Anulare act administrativ fiscal. Decizia 289/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 289/CA
Ședința publică din 11 mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gheorghe Aurelia G -
JUDECĂTOR 2: Obreja Manolache Iustinian
JUDECĂTOR 3: Tăbâltoc
Grefier -
Pe rol fiind pronunțarea asupra judecarea recursului introdus de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I, cu sediul în I, str. -, nr. 26, județul I, în contradictoriu cu intimata, împotriva sentinței civile nr. 872/ca/03.10.2008 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, sunt lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Din referatul grefierului rezultă că dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 04 mai 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată.
Din lipsă de timp pentru deliberare, s-a dispus amânarea pronunțării pentru astăzi, 11 mai 2009.
Curtea de Apel,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la nr-, reclamanta a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I și Administrația Finanțelor Publice I, să anuleze taxa de primă înmatriculare și să le oblige pe pârâte să îi restituie suma de 3695,27 lei achitată cu titlu de taxă auto specială, precum și să îi plătească dobânda legală aferentă până la momentul restituirii taxei auto, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în luna noiembrie 2007 achiziționat un autoturism marca Toyota, rulat, dintr-un stat comunitar. Cu ocazia înmatriculării în România a fost obligată să achite în temeiul de art. 214 indice 1-214 indice 3 din Codul fiscal, taxa auto de primă înmatriculare, conform chitanței fiscale seria -, nr. -/17.03.2008.
Taxa percepută cu ocazia reînmatriculării autoturismului în România contravine prevederilor art. 25, art. 28 și art. 90 alin. 1 din Tratatul Comunității Europene care interzice statelor membre să reglementeze și să impună produselor provenite dintr-un alt stat membru al comunității impozite de orice natură mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare.
Raportat la prevederile art.148 alin. 2 și 4 din Constituția României, reclamanta a susținut că dispozițiile dreptului comunitar au preeminență față de dispozițiile naționale, sens în care pârâtele au încasat nelegal contravaloarea taxei de primă înmatriculare, iar susținerea pârâtelor că nu ar exista fundament legal în ceea ce privește restituirea taxei de primă înmatriculare, astfel cum au susținut în răspunsul la plângerea prealabilă formulată, este nefondate.
Tribunalul Iași, prin sentința civilă nr. 872//03.10.2008, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă, a admis în parte acțiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta, domiciliată în mun. I,-,. 302,. B,. 3,. 5, jud. I, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I, cu sediul în I, str. - nr. 26, jud. I, și a obligat-o pe pârâtă la restituirea către reclamantă a sumei de 3695,27 lei reprezentând diferența din taxa de primă înmatriculare nerestituită.
Prin aceeași sentință, prima instanță a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a contravalorii dobânzii legale aplicabile în raporturile civile raportat la suma de 5725,27 lei începând cu data de 04.06.2008 și până la data de 29.09.2008, iar de la data de 30.09.2008 și până la data restituirii integrale a contravalorii taxei de primă înmatriculare în raport de suma de 3695,27 lei.
Tribunalul a respins cererea reclamantei de "anulare a taxei de primă înmatriculare", ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta a achiziționat la data de 13.11.2007 un autoturism de ocazie marca Toyota, dintr-un alt stat al Uniunii Europene, respectiv Germania, iar cu ocazia reînmatriculării în România a achitat contravaloarea taxei de primă înmatriculare prevăzută de art. 214 indice 1-214 indice 3 din Codul fiscal, în cuantum de 5725,27 lei, conform chitanței fiscale seria -, nr. -/17.03.2008.
La data cumpărării autovehiculul era deja înmatriculat în circulație din 02.07.2002 în Republica Germania.
În cursul procesului pârâta a restituit reclamantei o parte din taxa de primă înmatriculare achitată ca urmare a procedurii prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, rămânând nerestituită diferența de 3695,27 lei.
Tribunalul a reținut că autoturismul dobândit de reclamantă la data de 13.11.2007 era deja înmatriculat într-unul din statele membre ale comunității europene, astfel încât raportat la prevederile art. 90 din Tratatul CE, la jurisprudența CJCE reliefată de hotărârile pronunțate împotriva Poloniei și Ungariei (cauza C313/05 și cauzele C-333/05; /05), și la jurisprudența națională, a constatat că prevederile art. 214 indice1-214 indice 3 din Codul fiscal nu sunt compatibile cu prevederile comunitare prevăzute în art. 25, 28 și 90 din Tratatul CE, taxa de primă înmatriculare impusă de statul român constituind o taxă cu efect echivalent taxelor la import de natură a restricționa libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar.
În ceea ce privește cererea de anulare a actului administrativ fiscal, reprezentat în viziunea reclamantei de chitanța fiscală seria -, nr. -/17.03.2008, s-a constatat că este neîntemeiată întrucât chitanța fiscală nu întrunește trăsăturile actului administrativ fiscal, astfel cum acestea sunt definite în art. 41 din Codul procedură fiscală.
