Anulare act administrativ fiscal. Sentința 2755/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.2755
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 24 06 2009
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Voicu Rodica
GREFIER: - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII, în contradictoriu cu pârâtul.
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 27 05 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta sentință, când Curtea având nevoie pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru data de 10 06 2009 și 24 06 2009.
CURTEA
Asupra acțiunii civile de față, deliberând în condițiile art.256 Cod procedură civilă, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalul București - Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal la data de 23.12.2008 reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat în contradictoriu cu pârâtul constatarea calității pârâtului de colaborator al Securității.
În fapt s-a arătat că pârâtul este candidat la funcția de primar al mun. D, jud. C și ținând cont de prevederile art. 3 lit. g coroborat cu art. 5 alin. 1 teza II din Ordonanța de Urgență nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.293/2008, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a verificat din oficiu, sub aspectul stabilirii calității de lucrător sau colaborator al Securității, persoanele care ocupă demnitătile sau functiile prevăzute la art. 3 lit. b- h).
Din cuprinsul Notei de Constatare nr. S/DI/,26073/30.07-2008, domnul, fiind inginer electronist la Întreprinderea Ocna Daf ost recrutat în calitate de colaborator "pentru acoperirea informativă a acestui obiectiv". Acesta a semnat angajament la data de 21.08.1985, privind numele conspirativ "".
Consideră reclamanta că sunt relevante calitătii de colaborator al Securitătii pentru domnul, următoarele informații consemnate în notele sale informative:
"Vă informez că în urmă cu câteva zile, fiind în biroul tehnic ing. a adus, printre altele, vorba de faptul că a lucrat la C și a fost coleg la salină cu ing., actualmente rămas ilegal În În timpul discuției a intervenit un alt coleg, sau, nu-mi aduc aminte, care a spus că o duce bine acolo, lucru pe care l-a aflat de la socrul secretarului de la salină, La întrebările noastre, că cine este, a afirmat că este rudenia fraților, și 1. este și în prezent plătit pe funcție de miner subteran, în ultimul timp, l-am văzut lucrând la mașina de perforat. să fie în anturajul dir. GH. Pe care îl duce și îl aduce la domiciliul cu autoturismul său, proprietare personală." Nota ofițerului: " este lucrat În pe linia planului de măsuri <ALFA>, nota prezentând interes pt. că relevă legătura dintre și de la Ocna Sarcini: de a observa în continuare preocupările și relațiile lui Ș la locul său de muncă. Măsuri: identificarea lui pentru a ne edifica unde și când s-a . cu În străinătate. Materialul se exploatează În <MINERUL>.";
Vă informez în legătură cu tov. Este un angajat la Ocna D ca desenator. În ultimul timp, a fost numit șef administrator, dar încă nu a făcut nimic în acest domeniu. Se pare că nu prea îi convine, pentru că după părerea mea și a multora, nu face mare lucru la întreprindere. Este foarte dificil de tratat ceva cu el, tot timpul are impresia că toți vor să-I păcălească, că au ceva cu el și este foarte lăudăros. A lucrat la lucrarea de doctorat a tovarășului director destul de mult. Nota ofițerului: " este în atenție pentru manifestări necorespunzătoare. A fost avizat negativ, pentru a nu avea acces la secrete de stat în cadrul obiectivului. Sarcini: să urmărească în continuare reacția și manifestările sale."
Arată reclamanta și aprecierile făcute de către ofițer pe marginea activității desfășurate de domnul în calitate de colaborator:
"Acest informator a fost recrutat în anul 1985 pentru acoperirea introductivă a obiectivului Ocna De la data recrutării până în prezent, acest informator și-a confirmat u utilitatea, furnizând o serie de informații atât despre persoanele aflate în atenție, cât și aspectele de interes operativ din cadrul obiectivului. A contribuit la clarificarea unor suspiciuni În <MINERUL> și în recent deschis <RĂTĂCITUL> lucrat de serviciul de contraspionaj.";
În perioada de referință, a fost dirijat și folosit pe lângă 5.. lucrat În și 5., lucrat în 5.1. precum și în realizarea unor sarcini pe linia programului de măsuri <MERCUR>. A îndeplinit în mod corespunzător sarcinile trasate, manifestându-se o anumită comoditate în culegerea și furnizarea informațiilor de securitate, furnizând În această perioadă un număr de 8 materiale informative. Verificarea sa a fost efectuată prin veridicitatea informațiilor furnizate prin rețeaua informativă din obiectiv și sursa <S>, rezultând că respectă legislația, regulile conspirativității și sistemul de legătură stabilit.
