Anulare act administrativ fiscal. Decizia 30/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - anulare act ad-tiv -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ,CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 30
Ședința publică din 15 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Tofan Aurica
JUDECĂTOR 2: Hâncu Cezar
JUDECĂTOR 3: Grosu Cristinel
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru restituirea Proprietăților B, cu sediul în municipiul B, Calea nr.202 A, sector 1, împotriva sentinței nr.2811 din 18 septembrie 2008 a Tribunalului Suceava - secția comercială,contencios administrativ și fiscal ( dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit recurenta și reclamantul intimat.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care instanța luând act că nu s-au formulat cereri și nu s-au invocat chestiuni prealabile, constată recursul în stare de judecată și în considerarea disp.art. 150 Cod pr.civilă rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA:
Asupra recursului de față,constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 19 martie 2008 reclamantul a solicitat în contradictoriu cu B anularea Ordinului nr. 267/2008 și acordarea de despăgubiri, compensații și celelalte măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 290/2003 pentru bunurile deținute de autoarea sa, fostă, în localitatea, județul - Ucraina.
În motivare, reclamantul a arătat că s-a adresat instituției Prefectului S - Comisiei Județene pentru aplicarea Legii nr.290/2003 și a solicitat despăgubiri pentru bunurile care au aparținut autoarei sale în localitatea, județul -Ucraina, pe care a fost obligată să o părăsească.
Prin Hotărârea nr.16 din 15 aprilie 2007, Comisia județeană S i-a respins cererea, reținând că nu a făcut dovada refugiului autoarei sale. În fine, reclamantul a precizat că a formulat contestație împotriva hotărârii, însă prin Ordinul nr. 167/2008 i-a respins-o, reținând în esență că nu a făcut dovada refugiului autoarei sale cu înscrisuri certificate.
Reclamantul a formulat la 19 martie 2008 plângere împotriva ordinului, susținând că în mod eronat i s-a respins contestația, câtă vreme a făcut dovada calității de refugiat a autorilor săi.
Pârâta prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii ca nefondate.
Tribunalul Suceava - secția comercială,contencios administrativ și fiscal prin sentința nr. 1811 din 18.09.2008 a admis acțiunea așa cum a fost formulată.
Pentru a hotărî astfel, s-a reținut în esență că reclamantul a făcut dovada refugiului autoarei sale și că aceasta a avut în proprietate bunuri în localitatea, județul -Ucraina.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta, care a criticat-o pentru nelegalitate, susținând că a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prev. de art. 304 pct.9 Cod pr.civilă.
În argumentare recurenta a arătat în esență că reclamantul nu a depus acte doveditoare, certificate de autorități, nu a depus demersuri pentru a intra în posesia documentelor doveditoare a calității de refugiat a autoarei ,context în care greșit s-a reținut că beneficiază de disp.art. 1 din Legea nr. 290/2003.
Verificând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei, curtea constată că sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta:
Despăgubirile bănești se acordă conf.art.1 alin.1 din Legea nr. 290/2003 cu modificările și completările ulterioare," cetățenilor români deposedați ca urmare a părăsirii forțate a, de Nord și a, precum și ca urmare a celui de al doilea război mondial și a aplicării Tratatului de între România și Aliate și Asociate, semnat la la 10 februarie 1947 au dreptul la despăgubiri sau compensații pentru bunurile imobile avute în proprietatea lor în aceste teritorii, precum și pentru recolta neculeasă din anul părăsirii forțate a bunurilor, în condițiile prezentei legi".
Conform art. 2 al.1 din nr.HG 1120/2006 "persoanele îndreptățite trebuie să facă dovada că au în proprietate la momentul refuzului bunurile pentru care solicită acordarea măsurilor reparatorii", iar conform art. 2 alin.4 din același act normativ "dovada refugiului și a proprietății se face cu acte doveditoare, certificate de autorități".
Chiar recurenta precizează că actul normativ permite în situația imposibilității dovedite de a procura înscrisuri, certificate de autorități completarea cererii cu declarație autentică a petentului însoțită de declarațiile a cel puțin doi martori, de asemenea autentificate. Imposibilitatea de a procura înscrisuri se dovedește prin demersurile efectuate pentru intra în posesia acestor acte, depunându-se la dosar copii ale corespondenței purtate cu diferite instituții din România, Ucraina și Republica M, abilitate să producă aceste documente.
Din lucrările dosarului rezultă fără tăgadă că reclamantul intimat a făcut dovezi în acest sens - declarația pe propria răspundere, adresa Arhivelor de Stat a Regiunii ( 13,14, 9,10) inclusiv dovada refugiului autoarei și a copiilor acesteia și a bunurilor cu înscrisuri aflate la filele 63,68-84 dosar), precum și cu declarațiile martorilor și (11,12 dosar).
Dovada calității de refugiat a autoarei reclamantului nu s-a făcut așa cum susține recurenta doar cu acte de stare civilă ci și cu celelalte mijloace probatorii administrate în cauză.
Pentru cele ce preced, cum recursul este nefondat, în temeiul art. 312 alin.1 Cod pr.civilă, curtea urmează a respinge ca nefondat recursul.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru restituirea Proprietăților B, cu sediul în municipiul, Calea nr.202 A, sector 1, împotriva sentinței nr.2811 din 18 septembrie 2008 a Tribunalului Suceava - secția comercială,contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 ianuarie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Pt.grefier aflat în
semnează primul grefier
Red.
Tehnored.
2 ex./26.01.2009
Președinte:Tofan AuricaJudecători:Tofan Aurica, Hâncu Cezar, Grosu Cristinel