Împotriva sentinței indicate mai sus au declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului
În motivare, s-a arătat că prima instanță nu a ținut cont de faptul că, până la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, nu a existat temei legal pentru restituirea taxei încasată în baza art. 2141-2142din Codul fiscal și că, în conformitate cu prevederile celui dintâi act normativ invocat, reclamanta era îndreptățită a primi doar diferența dintre taxa specială achitată și taxa de poluare pentru autovehicule, ca urmare a compensării legale intervenite, considerând inaplicabile prevederile Ordonanței Guvernului nr. 9/2000.
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea atacată, în raport de prevederile legale aplicabile, de criticile recurentelor, analizând cauza sub toate aspectele, conform art. 304 indice 1 din Codul d e procedură civilă, constată că următoarele:
Reclamanta a cumpărat din Germania un autoturism de ocazie marca Toyota, pentru care a plătit, cu titlu de taxă de primă înmatriculare, suma de 5725,27 lei, conform chitanței fiscale seria -, nr. -/17.03.2008 (fila 6).
La data de 05.05.2008, reclamanta a solicitat restituirea taxei de primă înmatriculare achitată, însă prin adresa nr. 55052/08.05.2008 i s-a răspuns că nu există temei legal pentru efectuarea acestei operațiuni (fila 4).
În cursul judecării cauzei pârâta a restituit reclamantei o parte din taxa de primă înmatriculare achitată ca urmare a procedurii prevăzute de Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, rămânând nerestituită diferența de 3695,27 lei.
Curtea reține că prin art. 214 indice 1 din Codul fiscal, abrogat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, s-a instituit o taxă specială pentru autoturismele și autovehiculele prevăzute în acest text, taxă care se plătea la prima lor înmatriculare în România.
Taxa de primă înmatriculare se aplica, în cazul autoturismelor și autovehiculelor second-hand, numai celor din alte state, nu și celor din România.
Potrivit art. 90 alin. l din Tratatul Comunității Europene, nici un stat nu poate aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele ce se aplică direct sau indirect, produselor naționale similare.
Aceste dispoziții din Tratatul Comunității Europene au rolul de a asigura libera circulație a mărfurilor în spațiul comunitar prin interzicerea oricăror taxe interne discriminatorii față de produsele similare din alte state comunitare.
României, în contextul aderării la Uniunea Europeană, îi revine obligația respectării dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene. Cu toate acestea, taxa de primă înmatriculare, prevăzută prin art. 214 indice 1 - 214 indice 3 din Codul fiscal și aplicabilă autoturismelor și autovehiculelor comerciale second-hand la prima înmatriculare în România, constituie o măsură discriminatorie a Statului Român față de autoturismele second-hand din alte state comunitare în raport cu cele similare din România cărora nu le este impusă o astfel de taxă.
În consecință, taxa de primă înmatriculare impusă autoturismelor și autovehiculelor second-hand constituie o încălcare a dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene, fiind de natură a împiedica libera circulație a mărfurilor.
În această materie, Curtea Europeană de Justiție a Comunității Europene s-a pronunțat în două cauze - și (Ungaria) și (Polonia) - constatând incompatibilitatea taxei de primă înmatriculare, instituite de Ungaria și respectiv Polonia, cu dispozițiile art. 90 Tratatul Comunității Europene.
Reținând caracterul discriminatoriu al taxei de primă înmatriculare, instanța are obligația, potrivit art. 148 din Constituția României, de a înlătura aplicarea acesteia, reclamantul fiind îndreptățit să obțină restituirea taxei percepută de Statul Român cu încălcarea dispozițiilor din Tratatul Comunității Europene.
Potrivit art. 1 alin. 5 din Constituția României, respectarea Constituției și a legilor este obligatorie. Tot Constituția, prin art. 148 alin. 2 consacră caracterul obligatoriu al tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și al celorlalte reglementări comunitare, dar și principiul aplicării prioritare a acestora față de dispozițiile contrare din legile interne. De asemenea, prin art. 148 alin. 4, Constituția abilitează autoritatea judecătorească, alături de alte instituții, să garanteze aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin. 2 al art. 148.
Curtea de Justiție Europeană în cauza Simmenthal (C-106/77) a statuat, cu valoare de principiu, că judecătorul național însărcinat să aplice în cadrul competenței sale dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme împotriva oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioare, lăsându-le pe acestea neaplicate prin propria putere de decizie, fără a solicita sau aștepta eliminarea prealabilă a lor pe cale legislativă sau pe calea vreunei proceduri constituționale.
În consecință, judecătorul fondului nu a încălcat prevederile constituționale ci, dimpotrivă, a făcut o deplină aplicare a Constituției României în contextul în care România a devenit stat comunitar.