Activitatea domnului, de furnizare de informații către Securitate, a fost apreciată pozitiv de către ofițeri, fiind recompensat bănește.
Se apreciază de reclamantă că sunt asigurate condițiile impuse de legiuitor prin art. 2. b din nr.OUG 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, pentru a se putea constata calitatea de "colaborator al Securității". Astfel, norma citată impune îndeplinirea următoarelor condiții pentru a se putea reține calitatea invocată:
Informatiile furnizate Securitătii, indiferent sub ce formă, să se refere la activităti sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist. Această condiție este asigurată deoarece domnul a furnizat informațiile relatate pe larg mai sus. Reținem astfel informațiile ce se referă relații cu cetățeni străini, aspecte de viață privată și manifestări necorespunzătoare. De asemenea, considerăm că este relevant și faptul că parte din informațiile furnizate au produs efecte pe linia muncii de Securitate.
Informațiile prevăzute la punctul 1 să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Și această condiție este asigurată deoarece, prin aceste acțiuni, s-au îngrădit următoarele drepturi: dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor prevăzut de Constitutia România din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice; dreptul la viață privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice;
În drept, acțiunea se întemeiază pe conținutul articolelor: art. 3 lit. g, art. 5 alin. 1 teza a II a, art. 2 lit. b, art. 8 lit. a, art. 11 alin. 1 ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări
și completări prin Legea nr. 293/2008, coroborate cu art. 31, art. 36 alin. 4, lit. a din Regulamentul de organizare și funcționare al S adoptat prin Hotărârea nr. 1/2008, precum și pe dispozițiile articolului 112 al Codului d e Procedură Civilă.
La dosar s-au depus înscrisuri în dovedirea acțiunii.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele dosarului Curtea constată următoarele:
Pârâtul este candidat la funcția de primar al mun. D, jud. C și conform cu prevederile art. 3 lit. g coroborat cu art. 5 alin. 1 teza II din Ordonanța de Urgență nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.293/2008, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității l-a verificat din oficiu, sub aspectul stabilirii calității de lucrător sau colaborator al Securității.
Din cuprinsul Notei de Constatare nr. S/DI/,26073/30.07-2008, se reține că pârâtul, inginer electronist la Întreprinderea Ocna Daf ost recrutat în calitate de colaborator "pentru acoperirea informativă a acestui obiectiv" și a semnat angajament la data de 21.08.1985, privind numele conspirativ "". (fila 31 ds.)
