Anulare act administrativ fiscal. Decizia 302/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 302/
Ședința publică din 18 mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Obreja Manolache Iustinian
JUDECĂTOR 2: Tăbâltoc Dan Mircea
Judecător - G -
Grefier -
S-a luat în examinare recursul introdus de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I împotriva sentinței civile nr. 114/ din 10.02.2009 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă consilier juridic pentru recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I și avocat pentru intimata, lipsă fiind intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, avocat, pentru intimată, depune la dosar întâmpinarea, comunicând duplicatul acesteia reprezentantului recurentei.
Reprezentanta recurentei solicită acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de conținutul acestei întâmpinări.
Instanța acordă cuvântul părților pentru a pune concluzii referitor la inadvertența dintre considerentele și dispozitivul hotărârii primei instanțe, respectiv la faptul că în considerente se face vorbire de - I, iar în dispozitiv se admite în parte acțiunea în contradictoriu cu I, și care sunt consecințele acesteia.
Consilier juridic, pentru recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I, consideră că Statul Român nu are calitate procesuală pasivă. Însăși instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român în prezenta cauză.
Solicită admiterea recursului.
Avocat, pentru intimata, solicită respingerea recursului ca fiind nefondat.
Precizează că, într-adevăr, la un moment dat, în considerentele hotărârii instanței de fond apare Administrația Generală a Finanțelor, dar consideră că este vorba despre o eroare materială.
Analizând în ansamblul lor considerentele hotărârii rezultă fără putință de tăgadă faptul că în cauză calitate procesuală pasivă a avut-o întotdeauna direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului În dispozitivul hotărârii instanța s-a pronunțat în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I și, de asemenea, în minută apare Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Prin urmare, aceasta nu poate fi considerat un motiv de casare.
Celelalte motive cu privire la cheltuielile de judecată sau dobânzile aferente capătului principal de cerere urmează să fie respinse ca fiind nefondate.
Fiind interpelat, apărătorul ales al intimatei apreciază că Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I are calitate procesuală pasivă. Acțiunea introductivă a fost formulată în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și cu Direcția Generală a Finanțelor Publice. Instanța de fond a admis excepția invocată din oficiu privind lipsa calității procesuale pasive a Statului Român și a rămas cu calitate procesuală pasivă Direcția Generală a Finanțelor Publice.
Declarând închise dezbaterile, instanța a rămas în pronunțare.
Curtea de Apel,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 114//10.02.2009, Tribunalul Iașia admis acțiunea introdusă de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I, pe care a obligat-o să plătească reclamantei suma de 9236,10 lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare, și dobânda legală, calculată de la data încasării până la data restituirii efective.
Tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că faptul că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, introdusă prin Legea nr. 343/2006, ce a fost achitată de reclamantă, încalcă prevederile art. 90 paragraf 1 din Tratatul Comunității Europene și că reglementările introduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 contravin principiului restituirii integrale a taxelor impuse cu încălcarea dreptului comunitar.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, instanța a reținut că raportul de drept material este unul de drept fiscal care s-a născut ca urmare a încasării taxei de către Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului
Împotriva acestei sentințe a introdus recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I, care a criticat hotărârea primei instanțe pe motiv că nu s-a ținut cont de faptul că, până la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, nu a existat temei legal pentru restituirea taxei încasate în baza dispozițiilor art. 214 indice 1-214 indice 2 din Codul fiscal și că, în conformitate cu prevederile celui dintâi act normativ invocat, reclamanta este îndreptățită a primi doar diferența dintre taxa specială achitată și taxa de poluare pentru autovehicule, ca urmare a unei compensări legale, considerând inaplicabile dispozițiile privind acordarea dobânzilor.
Examinând actele și lucrările dosarului, precum și dispozițiile legale aplicabile în cauză, instanța de recurs reține următoarele:
Codul d e procedură fiscală reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, potrivit legii.
În conformitate cu prevederile art. 33 alin. 1 din Codul d e procedură fiscală, pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, competența revine acelui organ fiscal, județean, local sau al municipiului B, stabilit prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului sau al plătitorului de venit, în cazul impozitelor și contribuțiilor realizate prin stopaj la sursă, în condițiile legii.
Din nici un act normativ care a reglementat sau reglementează organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice nu rezultă că direcțiile generale ale finanțelor publice județene sunt implicate în operațiuni de calculare, evidență și vărsare a impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat ce privesc pe contribuabilii persoane fizice și în operațiuni de restituire, de natura celor prevăzute de art. 117 din Codul d e procedură fiscală, raportul fiscal dedus judecății privind exclusivadministrația fiscală teritorială, organizată la nivel local, și pe contribuabila reclamantă.
În aceste condiții, pârâta recurentă nu are a răspunde, față de contribuabil, de refuzul Administrației Finanțelor Publice a Municipiului I, fiecare unitate fiscală purtând o răspundere proprie pentru actele îndeplinite sau pentru refuzul de soluționare a cererii, neinteresând care sunt raporturile funcționale între diversele structuri ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală ori faptul că unitatea fiscală teritorială nu are personalitate juridică.
Având în vedere deci, că în cazul contribuabililor persoane fizice pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I nu este implicată în operațiunea de încasare și restituire a taxei speciale pentru autovehicule, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 din Codul d e procedură civilă, va admite recursul pârâtei, va modifica în tot sentința atacată și va respinge acțiunea reclamantei ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
Decide:
Admite recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I împotriva sentinței civile nr. 114//10.02.2009 a Tribunalului Iași, sentință pe care o modifică în parte.
În fond, respinge acțiunea reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18.05.2009.
Președinte judecător judecător
--- - - - - G -
Grefier
și tehnoredactat:, 2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Iași
Judecător:
Președinte:Obreja Manolache IustinianJudecători:Obreja Manolache Iustinian, Tăbâltoc Dan Mircea