Așadar, judecătorul român are deplină putere de a statua cu privire la dreptul comunitar aplicabil și de a înlătura legea internă când este contrară celei comunitare fiind fără relevanță dacă această lege a fost sau nu declarată neconstituțională sau discriminatorie de o altă autoritate.
În ceea ce privește solicitarea ca instanța de recurs să facă aplicarea dispozițiilor Ordonanței de urgență nr. 50/2008, Curtea consideră că aceasta este nefondată.
Așa cum rezultă din dosarul cauzei, cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 04.06.2008, hotărârea recurată fiind pronunțată la data de 03.10.2008, în cauză fiind aplicabile, sub aspectul dreptului material - normele de drept material în vigoare la data realizării raportului de drept fiscal, iar sub aspectul dreptului procesual, dispozițiile în vigoare la data efectuării actelor de procedură (art. 15 alin. 2 din Constituie, art. 725 din Codul d e procedură civilă).
În cursul soluționării cauzei a fost emisă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 care conține dispoziții privind instituirea unei taxe de poluare ce se plătește la prima înmatriculare și restituirea eventualei diferențe dintre taxa de primă înmatriculare și noua taxă de poluare.
Deși acest act normativ a intrat în vigoare la data de 01.07.2008, în speță este inaplicabil pentru următoarele considerente:
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 a fost emisă în cursul soluționării cauzei, iar dispozițiile art. 11 sunt de natură să influențeze soluționarea litigiului prin limitarea restituirii taxei de primă înmatriculare doar la eventuala diferență dintre taxa de poluare prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 și taxa achitată în baza dispozițiilor în vigoare la data efectuării plății.
Această reglementare intervenită în cursul soluționării cauzei este contrară dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Stan și Andreatis vs., a reținut ingerința puterii legislative prin intervenția legiuitorului într-un moment în care procedura judiciară în care statul era parte se afla pe rolul instanței, ceea ce a violat dreptul la un proces echitabil punând cealaltă parte într-o poziție dezavantajoasă. A reținut, de asemenea, Curtea că principiul preeminenței dreptului și noțiunea de proces echitabil se opun oricărei ingerințe a puterii legislative în administrarea justiției.
Soluția este identică și în situația în care puterea executivă, urmare a delegării legislative, este abilitată să emită reglementări cu putere de lege, iar în materie fiscală, raportul juridic de drept fiscal se realizează între stat, unitățile administrativ-teritoriale, contribuabil, precum și alte persoane care dobândesc drepturi și obligații în cadrul acestui raport (art. 17 alin. 1 din Codul d e procedură fiscală).
În același sens s-a pronunțat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Papageorgiou vs..
În al doilea rând, nu poate fi reținut ca fiind supusă restituirii doar o parte din taxa de primă înmatriculare atât timp cât întreaga taxă percepută contravine dreptului comunitar.
Mai este de observat că în situația în care statul este obligat să ramburseze taxele percepute cu încălcarea dreptului comunitar, așa cum este cazul în prezenta speță, această rambursare, în absența unei reglementări comunitare în domeniu, poate fi solicitată cu respectarea condițiilor de formă și de fond stabilite de către diferitele legislații naționale, înțelegându-se însă că aceste condiții nu ar putea fi mai puțin favorabile decât cele referitoare la reclamațiile asemănătoare de natură internă și nici nu ar face imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară (Hotărârea CJCE din 14.12.1995, C-312/93,. I p. -4599, punctul 12, și Hotărârea CJCE din 08.02.1996, C-212/94,. I p. -389, considerentul 71).
În acest context, Curtea consideră că dispozițiile art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 sunt de natură a împiedica realizarea efectivă a dreptului la restituirea integrală a taxei percepute de stat, pe care reclamanta o obține în temeiul dreptului comunitar. Constatând, deci, incompatibilitatea acestor prevederi legale naționale cu dreptul reclamantei conferit prin intermediul dispozițiilor comunitare, instanței îi revine obligația să elimine aplicarea art. 11 pentru a realiza protecția integrală a dreptului reclamantei la restituirea sumei de bani percepute de stat contrar dreptului comunitar.
Întemeiată este însă critica referitoare la dobânda acordată reclamantei de prima instanță.
Prin Hotărârea CJCE din 22.10.1998, pronunțată în cauzele conexate C-10/97-C-22/97, s-a stabilit că obligația pentru instanța națională de a elimina aplicarea unei norme din legislația națională prin care s-a constituit o impunere contrară dreptului comunitar trebuie să conducă instanța națională la aprobarea cererilor de rambursare a acestei impuneri. Această restituire trebuie să fie asigurată în conformitate cu dispozițiile dreptului său național, înțelegându-se că acestea nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât acelea care privesc acțiuni asemănătoare de natură internă și nici să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară. O eventuală recalificare a raporturilor juridice stabilite între administrația fiscală a unui stat membru și societățile din acest stat membru când se percepe o impunere națională recunoscută ulterior drept contrară dreptului comunitar, intră sub incidența dreptului național.
