Anulare act administrativ fiscal. Decizia 277/2010. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR- ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.277

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 01.02.2010

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: Păun Luiza Maria

JUDECĂTOR 2: Cosma Carmen Valeria

JUDECĂTOR - -

GREFIER

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.496/19.05.2009 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare având în vedere că recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

CURTEA,

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința civila nr. 496/19.05.2009 Tribunalul Călărașia admis contestația formulată de contestatoarea împotriva deciziei nr. 2691/29.12.2008 emisă de intimata Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, a anulat decizia contestată și a obligat intimata să emită o nouă decizie de validare a hotărârii nr. 122/02.12.2005 emisă de Comisia Județeană C de aplicare a Legii nr. 9/1998 prin care să actualizeze compensațiile bănești stabilite prin această hotărâre în raport cu indicele de inflație de la data de 02.02.2006 și până la data emiterii noii decizii de validare, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, sub sancțiunea plății de daune cominatorii către contestatoare în cuantum de 100 lei/zi de întârziere de la data stabilită pentru executare și până la data executării integrale a acesteia.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta este beneficiara compensațiilor bănești acordate în baza Legii nr. 9/1998 în cuantum de 118.038,20 lei, iar cuantumul acestor compensații a fost stabilit în anul 2005 prin Hotărârea nr. 122/02.12.2005 a Comisiei Județene C de aplicare a Legii nr. 9/1998.

Instanța de fond a mai reținut că, hotărârea comisiei județene a fost validată, în anul 2008 prin decizia nr. 2691/29.12.2008 emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, la același cuantum al despăgubirilor stabilit în anul 2005.

Tribunalul constatat că, în speță, sunt incidente chestiunile de drept dezlegate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. XXI/19.07.2007, dată în soluționarea unui recurs în interesul legii, întrucât pârâta nu a emis decizia de validare în termenul de 60 de zile prev. de art. 7 alin. 3 din Legea nr. 9/1998.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta criticând-o ca nelegală și netemeinică.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta pârâtă arată că, în mod greșit, instanța a obligat- să actualizeze cuantumul compensațiilor la nivelul anului 2005, din moment ce hotărârea comisiei județene conține doar o propunere, compensațiile devin certe, lichide și exigibile din momentul validării lor.

După această dată, conform art. 8 (2) din Legea nr. 9/1998 compensațiile se plătesc la nivelul la care au fost validate, dacă plata se face în anul în care au fost stabilite, iar dacă se plătesc eșalonat, HG nr. 286/2004, prevede să se achite 40% în anul în care au fost stabilite și 60% în anul următor, cu actualizarea cotei de 60%.

Examinând motivele de recurs în raport de prev. art. 3041Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:

Criticile recurentei pârâte în sensul că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii în cauză nu pot fi reținute.

Acordarea compensațiilor actualizate pentru perioada cuprinsă între data propunerii comisiei județene și până la emiterea ordinului de validare nu reprezintă o încălcare a cadrului legal existent și nici o derogare de la prevederile legii speciale.

Dispozițiile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 9/1998, dar și ale art. 5 din HG nr. 286/2004 vizează executarea Ordinului de validare și nu perioada anterioară emiterii acestui ordin, astfel că aceste prevederi normative nu sunt incidente operațiunii de actualizare a propunerii comisiei județene.

Cauza generatoare obligației de actualizare compensațiilor este faptul depășirii termenului de 60 de zile prevăzut de lege pentru validarea de către recurenta pârâtă a hotărârii comisiei județene, cu consecința scăderii valorii reale a compensațiilor, iar diminuarea valorii nu poate fi suportată de beneficiarii legii.

Se constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a legii în cauză și totodată a respectat dispozițiile imperative ale art. 329 alin. 3, teza ultimă Cod procedură civilă.

Aceasta, deoarece actualizarea cuantumului compensațiilor, validate peste termenul de 60 de zile de la data propunerii comisiei județene reprezintă o problemă de drept judecată și care a fost dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite prin decizia obligatorie nr. XXI/19.03.2007.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt motive de casare ori modificare analizate și din oficiu, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, împotriva sentinței civile nr.496/19.05.2009, pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 01.02.2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

-

GREFIER

Red.

Tehnored.CB/ 2 ex.

24.02.2010

Tribunalul Călărași

Judecător fond:

Președinte:Păun Luiza Maria
Judecători:Păun Luiza Maria, Cosma Carmen Valeria

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 277/2010. Curtea de Apel Bucuresti