleormana apreciat că decizia de impunere nr.15/13.02.2009 și raportul de inspecție fiscală din 13.02.2009, precum și decizia prin care a fost respinsă contestația nr.8/27.03.2009 sunt nelegale în raport de dispozițiile art.141 pct.2 lit."e" din Legea nr.571/2003, modificare prin HG nr.1861/2006 potrivit cărora arendarea este o operațiune scutită de TVA.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen, motivat, pârâta DGFP T pentru nelegalitate și netemeinicie.
Motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, invocându-se greșita aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art.126-130 din Codul fiscal, conform cărora operațiunea desfășurată de reclamantă, respectiv acordarea produselor agricole reprezintă o livrare de bunuri, care nu este o operațiune scutită de plata TVA fiind obligatorie întocmirea facturilor.
Iar în cauză, intimata-reclamantă a beneficiat de deducerea TVA pentru toate bunurile achiziționate și serviciile prestate de terți, în conformitate cu prevederile art.126(9) lit.2 din Codul fiscal datorează TVA pentru plata sub formă de produse agricole a arendei.
Având în vedere că livrarea de produse și serviciul de punere la dispoziție a terenului agricol, se impozitează separat, înregistrarea în contabilitatea societății arendase care efectuează plata arendei în natură, se face pe baza contractelor de arendare, dacă proprietarii de teren sunt persoane fizice, și pe baza facturii primite, dacă proprietarul terenului este persoană juridică, în contul 612 "cheltuieli cu redevente, locații de gestiune, chirii", cont care prin însăși denumirea sa definește operațiunea de punere la dispoziție a terenului agricol de către proprietar (arendator), ca o închiriere.
Operațiunea prin care se efectuează plata în natură (prin produse agricole), reprezintă o livrare de bunuri efectuată de către arendator, deci pentru acesta este un venit. Închirierea terenului de către arendator către reprezintă o prestare de servicii, deci o cheltuială pentru societatea respectivă. Operațiunea de plată în natură a contravalorii arendei, reprezintă un schimb între o prestare de serviciu (arendarea terenului) și o livrare de bunuri (produse agricole).
Astfel că, plata în natură a arendei, ca livrare de bunuri impozabilă scutită de TVA nu se regăsește ca gen de livrare scutită de TVA, obligând astfel, pe să factureze produsele acordate arendatorului, să colecteze TVA cu cota normală și să deducă în integritate TVA pentru toate aprovizionările care vor contribui la obținerea produselor agricole care ulterior, se vor acorda arendatorilor ca plata în natură.
Intimata reclamantă, nu a tratat și din punct de vedere al TVA cele două operațiuni contabile așa cum impune art. 130 din Codul fiscal și a procedat greșit în sensul că a dedus TVA pentru toate aprovizionările deoarece legislația nu prevede că livrarea produselor către arendatori este scutită cu drept de deducere.
Pe cale de consecință, plata arendei în forma permisă de Legea arendei nr.16/1994, modificată prin Legea nr.65/1998, respectiv predarea de produse agricole în contul arendei este o operațiune impozabilă scutită de plata TVA.
Se solicită admiterea recursurilor și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
La dosar, intimata-reclamantă a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente:
Sentința atacată este legală și temeinică fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art.126-130 Cod fiscal.
Criticile recurentei pârâte în sensul că operațiunea de acordare în natură a produselor membrilor asociați este o operațiune cu plată fiind dată în schimbul dreptului de folosință al terenului agricol adus de aceștia în societatea agricolă nu este întemeiată.
Conform art. 6 din Legea nr. 36/1991 "terenurile agricole se aduc numai în folosința societății, asociații păstrându-și dreptul de proprietate asupra acestora".
Operațiunea de aducere în folosința societății a terenurilor este anterioară operațiunii de producere de către societate a produselor agricole astfel că nu poate fi socotită ca fiind o plată anticipată.
Transmiterea folosinței terenurilor nu este prevăzută ca prestare de servicii În accepțiunea art. 129 Cod fiscal pentru a fi considerată operațiune impozabilă din punct de vedere al TVA și ca o consecință, nici acordarea În natură a produselor nu poate fi considerată plata unei prestări de servicii.
Operațiunea de acordare în natură a produselor membrilor asociați este o operațiune fără plată și care nu este o operațiune impozabilă din punct de vedere al TVA.
În raport de aceste împrejurări nu are relevanță faptul că societatea și-a exercitat dreptul de deducere TVA aferentă aprovizionărilor cu materii prime, energie electrică, piese de schimb, prestări servicii, etc. necesare desfășurării activității, întrucât operațiunea de acordare în natură a produselor membrilor asociați nu se încadrează în prev.art.128 alin.4Iit.b) Cod fiscal.
În consecință, se constată că, în mod corect instanța de fond a reținut că societatea agricolă nu avea obligația de a emite facturi fiscale sau de a colecta TVA pentru produsele acordate membrilor asociați.
Pentru aceste considerente, constatând În baza art. 3041Cod procedură civilă, că nu sunt motive de casare ori modificare a sentinței atacate, analizate și din oficiu, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI, împotriva sentinței civile nr.1469/18.08.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Litigii de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - SRL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- --- - - - - -
GREFIER,
Red.
Tehnodact. /2 ex./11.02.2010
T -
Președinte:Păun Luiza MariaJudecători:Păun Luiza Maria, Cosma Carmen Valeria