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că pârâtul a furnizat următoarele informații:
"Vă informez că în urmă cu câteva zile, fiind în biroul tehnic ing. a adus, printre altele, vorba de faptul că a lucrat la C și a fost coleg la salină cu ing., actualmente rămas ilegal în în timpul discuției a intervenit un alt coleg, sau, nu-mi aduc aminte, care a spus că o duce bine acolo, lucru pe care l-a aflat de la socrul secretarului de la salină, La întrebările noastre, că cine este, a afirmat că este rudenia fraților, și 1. este și în prezent plătit pe funcție de miner subteran, în ultimul timp, l-am văzut lucrând la mașina de perforat. să fie în anturajul dir. GH. Pe care îl duce și îl aduce la domiciliul cu autoturismul său, proprietare personală." Nota ofițerului: " este lucrat în pe linia planului de măsuri <ALFA>, nota prezentând interes pt. că relevă legătura dintre și de la Ocna Sarcini: de a observa în continuare preocupările și relațiile lui Ș la locul său de muncă. Măsuri: identificarea lui pentru a ne edifica unde și când s-a întâlnit cu în străinătate. Materialul se exploatează în <MINERUL>.";
"Vă informez în legătură cu tov. Este un angajat la Ocna D ca desenator. În ultimul timp, a fost numit șef administrator, dar încă nu a făcut nimic în acest domeniu. Se pare că nu prea îi convine, pentru că după părerea mea și a multora, nu face mare lucru la întreprindere. Este foarte dificil de tratat ceva cu el, tot timpul are impresia că toți vor să-I păcălească, că au ceva cu el și este foarte lăudăros. A lucrat la lucrarea de doctorat a tovarășului director destul de mult. Nota ofițerului: " este în atenție pentru manifestări necorespunzătoare. A fost avizat negativ, pentru a nu avea acces la secrete de stat în cadrul obiectivului. Sarcini: să urmărească în continuare reacția și manifestările sale." (filele 38-43)
Se rețin și aprecierile făcute de către ofițer pe marginea activității desfășurate de pârâtul în calitate de colaborator:
"Acest informator a fost recrutat în anul 1985 pentru acoperirea introductivă a obiectivului Ocna De la data recrutării până în prezent, acest informator și-a confirmat utilitatea furnizând o serie de informații atât despre persoanele aflate în atenție, cât și aspectele de interes operativ din cadrul obiectivului. A contribuit la clarificarea unor suspiciuni în <MINERUL> și în recent deschis <RĂTĂCITUL> lucrat de serviciul de contraspionaj.";
În perioada de referință, a fost dirijat și folosit pe lângă 5.. lucrat în și 5., lucrat în 5.1. precum și în realizarea unor sarcini pe linia programului de măsuri <MERCUR>. A îndeplinit în mod corespunzător sarcinile trasate, manifestându-se o anumită comoditate în culegerea și furnizarea informațiilor de securitate, furnizând în această perioadă un număr de 8 materiale informative. Verificarea sa a fost efectuată prin veridicitatea informațiilor furnizate prin rețeaua informativă din obiectiv și sursa <S>, rezultând că respectă legislația, regulile conspirativității și sistemul de legătură stabilit. (filele 35-37)
Activitatea pârâtului, de furnizare de informații către Securitate, a fost apreciată pozitiv de către ofițeri, fiind recompensat bănește. (filele 32-34)
Curtea constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev.de art.2 lit.b din OUG - pentru a se putea constata calitatea de colaborator al securității.
În accepțiunea art.2 lit.b) din OUG nr.24/2008 - "colaborator al Securității - persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiție, în măsura în care se coroborează cu alte probe. al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai Securității, coordonau activitatea informatorilor".
Acțiunea reclamantei este întemeiată, astfel Curtea reține că pârâtul a semnat angajament la data de 21.08.1985, privind numele conspirativ "" a furnizat informații securității și prin activitatea desfășurată prezentată mai sus, a avut aprecieri pozitive de la ofițerul de securitate, a primit recompense bănești și prin toate acestea s-au îngrădit dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor prevăzut de Constitutia România din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice; dreptul la viață privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice; dreptul oricărei persoane de a nu expune altora aspectele cele mai intime ale ființei sale, despre elementele care privesc modul nostru de a gândi și care trebuie să rămână inaccesibile.
Pârâtul nu a adus probe contrare celor administrate de reclamantă, neprezentându-se în instanță.
Față de cele reținute mai sus, în temeiul art.11 rap. la art.2 lit.b din OUG nr.24/2008, va admite acțiunea și va constata că pârâtul a avut calitatea de colaborator al Securității.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamantul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII, cu sediul în B--57, sector 3,în contradictoriu cu pârâtul, domiciliat în municipiul D,-, -.6,.10, județ
Constată calitatea de colaborator al Securității a pârâtului
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 24.06.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.VR
EF/4ex.
15.10.2009
Președinte:Voicu RodicaJudecători:Voicu Rodica