În par. 26 al acestei hotărâri s-a arătat că stabilirea modalităților de rambursare aplicabile și calificarea, în acest scop, a raporturilor juridice stabilite între administrația fiscală a unui stat membru și societățile din acest stat intră sub incidența dreptului național.
Așa fiind, Curtea consideră că rambursarea integrală a sumelor de bani plătite necuvenit și a dobânzilor aferente trebuie să se facă potrivit dreptului național. Or, din această perspectivă, în materie fiscală sunt incidente prevederile art. 21 alin. 4 și art. 124 din Codul d e procedură fiscală potrivit cărora în cazul în care se constată că plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective și a dobânzii corespunzătoare majorărilor de întârziere prevăzute de Codul d e procedură fiscală.
Având în vedere că aceste norme naționale care asigură restituirea sumelor încasate nelegal de către stat se aplică tuturor acțiunilor similare privind restituirea unor sume de bani plătite necuvenit cu titlu de taxe, impozite sau alte contribuții, și că nu fac imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică comunitară, instanța de recurs consideră că în prezenta cauză nu există elemente care să justifice recalificarea raporturilor juridice stabilite între administrația fiscală și reclamantă din raporturi de natură fiscală în raporturi de drept civil.
În aceste condiții, soluția primei instanțe privind obligarea pârâtei la plata contravalorii dobânzii legale aplicabile în raporturile civile aferentă sumei achitate cu titlu de taxă de primă înmatriculare este nelegală.
Se mai constată că prima instanță în mod greșit le-a obligat și pe Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I la restituirea sumei de bani plătite de reclamantă cu titlu de taxă specială pentru autovehicule și a dobânzii aferente.
Codul d e procedură fiscală reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, potrivit legii.
În conformitate cu prevederile art. 33 alin. 1 din Codul d e procedură fiscală, pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, competența revine acelui organ fiscal, județean, local sau al municipiului B, stabilit prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului sau al plătitorului de venit, în cazul impozitelor și contribuțiilor realizate prin stopaj la sursă, în condițiile legii.
Din nici un act normativ care a reglementat sau reglementează organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice nu rezultă că Agenția Națională de Administrare fiscală și direcțiile generale ale finanțelor publice județene sunt implicate în operațiuni de calculare, evidență și vărsare a impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat ce privesc pe contribuabilii persoane fizice și în operațiuni de restituire, de natura celor prevăzute de art. 117 din Codul d e procedură fiscală, raportul fiscal dedus judecății privind exclusiv administrația fiscală teritorială, organizată la nivel local, și pe contribuabila reclamantă.
În aceste condiții, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I nu răspund, față de contribuabil, de refuzul Administrației Finanțelor Publice a Municipiului I, fiecare unitate fiscală purtând o răspundere proprie pentru actele îndeplinite sau pentru refuzul de soluționare a cererii, neinteresând care sunt raporturile funcționale între diversele structuri ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală ori faptul că unitatea fiscală teritorială nu are personalitate juridică.
În consecință, având în vedere că în mod corect s-a stabilit caracterul nelegal al perceperii taxei de primă înmatriculare și că prima instanță trebuia să asigure repararea integrală a prejudiciului potrivit regulilor aplicabile în materie fiscală, nu a celor incidente conform dreptului civil, având în vedere că în cazul contribuabililor persoane fizice pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I nu sunt implicate în operațiunea de încasare și restituire a taxei speciale pentru autovehicule, Curtea, în temeiul art. 312 din Codul d e procedură civilă, va admite recursul și va modifica în parte sentința atacată, în sensul obligării pârâtei Administrația Finanțelor Publice I la plata către reclamantă a contravalorii dobânzii legale fiscale aferente sumei achitate cu titlu de taxă de primă înmatriculare și al respingerii acțiunii reclamantei formulate în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I, ca fiind îndreptată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
Decide:
Admite recursul introdus de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I, în nume propriu și în numele și pentru Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I împotriva sentinței civile nr. 872//03.10.2008 a Tribunalului Iași, sentință pe care o modifică în parte.
În fond, obligă pe pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I să plătească reclamantei dobânda prevăzută de Codul d e procedură fiscală, aferentă sumei de restituit.
Respinge acțiunea introdusă de reclamanta în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I, pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtelor.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11.05.2009.
Președinte judecător judecător
G - --- - - -
Grefier
și tehnoredactat:, 2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Iași
Judecător:
Președinte:Gheorghe AureliaJudecători:Gheorghe Aurelia, Obreja Manolache Iustinian, Tăbâltoc
